,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’

de Camil Petrescu
-relația dintre două personaje-

Romanul apare pentru prima dată în anul 1930 și este considerat de către critica literară roman
realist, deoarece prezintă evenimente cu caracter de veridicitate și verosimilitate de pe front, cu accente
balzaciene, unde se utilizează tehnica detaliului regăsită cu precădere în capitolul ,,Ne-a acoperit pământul
lui Dumnezeu’’ și cu elemente de modernism unde limbajul este intelectualizat și a analiza psihologică
este realizată prin nararea la persoana I.
Înainte de a primi numele cu care este consacrată astăzi, romanul a fost intitulat ,,Jurnalul
căpitanului Andreescu’’ și ,,Proces verbal de dragoste și de război’’.
Scrierea surprinde drama intelectualului lucid, însetat de iubire, a omului dominant de
incertitudine, care se salvează doar prin conștientizarea faptului că există o dramă și mai puternică decât
iubirea, și anume drama omenirii aflate sub dominația războiului, război ce este perceput ca o iminență a
morții.
Camil Petrescu mărturisește că vrea să scrie o lucrare autentică, nu poate să scrie decât ,,ceea ce
văd, ceea ce aud, ceea ce se înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu...’’ spunând că nu poate vorbi
onest decât la persoana I.
Elementul paratextual induce ideea de paralelism și de prezentare a imaginii iubirii și ai imaginii
războiului ce inoculează lectorului ideea de interferență a două experiențe diametral opuse. Repetarea
substantivului comun ,,noapte’’ transmite ideea de incertitudine și nesiguranță. Titlul anticipează faptul că
iubirea și războiul sunt două experiențe fundamentale ce determină cunoașterea sinelui.
Textul este structurat în două părți precizate și în titlu care indică temele romanului și cele două
experiențe fundamentale ale cunoașterii trăite de protagonist, dragostea și războiul. Acestea îi definesc
existența protagonistului făcându-l să experimenteze trăiri intense. Dacă iubirea va avea un început idilic,
în care Ștefan își dovedește sentimentele puternice față de Ela, deși recunoaște că orgoliul a fost ,,baza
viitoarei iubiri’’, războiul este experiența care îl marchează definitiv, întrucât confruntarea cu moartea nu
suportă alte comparații.
Pe lângă temele fundamentale putem identifica la nivelul romanului drama intelectualului lucid,
dornic de cunoaștere, de experiențe absolute, dar și imaginea societății burgheziene a celei vremii.
Plecând de la temele centrale, iubirea și războiul, putem afirma faptul că scrierea camil-petresciană în
esență un roman de analiză psihologică ce urmărește evoluția spirituală și socială lui Ștefan Gheorghidiu.
Astfel, Ela este personajul secundar, prezența ei în cadrul romanului fiind lipsită de sens în lipsa
legăturii cu Ștefan. Ela este un personaj construit în jurul percepției unui alt personaj. Pierzându-şi uneori
aura mitică de,, ființe de hârtie’’, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane. Astfel, Ștefan Gheorghidiu ajunge să reprezinte un nou tip de personaj, cel
al ,,intelectualul lucid devorat de propria-i luciditate", al inadaptatului superior ce nu se regăsește într-o
societate dominată de bani și snobism, dezinteresat de latura materială a existenței și adept al filosofiei
idealiste, pe care o aplică asupra realității imperfecte. Personajul feminin, Ela este tipul femeii ideale, pe
care Ştefan o plasează deasupra tuturor ridicând-o pe un piedestal. Ea este în același timp tipul femeii
infidele datorită bănuielilor și îndoielilor pe care le resimte Ștefan pe parcursul romanului. Se încadrează
de asemenea în tipul omului banal cu sentimente profunde, care încearcă să tindă spre ceva superior în
acest caz, Stefan Gheorghidiu, de care se îndrăgostește și la a cărui lume încearcă zadarnic să se adapteze.
Ștefan este un tânăr student la Filosofie ce provine dintr-o familie săracă (tatăl său murise si lăsase
familia cu datorii). Se căsătoreşte cu Ela, una dintre cele mai frumoase fete de la Universitate, iar în a
doua parte a romanului se înrolează în armată. Ela este studentă la Litere, orfană, locuind cu mătușa sa
înainte de căsătoria cu Ştefan, obține prestigiu social odată ce soțul său primește moștenirea de la unchiul
său, i se schimbă statutul social, devine atrasă de lumea mondenă, divorțează.
Ștefan un individ cu principii bine conturate, crede în valori și refuză orice formă de compromis.
Extrem de gelos, posesiv și suspicios în relația sa cu Ela. Trăsătura sa de caracter dominantă este firea
orgolioasă. Ela dacă la început e blândă și inocentă, după primirea averii devine superficială, egoistă,
adulterină și ipocrită, toate aceste însușiri fiindu-i atribuite prin ochii lui Ștefan.
Ştefan are o fire analitică, inadaptat social, hipersensibil in relația de cuplu. Tăria sa de caracter
este scoasă în evidență pe tot parcursul luptelor de pe front, când vede atrocitățile războiului și înfruntă
moartea. Ela extrovertitiă spre deosebire de soțul său, este o personalitate puternică și adaptabilă.
