Difracţia undelor

Abaterea direcţiei undelor de la direcţia propagării rectilinii la frontiera obstacolelor se

numeşte difracţia undelor.
Pentru observarea difracţiei undelor sonore vom uni un difuzor la un generator sonor şi
vom amplasa în calea propagării undelor sonore un ecran confecţionat dintr-un material, care
absoarbe undele sonore. Deplasînd după ecran un microfon putem determina, că se înregistrează
unde sonore şi dincolo de marginea ecranului. Variind frecvenţa oscilaţiilor sonore, iar prin
aceasta şi lungimea de undă a undelor sonore, stabilim, că fenomenul difracţiei devine mai
evident odată cu mărirea lungimii de undă.
Difracţia undelor are loc la întîlnirea lor cu obstacole de orice formă şi de orice
dimensiuni. De obicei, în cazul unor obstacole sau orificii de dimensiuni mari în comparaţie cu
lungimea de undă difracţia undelor aproape că nu se observă. Cel mai pronunţat difracţia se
manifestă la trecerea undelor prin orificii cu dimensiuni de ordinul lungimii de undă sau în cazul
întîlnirii în cale a unor obstacole de aceleaşi dimensiuni. La distanţe suficient de mari dintre
sursa de unde, obstacolul şi locul observării undelor fenomenele difracţiei pot avea loc şi оî cazul
unor dimensiuni mari ale orificiului sau obstacolului.

1.5 Reţeaua de difracţie.

Reţeaua de difracţie constă dint-un sistem de fante inguste, rectilinii, egale, paralele,
echidistante si foarte apropiate una de alta. O astfel de reţea este realizată prin trasarea pe o placa
de sticlă sau de plexiglas a unui numar N de zgarieturi rectilinii pe o distanţă L. Intervalele
transparente dintre zgarieturi reprezintă fantele. Reţeaua respectivă va avea un numar n = N/L de
trasaturi pe unitatea de lungime şi o distanta l = L/N = 1/n intre doua trasaturi succesive, distanţa
care se numeşte
constanta reţelei. In figură este data schematic experienţa cu o reţea R. Un fascicul de lumina
monocromatică, provenit de la un izvor S, transformat intr-un fascicol paralel de catre lentila L 1,
cade sub un unghi de incidenţă i pe reteaua R. Figura de difracţie se vede in planul focal al
lentilei L2, pe ecranul E. Distribuţia intensităţii in figura de difracţie poate fi calculata pornind de
la principiul lui Huygens, potrivit caruia fiecare fantă a reţelei devine sediul unor noi unde
secundare, pentru fiecare radiaţie monocromatica in parte. Sa ne referim la undele secundare
emise după o singura direcţie (care formează cu axul optic al sistemului OF unghiul a) de catre
doua fante succesive ale retelei.
Între aceste unde va exista mereu aceeaşi diferenţă de drum optic:
d = d1 – d2 ,
unde d 1 = lsini reprezintă diferenţa de drum optic intre undele incidente pe reţea şi d 2 = lsina
reprezintă diferenţa de drum optic intre undele difractate sub unghiul a. Deci:
d = l(sini – sina).
În cazul reţelei, fenomenul este mai complicat, deoarece, in afara de difracţia produsa de fiecare
deschidere, se produce si o compunere a undelor luminoase care ajung in planul focal al lentilei
L2 de la fiecare fantă, adică se produce interferenţa undelor provenite de la doua fante aflate la
distanţa l. Daca d = kl în P vom obţine maxime, iar dacă d = (2k+1) l/2, vom obţine minime.
Dacă razele difractate de doua fante vecine sub un anumit unghi au intre ele o diferenţă de drum
corespunzătoare unui maxim, atunci razele difractate de toate fantele reţelei sub acelaşi unghi
vor corespunde la formarea unui maxim de difracţie. Avînd in vedere fenomenul de interferenţa
al celor N fascicule, putem spune că în toate direcţiile pentru care l(sini – sina) = kl vom obţine
maxime de difracţie.