Relația dintre 2 personaje

Trahanache și Tipătescu

1. Definiția realismului

Realismul este o concepție opusă idealismului, conform căruia lucrurile există

independent de faptul că sunt percepute sau nu. Temele romanelor realiste includ parvenitismul,
imoralitatea, singurătatea sau avariția. Subiectele sunt inspirate din realitate, iar acțiunea se
desfășoară pe mai multe planuri, în timp ce conflictele sunt de natură socială, psihologică sau
politică.Trăsăturile acestui curent literar sunt : prezentarea individului în relațiile cu mediul
social în care trăiește, personajul nu se află în situații excepționale, ci are o condiție mediocră,
dramatică și complexă, atenția este concentrată asupra detaliilor, iar intenția surprinde epoca în
complexitatea ei, preferința pentru o tematică socială, crearea unor personaje în situații tipice,
deoarece personajele realiste sunt complexe și au dinamică interioară, caracterul de frescă al
operelor, acțiune inspirată din fapte reale, prezența tipologiilor de personaje.

2.Autorul

I.L.C. este un prozator si dramaturg din Epoca Marilor Clasici, membru al

societății Junimea, a cărui operă dramatică stă sub semnul propriei afirmații:
“Simt enorm și vad monstruos”. El supune societatea burgheză unei ample
observații și reliefează defectele acesteia in cele patru comedii: “O scrisoare
pierdută”, “O noapte furtunoasă”, “D’ale Carnavalului”, “Conu Leonida de față
cu reacțiunea”.

3. Opera

“O scrisoare pierdută” este scrisă în 1883 și jucată în 1884 pe scena Teatrului

Național București, într-o perioadă in care literatura română cunoaște o
dezvoltare fără precedent, societatea Junimea reunind toți marii scriitori ai
vremii. Este o comedie, specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin
surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate,
cu final fericit. Aparţinând realismului clasic, se regăsesc în cadrul său trăsături
precum satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observaţie acut, veridicitatea
redată de tehnica detaliului semnificativ, echilibrul compoziţional şi tipologiile
prezente. Criticul literar Edgar Papu afirma faptul că "O scrisoare pierdută" este
o comedie ce "atinge amploarea unei epopei eroi-comice.
 Tema operei

Tematica piesei acoperă o largă arie socială: politica, familia, presa, viața
publică, morala, opera exprimând, printr-o diversitate de procedee,
viziunea despre lume a autorului. Viața politică românească este
prezentată în detaliu, autorul insistând pe două aspecte negative pe care
alege să le ironizeze: jocul politic de culise și practica șantajului.

Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai
multe scene. Personajele piesei, numite de catre autor "persoane", sunt
mentionate cu numele si statutul social pe care il are fiecare in cadrul
actiunii. Locul si timpul derulării evenimentelor sunt specificate de autor:
"in capitala unui judet de munte, in zilele noastre".

