Enigma Otiliei George Călinescu

-romanul interbelic, realist-balzacian, obiectiv

1. Particularitătile unei opere care apartine lui George Călinescu

Unul din romancierii de seamă ai literaturii noastre este George Călinescu, care s-a impus în cultura
românească printr-o amplă varietate de opere literare: istoric literar, autor de monografii, eseist, poet,
romancier şi dramaturg. In 1932, George Calinescu sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a
unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filosofia si
psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu „sufletul uman“.
I.a.-incadrarea intr-un curent literar
,,Enigma Otiliei“ a apărut în anul 1938, în perioada interbelică, şi are ca geneză realităţile
contemporane autorului–evenimente din mediul citadin, al începutului sec. al XX-lea; articol din presa
vremii; decesul soţilor Popescu; Simion, fratele, invadează casa în căutarea banilor.
Romanul este unul realist. Curentul realist a luat nastere in Franta, in a doua jumatate a secolului
al XIX-lea si a aparut ca reactie impotriva romantismului, fiind si opusul idealismului. In sens literar,
denumeste oglindirea realitatii asa cum este, fara a deforma sensurile sau situatiile. Trasaturile estetice ale
realismului sunt: personajele sunt descrise in incercarea de a-si depasi conditia materiala sau sociala;
individul este rezultatul societatii in care traieste; reprezentarea veridică a realităţii; fixarea timpului și a
spațiului real; prezentarea cu obiectivitate a lumii reale, dezvoltarea observației, a tehnicii detaliului;
dezvoltarea artei portretului (dar și tipologii); interesul pentru descrierea mediului, stabilindu-se o
legatura directa intreacestea si individ.
Este un roman realist, deoarece este prezentată veridic societatea contemporană a autorului,
observarea socială şi psihologică; tema banului; averii; moştenirii şi paternităţii; personajele se luptă șă-și
depășească condiția materiala și socială (Felix).
I.b. O trăsătură realist constă în fixare locului și a timpului acțiunii. O secvență semnificativă este
cea din incpitul romanului care fixează veridic cadrul temporal: „într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele zece“ și spațiul: București, „strada Antim“.
I.c. O altă trăsătură a realismului este aceea că individul este descris în încercarea de a-și depăși
condiția materială sau socială. De exemplu, Felix este student la Medicină și dorește să devină medic, iar
personaje precum Moș Costache, Stănică Rațiu și clanul Tulea doresc să aibă averi. O secvență
semnificativă este aceea în care moș Costache zace intins pe masă, iar familia Tulea caută bani în toate
sertarele și dulapurile.
De asemenea, toate personajele sunt întruchiparea unor tipuri umane: avarul (Costache
Giurgiuveanu), parvenitul (Stănică Rațiu), intelectualul (Felix), baba absolută (Aglae), retardatul (Titi),
fata bătrână (Aurica).
Romanul „Enigma Otiliei”, este de tip balzacian, balzacianismul definindu-se ca varietate a
realismului caracterizată prin trăsături distincte precum: crearea de tipologii, descrieri în detaliu,
evoluția individului în strânsă relație cu mediul din care provine. Sunt de inspirație balzaciană
tema paternității și a moștenirii (Balzac însuși a afirmat, referindu-se la efectul banilor asupra societății:
„Zeul la care se închină toți, este banul“)
II.-tema operei cu două secvențe
„Viziunea modernă a autorului se concentrează în jurul celor două teme ale romanului:
prezentarea unor aspecte din viața societății burgheze bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,
dorința de înavuțire și experiența iubirii, urmată de maturizarea sentimentală a lui Felix, acestea
desfășurându-se paralel cu lupta pentru averea lui moș Costache și câștigarea moștenirii. Modernitatea
constă, așadar, în influențele de tip balzacian conform cărora «zeul la care se închină toți este banul».
Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Literatura este un document al epocii, ea
surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă să o reflecte cât mai detaliat și mai nuanțat.
Viziunea aceasta o depășește pe cea a realismului clasic, pentru că naratorul obiectiv evoluează într-un
narator –comentator, care, “în loc să înfăţişeze realitatea, o studiază pe probe de laborator”( Nicolae
Manolescu).
De asemenea, temele romanului sunt tipic bazaciene: moştenirea, zestrea, banul şi averea.

1
 II.b. O secvență semnificativă pentru viața orașului este cea din incipitul romanului, în care
este descries jocul de table și de cărți din casa lui Costache Giurgiuveanu, acesta fiind modul burgheziei
de a-și petrece timpul liber. În odaia foarte înaltă şi încărcată de fum „ca o covertă de vapor pe Marea
Nordului“, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află cei care vor avea un rol important
în desfăşurarea epică a romanului. Naratorul notează minuţios fiecare aspect revelator: familiaritatea
neobişnuită a gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea- îi oferă cu discreţie
un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care îi face aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix va fi
o distracţie nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui, ocheadele
Auricăi către Felix. De asemenea, semnificative pentru descrierea vieții burgheziei și a orașului sunt
plimbările Otiliei cu trăsura, mersul la teatru sau la cumpărături, dar și excursiile în străinătate.
II.c. O altă secvență sugestivă pentru tema averii o constituie atitudinea Aglaei Tulea în
incipitul romanului, când îi vede pe cei doi orfani (Otilia şi Felix) reproşându-i fratelui ei: ,,N-am ştiut,
faci azil de orfani?”, de asemenea, se reliefează și răutatea surorii lui Costache si intentia pe care aceasta
o are. Dorește să-l determine pe Costache să nu o înfieze pe Otilia. Totodată, interesul lui Stanica pentru
averea bătranului, reuşind să-i provoace atacul de apoplexie, care urmăreşte să parvină şi îi fură avarului
banii de sub saltea, urmând ca apoi să o părăsească pe Olimpia.
III.-două elemente de structură, de compozitie…
III.a. Un prim element de structură este titlul desemnează misterul protagonistei. Titlul, iniţial, a
purtat denumirea ,,Părinţii Otiliei”, reliefându-se tema paternităţii, relaţiile dintre personaje care îşi asumă
rolul de protector pentru Otilia. De asemenea, acesta face referire la tehnicile moderne de construcţie:
reflectarea poliedrică: ,,stricată şi orfană”, (Aglae), ,,amenintare“ (Aurica), ,,fe-fe-ţiţa moșului” (Costache
Giurgiuveanu), iubirea absolute (Felix), ,,o partidă bună” (Stănică), însă cel care intuiește cu adevărat
personalitatea fetei este Weissmann ,,Orice femeie care iubește un bărbat fuge de el, ca să rămână în
amintirea lui ca o apariție luminoasă. Domnișoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai
spus, înțeleg că te iubește“, iar colegii lui Felix o consideră ,,cea mai elegantă conservatoristă și mai
mândră“, dar și prin comportamentism: imposibilitatea lui Felix de a înţelege comportamentul şi reacţiile
Otiliei prin prisma relaţiilor .
Perspectiva narativă este obiectivă, cu un narator care relatează întâmplările la persoana a treia, el
este obiectiv, dar nu e în totalitate omniscient (personajul reflector, Felix, limitează omniscienţa-decrierea
străzii Antim, a personajelor din casa lui Costache).
III.b. Relaţia incipit-final. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal ,,într-o
seară de la începutul lui iulie 1909”si spaţial ,,strada Antim din Bucureşti, casa lui Moş Costache”,
prezintă personajele, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri epice. Finalul se găseşte în
simetrie prin răspunsul de Costache la venirea lui Felix : ,,Aici nu stă nimeni”.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite. Membrii acestora aparţin
unor tipologii care conturează universul social. Din prima familie fac parte Costache şi Otilia Mărculescu.
În această familie pătrunde Felix Sima, nepotul bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia
Medicina A doua familie vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este clanul Tulea.
Astfel, rezultă un conflict succesoral. Conflictul erotic şi interior ( zbuciumul lui Felix) priveşte rivalitatea
adolescentului şi a maturului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Romanul are o compoziţie clasică, 20 de capitole, numerotate cu cifre romane, care dezvoltă
subiectul operei.
Expoziţiunea prezintă strada Antim şi casa lui moş Costache, prin detaliile surprinse de Felix
Sima. Odată intrat în casă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său (un omuleţ straniu, care se teme de străini) şi
pe verişoara Otilia, apoi asistă la o scenă de familie: jocul de table.
Felix Sima,un tanar de 18 ani,vine in Bucuresti la unchiul sau Costache Giurgiuveanu pentru a
urma Facultatea de medicina.Ajuns la adresa indicata Otilia,pupila batranului,il invita in casa unde
cunoste membrii familiei: matusa Aglae,unchiul Simion si copiii acestora Titi.,Aurica, Olimpia, ginerele
Stanica Ratiu precum si prietenul de familie Leonida Pascalopol.