Bărbatul se autocaracterizează, recunoscând că transformă orice întâmplare într-o dramă
sufletească „pot transforma mici incidente în adevărate catastrofe", de aici reieșind negativismul și
victimizarea sa. Văzând iubirea în mod absolut, personajul se autocaracterizează, mărturisind că nu s ar fi
putut realiza ,,decât într-o dragoste absolută". Unchiul Nae îi spune ,, n-ai spirit practic", acesta observând
faptul că Ştefan trăiește într-o lume a ideilor, că nu e realist.
Prin afirmațiile ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt" și „.femeia
înșală numai pe cel care îl iubește, pe ceilalți îi părăsește pur și simplu" se conturează tendința lui spre
absolut, imposibilitatea mulțumirii cu jumătăți de măsură. Gheroghidiu nu vede iubirea dintre el și soție
ca pe un sentiment pur, incontrolabil, ci mai degrabă pe ceva rațional și bazat pe argumente.
„Am crezut că gestul ăsta e numai pentru mine" (turnatul vinului) ,, Am crezut că nu îmi toarnă
decât mie vin", această replică accentuează caracterul său posesiv și paranoic, el dorindu-și ca Ela să
trăiască doar pentru el. Iubirea lui se transformă astfel în obsesie.
Caracterizarea directă nu este una complexă pentru Ela, deoarece este surprinsă doar prin
intermediul conștiinței lui Ștefan. Ni se comunică însă ceea ce îl atrăsese pe protagonist, realizându-se
prin intermediul vocii actoriale portretul fizic ,,una dintre cele mai frumoase studente". Ea reprezintă
astfel idealul feminin, sintagma ,,ochii mari, albaştri" ilustrând bunătatea infinită a femeii, deoarece ochii
sunt un simbol al sufletului în terminologie simbolică.
Aceasta i se alătură lui Gheorghidiu la cursurile de filosofie deși nu înțelege nimic și îl ascultă
filozofând ore în șir doar pentru a petrece timp cu el. Din aceste gesturi reiese faptul că ea este dedicată,
fiindu-i alături în orice clipă.
 Ea este caracterizată prin intermediul numelui pe care personajul narator îl menționează o singură
dată, fiind la început numită ,,femeia mea", ,„nevasta mea". Menționarea numelui său ,,Ela’’ are loc odată
cu schimbarea și degradarea ei, evidențiind astfel decăderea de la figura de femeie unică la cea de femeie
obișnuită, banală. Ela este un personaj complex, construită în totalitate prin intermediul viziunii soțului
său. De aceea este imposibil a spune dacă Ela a fost sau nu vinovată de adulter, întrucât viața sa a fost o
simplă proiecție, doar naratorul personaj deținând adevărul.
O primă scenă narativă pentru evidențierea orgoliului personajului o constituie cea a mesei în
familie din casa unchiului Tache. La acest eveniment participă toți membrii familiei, nerăbdători să-și
primească averea. Spre surprinderea tuturor, Ștefan primește marea parte din bani, el rămânând însă
neentuziasmat. Se evidențiază astfel personalitatea sa opusă celorlalți, firea sa nematerialistă și
dezinteresată. Ela pe de altă parte este surprinsă în antiteză cu soțul său în această secvență, ea
implicându-se în discuția despre bani și surprinzându-l în mod dureros pe Ștefan ce o dorea „mereu
feminină, deasupra acestor discuții vulgare". De aici se generează criza matrimonială, Ela lăsându-se în
voia tentațiilor mondene și comparându-l pe Ștefan cu ceilalți. Din orgoliu, el refuză să intre într-o
competiție și să adopte stilul superficial al oamenilor mondeni, considerând acest lucru sub demnitatea sa
de intelectual.
A doua scenă reprezentativă pentru degradarea și sfârșitul relațiej celor doi este cea care Stefan se
întoarce de pe front, fiind rănit și spitalizat. Înainte ca el să se reîntoarcă în armată, aranjase ca Ela să
petreacă vara la Câmpulung aproape de regimentul său. Ea îl chemase într-o zi de sâmbătă la ea, fiind
total schimbată. Se arată îngrijorată pentru viitorul său în cazul în care el ar muri pe front și îi cere să
treacă averea pe numele său. În același timp Ștefan îl vede pe domnul G la Câmpulung și astfel este sigur
că venise pentru ea și că îi era amant.
Din acest motiv, în secvența întoarcerii lui acasă, protagonistul se simte detașat de tot ceea ce îl
legase de Ela și decide să o părăsească pentru totdeauna. Detașat și de lucrurile materiale, nu le mai vede
însemnătatea, lăsându-i totul femeii. Prin fraza ,adică tot trecutul" se evidențiază faptul că el este o nouă
persoană, vrând să renunțe la vechea sa viață. În acest fel, absolutul morții eclipsează absolutul iubirii.
Spre deosebire de romanele tradiționale în care conflictul se desfășoară la nivel exterior între
diverse personaje, în acest roman, conflictul este interior și se produce în conștiința personajului narator,
Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce privește pe soția sa, Ela,
crezând că aceasta îl înșală. Ela este descrisă doar prin prisma conștiinței lui Ștefan, prin urmare de aici
reiese incertitudinea și nesiguranța lui.
In lumina celor arătate, relația dintre cele două personaje este reprezentativă pentru lumea
modernă, cei doi refăcând împreună mitul lui Pygmalion. Ei reprezintă de asemenea două destine
incompatibile, pe care iubirea le unește pentru un timp, dar pe care existența concretă le separă.