Al.

Lapusneanu
-Caracterizare personaj-
“Prosti da’ multi”

Printre instantele de tip narativ, personajul capata importanta majora , ca purtator de

mesaj artistic. Notiunea de personaj (personaj,lat. “ persoana” = masca de teatru) s-a modificat
de-a lungul timpului odata cu evolutia speciilor literare. Eroii sunt specifici operelor tragediilor
antice, in clasicismul francez se impugn personaje caractere , iar in romantism apar personaje
antagonice, dualiste.

Aceasta situatie este si in cazul personajului principal al Nuvelei istorice “Alexandru

Lapusneanul”. C. Negruzzi este aici un slujitor fidel al [Sursa principala a nuvelei o reprezinta
cronica lui Grigore Ureche, Din care Negruzzi retine cateva dintre trasaturile temperamentale si
telurile politice ale domnitorului, dar si sugerarea a doua replici cheie ale textului pe kre le va
plasa in primul si in ultimul capitol. Autorul trimite in subsol cronica lui Miron Costin , de unde
preia modelul pentru scena uciderii lui Motoc, pe care cronicarul il foloseste in descrierea mortii
boierului Batiste Veveli. Ca in orice nuvela , comp. este lineara si respecta principiile
clasicismului: echilibrul si rigoarea. Textul ilustreaza principiul “ minimum de spatiu, maximum
de efect” Conflictul puternic se refera se refera la evenimente importante, concentrand mari
perioade de timp si evitand abaterile si interventiile naratorului obiectiv in text].

Specific nuvelei , actiunea este concentrate in jurul protagonistului, un personaj surprins in

latura sa maladiva, “ un damnat prins in lupta cu destinul, al carei invins este” G. Calinescu.
Procesul de identificare explica relatia dintra stratul de “ fiinta de hartie” , specific personajului,
si conturul pe care eroul il capata in mom lecturii.

Aparuta in plina epoca romantic, nuvela lui Negruzzi impresioneaza prin ascensiunea
fulgeratoare si caderea la fel de neasteptata a unui personaj care acopera tot spectrul “ de la
Bruta la genialoid” G. Calinescu

Fara a avea o viata interioara bogata, Lapusneanu este un personaj monologic, contruit
interesant , pe baza unei biografi spectaculoase. Domnitorul, ca personaj extraordinary pus in
situatii exceptionale se afla in mana previdentei. In Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva)
Negruzzi surprinde o alta latura a domnitorului: Lapusneanu a fost un domnitor iubitor de
dreptate, care vroia sa sfarme cuibul de boieri intriganti care faceau si desfaceau domni.N-a
stiut insa sa aiba de partea lui poporul, astfel ca fapta lui a fost considerate nedreapta , iar el un
tiran. Procedeul de desemnare se refera in cazul lui Lapusneanu la schimbarea numelui din
Petre Stolnicul , schimbare care echivaleaza cu modificarea destinului.

Capacitatea de a reveni in acelas cadru istoric si de a impune alte conditii , face din
Lapusneanu modelul neinvinsului de la prima batalie. In episodul intalnirii cu solia domneasca
este impulsive, neinfricat, dar in acelas timp are darul premeditarii, stie cum vor reactiona la
deciziile sale diferit cat. De supusi si actioneaza in consecinta.

Replicile scurte, taioase din raspunsurile sale denota o atitudine provocatoare, dar si ritmul
vietii sufletesti : “ Sa ma intorc? Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarat! A! nu ma
vrea tara, nu ma vreti voi sa inteleg!”

Portretul fizic al domnitorului surprinde doar cateva detalii puse in slujba conturarii
portretului moral: personajul are un character sanvinar – “Radea , muschii I se suceau in rasul
acesta si ochii lui hojma clipeau”

Procedeul antitezei, pune in evident tema cuplului Demonicul domn, este casatorit cu
domnita Ruxanda, fica lui Petru rares. Tensiunile dintre cele 2 personaje devin semnificative
pentru caracterizarea domnitorului. In capitolul am doilea naratorul omniscient prezinta cateva
amanunte prin care Lapusneanul ajunge sotul Ruxandei. Neavand origine nobila, domnul allege
casatoria diplomatica , binecuvantandu-se astfel de amintirea pe care oamenii o pastrau bunului
Petru Rares. Tot naratorul da in vileag gandurile domnitei, care isi cinstea sotul, dupa cuviinta,
dar nu’l putea iubi, pentru ca nu avea simtire omeneasca(caracterizare directa).

