,,O scrisoare pierdută’’

de I.L.Caragiale
-relația dintre două personaje-

Scrierea ,,O scrisoare pierdută’’ a fost jucată pentru prima oară pe scena Teatrul Național din
București în 13 noiembrie 1884,, fiind cea de a treia comedie din cele nouă lui Ion Luca Caragiale. A fost
publicată în revista ,,Convorbirii literare’’ un an mai târziu, în 1885. Opera vizează concepțiile
dramaturgului arătând faptul că și în această scriere caragialiană, cuvântul este cea mai puternică și
sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia
și fariseismul. Și în această comedie dramaturgul reușește să demonstreze caracterul viciat al societății
românești evidențiindu-i moravurile și aducându-i în prim-plan tipologiile umane reprezentative pentru
fiecare caracter, tocmai de aceea Tudor Vianu afirmă că aceasta ,,reprezintă realismul tipic’’.
Comedia este specia genului dramatic în care se ironizează aspecte sociale sau defecte umane,
folosindu-se mijloace de realizare a comicului pentru a stârni râsul și prezintă un conflict exclusive-
exterior care, de cele mai multe ori se rezolvă în scena finală a operei.
Elementul paratextual dezvăluie motivul intrigii prin utilizarea substantivului comun ,,scrisoarea’’.
Prin faptul că acest substantiv este articulat nehotărât cu articolul ,,o’’se poate sugera ideea de
generalitate, căci scrisoarea devine motiv al corupției, fiind atât o armă politică cât un obiect al șantajului.
,,O scrisoare pierdută’’ este o comedie realistă de moravuri politice ce ilustrează lupta de
parvenire a societății burgheze surprinsă în timpul unei companii electorale. Ideile ilustrate în această
operă se întrepătrund și se continuă una pe cealaltă țesând o lume reală, plină de defecte care amuză, după
caz, fie lectorul, fie spectatorul putând fi o sursă și de meditație asupra societății viciate și a
comportamentului oamenilor
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale operei, ea fiind singurul personaj
feminin al lui Caragiale, ce reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte ca celelalte
eroine din lumea mahalalelor. Un alt personaj al operei este Ştefan Tipătescu, acesta fiind amantul Zoei.
Pierzându-şi uneori aura mitică de ,,fințe de hârtie", personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în
realitatea noastră profană, ilustrând tipuri umane. Caragiale construieşte personaje dominate de o singură
trăsătură de caracter, ce par a fi doar marionete lipsite de valori și interioritate.
In acest sens, Zoe Trahanache reeprezintă tipul cochetei, al adulterinei căci işi înşală soțul. Ea este
un personaj plat, neschibându-și caracterul pe parcursul operei. Ştefan Tipătescu este tipul junelui prim, al
amorezului. Excepție de la tipologia demagogului prost şi incult, nefiind sancționat și prin comicul de
limbaj, el este privit cu mai multă îngăduință de narator. Tipătescu este ironizat totuşi pentru legătura
extraconjugală pin intermediul numelui de alint oferit de Zoe ,, Fănică", care este opus imaginii de stâlp al
puterii județului.
 Zoe este soția lui Zaharia Trahanache, liderul politic al partidului de guvernământ, o parvenită
prin căsăstoria cu el. Ştefan Tipătescu este prefectul județului, prietenul cel mai bun al lui Zaharia
Trahanache.
Zoe este vicleană, lipsită de scrupule având o relație extraconjugală cu prefectul Ştefan Tipătescu
de opt ani; teatrală si prefăcută, preocupată mereu de a-şi păstra imaginea de femeie onorabilă. Zoe işi
afirmă punctul de vedere cu hotărâre, capabilă să subordoneze totul: „Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor
până nu voi fi luptat cu toate împrejurările". Ştefan Tipătescu este orgolios, face abuz de putere, încalcă
legea. Face caz de imoraliatea lui Cațavencu, când el însuşi este corupt și imoral, înşelând încrederea lui
Zaharia Trahanache.
Zoe inteligentă, ambițioasă, autoritară, se impune în fața oricui, trecând de la o stare la alta. Este
permanent lucidá si nụ se lasă pradă sentimentelor, un singur moment din toată piesa fiind cu adevărat
emoționată, atunci când primeşte înapoi scrisoarea. $tefan Tipătescu este singurul intelectual din comedie,
ceea ce se evidențiază prin faptul că nu deține ticuri verbale și nu face greșeli de exprimare. El este de
asemenea impulsive.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și indirect.