A doua zi Otilia ii arata locuinta, el remarca felul jucaus al fetei si este surprins cand gaseste o
scrisoare adresata acesteia, pe numele Otilia Marculescu.Fata este ravnita de Leonida Pascalopol si
invidiata de toti membrii familiei Tulea.

2
 Felix, curios de enigma numelui Marculescu descopera soarta Otiliei care nu este cu mult diferita
de a sa. Fata a ramas orfana de mica si este crescuta de tatal sau vitreg, mos Costache.Pascalopol a
cunoscut-o pe mama Otiliei si de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtandu-i o stima deosebita.
Rugat de Aglae,Felix il mediteaze pe Titi care a ramas corigent,si in aceste imprejurari sora sa
Aurica se ataseaza de tanar. El,insa, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admira si cu care petrece din
ce in ce mai mult timp.Vede insa in Pascalopol un rival.
La inceputul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei isi face aparitia acasa impreuna
cu Stanica, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-si recunoaste fiica si refuza sa-i dea o casa de
locuit si zestrea sa.
Stanica, prin minciuni si scrisori adresate domnului Pascalopol cum ca se impusca, reuseste sa
stranga ceva bani de la toti si sa-l induplece pe Simion cu motivarea ca mai are cateva luni de trait,sa-i
dea zestrea Olimpiei.
La invitatia lui Pascalopol,Felix si Otilia se duc la mosia acestuia,unde tinerii profita de timpul
petrecut impreuna,iar dupa doua saptamani revin acasa.
Intre timp, fiul Olimpiei si al lui Stanica, Aurel Ratiu, moare, iar tatal induiosat ii publica in ziar
decesul amintind toate rudele, in speranta de a obtine cat mai mult sprijin financiar.
Stanica este interesat de averea lui mos Costache si in acest scop il aduce pe un oarecare doctor
Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul ca este bolnav. Singurul care descopera planul este Pascalopol, si-l
avertizeaza pe batran.
Intre Felix si Otilia se cladeste o relatie de profunda prietenie si atasament. Felix ii marturiseste
iubirea, iar Otilia pare si ea induiosata,insa priveste totul in mod copilaresc.Grija sa pentru Felix pare mai
mult a unei surori.Rusinat, Felix isi pune pe hartie toate sentimentele sale, trimitandu-i Otilei scrisoarea,
insa ea nu-i da nici un raspuns.
Intr-un moment de gelozie, Felix o roaga pe Otilia sa nu se mai intalneasca cu Pascalopol, insa tot
el, invitat de acesta la el acasa, isi da seama de greseala facuta fata de Otilia.
In casa discutiile despre adoptia Otiliei de catre mos Costache declanseaza un nou val cu
scandaluri din partea Aglaei. In cele din urma fata ii cere lui mos Costache sa nu intocmeasca
formalitatile de adoptie si pleaca cu Pascalopol la mosie, spre surprinderea lui Felix, care ramane
dezamagit. El se refugiaza in bratele unei curtezane Georgeta.
Felix are ocazia sa-l cunoasca pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezeste pasiuni
nebanuite pentru poezie. Discutiile avute cu acesta ii dezvaluie situatia materiala dificila a studentului, dar
si spiritul practic al acestuia, care face injectii si consulta diferite persoane pentru a-si intretine fratii si
surorile.
Cina la restaurantul domnului Iorgu in cinstea aniversarii fiicei sale minore ii reunesc la aceeasi
masa pe Georgeta cu generalul, pe Stanica, Olimpia, Aglae, Titi, Felix si mos Costache. Aglae pare foarte
interesata de viitorul fiicei celor doua gazele in speranta ca o va casatori cu Titi, in timp ce Felix se simte
din ce in ce mai jignit de purtarile Georgete
La inceput, dupa o usoara criza, familia Tulea ignora purtarile lui Simion, care incepuse sa
aiureze, insa vazand ca situatia devine insuportabila, Aglae ajutata de Stanica si de Weissmann il duc la
un sanatoriu. Titi se afla in centrul atentiei pentru Aglae care urmareste sa-l insoare cat mai bine spre
dezamagirea Aurichii si a Olimpiei.
O nepoata a sa de 16 ani pe nume Lili isi manifesta dorinta de a se casatori, iar Stanica il
recomanda tatalui acesteia pe Felix Sima, in special pentru ca dorea a aduce in randurile familiei sale si
oameni culti.
Felix viseaza ca Otilia canta la pian, insa spre surprinderea sa totul pare a fi realitate.
Revazandu-se, cei doi povestesc indelung,in timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia si de
schimbarea acesteia.
Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri incepand sa adune materiale de constructii pentru
o casa unde cei doi, Felix si Otilia aveau sa stea dupa moartea sa.
Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Lili spre supararea lui Titi care este atras de fata si nu
intelege de ce toate sunt atrase de baiatul doctorului Sima.

3
 Din cauza unei usoare insolatii si a efortului, mos Costache are un atac, in urma caruia toata
familia Tulea isi petrece doua zile in casa batranului ignorand boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor
avizat, profesor la universitate, care recomanda multa liniste si odihna bolnavului.
Mos Costache se insanatoseste si ii alunga din casa pe toti cei din familia Tulea fiind de acord cu
propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont in banca pe numele Otiliei cu suma de 300000 lei, insa
nu-i da banii, increzandu-se in sanatatea sa. Mosierul deschide contul si depune in el 100000 lei pe
numele Otiliei.
Dupa infarct mos Costache devine din ce in ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind si
Stanica care ii povestea tot felul de nenorociri.
Consulta diferiti doctori, urmeaza chiar un tratament chetuind bani pe medicamente si invita si
preotii sa-i sfinteasca casa. Vinde apoi anumite imobile si aduce in casa o menajera pe nume Paulina, dar
care nu sta mult pentru ca batranul ii descopera interesul fata de averea sa.
Aurica se spovedeste preotului Suica, marturisindu-i dorinta de a se casatori cu un evreu si anume
cu Weissemann,iar Stanica o indeamna pe Otilia sa-l convinga pe Felix sa se casatoreasca cu Lili.
Mos Costache ii daruieste lui Pascalopol 100000 lei pentru Otilia.Stanica, dupa indelungi cautari
afla locul unde sunt ascunsi banii si-l jefuieste. Mos Costache este surprins de atac si in urma efortului
moare.
Stanică divortează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, apoi intră în politică.
Otilia se căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris.
Felix, cu ocazia razboiului, devine doctor,apoi profesor universitar si se casatoreste bine intrand in
cercuri inalte.
Se intalneste intamplator cu Pascalopol pe tren si afla ca acesta a divortat de Otilia, fiind acum
casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia aratata nu mai aduce nimic din ceea ce era
odinioara Otilia. Amintirile acelei idile se naruiesc in cuvintele lui mos Costache: „Aici nu sta nimeni”.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană pentru descrierea mediului şi
fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile de caracter: moş Costache-avarul; Aglae-baba absolută fără
cusur în rău; Aurica-fata bătrână; Simion-dementul senil; Titi-debilul mintal; Stanică Rațiu-arivistul;
Otilia-cocheta; Felix-ambiţiosul; Pascalopol-aristocratul rafinat.
,,Enigma Otiliei’’este un roman realist-balzacian prin prezentarea critică a unor aspecte ale
societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, tema paternităţii şi a moştenirii, structura,
specificul secvenţelor descriptive, veridicitatea, naraţiunea la persoana a III-a.

4
CARACTERIZARE OTILIA MĂRCULESCU
Unul din romancierii de seamă ai literaturii noastre este George Călinescu, care s-a impus în cultura
românească printr-o amplă varietate de opere literare: istoric literar, autor de monografii, eseist, poet,
romancier şi dramaturg.
In 1932, George Calinescu sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera
moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filosofia si psihologia epocii,
argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu „sufletul uman“.
Iniţial titlul romanului a fost Părinţii Otiliei, titlu tipic balzacian, apoi acesta a fost modificat în Enigma
Otiliei, schimbare care nu a modificat cu nimic esenţa romanului, deoarece semnificaţia cuvântului
“enigmă” este dată de faptul că Otilia este personajul cel mai imprevizibil şi surprinzător. Primul titlu
ilustrează motivul balzacian al paternităţii, iar cel de-al doilea caracterul derutant si imprevizibil al
eroinei.
Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales.
Despre Otilia autorul spunea: „ Otilia era eroina mea lirica”, adică proiectia sa in afara.
Otilia este personaj principal, eponim si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact",
E.M.Forster), reprezentativ pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin
problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii.
De la autor aflam ca Otilia este o tanara de 18-19 ani, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, care murise de suparare.
Statutul social al acesteia este incert, ea fiind fata din prima căsătorie a celei de-a doua soții a lui Costache
Giurgiuveanu, acesta amânând adoptarea ei după moartea mamei sale. Este respinsă de clanul Tulea, în
ciuda faptului că este indiferentă față de averea lui moș Costache. Fiind studentă la Conservator, are
temperament de artistă, studiază pianul și alege să citească reviste și cărți franțuzești.