Cand doamna ii cere indurare, Lapusneanu are reactii violente care indica firea sa colerica :
atinge tocul pumnalului, devine agresiv, si o sfatuieste pe doamna sa se ingrijeasca de ospatul
pe care avea de gand sa-l ofere boierilor.

Darul premeditarii si puterea de a simula sunt evidente in scena cuvantarii, de la biserica. In

momentul inchinarii la sfintele moaste, figura domnitorului este impietrita “ nici un muschi nu I
se misc ape fata” . Totusi abatandu-se de la obiectivitate naratorul semnaleaza “ paloarea fetei”
era foarte galben la fata “vestimentatia “ purta toata pompa domneasca, impotriva obiceiului” ,
si tresarirea reclei sfinte.

Desi gandul crimei este déjà conturat, Lapusneanu le tine boierilor si cuvintele pline de
milostenie “ bate-voi pastoral, ca insuti pe tine “ . Aceasta “desentata” cuvantatoare se incheie
cu gestul smerit al crucii

Punctul culminant e atins in scena uciderii celor patruzeci si sapte de boieri. La Grigore
Ureche , se arata ca mercenarii ii ataca pe boieri ca niste lupi intrati intr-o turma. Remarabila
este puterea plastica a natarorului care pentru a zugravi scena (Tudor Vianu – Arta prozatorilor
romani). Intr-o sala in care vinul curge din butoaie amestecandu-se cu sangele de pe podele,
“boierii batrani mor facandu-si cruce, iar cei tineri se apara cu turbare” , facand arme din scaune
si tacamuri. Intreaga scena e urmarita de Lapusneanu si de Motoc, naratorul utilizand motivul
privitorului din tablou. Macelul este continuat si dus in punctul culminant prin scena piramidei
de capete , in care se respecta si rangurile celor ucisi. Cruzimea patologica a domnitorului se
poate observa din reactiile pe care le are la vederea ambelor scene in contrasst cu reactia lui
Motoc(antiteza) , care dand ochii cu piramida insangerata simte, parul sburlindu-i-se pe cap si
dintii sai clantanind. Dupa aceasta Lapusneanu isi cheama sotia sa-I dea leacul de frica, iar
Ruxanda lesina : “ femeia tot femeie, zise Lapusneanul zambind; in loc sa se bucure, ea se
sparie”.

Cinismul personajului principal este evident in relatie cu motoc, caruia ii promisese ca sabia
lui nu se va manji de sangele boierului. Domnitorul intuise de la inceput, care va fi soarta
inarsavului curtezan: “ te voi cruta caci imi esti trebuitor ca sa ma mai usurezi de blestemele
narodului”

In aceasta scena apare pentru prima data imaginea multimii , natatorul reusind sa
surprinda psihologia personajului colectiv. Interesul personal , exprimat de fiecare (micsorarea
dojdiilor, oprirea jafului), cedeaza in fata interesului colectiv, exprimat brusc. Ideea ca Motoc il
sfatuieste pe voda, se impune instantaneu si stabileste noua orientare a masei. Deodata
multimea actioneaza la un singur glas, ca o singura fiinta: “toate glasurile si facura un glas, si
acela striga: capul lui Motoc il vrem”.

Deznodamantul (Situatia finala) are loc pe fundalul cetatii hatinului , intr-o atmosfera
sumbra, specific romantica, cetatea fiind comparata cu un mormant de urias . Domnitorul se
imbolnaveste de friguri in asteptarea pedepsirii celor doi boieri ramasi in viata, Spancioc si
Stroici. Sfarsitul domnitorului este impresionant prin cruzimea scenelor descrise. Lui
Lapusneanu ii lispeste dimensiunea religioasa, de vreme ce nu isi accepta soarta de muritor , si
in acelas timp refuza ideea pocaintei. Calugarii sub numele de Pasie , Lapusneanu isi recapata
cruzimea si doreste sa isi ucidasotia si chiar fiul “ Pe cateaua asta am s-o tai in bucati, impreuna
cu tancul ei, ca sa nu mai asculte sfatul dusmanilor” . Stecific romantic insa, calaul devine
victima, iar victima calau, rolurule inversandu-se . Domnitorul sfarseste, ucis de Spancioc si
Stroici, si invata sa moara, el care stia doar sa ucida.

Rigoarea clasica a construrii, se imbina cu elementele romantice. Din recuzita romantica se

pot identifica aspecte precum imagininea capetelor insangerate tintuite pe zidurile cetatii
domnesti, ospatul transformat in macel, piramida alcatuita din patruzeci si sapte de capete sau
moartea. Toate acestea dar si maiestria stilistica a autorului fac din Alexandru Lapusneanul o
nuvela exemplara.