Caracterizarea lui Ștefan

Gheorghidiu
Opera literara „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ de Camil
Petrescu este un roman proustian, psihologic subiectiv și al experienței ce aparține
modernismului și a fost publicat în anul 1930, devenind o creație
reprezentativă a perioadei interbelice. Autorul se inspiră din opera
scriitorului francez Marcel Proust, realizând un roman pentru intelectuali ce ține
cont de avansurile științei și ale filosofiei, ce are în centru un intelectual.
Fiind un roman al experienței, textul camilpetrescian prezintă dintr-o
perspectivă subiectivă cele două drame ce marchează viața intelectualului,
iubirea și războiul, iar ideea de autenticitate este sporită prin paginile de
jurnal, dar și prin scrisori. Textul este, de asemenea, un roman psihologic atât prin
temă, cât și prin accentul asupra conflictului interior, dar și prin procedeul
introspecției prin care se realizează analiza psihologică.

Tema centrală a operei este drama intelectualului cauzată de aspirația spre

absolutul în iubire și imposibilitatea atingerii acesteia în realitate.În titlu sunt
evidențiate cele două teme secundare, dragostea și războiul, ce devin
experiențe de cunoaștere pentru protagonist.
Conflictul central al romanului psihologic este de factură interioară, fiind
surprinse frământările intelectualului idealist, cel care aspiră spre iubirea absolută
și care este dezamăgit de ceea ce descoperă în realitate. Se remarcă și conflicte
exterioare între Ștefan și unchiul Nae, având concepții diferite asupra valorilor
vieții, dar și între Gheorghidiu și Ela, soția bănuită de infidelitate.
Titlul anticipează tematica operei și prin repetarea termenului „noapte“ se
sugerează misterul, incertitudinea ce marchează psihologia intelectualului aflat
într-o permanentă căutare a adevărului.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, având pe lângă
funcția de interpretare și pe cea de reprezentare, fiind și narator. Acesta este un
personaj modern, tridimensional (complex), încadrat în tipologia intelectualului
ce aspiră spre absolut, o dominantă a personajelor camilpetresciene.
Statutul social este acela de student la Filosofie și mai târziu de ofițer înrolat
în armată, participând la Primul Război Mondial.
 Din punct de vedere moral, Ștefan dovedește a avea o conștiință incapabilă
de compromisuri, căci, neputând accepta înșelăciunea, se va retrage din afacerile
ilegale ale lui Nae Gheorghidiu .
În plan psihologic, se remarcă un dezechilibru, intelectualul trăind o
adevărată dramă cauzată de inadaptarea sa la societatea mediocră, dar și de
imposibilitatea atingerii absolutului în iubire.
Acțiunea romanului debutează cu un capitol intitulat „La Piatra Craiului în
munte“, în care evenimentele sunt posterioare celor relatate în capitolele
următoare. Ștefan Gheorghidiu se află la popota ofițerilor și asistă la o discuție
despre dragoste și fidelitate pornită de la un articol din ziar, fiindu-i declanșată
memoria afectivă. În această secvență se evidențiază hipersensibilitatea,
luciditatea și caracterul analitic al intelectualului idealist. Deranjat de opiniile
celorlalți privitoare la femeia infidelă, Ștefan are o intervenție manifestată printr-o
amplă replică, în care enumeră etapele unei „iubiri mari “ ce se vor dovedi a fi
momentele relației proprii: „Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie ... pe
urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei... și treptat îți trebuiește prezența ei
zilnică. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei“.
Intelectualul percepe lucid chiar și sentimentul de iubire pe care îl consideră
„voluntar la început, patologic pe urmă “.Acesta crede în dragostea absolută,
idee sugerată prin afirmația „Acei care se iubesc au drept de viață și de
moarte, unul asupra celuilalt “.În finalul secvenței, Gheorghidiu se arată
decis să dezerteze dacă a doua zi nu primește permisie, reieșind faptul că aflarea
adevărului despre fidelitatea soției este pentru el o problemă de viață și de
moarte.
În continuarea acțiunii, se prezintă relația dintre Ștefan, student la Filosofie,
și Ela, studentă la Litere. Primirea unei moșteniri de la un unchi bogat al lui
Gheorghidiu tulbură echilibrul familiei, Ela devenind interesată de avere și de
petrecerile mondene, cuplul evoluând către o criză matrimonială al cărei moment
culminant este excursia de la Odobești. Suferința lui Ștefan cauzată de gesturile
Elei față de domnul G este surprinsă în multiple pagini de monolog interior ce
contribuie la realizarea introspecției. Cuplul se va despărți temporar, dar
împăcarea se va produce, însă suspiciunea lui Ștefan reapare atunci când îl vede
pe Grigoriade la Câmpulung . Ștefan este nevoit să plece în război, fără să afle că
este înșelat și pe front este martorul unor evenimente tragice care voi fi prezentate
începând cu capitolul „Întâia noapte de război “. Drama trăită aici este una
colectivă, cu toții resimțind frigul, setea, foamea, frica de moarte, iar impactul
acestuia asupra intelectualului va determina o diminuare a importanței dramei
iubirii.
 Rănit și spitalizat, Ștefan se întoarce acasă, dar își privește soția cu
indiferență. Deși are ocazia să afle adevărul cu privire la infidelitatea ei, căci,
privește o scrisoare anonimă, nu mai este interesat și decide să divorțeze .Ela se
opune vehement, neagă toate acuzațiile lumii, dar hotărârea lui este definitivă și
pentru a se elibera în totalitate de tot ce îl lega de această femeie, îi lasă „absolut
tot ce e în casă, de la obiecte de preț, la cărți . . . de la lucruri personale, la
amintiri. Adică tot trecutul “.
În conturarea personajului central se utilizează procedeul modern al analizei
psihologice, regăsindu-se multiple pagini de introspecție realizate prin monolog
interior și flux de conștiință (trăiri, sentimente, reflecții prezentate într-o ordine
aleatorie). Se remarcă și caracterizarea directă, realizată de către Ela: „ești de o
sensibilitate imposibilă “, dar și autocaracterizarea: „n-aș vrea să existe pe lume o
experiență ... definitivă de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul
meu sufletesc. Ar constitui pentru mine o limitare “. Portretul moral al
protagonistului se realizează și prin caracterizare indirectă, trăsăturile lui. reieșind
din fapte, gesturi, atitudini, limbaj și relațiile cu alte personaje, predominantă
fiind luciditatea.
În concluzie, romanul lui Camil Petrescu ilustrează prin mijloace specifice
modernismului drama intelectualului lucid, însetat de absolut, folosind tehnici ale
analizei psihologice și evidențiind superioritatea acestuia în raport cu societatea
ce devine un veritabil „pat al lui Procust“. Iubirea și războiul sunt experiențele
definitive ce nu pot lipsi din „întregul sufletesc “ al protagonistului.