Enigma Otiliei

George Călinescu
INTRODUCERE
G. Călinescu este un prozator și un critic literar interbelic, creatorul
romanului de tip balzacian în literatura română. Acesta scrie patru romane, cel de
al doilea fiind "Enigma Otiliei", publicat în 1938 într-o perioadă de efervescență
culturală când în literatura română se manifestă două curente literare:
modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu în revista și cenaclul "Sburătorul"
și tradiționalismul manifestat în jurul revistei "Gândirea" a lui Nichifor Crainic.
Romanul se încadrează în Realism prin: tema moștenirii și a paternității, tipologia
personajelor, tehnica detaliului.
I. TRĂSĂTURI CURENT
O primă trăsătură a curentului literar este tipologia personajelor.
Costache Giurgiuveanu este tipul avarului umanizat prin dragostea față de Otilia.
În casa lui sosește Felix Sima, tipul adolescentului în formare. Acesta vine la
București la unchiul și tutorele său, Costache, pentru a se înscrie la Facultatea de
medicină. Otilia Mărculescu este fiica celei de-a două soții a lui Costache, rămasă
în grija bătrânului după moartea mamei ei. Pascalopol este moșierul rafinat, prieten
de-al lui Costache. El o iubește pe Otilia ca tată, dar și ca soț. Aglae Tulea este sora
lui Costache, baba absolută, căsătorită cu Simion, nebunul ce sfârșește la ospiciu.
Cei doi au trei copii: Aurica, fata bătrână ce vede în fiecare bărbat un potențial soț,
Titi, retardatul cu obsesii erotice, Olimpia, mama denaturată, căsătorită cu Stănică
Rațiu, un demagog, un avocat fără procese, vânător de zestre și parvenit.
A doua trăsătură a realismului este tehnica detaliului semnificativ,
personajele fiind introduse în acțiune prin portrete fizice care sugerează trăsături
morale, acestea fiind caracterizate prin mediul lor de viață. Lipsa de experiență a
lui Felix este sugerată prin ținuta sobră, tunica strânsă pe talie, cu guler înalt ce-i dă
un aer rigid, dar și prin fața copilăroasă, aproape feminină. Strada Antim este, după
cum afirmă naratorul, "o caricatură în moloz a unei străzi italice" sugerând
zgârcenia și incultura personajelor prin amestecul de stiluri arhitectonice și
ornamentele din materiale ieftine ce împodobesc locuințele.
 Principala temă este societatea burgheză supusă viziunii critice a
naratorului ce satirizează defecte precum parvenitismul, lăcomia, goana după
avere ce distruge relațiile interfamiliale, căsătoria privită ca un contract social.

II. SCENE TEMĂ

Pe fundalul acestei lumi se dezvoltă o temă centrală, cea a moștenirii și a
paternității reflectată în scena în care Costache suferă un atac cerebral și este
țintuit la pat. Clanul Tulea ocupă militărește casa, Stănică cotrobăie prin dulapuri
în speranța că va descoperi unde a ascuns bătrânul banii sau testamentul. Se așază
cu toți la masă și poartă un fals dialog ca în teatrul absurdului fără a se asculta unul
pe altul. Aurica le invidiază pe fetele care au avut norocul să se mărite, Aglae își
face planuri să-și îngrijească sănătatea mergând la băi, Stănică vorbește despre un
unchi muribund pe care l-a vegheat trei zile. Aurica întreabă cu nerușinare unde o
fi ascuns moșul banii, totul sub ochii suferindului incapabil să reacționeze. Scena
grotescă ilustrează dezumanizarea personajelor, lipsa compasiunii, egoismul și
supremația banului.
A doua scenă surprinde momentul în care, moș Costache după ce își
revine o vreme, suferă un nou atac. Stănică pândise tot timpul pe la ferestre și
prinde momentul în care Costache rămâne singur. El îi fură banii de sub salteaua
pe care stătea, provocându-i moartea, căci bătrânul face infarct. Stănică o părăsește
pe Olimpia și se însoară cu Georgeta, o curtezană de lux, capabilă să-i asigure
calea spre înalta societate.
Scenele ilustrează dezumanizarea personajelor, distrugerea relațiilor
interfamiliale din cauza lăcomiei, înfățișând o lume care a avut priceperea de a face
avere, dar nu și inteligența de a o păstra.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ
Un prim element de compoziție este titlul. Inițial, opera se numea "Părinții
Otiliei", ilustrând ideea balzaciană a paternității și punând în evidență caracterul de
orfană al fetei și tendința celorlalte personaje de a apărea ca protectori ai ei. Titlul
actual ilustrează misterul feminin, idee susținută în text prin afirmația lui Felix
("pentru mine ai început să devii o enigmă") și a lui Pascalopol din final ("pentru
mine a rămas o enigmă"). Schimbarea titlului deplasează accentul de la un aspect
realist, tradițional, la tehnica modernă, a reflectării poliedrice, prin care este
realizat personajul eponim. Personajul Otilia reflectă imaginea unei verișoare
îndepărtate din copilăria autorului, dar reflectă și unele stări ale acestuia: "Otilia
este eroina mea lirică".
Un alt element de compoziție este simetria incipit-final, ce se realizează
prin replică absurdă a lui Costache adresată lui Felix la început ("aici nu stă
nimeni") și reluată în final de Felix ce se întoarce pe stradă Antim și vede casă
părăsită. Incipitul conține trei secvențe descriptive: Strada Antim și portretul lui
Felix, casa și portretul lui Costache, descrierea interiorului și personajelor reunite
la jocul de cărți. Finalul conține două secvențe: deznodământul acțiunii și epilogul.
În concluzie, romanul ilustrează nu doar tema moștenirii și a paternității, ci
și altele precum: familia, iubirea, inițierea. Ceea ce contează este, după cum spune
autorul "nu metoda, ci realismul fundamental" prin care este prezentată această
lume.