RELATIA INTRE DOUA PERSONAJE – MOROMETII

Primul roman scris de Marin Preda, „Morometii” este alcatuit din doua volume,
publicate la doisprezece ani distanta, primul volum in 1955, iar volumul al doilea in 1967.
Titlul romanului evidentiaza tema centrala: destramarea – simbolica pentru gospodaria
taraneasca traditionala – a unei familii dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea – Gumesti.
Evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii.
Astfel ca romanul unei familii este si o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al
Doilea Razboi Mondial. O alta tema este criza comunicarii, absenta unui dialog real intre Ilie
Moromete si familia sa. Relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema sociala.:
In raport cu proza anterioara cu tematica rurala, scriitorul impune noi tipologii in romanul
sau postbelic: taranul reflexiv si intelectualul cu origine taraneasca.
Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, il are ca
model pe Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta in volumul
„Imposibila intoarcere”: “eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal
meu”. Personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei lumi, Moromete
reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie. Taran din clasa de mijloc, el
incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale, pentru a-l lasa
apoi baietilor. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat,
tragic, cu timpul nerabdator. Framantarile sale despre soarta taranilor care depind de
roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexiva.
Niculae este fiul cel mai mic, din a doua casatorie a lui Ilie Moromete, prezentat la
varste diferite in cele doua volume: copilul si tanarul in formare. In primul volum, Niculae
este un copil dornic sa invete carte si sa isi schimbe statutul social. Insa, dup ace Ilie
Moromete il retrage de la scoala sub pretextul ca invatatura nu adduce niciun “beneficiu” ,
Niculae incepe sa isi caute sensul existentei si devine “adeptul unei noi religii a binelui si a
raului”, cum crede ca este noua dogma socialista. Discutille dintre tata si fiu din volumul al
doilea al romanului au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua
civilizatii si, desigur, intre generatii. Niculae se indeparteaza din ce in ce mai mult de modelul
tatalui sau, nu traieste viata bucurandu-se de ea, ci incordat, prea ocupat ca sa se mai poata
contempla.