Zoe se autocaracterizează, considerâdu-se o femeie bună ,,sunt o femeie bună, am să ti-o
dovedesc". Din această replică reiese faptul că ea nu îşi conştientizează defectele și are o părere foarte
bună despre propria persoană. Este caracterizată în mod direct de celelate personaje. Trahanache o descrie
drept ,,simțitoare" pentru Cațavencu ea fiind un ,,înger", în timp ce Tipătescu o consideră ,,glumeață".
3. Didascalile sunt, la Caragiale, adevărate fişe de caracterizare directă. Astfel, atunci când Zoe îl
întâlneşte pe Trahanache, după aflarea despre existența scrisorii, dramaturgul notează: ,,(începând să se
jelească și căzându-i ca leşinată în brațe)", sugerând şiretenia femeii ce încearcă să pară distrusă de
supărare, pentu a-și manipula soțul. În plus, din notația ,,(toți o îngrijesc)" reiese faptul că Zoe se bucură
de simpatia bărbaților, asupra cărora are o putere de seducție deosebită.
Personajul este caracterizat în mod indirect prin comportamentul și limbajul său. O replică ce
scoate în evidență falsitatea și abilitatea de manipulare este cea adresată lui Tipătescu, prin care îl
şantajează emoțional: ,,Am jertfit tot pentru tine".
Caracterizarea directă a lui Tipăescu este realizată prin intermediul
didascaliilor: ,,nervos,, ,,fierbând", ce relevă caracterul coleric al acestuia. Tot direct este caracterizat și de
celelalte personaje. În discuția pe care o poartă cu Nae Cațavencu, tensiunea creşte treptat, iar Tipătescu
iși plerde cumpătul şi începe să-l amenințe. Cațavencu se consideră o victimă și țipă ,,prefectul asasin!
Ajutor!". Prin comicul de numne Tipătescu este un derivat de la substantivul comun „tip" iar
sufixul ,,escu" sugerează banalitatea personajului, fiind un tip comun. De asemenea, el stăpâneşte perfect
arta disimulării, fapt ce reiese în mod indirect prin intermediul acțiunilor sale: față de Trahanache se
preface că nu ştie nimic de scrisoare, față de Farfuridi și Brânzovenescu pozează în victimnă, iar în relație
cu Cațavencu devine violent sau îi promite diferite avantaje în schimbul scrisorii
Primă scenă relevantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje, cât și pentru conturarea
trăsăturillor de caracter ale acestora, este cea în care Zoe încearcă să-l convingă pe amantul său, Ştefan
Tipătescu, să-l voteze pe Nae Cațavencu, adversarul său politic. Aceasta începe să plângà si să facă pe
victima pentru a-l impresiona. Tipătescu, afectat, îi propune să fugă împreună în lume, însă Zoe se
impune: „Eşti nebun?". Astfel, în această secvență se evidențiază teatralitatea și prefåcătoria lui Zoe cât și
influența sa asupra lui Tipătescu. Se evidențiază de asemenea faptul că în lumea în care trăiesc, fiecare
personaj e o verigă a unui întreg. Plecarea celor doi ar duce la distrugerea acelei societăți bazate pe
minciuni și șantaj, fapt ce nu s-ar întâmpla din cauza complacerii lor în acel mediu.
O altă scenă reprezentativă este cea în care Zoe reintră în posesia scrisorii compromițătoare.
Aceasta devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă, îşi recapătă superioritatea, în timp ce
Tipătescu se retrage, ca și înainte, în umbra ei. Din această scenă reiese faptul că Zoe este cea care
controlează totul, în ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot în perioada aceea. De asemenea, este
evidențiat faptul că Tipătescu se mulțumeşte cu situația față de soții Trahanache, deoarece preferă
confortul.
Conflictele se construiesc prin tehnica „bulgărelui de zăpadă", a acumulării progresive deoarece la
conflictul inițial, cel ai pierderii scrisorii, se mai adaugă și altele. Conflictul între ceea ce sunt și ceea ce
vor să pară personajele (dintre esență și aparență). De asemenea, există un conflict pentru puterea politică
dintre reprezentanții partidului de la putere (Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache) și
gruparea independentă condusă de Nae Cațavencu.
În lumina celor arătate, relația dintre Zoe Trahanache și Ştefan Tipătescu este reprezentativă
pentru societatea secolului al XIX-lea, aceasta fiind la fel de actuală și pentru contemporaneitate. Astfel,
lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul ,,Scopul scuză mijloacele."