RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL, DE ION BARBU

1924

În perioada interbelică, literatura română a cunoscut mutații însemnate în ceea ce privește

limbajul artistic folosit. În concordanță cu manifestările modernismului în Europa
Occidentală, scriitori români au adoptat programul noii mișcări ce se desfășura în restul
continentului. Așadar, poeți precum Lucian Blaga, Ion Barbu și Tudor Arghezi vor construi o
poezie nouă, bazată pe ambiguitatea rezultată prin tehnica sugestiei și ermetizarea
limbajului.
Unul dintre cei mai originali poeți moderniști din literatura română este Ion Barbu –
ocupația sa de poet fiind dublată de cea de matematician. Volumul său, „Joc secund” este
alcătuit din trei cicluri: „Joc secund” , „Uvenderode” și „Isarlîc”. Poetul debutează în 1918,
în revista „Literatorul”, afirmându-se ca poet original la cenaclul condus de Lovinescu.
Una dintre creațiile poetice reprezentative ale lui Ion Barbu, care întrunește elemente
moderne și în care pot fi identificate elemente parnasiene și ermetice este „Riga Crypto și
Lapona Enigel” publicat în 1924 în ciclul „Uvenderode” al volumului „Joc secund”. Este
subintitulată baladă, însă răstoarnă conceptul tradițional realizată în manieră modernă sub
forma unui amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.
Titlul sugerează imaginea unui cuplu asemenea celui din celebra tragedie „Romeo și Julieta”.
În plus, autorul atrage atenția asupra statutului social al primului personaj (riga = rege) și
asupra originii celuilalt (lapona = locuitoare a Laponiei). Denumire de „Crypto” face referire
la caracterul ascuns al regelui, dar și la natura sa vegetală, mai exact la specia de ciuperci a
criptogramelor. Riga Crypto și Lapona Enigel reprezintă mărci, voci ale eului liric.
Tema poemului ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înțelegerea
sensurilor lumii, incapacitatea depășirii propriei condiții. Riga Crypto nu-și va putea consuma
iubirea cu Lapona Enigel, deoarece el aparține unui registru existențial diferit de cel al
Laponei.
Structural și compozițional poezia este alcătuită din 27 de strofe. Primele 4 strofe
conturează rama povestirii care prezintă atmosfera creată înaintea povestirii propriu-zise.
Poemul poate fi împărțit în doua părți reunite prin intermediul tehnicii povestirii în ramă,
ambele înfățișând câte o nuntă: una lumească, posibilă și una fantastică, care se dovedește
imposibilă.
Prima secvență poetică, considerată rama povestirii are rolul de incipit al creației lui Ion
Barbu și face trimitere la un mediu european prin imaginea „menestrelului trist”. De fapt,
este surprins momentul final al nunții, când îndemnat de nuntași, menestrelul începe să
povestească istoria tristă a iubirii dintre Riga Crypto si Lapona Enigel („Zi-mi de Lapona
Enigel/Și Crypto regele-ciupearcă !”).
În a doua parte este prezentat registrul existențial al unei ciuperci, mai exact spațiul pe care
aceasta îl stăpânește: „Împărățea peste bureți/Crai Crypto, inimă ascunsă”. Rigăi Crypto îi
revine, astfel, un mediu umed ce individualizează inferioritatea acestuia. Este surprins, de
altfel, portretul regelui, o fire ciudată, închisă, un neînțeles, veșnic ocărât de supuși că nu
este capabil să facă ceva frumos pe lume: „Și răi ghioci și toporași/Din gropi ieșeau să-l
ocărască,/Sterp îl făceau și nărăvaș,/Că nu voia să înflorească”.
În continuare este schițată apariția și portretul Laponei Enigel. Aceasta este surprinsă în
timpul procesul de transhumanță (de la nord la sud): „De la iernat, la pășunat,/ În noul an,
să-și ducă renii,/Prin aer ud, tot mai la sud,/Ea poposi pe mușchiul crud/La Crypto, mirele
poienii”. Autorul îi oferă acesteia un portret care o încadrează pe o scară mai înaltă a
evolutiei, în comparație cu Riga Crypto: „În țări de gheață urgisită,/Pe-același timp trăia cu
el,/Lapona mică, liniștită,/Cu piei; pre nume – Enigel”. Altfel spus, atracția Laponei Enigel de
lumină, reieșită din implicarea sa în procesul de transhumanță sugerează superioritatea ei
față de Crypto, aflat într-un mediu umed, întunecat. Întâlnirea – în somn și în vis – îi permite
Rigăi Crypto să o îmbie pe Lapona cu comorile lumii lui: dulceață și fragi. Refuzat, Crypto
este dispus să facă supremul sacrificiu: culesul. Răspunsul fetei este unul cu atât mai crud cu
cât vădește o deplină neînțelegere a condiției „regelui-ciupearcă”: “- Te-aș culege, Rigă
blând…/Zorile încep să joace/Și ești umed și plăpând:/Teamă mi-e, te frângi curând,/Lasă.
Așteaptă de te coace”.
Pentru a dezambiguiza semnificația pe care Soarele o capătă în această poeziei, trebuie să
facem trimitere la o altă creație a lui Ion Barbu („Ritmuri pentru nunțile necesare”), poezie
în care fiecare nouă nuntă marchează finalul fiecărei etape și începutul celeilalte pe
traiectoria drumului inițierii. Enigel tocmai încheiase cea de-a doua etapă și pornise către
Soare, în timp ce pe acest traseu al evolutiei spirituale Crypto se situează cu o etapă în
urmă: „Din umbra deasă, desfăcută,/ Mă-nchin la soarele-înțelept”.
Forțându-și evoluția spirituală, Riga Crypto înnebunește și tot ceea ce-i rămâne de făcut este
să-și nareze eșecul, să-l mitizeze sau în termenii poeziei lui Barbu „Să toarne-n lume aurul”,
simbol al adevărului și reflex mineral în registrul pământesc al Soarelui.
La nivel stilistic, merită să fie observate metaforele și antitezele care au rol în conturarea
opoziției celor două lumi pe care le reprezintă „regele-ciupearcă” și Lapona Enigel. La nivel
prozodic, poemul lui Barbu se remarcă prin măsura variabilă a versurilor (de la cinci la nouă
silabe), cu rima încrucișată, îmbrățișată și monorimă, strofele sunt inegale, având între patru
și șapte versuri.
În concluzie, „Riga Crypto și Lapona Enigel” reprezintă un poem modern, prin care Ion Barbu
propune o viziune originală despre lume. Înlocuind ideea impusă în literatură ca dragostea
este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii;
fiind inferior Laponei, atrasă de lumina Soarelui, Riga Crypto sfârșește prin a fi pedepsit
pentru că a încercat să-și depășească condiția, necesară pentru a-și consuma iubirea.