Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu actiune mai ampla decat a povestirii

si cu un conflict consistent si personaje individualizate. Actiunea se construieste dintr-o intriga puternica, materializata intr-o compozitie riguroasa, coerenta, concise, care se focalizeaza, de regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracterizarea acestuia. Prima nuvela istorica din literature romana, Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi, a aparut in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, inscriindu-se intr-una dintre directiile romantice imprimate de programul acesteia, Introductie, conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru aceasta creatie, Negruzzi a valorificat date din cronicile lui Grigore Ureche, asadar din trecutul romanilor, pe care le-a interpretat si a schimbat destinul unor personaje, realizand o opera de fictiune. In spiritul vremurilor, scriitorul condamna marea boierime medievala si saluta urcarea pe tron a unui om apartinand claselor de jos. Tema romantica a nuvelei ilustreaza evenimentele istorice si cele din a doua domnire a lui Alexandru Lapusneanul in Tara Moldovei. Structura narativa este simetrica si riguros construita, cu un echilibru solid. Cele patru capitole, delimitate ca atare de autor, corespund celor patru acte ale unei piese de teatru, pe parcursul carora actiunea evolueaza ascendent. Fiecare capitol dovedeste o unitate riguroasa, constituindu-se ca un corp independent, dar in acelasi timp perfect incadrat ansamblului, respectand principiul simetriei partilor, specific arhitecturii teatrale. Cele patru parti sunt precedate de catre un motto ce sintetizeaza ideea principala intr-un stil aforistic, de esenta claseica: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu... este replica rostita de Alexandru Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa-l intampine, Ai sa dai sama, doamna..., o amenintare spusa de vaduva unui boier ucis de Lapuseanul si adresata doamnei Ruxandra, sotia domnitorului, Capul lui Motoc vrem..., strigatul norodului, venit la Curtea Domneasca sa se planga de viata lor si De ma voi scula, pre multi am sa popescu si eu..., cuvintele domnitorului, aflat pe patul de suferinta, ca avertisment pentru cei care il calugarisera. Actiunea se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre domnitor si boierii care il tradasera in prima domnie si il silisera sa paraseasca tronul Moldovei. Naratorul obiectiv si omniscient, heterodiegetic, si naratiunea la persoana a III-a, cu focalizare zero definesc viziunea narativa dindarat a nuvelei. Prin absenta marcilor formale ale naratorului reiese distantarea acestuia de evenimente si caracterul obiectiv al nuvelei, desi vocea auctoriala face adesea aprecieri despre personaje (tiran, gingasa Ruxanda). Incipitul este reprezentat de informatia cu caracter istoric despre Stefan Tomsa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Voda ca sa ocupe tronul Moldovei. Intriga este bine evidentiata, Lapusneanul fiind hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei cu orice pret si le raspunde boierilor cu ochii scanteind ca un fulger: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu. Domnitorul se dovedeste neindurator cu boierii tradatori, pe care ii omoara fara mila. Cand doamna Ruxanda ii cere sa opreasca varsarea de sange, el o ameninta cu moartea si ii promite un leac de frica.

Slujba de la Mitropolie reprezinta o secventa narativa importanta in evolutia relatiei domnitorului cu boierii. Lapusneanul le cere iertare boierilor pentru crimele comise si ii invita la un ospat, unde 47 dintre ei sunt omorati. Cel din urma sacrificat este Motoc, pe care domnitorul il preda multimii revoltate. Din capetele boierilor el inalta o piramida, pe care i-o arata Ruxandei, ca leac de frica. Peste cativa ani, domnitorul se imbolnaveste si cere sa fie calugarit. Cand iese din criza ii ameninta cu moartea si pe mitropolit si pe sotia si pe fiul sau. Climaxul il constituie revenirea in tara a boierilor Stroici si Spancioc, care o sfatuiesc pe doamna Ruxandra sa-l otraveasca pe Lapusneanul. Finalul nuvelei este surprinzator si prezinta moartea lui Lapusneanul in chinuri groaznice. Un despot care provoca teroare in randul boierilor este inlaturat de pe scena istoriei cu acordul mitropolitului. Otrava ii este administrata chiar de blanda si speriata doamna. Alexandru Lapusneanul, protagosnistul nuvelei, un erou romantic si eponim, avand atestare istorica, este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional ce actioneaza in imprejurari deosebite. Ca orice personaj principal de nuvela, el este foarte riguros conturat. El reprezinta, in acelasi timp, tipul despotului medieval, tiran si crud, cu vointa puternica si spirit razbunator. Bun cunoscator al psihologiei umane, detine arta dedublarii, reusind sa-i asigure pe boieri de buna sa credinta. Cruzimea lui reiese indirect din multele scene cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea propriei familii cu moartea, omorarea cu sange rece. Caracterizarea directa facuta de narator contureaza, prin redarea gesturilor si a mimicii, ura sa permanenta: sangele intr-insul incepu a fierbe. In antiteza cu domnitorul este Domnita Ruxanda, inzestrata cu trasaturi pozitive, fiind buna la inima, gingasa si blanda, tipic romantice. Isi otraveste sotul tot dintr-o pornire umanitara, ca sa scape tara de un domnitor crud. Norodul este un personaj colectiv constituit pentru prima oara intr-o opera literara, dupa regula de miscare si de gandire unitara, reactionand ca un singur om: Prostimea ramase cu gura cascata[...] Toate glasurile se facura un glas... Compozitia narativa reuneste mai multe curente literare, si anume clasicismul, definit de simetrie si de echilibrul solid al nuvelei, romantismul, reprezentat de psihologia si tragismul protagonistului, cat si de scenele cutremuratoare, si realismul, ilustrat de adevarul istoric al celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul. Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice, adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista.