Enigma Otiliei

de George Călinescu
Opera Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în martie 1938 fiind un
roman obiectiv, interbelic, realist de tip balzacian, social și citadin. Prin
obiectivitatea perspectivei narative, tendința moralizatoare, naratoul
extradiegetic, omniscient si omniprezent, ce apare în ipostaza unui demiurg
universal ce relatează acțiunea la persoana a III- a, opera este realistă și
obiectivă, iar prin temă romanul este unul balzacian si citadin.
Romanul reprezintă o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, în aspectele ei esențiale: familia, relațiile sociale,
paternitatea sub determinismul social-economic, importanța acordată banului,
moștenirea, ereditatea, dorința de parvenire. Enigma Otiliei este un roman
realist prin prezența unor personaje tipice în situații tipice: Costache
Giurgiuveanu reprezintă tipul omului avar, Stănică Rațiu- parvenitul, Leonida
Pascalopol- moșierul rafinat, Aglae- baba absolută, Simion Tulea- senilul, Titi-
debilul mintal, iar Aurica- fata bătrână.
Inițial, romanul a fost intitulat ‘‘Părinții Otiliei’’, acest titlu reflectând ideea
balzaciană a paternității sub determinism social-economic - fiecare dintre
personaje determină prin comportament, acțiuni și atitudine, soarta orfanei
Otilia. George Călinescu schimbă titlul din motive editoriale, deplasând
accentul de la un aspect tradițional, realist, asupra personajului feminim Otilia,
personaj realizat prin tehnica modernistă a reflectării poliedrice. Prin
complexitatea și realizarea acestui personaj, precum și a tânărului Felix,
romanul este modern, depășind realismul de tip balzacian.
Observăm în roman utilizarea tehnicii detaliului semnificativ în manieră
realist-balzaciană, în descrierea minuțioasă a imobilului în care locuiește
Costache Giurgiuveanu. Aspectul imobilului, caracteristicile arhitecturale,
decorul, interioarele toate aceste detalii sunt puse in corelație cu anumite
trăsături de caracter ale personajelor: impresia de paragină a imobilului aflat pe
strada Antim, amestecul de stiluri arhitecturale incompatibile, aglomerarea unor
obiecte de decor ieftine ce generează aspectul de kitsch al salonului în care este
primit Felix, sugerează delăsarea, parvenitismul și zgârcenia proprietarului,
simbolizând imaginea unei lumi aflate în declin.
Indicii spațio-temporali clar precizați, veridici, reprezintă o altă trăsătură a
realismului: București, str. Antim, Câmpia Bărăganului, Paris, anul 1909.
 Incipitul ”Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de
orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean,
intră în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli cu un soi de valiza
în mână...” conține indici spațio-temporali care sunt clar precizați, în manieră
realistă, indicând un topos veridic al desfășurării acțiunii: București, anul 1909.
Tot aici remarcăm și obiectivitatea perspectivei narative și focalizarea asupra
unui personaj principal prin precizarea vârstei și a statutului social al lui Felix
Sima.
Finalul,”Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și
trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache
apare la ușă și vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche: Aici nu stă nimeni!”
evidențiază relația de simetrie dintre incipit și final care se realizează prin
descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu în momente diferite ale existenței
protagonistului- în adolescență, respectiv la maturitate, la aproximativ 10 ani de
la întâmplările relatate în roman. Finalul romanului este urmat de un epilog în
care destinul personajelor este clar precizat în conformitate cu estetica
romanului realist.
Expozițiunea e realizată în metoda realist-balzaciană, veridicitatea fiind
susținută prin utilizarea tehnicii detaliului semnificativ în descrierea imobilului
în care locuiește moș Costache. Familializarea cu mediul se realizează prin
restrângerea treptată a cadrului, de la stradă, casă, apoi la interioare, la
fizionomia și gesturile locatarilor, acest demers având ca scop pătrunderea în
psihologia personajelor.
Romanul este compus din 20 de capitole, prezentând 2 planuri
compoziționale ale desfășurării acțiunii. Un plan al acțiunii urmărește istoria
moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, lupta ptr. averea bătrânului avar a celor
din clanul Tulea, familia surorii bătrânului (Aglae, Aurica, Titi, Simion,
Olimpia și Stănică Rațiu). Bătrânul avar , proprietar de imobile, nutrește iluzia
longevității și nu pune in practică niciciun proiect privitor la viitorul Otiliei ptr.a
nu cheltui, pe de-o parte, pe de altă de frica surorii Aglae. Clanul Tulea își
dorește să pună mâna pe întreaga avere a bătrânului, plan periclitat de înfierea
Otiliei. Inițial într-un plan secundar al acțiunii, Stănică Rațiu urmărește să
parvină, vizând averea clanului Tulea. Pretutindeni prezent, informat,
amestecându-se oriunde crede că poate obține ceva bun sau poate da lovitura
vieții, personajul susține practic intriga romanului până în final când fură banii
bătrânului, cauzându-i moartea. Astfel, deznodământul este în consecință:
Stănică divorțează de Olimpia, Aurica nu se poate căsători, Simion este
abandonat într-un ospiciu, Otilia se căsătorește cu Pascalopol.
 Al doilea plan urmărește destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, care
vine la București ptr. a studia Medicina; locuiește în casa tutorelui său și trăiește
iubirea adolescentină ptr. Otilia. Este gelos pe Pascalopol, însă ptr. el primează
viitorul, dorință de a-și face ocarieră. Otilia îl iubește pe tânăr, dar după moartea
lui Costache îi lasă tânărului libertatea de a-și împlini visul și se căsătorește
cu Pascalopol, care îi poate oferi stabilitate financiară și înțelegere. În epilog
aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea Otiliei de a-și trăi ultimii
ani ai tinereții, iar aceasta a devenit soția unui conte argentinian. Felix a devenit
un medic renumit și a realizat o căsătorie avantajoasă ptr. cariera lui.
Conflicte: -conflictul succesoral ptr. moștenirea bătrânului avar între
Otilia Mărculescu, fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu
(decedată) și familia surorii lui, Aglae Tulea din cauza căreia Costache amână
adoptarea Otiliei deși o iubește sincer pe fată; după moartea bătrânului, cauzată
de faptul că Stănică i-a furat banii, tânăra e nevoită să accepte protecția și
siguranța oferite de Pascalopol.
-conflictul erotic care privește rivalitatea adolescentului Felix
și a maturului Pascalopol; după moartea bătrânului, Otilia rămâne singură,
neavând niciun drept asupra casei din strada Antim și alege căsătoria cu
Pascalopol, atât ptr. siguranță și confort cât și ptr. viitorul lui Felix.

O primă secvență reprezentativă ptr. familia burgheză de la începutul sec.

XX, o identificăm în primul capitol al romanului, odată cu sosirea lui Felix în
casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu. Felix îi cunoaște pe unchiul său
Costache și pe verișoara Otilia, astfel luând parte la prima scenă colectivă: jocul
de table. Se realizează portretele fizice ale membrilor clanului Tulea, dar și al
lui Pascalopol, cu detalii vestimentare și fiziologice care sugerează în manieră
realistă trăsături morale, statutul în familie sau starea civilă.
Membrii familiei nu se sinchisesc de sosirea lui Felix, singura care se bucură
sincer și îi oferă ceva de mâncare apoi îi cedează camera pentru a înnopta e
Otilia. Atitudinea acesteia motivează atașamentul lui Felix bazat pe apartenența
la aceeași categorie socială, a orfanului; de asemenea fata exercită de la bun
început o fascinație asupra protagonistului care a crescut fără figura maternă.
Această primă secvență e importantă atât pentru tema textului cât și pentru
acțiunea romanului, prefigurând cele două conflicte semnificative ale operei.
Replica acidă a Aglaei “Așa, n-am știut, faci azil de orfani” ilustrează
aversiunea acesteia în special față de Otilia și anticipează lupta pentru
moștenirea bătrânului avar. Tot în acest capitol se prefigurează conflictul erotic
dintre adolescentul Felix și maturul Pascalopol. Familiaritatea excesivă a Otiliei
față de Pascalopol, ușurința cu care aceasta acceptă inelul așezat ostentativ pe
degetul mic al moșierului îl deranjează pe Felix.
A doua secvență reprezentativă pentru tema textului o identificăm în
capitolul al XVIII-lea ilustrând primul atac al bolii lui moș Costache . Pe la
sfârșitul lunii septembrie, într-o zi destul de călduroasă, moș Costache cotrobăia
printre cărămizile și materialele adunate pentru a-i face casă Otiliei când i s-a
făcut rău și și-a pierdut cunoștința.
Aglae, aflând de accidentul lui moș Costache pune practic stăpănire pe casa
acestuia, comportându-se ca un căpitan de vapor “ care comandă în timp de
naufragiu”: îi cheamă pe Titi și Aurica punându-i să păzească bunurile pentru a
nu fura cineva ceva, trimite după Olimpia și Stănică căruia îi dă ordin să aducă
doctorul. Felix îi găsește pe toți în jurul mesei jucând cărți și discutând ca și
când nimic nu s-ar fi întâmplat doar Otilia stă lângă moș Costache, îngrijindu-l.
Dialogul dintre membrii clanului Tulea e hilar pentru că replicile nu au legătură
una cu cealaltă fiecare exprimându-și gândurile și frustrările care îi frământă.
Stănică se gândește la mâncare și vorbește de păzitul morților; Aurica e
obsedată de măritiș; Olimpia e frustrată de faptul că bărbații preferă femeile
frivole; Aglae e preocupată de avere. Replicile personajelor reprezintă un mijloc
indirect de caracterizare scoțând în evidență obsesiile acestora, dar și
indiferența față de suferința lui moș Costache. Exceptându-i pe cei doi
adolescenți, de fapt, pe toți îi interesează soarta averii lui moș Costache.
Consider că tema romanului, frescă a burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, se reflectă în text prin intermediul realismului de tip
balzacian: paternitatea sub determinismul social-economic, banul, moștenirea,
familia, parvenitismul; de asemenea personajele reprezintă anumite tipuri
umane: Felix- intelectualul ambițios, Aglae-baba absolută, Costache- avarul
doar Otilia scapă acestei tipizări fiind un personaj complex realizat prin tehnica
modernă a reflectării poliedrice. Atitudinea autorului în raport cu societatea
burgheză înfățișată în roman e una critică fiindcă aceasta și-a pierdut
autenticitatea și profunzimea, valoarea supremă fiind banul în jurul căruia se
învârte totul.