Prezentare celor 2 personaje

Zaharia Trahanache este un personaj central al comediei, „stâlpul puterii

politice”, construit cu ajutorul comicului de moravuri, de situație, de caracter,
de nume și de limbaj. Acesta este caracterizat direct prin didascalii și
onomastică și indirect prin limbaj, comportament și relația cu celelalte
personaje.
Social, Zaharia Trahanache are un statut privilegiat, fiind un reprezentat
important al puterii locale, președinte a numeroase “comitete și comiții”. De
aceea, pe plan local, el se bucură de respect și autoritate, recunoscute chiar și de
opoziție, așa cum reiese din afirmația lui Catavencu: “am ținut la dumneata ca la
capul județului nostru”. Trahanache este căsătorit cu Zoe și are dintr-o căsătorie
anterioară un fiu, care este student. Este bun prieten cu Ștefan Tipatescu,
amantul Zoei, formând toți trei triunghiul conjugal, un mijloc de comic din
piesă.
Statutul moral al „prezidentului” este evidențiat mai ales de firea sa calmă
în contrast cu agitația pe care Tipătescu o manifestă, o trăsătură care-l ajută să
iasă din impas, văzută ca o cheie a succesului în politică, precum și de intuiția
de care Zaharia Trahanache dă dovadă în identificarea armei de contrașantaj.
În ceea ce privește statutul lui psihologic, modul de a gândi a
personajului este specific omului politic cu experiență care își urmărește
propriul scop, Trahanache mărturisind că în viață trebuie să știi să acționezi
„după enteres”. În plus, el trăiește conflicte pe care, însă, le maschează în
spatele unui calm imperturbabil. Astfel, se evidențiază contrastul dintre aparență
și esență, întrucât Trahanache pare senil, naiv, dar devine puternic, agresiv,
atunci când este acuzat de trădare.
Din punct de vedere moral, Tipătescu este un om inteligent, lucid, care o
iubește pe Zoe Trahanache și încearcă să apere cât mai mult statul relației dintre
ei. După ce este șantajat cu publicarea unei scrisori de dragoste dintre cei doi,
devine impulsiv, agitat, disperat să se salveze și este supus deciziei de a renunța
la integritatea sa morală sau la reputație.
  ‍Din punct de vedere psihologic, Tipătescu este foarte schimbător. Inițial
este un om de neclintit care încearcă să își păstreze cumpătul după acuzațiile lui
Cațavencu, însă care odată cu adâncirea duelului dintre cei doi, este dispus să
acționeze astfel încât să își salveze viața de până atunci. Odată cu descoperirea
lui Trahanache devine din cel șantajat cel care șantajează, astfel abandonându-și
principiile și devenind identic cu Cațavencu. Își asumă rolul de conducere pe
care în final i-l pasează soției prietenului său care îl dezarmează pe adversar,
umilindu-l într-un mod îngrozitor.
  ‍Din punct de vedere social, el este foarte apreciat de către oamenii din
județ. Este indecis dacă este bine sau nu să își abandoneze viața și este dispus sa
fugă în lume cu Zoe, însă aceasta nu dorește să își abandoneze viața actuală.
Totuși, până în final, este măcinat de gânduri negre și își asumă infrangerea
principiilor în care a crezut toată viața.

