Enigma Otiliei

George Calinescu

Romanul „Enigma Otiliei” a fost publicat pentru prima dată în anul 1938, în perioada interbelică. Al doilea dintre cele patru
romane ale scriitorului (care a fost și un important critic literar), „Enigma Otiliei” aparține prozei interbelice prin conflictul
complex situat în centrul său, precum și prin amploarea acțiunii, care se desfășoară pe mai multe planuri.

Opera literară ,,Enigma Otiliei" este un roman realist de tip balzacian, deoarece apar tema familiei și motivul moștenirii şi al
paternității; structura este închisă, iar relatarea întâmplărilor este făcută la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
omniscient, omniprezent și obiectiv; este utilizată tehnica detaliului semnificativ, iar personajele sunt prezentate în relație cu
mediul din care provin și sunt tipice pentru o anumită categorie socială (Stănică Rațiu - arivistul şi avocatul demagog, Felix –
intelectualul ambițios, Pascalopol - aristocratul rafinat).

În descrierea inițială, realizată în tehnica balzaciană, a străzii și casei lui moș Costache sunt redate, prin detaliile surprinse,
contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor locatari bogați și realitate: inculți, zgârciți, snobi delăsători. Arhitectura
sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are și fond cultural.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (,,într-o zi de la începutul lui iulie 1909") și spațial (,,în strada
Antim"). Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog. Incipitul și finalul sunt simetrice, prin
descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia de Giurgiuveanu, în
momente diferite ale existenței , dar şi prin răspunsul dat de moş e Costache la venirea lui Felix, reluat în finalul
romanului: ,,Aici nu stă nimeni".
Romanul depaseste modelul realismului clasic elemente ce țin de modernitate, precum ambi-
guitatea personajelor. Astefl, Mos Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera fata de Otilia. De
asemenea, ,,enigma" Otiliei este intretinuta de scriitor prin utilizarea unor tehnici moderne : comportamentismul si
pluriperspectivismul.
Un alt aspect modern, naturalismul, se manifesta prin interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate si
mediu. Titi, fiul retardat care se indreapta spre dementa, este o copie a tatalui sau, Simion Tulea. Aurica, fata batrana,
invidioasa si rea, este o copie a mamei sale. Universul familiei Tulea se afla sub semnul bolii, al degradarii morale reflectate in
plan fizic.

Tema fundamentală (balzaciană) este a existenței societății burgheze bucureştene în primul sfert al secolului al XX-lea. Ariile
tematice care i se subordonează evidenţiază şi tipurile de conflict: tema moştenirii - conflictul succesoral, cea a parvenirii –
conflictul moral, la fel ca și cea a paternității, pe când conflictul psihologic este surprins prin tema iubirii.
Scena primei crize a bolii lui moş Costache (cap. XVIII)evidenţiază o lume obsedată de avere. Aglae, masculinizată, pune în
aplicare un întreg plan de atac, comandând milităreşte ocuparea casei şi stabilind postul de observație pentru fiecare membru al
familiei sale. Nimeni din familia Tulea nu are nicio urmă de durere pentru bolnav, decât dorința de a-l vedea sfârşit şi, odată cu
acesta, împlinirea visului de a pune mâna pe avere. Efectele avariției pot fi văzute la cei doi frați, Aglae fiind mult mai
agresivă. Ea uită să păstreze măcar o urmă de decență în comportare. În loc de tragic, spectacolul devine comic. Acționând în
funcție de interes, personajele transformă un moment ce trebuia să fie de veghe la căpătâiul bolnavului într-un improvizat
ospăț. ,,-Bine, moș Costache - mustra Stănică de la masă pe bolnav-, ai dumneata așa vinuri în casă și nu ți-ai luat un tirbuşon
ca lumea?".
Aglae îi trimite pe ai ei să spioneze casa fratelui pentru a afla detalii despre testamentul lui: există sau nu? Aurica nu reușește
nimic, aluzia ei la unchii bogați care lasă moșteniri însemnate nepoatelor nu este interesantă pentru Costache. Titi nu reușește
decât să poarte un dialog fără înțeles despre cinematografie, astfel încât Aglae e nevoită să se deplaseze ea și să îşi chestioneze
fratele. Mască a iubirii fraterne, ,,baba absolută" ar vrea să ştie unde îi sunt banii în cazul în care se întâmplă ceva cu el.
Evident deranjat, Costache o repede, spunând că încă nu a murit. Rezolvarea finală a conflictului legat de moştenire devine o
nouă sursă de comic: nimeni nu va afla că Stănică a furat banii, iar casa atât de disputată, o vechitură în fond, rămâne închisă și
nelocuită: "Casa lui moş Costache era leproasă, înnegrită."