Statutul psihologic al tinerei este marcat de faptul că a rămas orfană, și de viața ei în casa Giurgiuveanu.
Aglae o consideră o amenințare în ceea ce privește moștenirea bătrânului, dar comportamentul frumos al
Otiliei rămâne neschimbat față de clanul familiei Tulea, deși este silită să le facă față atacurilor.
Personalitatea ei este în formare, fiind sensibilă, imprevizibilă, chiar capricioasă; o imagine a misterului
feminin și, totodată, reprezintă un ideal de feminitate pentru Felix și Pascalopol.
Statutul moral, oscilația între Felix și Pascalopol, respectiv decizia ei finală sunt discutabile. Otilia îl
iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier, motivându-și opțiunea ca pe o dovadă de altruism, deoarece ea
pretinde că nu dorește să stea în calea realizării profesionale a tânărului „o dragoste nepotrivită pentru
marele viitor”. Alege, de fapt, siguranța și stabilitatea financiară. Este o fire foarte enigmatică, fapt
susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”.
Trăsătura dominant de caracter și două secvențe relevante.
Trăsătura dominantă a Otiliei o reprezintă spiritul contradictoriu, prezent pe tot parcursul romanului.
Cauzat de o combinație de porniri contradictorii: îl iubește sincer pe Felix, dar îi oferă atenții lui
Pascalopol. Nebunatică, melancolică, meditativă, risipitoare este totuși capabilă de gesturi de devotament.
O primă secvență relevantă este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei
scrisori. Fata nu reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix și, într-un gest de exaltare
nebunească, tânărul fuge de acasă. Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când în sfârșit îl găsește în parc,
așezat pe o bancă încărcată cu zăpadă, comportamentul ei este la fel de neclar și misterios ca întotdeauna,
lăsând în sufletul lui Felix dezamăgire și nedumerire. Conversația tinerilor evidențiază cele afirmate: „-Ce
copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…]/-Otilia, e adevărat? Mă iubești?/
– Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”
O altă secvență ce subliniază spiritul contradictoriu al tinerei este cea în care, atunci când după moartea
lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix pentru a-i dovedi că îl iubește: „Ca să-ți dau o
dovadă că te iubesc, am venit la tine”. Discuția tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire și că au,
implicit, concepții diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și
libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice și vede în femeie un sprijin în

5
carieră. Dându-și seama că aceasta ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat,
Otilia îl părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
(O altă secvență: „Într-o zi îmbrăca păpuşi, în alta mustra pe moş Costache că se murdăreşte [...] şi-l
scutura întorcându-l în toate chipurile, ca pe un copil, spre râsul de plăcere al aceluia. Altă dată Otilia fu
nemulţumită de gospodăria Marinei şi, punându-şi un şorţ înainte, se aşeză serios pe treabă. Dar se plictisi
curând”.)
Otilia este caracterizată direct prin portretul fizic văzut prin ochii lui Felix (personaj-martor), "un cap
prelung si tanar de fată, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica imbracata intr-o rochie
foarte larga pe poale, dar stramta la mijloc si cu o mare colerata de dantele pe umeri, iti intinse un brat gol
si delicat...".
Otilia este caracterizată direct şi de celelalte personaje, care o privesc pe aceasta in mod diferit, chiar
contradictoriu, astfel prin tehnica pluriperspectivismului, ea este "fe-fetita mea", pentru mos Costache, la
simpla prezenta a fetei, aceasta "o soarbe din ochi si rade din toata fata lui de spana" .
Pentru Felix, Otilia este o fata deosebita, admirabila, superioara celorlarte, dar al carei comportament
mergea dincolo de puterea lui de intelegere.
Pascalopol vede in Otilia "o mare strengarita" , "un temperament de artista" , "o fiinta gingasa care este
ocrotirea mea". Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si
gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru
mine e o enigma".
Pentru Aglae, Otilia este o amenintare la averea lui Mos Costache , dar si o "dezmatata" si o"usuratica,
care suceste mintile baietilor de familie" . Aurica consideră că este “fată fără căpătâi şi fără părinţi”.
Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie deşteaptă, cu „ spirit practic”, care stie ce vrea si cum sa se
descurce in viata .Stanică încearcă şi o voalată cerere în căsătorie, moment în care o şi caracterizează, cu
intenţia de a o măguli: Eşti liberă, independentă, lipsită de prejudecăţi... Spune-mi o vorba şi gata”.