Relația dintre tată şi fiu ilustrează evoluția conflictului inițial, secundar, relația dintre
dorința copilului de a merge la școală şi lipsa de înțelegere din partea tatălui, cu mentalitate
tradițională de țăran. In al doilea volum, conflictul dintre generatii ia forma unei confruntari
intre doua civilizatii si doua mentalitati: cea traditionala si cea colectivista.
O secvență semnificativă, din primul volum, pentru ilustrarea relațiilor dintre tată şi
fiu este serbarea școlară la care Niculae ia premiul întâi. Deşi işi iubeşte copiii și le vrea
binele, Moromete îşi cenzurează orice manifestare de afecțiune față de ei. Neinteresat cu
adevărat de preocupările și de situația fiului mai mic, el se aştepta ca Niculae, care era trimis
zilnic cu oile, să rămână repetent. Spre surprinderea lui, copilul ia premiul întâi. Stinghereala
lui Niculae când primeşte premiul pe scenă și criza de friguri care îl cuprinde în timp ce
încerca să recite o poezie îi produc lui Moromete o emoție puternică, iar gesturile de
mângâiere sunt schițate cu multă stângăcie.
O alta scena semnificativa pentru relatia dintre Ilie Moromete si fiul sau, Niculae este
cea care ii surprinde pe cei doi stand pe prispa casei, Niculae cu o carte in mana, iar
Moromete, tacut, se gandeste la mezinul sau. La un moment dat, tatal isi intreaba fiul daca
vrea sa isi continue studiile, ceea ce il face pe copil sa creada ca visul i se va implini.
Moromete ii raspunde, insa, cu duiosie, dar si cu gravitate ca nu are aceasta posibilitate.
Scena dezvaluie ca tatal isi doreste sa ii indeplineasca dorinta fiului sau chiar daca nu este o
prioritate pentru el. In cele din urma, va vinde o bucata de pamant si, cu banii obtinuti, va
plati taxele de internare pentru Niculae.
După fuga băieților lui mai mari la Bucureşti, Moromete devine îndepărtat şi
nepăsător, se retrage în sine, iar în volumul al doilea intră într-o zonă de umbră. Își pierde
prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat se diminuează, familia se destramă.
Tatăl, dezamăgit de fuga băieților, îl retrage pe Niculae de la școală, după trei ani, pe
motiv că studiile lui nu-i aduc niciun ,,beneficiu", de fapt în speranța că îl va reține lângă el.
Neînțeles, tânărul se înstrăinează de tată, refuză propunerea acestuia de a rămâne învăţător
în sat, pleacă de acasă şi devine activist de partid.
Inscrierea lui Niculae in Partidul Comunist este un prilej pentru noi dispute cu tatal
sau. Tanarul este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in sat cu o sarcina de la
‘’judeteana’’. El trebuie sa stranga cotele si sa le predea catre stat. Insa, din cauza unei
dispute, un satean moare inecat in apele raului de la marginea satului, asa ca activistul,
Niculae Moromete este destituit din functie, se retrage din viata politica si isi continua
studiile.
Ilie Moromete isi constientizeaza tarziu greseala de a-l fi retras pe Niculae de la
scoala, dar regretele lui sunt tardive: ‘’ar fi trebuit sa-l fi tinut pe Niculae mai departe la
scoala’’. Moromete se stinge încet, trăindu-şi ultimii ani de viață în singurătate şi tăcere. Mai
avea slăbiciunea de a umbla prin sat. Ultima oară este adus acasă cu roaba. Căzut la pat, el îşi
exprimă crezul de viață când îi spune medicului: ,,Domnule... eu totdeauna am dus o viață
independentă!".
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol şi este
căsătorit cu o fată din sat, Mărioara, fiica lui Adam Fântână, asistentă medicală. La
înmormântarea lui Moromete, Niculae află de la Ilinca, sora lui, că tatăl se stinsese încet, fără
a fi suferit de vreo boală. Moartea lui Moromete aduce remuşcări în sufletul lui Niculae, dar
în finalul romanului tatăl şi fiul se împacă în visul băiatului.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete: dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai
din prima casatorie, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea, apoi conflictul
dintre Moromete si Catrina, sotia lui, si conflictul dintre Moromete si sora sa, Guica.
Un conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul sau cel mic, Niculae. Copilul isi
doreste cu ardoare sa mearga la scoala, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl
ironizează şi susţine că învățătura nu aduce niciun “beneficiu". Pentru a-și realiza dorința de
a studia, băiatul se desprinde treptat de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe
primul plan, pentru că tatăl şi fiul reprezintă două mentalități diferite. Astfel, Ilie Moromete
ilustrează mentalitatea țăranului tradițional, care vrea sa isi pastreze pamantul, în vreme ce
Niculae devine un susținător al comunismului.
Cele doua referiri la tema timpului, simetrice, in incipit si in finalul primului volum, pun in
evident conflictul tragic dintre individ si istorie. La inceput, timpul pare ingaduitor (‘’se pare
ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare’’ ), pentru ca la sfarsitul volumului scriitorul sa
afirme: ‘’timpul nu mai avea rabdare’’, acesta devenind necrutator. In al doilea volum, Ilie
constata ca ‘’erau evenimente pline de viclenie’’.
În primul volum scriitorul utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului
narațiunii. Volumul este structurat în trei părți, cu o acţiune concentrată, care se desfășoară
pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea
primului volum se desfășoară pe mai multe planuri narative. În prim-plan se află Moromeții,
o familie numeroa să, măcinată de nemulțumiri mocnite. Principalele evenimente sunt
redate în secvențe narative semnificative pentru viața familiei: scena cinei, scena tăierii
salcâmului, dar și pentru viața colectivității: hora, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan,
serbarea școlară, secerișul.

Romanul lui Marin Preda aduce in prim-plan conditia taranului in istorie, inainte si dupa al
Doilea Razboi Mondial, si impune noi tipologii: taranul reflexiv si intelectualul cu radacini in
satul romanesc.