Relația dintre cele 2 personaje

Aparent, sunt buni prieteni. De fapt, Ștefan e amantul lui Zoe Trahanache, soția
lui Zaharia. Dar soțul înșelat nu știe și nu crede, nici arunci când are dovezi.
Tipătescu se folosește se Zaharia, de fapt.Iar Trahanache îl consideră prieten.
Această relație dintre acești 2 ”prieteni„ reiese din următoarele secvențe
semnificative. Scena IV,actul I.
Discuția dintre Trahanache și Tipătescu privitoare la scrisoarea de amor pe care o
avea Catavencu îl face pe prefect să se teamă că va fi dezvaluită relația amoroasa dintre el și
Zoe. Se lămurește astfel misterul documentului compromițător deținut de adversarul politic,
document de care pomenea în scena I Pristanda.
Comicul de situație al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel
care îl consolează pe Tipătescu, susținând că scrisoarea este o plastografie ordinara, deși,
amplifică spaima prefectului, afirmând că scrisul seamănă atât de bine, încât "să zici și tu că
e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!". Suspansul este menținut și prin didascalii: ,,Privește
lung pe Tipătescu, care e în culmea agitației”, ,,Oprindu-se și privind lung pe Tipătescu”.
Trahanache ii redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, și explicațiile
împrejurărilor concrete, precise, identificând exact momentul întalnirii amoroase dintre cei
doi: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la întrunire (întrunirea de
alaltăieri seara). Eu (adica tU) trebuie sa stau acasa", sugerând că scrisoarea este reală. Apoi,
ridicol, afirmă că biletul este un fals și încearcă să îl tempereze pe prefect.
Caragiale folosește în această scenă teatrul în teatru, Trahanache transformând
întâlnirea cu Cațavencu în spectacol, deoarece interpretează două roluri: al lui și al
șantajistului. Imaginea lui Cațavencu se construiește detaliat, replicile reproduse arătând
ipocrizia acestuia.
Deoarece Zaharia se aratase indignat si refuzase sa creada ca scrisoarea este reala,
Nae Catavencu il amenintase ca o va publica in ziarul "Racnetul Carpatilor", al carui
proprietar era si că va afisa originalul "in cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti". Astfel intriga
piesei devine clară, șantajul sentimental fiind clar explicat.
Apare aici și evoluția inversă în ceea ce privește stările de spirit ale personajelor.
Dacă la început Trahanache este afectat, fapt observat de Tipătescu: ,,te văz cam schimbat”,
iar prefectul este calm, la sfârșitul scenei Tipătescu ,,turbat”, ,,se plimbă cu pumnii
încleștați”, pe când soțul înșelat e calm și împăciuitor:,,Ce te aprinzi așa?”. Naivitatea lui
Trahanache este ridicolă, pentru că nu are nicio bănuială, având încredere totală în Zoe și în
amantul ei pe care îl consideră prieten. Replica lui: ,,Firește că nu se poate” plasează
personajul între înșelatii naivi din literatura universală.
Ticul lui verbal ,,Ai puțintică răbdare” îl definește ca fiind o persoană lentă, greoaie,
care ia decizii foarte greu sau deloc. Drept dovadă, când este chemat de Cațavencu, ezită: ,,Să
nu mă duc… să mă duc …să nu mă duc”.
Tipatescu este "turbat", de mânie, spre dezamagirea lui Trahanache, care crede că
acesta "n-are cumpat", deoarece un om politic ar trebui să știe să se stăpânească și să nu-și
dezvăluie sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un
prefect". Ieșind din scenă, Trahanache afirmă că "într-o societate fără moral și fără prințip
trebuie să ai și puțintică diplomație!", deoarece în politică "nu merge s-o iei cu iuțeala".
Replica lui sugereză o oarecare șiretenie, necesară unui om politic care consideră că în lupta
electorală totul este permis.

Scena I, ACTUL II
Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu cerceteaza listele electorale si calculeaza
voturile pe care le vor obtine in apropiatele alegeri.
Ei insemneaza numele fiecarui alegator in parte cu o anumita culoare:, rosu pentru cei
care voteaza cu partidul lor, iar albastru pentru ceilalti, stiind toate detaliile privitoare la
situatia actuala a averii acestora, care le dadea sau nu drept de vot. Pentru simpatizanti, ei iau
in considerare "dreptul la vot", chiar daca persoanele respective nu mai au aceleasi posesiuni
si ar trebui stersi de pe listele de alegatori: "Branzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de
cand si-a maritat fata Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Daca voteaza merge la puscarie
onorabilul. Trahanache: Ai putintica rabdare Da daca-l putem aduce sa voteze cu noi?".
Farfuridi recurge chiar la santaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - in
calitate de avocat - el poate aranja castigarea sau pierderea procesului, punand conditia ca
acestia sa voteze cu partidul lor: "Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia bisericii,
saptamana viitoare".
Caragiale aduce în prim-plan lupta politică în care domină lipsa de moralitate și de
scrupule. Oamenii politici, convinși de importanța lor, cred că pentru a câștiga alegerile au
dreptul să folosească orice armă: viclenia, manipularea, șantajul, chiar amenințarea
alegătorilor, dacă interesele partidului o cer.
Ticul verbal al lui Trahanache, "ai putintica rabdare", exprima reactia acestuia in orice
situatie, inclusiv atunci cand Farfuridi il acuza ca tradeaza "interesele partidului". Trahanache
le tine un discurs moralizator despre "stalpii puterii", despre disciplina de partid, deoarece cu
totii trebuie sa fie constienti ca "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii
atarna binele nostru".
 Numele candidatului nu le este cunoscut inca, dar va sosi din moment in moment "pe
sarma", prin "telegraf, iar ei se vor conforma dispozițiilor de la centrul partidului, ca niște
marionete.
Când Farfuridi si Branzovenescu il invinuiesc pe prefect că face aranjamente cu
opozitia, iar lor le e teama ca astfel se "tradeaza" partidul, Trahanache se enerveaza si le
spune cu indignare ca sunt incapabili sa inteleaga politica si ca Tipatescu este om de nadejde,
loial partidului, ba, mai mult, ca "a facut servicii partidului, judetului, țării…si mie, ca amic,
mi-a facut si-mi face servicii, da!". Naivitatea personajului este de un ridicol absurd, deoarece
persoanele în care are încredere absolută, îl trădează de ani de zile: ,,să bănuiască pe Joițica
ori pe amicul Fănică, totuna e…”

ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

Titlul este constituit dintr-un substantiv articulat nehotărât, marcând

generalitatea evenimentului şi faptul că acesta se poate repeta în orice context
(aspect accentuat şi de pierderile repetate ale aceleiaşi scrisori), şi un adjectiv
care înglobează intriga textului literar. Acesta pune în evidenţă contrastul comic
dintre aparenţă şi esenţă, numind instrumentul şantajului politic ("o scrisoare
pierdută"), documentele intime folosite în acest scop reprezentând un morav des
întâlnit în epocă.
De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în construcția
lui Zaharia Trahanache, un prim element de compoziție constituindu-l
mijloacele de caracterizare. Autorul îl caracterizează în mod direct, prin comicul
de nume: prenumele Zaharia provine de la substantivul „zahăr”, făcându-se apel
la expresia „dus cu zăhărelul” ce sugerează falsa naivitate, mascată sub
comoditatea lui Trahanache de a recurge la mustrări din cauza adulterului soției
sale deoarece situația în care se află constituie un beneficiu pentru el. În plus,
numele lui provine de la substantivul „trahana” ce definește un aluat moale care
poate fi ușor modelat (în cazul „prezidentului”, el se modelează doar când vrea).
. Caracterizarea directă a personajului Tipătescu este realizată prin
intermediul didascaliilor: „nervos”, „impacient”, „fierbând” şi al observaţiilor
celorlalte personaje: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu
carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”( Trahanache) ; „mosia mosie,
fonctia foncfie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco, cu banii lui
Trahanache”.( Pristanda) Caracterizarea indirectă reiese din prin gesturi,
atitudini, mimica, ton, din propriile actiuni, ganduri si simtiri, prin intermediul
mediului social in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje şi prin
nume. Astfel, Tipătescu dovedeşte  constiinta inechitatii si falsitatii sistemului
electoral, amendandu-l, fara putinta de a i se opune sau de a-l modifica. De fapt,
până la a fi victima lui, trăieşte o voluptate a jocului politic, dovedind abilitate
în a anticipa şi contracara mişcările adversarilor. Posesor al unui statut
privilegiat, personajul se detașează ușor de acest univers de marionete, fiind
singurul capabil de ironie, calitate a spiritului rar întâlnită la eroii comediilor lui
Caragiale
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea a două facţiuni: reprezentanţii
partidului puterii ( Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu), şi
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar
al ziarului “Răcnetul Carpaţilor”. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului. Amplificarea conflictului se realizează
prin intrările repetate în scenă ale cetăţeanului turmentat, care, neaducând scrisoarea,
creează o stare de tensiune niciodată rezolvată, în final gestul său devenind aproape
superfluu. Tipătescu deţine o  poziţie centrală  în ambele conflicte.

În concluzie, opera “O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri, de

factură realistă şi clasică, în cadrul căreia abundă tipurile de comic, autorul
satirizând cu ajutorul acestui instrument societatea cu tarele ei, prin prisma vieţii
familiale şi a celei politice, punând în evidenţă defecte ale unor personaje
conturate prin numeroase modalităţi originale.