1840

Relația
Alexandru Lăpușneanul-Ruxanda Lăpușneanul

Introducere
Prima nuvelă istorică din literatura română ,,Alexandru Lăpușneanul,, de Costache
Negruzzi, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă în primul număr al
revistei ,, Dacia Literară,, în anul 1840.

Tipologie
Personajul principal este Alexandru Lăpușneanul, surprins într-o relație de antiteză cu
personajul secundar Ruxanda Lăpușneanul, soția sa. Pierzându-și uneori aura mitică de „ ființe
de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând
tipuri umane. În acest sens, personajul lui Costache Negruzzi reprezintă tipul domnitorului
tiran și crud, însetat de răzbunare, în timp ce domnița Ruxanda este specifică pentru tipul soției
supuse, angelice, sincere. Aceasta reprezintă de asemenea tipologia femeii de rang nobil, fiind
fiica lui Petru Rareș. Cele două personaje formează un cuplu neobișnuit, specific
romantismului.

Statutul social, moral, psihologic

Social - Alexandrul Lăpușneanul - domnitor al Moldovei
- doamna Ruxanda- soția conducătorului Alexandru Lăpușneanul, fiica
domnitorului Petru Rareș, rămasă orfană.

Moral - domnitorul- hotărât, viclean, fără conștiință, săvârșește crime, în final vrea să
își ucidă propriul copil.
- domnița de asemenea hotărâtă, însă spre deosebire de soțul său este sensibilă,
iubitoare, sinceră.

Psihologic –Alexandrul Lăpușneanul - personaj complex, puternic, deține arta

disimulării, bun cunoscător al psihologiei umane.
- Ruxanda- surprinsă în contrast cu domnitorul, fire slabă, dar totuși aceasta
nu cedează.

Titlul
Titlul pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Alexandru
Lăpușneanul, este un personaj eponim, numele său constituie titlul nuvelei, conturând în același
timp importanța lui în desfășurarea acțiunii. Acesta creează un orizont de așteptare pentru
cititor, numele său fiind atestat în cronica lui Grigore Ureche. Astfel, atât el cât și Ruxanda își
au corespondenți în realitate, mai exact în istoria poporului român, fapt care le asigură
credibilitatea.
Caracterizarea
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și indirect.

Alexandrul Lăpușneanul
Direct
1.Naratorul îl caracterizează în mod direct apelând la inversiune: „ ticălosul boier” ,
„nenorocitul domn ” .
2.De asemenea naratorul îi realizează portretul fizic, afirmând că ochii domnitorului
„scânteiază ca un fulger ” , accentuându-se astfel mânia sa greu de controlat.
3. Se autocaracterizează: „n-aș fi un nătărău? ” .
 Indirect
Caracterizarea sa directă se împletește cu mult mai ampla caracterizare indirectă.
Personajul este caracterizat în mod indirect prin fapte, gesturi, limbaj, relația cu alte personaje.

1. Dovedește că e hotărât și sigur pe sine, deoarece dorește să-și reia tronul cu orice preț,
indiferent de părerea boierilor : „ Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu!” . El îi tratează ironic
pe boieri care i se împotrivesc, râsul său fiind unul teatral. Intoarcerea în fruntea armatei
îi reflectă postura importantă.

2. De asemenea, din replica sa: „ Am auzit de bântuielile țării și am venit să o mântui. Știu
că țara mă așteaptă cu bucurie” reiese faptul că aceasta se consideră un bun conducător
și nu are conștiință.

3. Luciditatea, ironia necruțătoare, abilitățile de manipulare cât și faptul că e un bun

cunoscător al psihologiei umane sunt evidențiate prin decizia domnitorului de a-l cruța
pe Moțoc, el simțind capcana pe care acesta își dorea să i-o întindă. Astfel, își justifică
decizia, spunând că avea nevoie de un „ intrigant ” care să țină boierii în frâu.

Domnița Ruxanda

Direct

1. Naratorul îi realizează în mod direct portetul fizic: „ avea acea frumusețe care făcea
odinioară vestite femeile din România”

2. Vestimentația ei conține aur, „ petre scumpe ”, „ mărgăritar ”, fiind la înălțimea rangului

său domnesc și evidențiind bogăția.