Acțiunea este lineară urmărind mai multe planuri narative, care vizează destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică Rațiu etc. Un plan ilustrează destinul tânărului Felix
Sima, rămas orfan, care vine la Bucureşti pentru a studia medicina şi locuieşte la tutorele său Costache Giurgiuveanu. El
trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia, simţindu-se derutat de atenţia pe care aceasta i-o acordă lui Pascalopol. Al doilea
plan ilustrează lupta dusă de membrii familiei Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, în detrimentul
Otiliei Mărculescu. Costache moare, Otilia pleacă cu Pascalopol la Paris, Stănică fură banii lui Costache şi se căsătoreşte cu
Georgeta, după ce divorțează de Olimpia care nu i-a mai dăruit copii după moartea lui Relișor. Simetria compozițională se
datorează faptului că acţiunea începe cu intrarea lui Felix în strada Antim și se termină cu reîntoarcerea lui pe
această stradă, după mulți ani. Din punct de vedere temporal, acțiunea începe în iulie, 1909 şi se încheie după aproximativ
nouă ani, coordonata temporală din final fiind redată prin substantivul ,,război":,,Războiul dădu lui Felix, peste câțiva ani,
prilejul de a se afirma încă de tânăr". Spațial, acțiunea se desfășoară în Bucureşti, personajele ieşind foarte rar din acest
perimetru: de exemplu, excursia lui Felix, Otilia și Pascalopol la moșia din Câmpia Bărăganului.
Epilogul precizează că Felix ,,se căsătoreşte într-un chip care se cheamă strălucit." El îl întâlneşte pe Leonida Pascalopol
care îi redase Otiliei, prin divort, libertatea. Felix se reîntoarce în strada Antim, vede casa ,,leproasă, înnegrită", poarta ,,ținută
cu un lanţ, şi curtea toată năpădită de scaieţi". ,,Nu mai părea să fie locuită." Îşi aminteşte cum, odinioară, moş Costache îi
spuse: ,,aici nu stă nimeni".
Titlul initial, ,,Parintii Otiliei", reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina cumva
soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaeaza accentul de la motivul realist al
paternitatii la misterul protagonistei.

Otilia Mărculescu

Otilia Mărculescu este fiica celei de-a doua soții a lui moș Costache, care, deși o iubește ca pe propriul copil, nu a înfiat-o de
teama surorii sale zgârcite, Aglae. Rămasă orfană de mamă, din copilărie, fata se bucură de afecțiunea şi de protecția lui
Costache și Pascalopol.
Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia reprezintă, în egală măsură, tipul ingenuei și al
cochetei, și este întruchiparea misterului feminin.
Comportamentul acestei tinere exuberante, capricioase, atrasa de lux si calatorii in strainatate, il deruteaza pe Felix, care nu
intelege plecarea ei cu Pascalopol, in final.
Spre deosebire de celelalte personaje feminine din roman, reduse la o trăsătură de caracter, Otilia este un personaj ,,rotund",
multidimensional, care surprinde şi este prezentat în transformare. Are inițiativă și este capabilă să ia decizii pentru sine şi
pentru ceilalți.
Naratorul îi face un prim portret fizic la începutul romanului, când soseşte Felix în casa tutorelui său: ,,Fata părea să aibă 18-
19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic şi ochi foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă,
însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect...era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită
de femeie." Trupul creează, aşadar, imaginea unei femei mature, energice, pline de viaţă. Felix este surprins de la început de
apariţia fetei care îi inspiră încredere. ,,Lui Felix, apariţia Otiliei îi dădu un sentiment inedit, de mult presimţit".
Felix îşi petrece prima seară în camera ei. Naratorul foloseşte, astfel, caracterizarea indirectă, câteva trăsături ale fetei
reieşind din mediul ei de viață: răsfățul, dezordinea,
instabilitatea, înclinaţia spre lux, spiritul independent. Rețin atenția masă de toaletă cu trei
oglinzi mobile, cu multe sertare și un taburet rotativ pentru pian. Motivul oglinzilor mobile din camera Otiliei sugereaza
eternul mister feminin.
Otilia ia hotărâri spontane, fără să pună vreun raționament în opţiunea ei. Lui Felix îi spune: - Îmi vine uneori să alerg... să
zbor. Felix...vrei să fugim? Hai să fugim." Fata amestecă seriozitatea cu cele mai copilăreşti reacţii: ,,Otilia amesteca o
seriozitate rece, blazată cu cele mai teribile copilării. Într-o zi îmbrăca păpuşi, în alta mustra pe moş Costache că se
murdăreşte pe haine cu scrum de țigară şi-l scutura întorcându-l în toate chipurile, ca pe un copil. Altădată Otilia fu
nemulţumită de gospodăria Marinei şi punându- şi şort înainte, se aşeză serios pe treabă... Dar se plictisi curând."
Scriitorul foloseşte ca modalitate de caracterizare tehnica oglinzilor paralele. Astfel, pentru
Aglae, ea este o fată imorală, o stricată (,,Prostă eşti tu, Aurico...să-ți faci sânge rău pentru o dezmățată..."), pentru Aurica,
este o prefăcută şi o şireată (,,-N-ar fi rea Otilia, dacă n-ar fi falşă...Otilia este o șireată, caută numai bărbați în vârstă,
bogați".) Felix o consideră admirabilă, deşi pentru el este o enigmă. Pascalopol vede în ea o copilă în devenire cu care are
răbdare şi pe care o răsfaţă. Costache o consideră o fetiţă, strop de tinereţe şi lumină în viaţa lui.