Colegii lui Felix vorbesc cu admiraţie despre ea „Este cea mai eleganta conservatorista. Nu s-atinge
nimeni de ea.”
Otilia se autocaracterizează în diverse rânduri. După ce termină de cântat o bucată muzicală, lasă
mâinile în poală şi exclamă: „Ce sentimentală sunt!”, altă dată îi mărturiseşte lui Felix o veşnică tulburare
interioară: „Îmi vine uneori să alerg”.
Otilia îşi recunoaşte comportamentul schimbător, autocaracterizându-se “eu sunt o zapacita, nu stiu ce
vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol"; altă dată afirmă
"Eu am un temperament nefericit : ma plictisesc repede ... ", „sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera”.
Otilia este caracterizată direct ca fiind indiferentă atât faţă de oamenii care o văd la braţul lui Pascalopol
şi ar putea să o critice, cât şi faţă statutul ei social; îi este indiferent dacă o cheamă Mărculescu sau dacă o
adoptă moş Costache şi o va chema Giurgiuveanu.
Caracterizarea indirecta a Otiliei, prin fapte, comportament, vorbe si ganduri reflectă un personaj aflat in
continua schimbare, care impleteste enigmatic inocenta copilariei cu maturitatea. Alearga desculta prin
iarba din curte, se urca pe stogurile de fan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem de
serioasa si lucida cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu pot fi impreună.
Caracterizată indirect prin intermediul faptelor ca fiind o fire schimbătoare, amestec de seriozitate şi de
copilărie: “Otilia amesteca o seriozitate rece, blazată cu cele mai teribile copilării. Într-o zi îmbrăca
păpuşi, în alta mustra pe moş Costache că se murdăreşte [...] şi-l scutura întorcându-l în toate chipurile, ca
pe un copil, spre râsul de plăcere al aceluia. Altă dată Otilia fu nemulţumită de gospodăria Marinei şi,
punându-şi un şorţ înainte, se aşeză serios pe treabă. Dar se plictisi curând.”
Otilia este caracterizată indirect ca fiind dominatoare, atât prin inteligenţă, cât şi prin frumuseţe, fapt care
stârnea admiraţia bărbaţilor şi invidia femeilor Otilia părea să ştie multe şi intimida pe orice bărbat,
iritând pe femei. Moş Costache, Pascalopol, Stănică, Felix însuşi n-ar fi îndrăznit să contrarieze pe
Otilia.”
Ea il iubeste pe Felix, dezvaluindu-si sentimentele fata de el "eu te iubesc in atatea feluri". Din sentimente
de dragoste si datorie, Otilia oscileaza intre Felix si Pascalopol, fiind pentru o perioada a amandurora,
alegând să rămână cu Pascalopol. In finalul romanului aflam ca Felix se intalneste cu Pascalopol.
Monsierul ii arata o fotografie cu o femeie pe care Felix nu o recunoaste, aceasta era Otilia care se
schimbase total.
6
Un procedeu modern de caracterizare indirectă a personajelor realiste este mediul, camera Otiliei
definind-o prin detaliile cu semnificatii comportamentale: "o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu
multe sertare”. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnalede
moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi, sugereaza exuberanta juvenila, un univers spiritual al
"ascunzisului feminin", cum afirma in mod direct naratorul omniscient.
Concluzie
Otilia este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca, ea este fascinanta,
mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix, ocrotita de un
strain, Otilia este totusi fara cuib. Otilia traieste drama singuratatii, viitorul ei este ambiguu, departe de
mult visata fericire. Comportamentul ei este derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o
stare la alta. Ea este copilaroasa si in acelasi timp si matura.
Otilia este cu mult diferită faţă de Ana din romanul „Ion“ de Liviu Rebreanu: independentă, veselă, cultă,
dominatoare prin inteligenţă şi prin frumuseţe.
Otilia consideră, asemenea Elei din romanul „Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război“ de
Camil Petrescu că o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: „Cat crezi tu ca mai am de trait,
in intelesul adevarat al cuvantului ?Cinci, sase ani !”, acest lucru este întărit de fotografia pe care o
priveste Felix în finalul romanului, „femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata
nebunatica”, ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui.
Scriitorul justifică misterul Otiliei prin prisma imaturităţii lui Felix, afirmând: “Nu Otilia are o engimă, ci
Felix crede că are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge,
dându-i dovezi de afecţiune.”
Aşadar, Otilia Marculescu intruchipeaza eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care
fascineaza prin amestecul de sensibilitate şi maturitate.