3. Naratorul o caracterizează în mod direct prin epitetul dublu „tristă și tânjitoare ”,

comparând-o cu „ o floare expusă la arșița soarelui, ce nu are nimica s-o umbrească” .
Această comparație semnifică faptul că este o fire sensibilă și are un suflet chinuit.
Indirect

1. Caracterizată indirect prin vorbele sale și atitudine - iubitoare și supusă - la început își
apreciază și respectă soțul : „ bunul meu domn ”, „ măria ta ” .

2. Se roagă de domnitor să nu mai verse sânge și să înceteze cu omorurile, de aici reieșind

faptul că este o fire miloasă, spre deosebire de soțul său :„ Vreau să nu mai verși sânge,
să încetezi cu omorul” . Nu cedează nici atunci când domnitorul se înfurie, ci insistă cu
orice risc.

3. Ea este puternic impresionată de replica văduvei unui boier ucis de Lăpușneanul care o
responsabilizează pe ea pentru faptele soțului „ Ai să dai samă, doamnă!” , semn că
statutul său social se degradează din cauza domnitorului.

4. Din faptul că încearcă să-și convingă soțul dându-i argumente religioase reiese că ea
este o persoană credincioasă, cu frică de Dumnezeu.
 Conflict
Între Lăpușneanul și soția sa se naște un conflict bazat pe frica pe care aceasta o simte
față de el. Crezându-l capabil să își omoare propriul copil îl otrăvește, acest gest semnificând
sfârșitul sentimentului de iubire pe care ea îl simțea pentru Lăpușneanul.

Scene
I. O scenă reprezentativă pentru cruzimea domnitorului o constituie cea a măcelului.
Criticul literar George Călinescu este de părere că aceasta amintește de narațiunile cu asasinate
italiene. Disimularea și ipocrizia sunt de asemenea trăsături specifice personajului, ele fiind
evidențiate încă de la începutul scenei când Lăpușneanul merge la biserică, sărută icoanele și
moaștele, intențiile sale fiind malefice. Prin mersul său la biserică acesta manipulează boierii
făcându-i să creadă că acesta va fi un conducător mai blând și că vrea pace. În realitate însă,
prezența sa la biserică semnifică lepădarea de Moțoc. În această secvență se conturează și
portretul moral și psihic al Ruxandrei, domnitorul îi oferă Ruxandrei „un leac de frică” -
piramida capetelor din cele 47 de capete ale boierilor uciși ce fuseseră la ospățul închipuit la
care îi invitase. Ea leșină la vederea piramidei, Lăpușneanul batjocorind sensibilitatea femeii
prin replica „ Femeia, tot femeie”. Se evidențiază astfel viclenia și tirania conducătorului cât
și nepăsarea față de stările soției.

II. A doua scenă semnificativă este cea a morții protagonistului. Domnitorul se

îmbolnăvește și cere să fie călugărit, actul prevăzând lepădarea sa de tronul Moldovei.
Trezindu-se din starea de inconștiență îi amenință pe toți cu moartea, inclusiv pe soția și fiul
său. Astfel, domnița Ruxandra îl otrăvește pentru a-și salva fiul, semn că este protectivă și că
nu îl mai iubește pe domnitorul tiran. Această secvență evidențiază și dezumanizarea soțului,
pentru care puterea era mai presus de orice cât și faptul că nu își poate accepta propriul destin,
el simțindu-se umilit și luptând până în ultimul moment precum soția ce s-a luptat pentru a-l
schimba. În scenă este menționată și existența portretului familiei Lăpușneanul, semn că
aceasta a existat cu adevărat.

Concluzie
În lumina celor arătate, relația dintre Alexandru Lăpușneanul și domnița Ruxandra este
reprezentativă pentru realitatea socio-politică din Moldova evului mediu. Cele două personaje
sunt romantice deoarece sunt surprinse în antiteză Criticul George Călinescu a susținut faptul
că povestea lui Lăpușneanul ar fi putut să devină la fel de populară precum Hamlet, dacă limba
în care a fost scrisă opera ar fi fost una universală.