Felix Sima

Orfan, fiu al medicului Iosif Sima din Iasi, Felix Sima, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la unchiul si
tutorele lui, batranul avar Costache Giurgiuveanu si traieste un conflict interior pe plan sentimental. Acesta este tipul omului
superior care isi canalizeaza intreaga activitate spre un tel anume, este intelectual si ambitios. Din punct de vedere al statului
moral, Felix depinde de o lume in care valorile si iubirea sunt supuse degradarii si nu doreste sa ramana un anonim precum
Stanica Ratiu sau Titi Tulea.
De la începutul romanului, naratorul ne înfăţişează portretul tânărului de 18 ani, schițat în linii clasice: ,,Fața îi era juvenilă
şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi
tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie". Naratorul insistă şi asupra vestimentației tânărului:
„Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un vesmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau
un aer bărbătesc şi elegant". Se observă eleganţa şi caracterul ordonat, disciplinat al tânărului crescut în atmosfera unui
internat. Se dedică studiului şi reuşeste să se remarce chiar din primii ani de facultate. ,,A fi savant era după el suprema
onoare." Doreşte cu orice preț să iasă din anonimat: ,,Voi fi ambițios, nu orgolios". Devine, astfel, tipul intelectualului superior
care se situează deasupra banalității lumii burgheze. E nevoit să rămână în această lume pentru că, deşi doar material, depindea
de ea.
În capitolul XI, este evidențiată ,,asiduitatea tânărului" al cărui zel îl miră pe profesorul de psihiatrie. Acesta îi permite ,,să
studieze probleme de amănunt clinic" atât între bolnavi, dar şi în biblioteca sa. Invidia medicilor secunzi nu îl deranjează şi
reuşeşte să scrie un articol pe care profesorul îl trimite unei reviste de specialitate. Când profesorul îi dă revista şi îl felicită,
Felix se simte copleşit de un sentiment de fericire care-i întăreşte încrederea că nimic nu-l poate împiedica. Il întristează insa
privirea nepăsătoare, tonul de reproș al Auricăi: ,,Nu e bine să te obosești. La ce folosește?" și observația Aglaei: ,,fără bani
cine mai face azi ceva?". Indiferența celor două îl mâhnește şi mai mult. Astfel, nepăsarea colegilor de care se loveşte la
facultate este o formă de invidie care-l motivează să nu mai comunice nimănui nimic, să-și urmeze scopul și să lase faptele să
vorbească. ,,Nu, n-avea să fugă, ci să învingă".

Concluzie
Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri ,,Enigma Otiliei" de G. Calinescu se incadreaza in categoria prozei realist-
balzaciene, desi criticul Nicolae Manolescu considera ca este un ,,balzacianism fara Balzac".