Caracterizarea Otiliei

1. Introducere generala
Curent literar-artistic manifestat, pe plan european, la mijlocul
secolului al XIX-lea (aprox 1830-1880), care pune accentul pe relatia
dintre arta si realitate.
Aparitia realismului este favorizata de contextul social-istoric
(revolutia industriala ; consolidarea burgheziei ; dezvoltarea presei) si de
factori culturali (curentul filozofic pozitivist, avantul deosebit al stiintei,
indeosebi al stiintelor naturii), dar care continua sa se dezvolte in forme
specifice in secolul urmator. Realismul este un curent polemic, aparut ca
reactie la romantism, respingand idealizarea , fantezia si subiectivismul
excesiv al acestuia.
Publicat in 1938, romanul “Enigma Otiliei” apare la sfarsitul
perioadei interbelice (o epoca in care aceasta specie literara se afirma
puternic) si este al doilea dintre cele patru romane scrise de George
Calinescu. Teoreticianul romanului romanesc opteaza pentru romanul
obiectiv si metoda balzaciana (realismul clasic), dar depaseste acest
program estetic apeland la elemente modernitate.
2. Incadrarea romanului
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o
acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative,
cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al
căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce
constituie subiectul operei.
Opera literara „Enigma Otiliei” este un roman, deoarece are o actiune
ampla desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict complex la care
participa mai multe personaje. Este un roman realist de tip balzacian,
deoarece apare tema familiei, motivul mostenirii si al paternitatii, pentru ca
structura este inchisa, iar relatarea intamplarilor este facuta din perspectiva
unui narator omniscient, omniprezent si obiectiv; este utilizata tehnica
detaliului semnificativ (descrierea amanuntita a strazii Antim, a caselor
aflate pe strada si a locuintei lui Costache Giurgiuveanu), iar personajele
sunt prezentate in relatie cu mediul din care provin, fiind tipice pentru o
anumita categorie sociala (Stanica Ratiu este erivistul si avoatul demagog,
Felix este intelectualul ambitios, Pascalopol este aristocratul rafinat). Cu
toate acestea, romanul depaseste modelul realismului clasic prin spiritul
critic si polemic, prin elemente ce tin de modernitate, precum ambiguitatea
personajelor. Astfel Mos Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o
iubire paterna sincera pentru Otilia; Pascalopol o iubeste pe Otilia patern si
viril in acleasi timp.
Pentru Balzac, o casa este un document sociologic si moral. Strada si
casa lui Mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretentia de confort si bun gust a unor locatari bogati, burghezi imbogatiti
candva, si realitate: inculti (aspetul de kitsch, amestecul de stiluri
arhitectonice incompatibile), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delasatori
(urme vizibile ale umezelii si ale uscaciunii, impresia de paragina).
Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva
energia necesara pentru a dobandi avere, dar nu si fond
cultural.Caracteristici ale romanului ce sustin caracterul de roman citadin.
3.Ilustrarea statutului prin doua secvente semnificativa
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin tine
de modernismul lovinescian, fresca a burgheziei bucurestene de la
inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspect social si economic
(istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu), imaginea societatii
constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima,
care inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iuirii si a relatiilor
complicate de familie.
Termenul de personaj provine din franțuzescul „personnage”, care,
la rândul său, își are sorgintea în latinescul „persona”, cu sensul de mască
de teatru, rol, actor.Personajul literar reprezintă o instanță narativă prin
intermediul căreia scriitorul își exprimă în mod indirect ideile, concepțiile
în opera literară (epică sau dramatică).
Studenta la conservator, inzestrata cu un temperament de artista,
Otilia personajul principal, singular, feminin reprezinta tipul cochetei, dar
intruchipeaza, in egala masura, misterul femini. Portretul Otiliei este
realizat prin tehnici moderne. Pana in cap XVI, Otilia este prezentata doar
prin comportament (gesturi, mimica, fapte, replici), cititorul cunoscandu-i
gandurile doar din propriile marturisiri, fara a beneficia de perspectiva
narativa a autorului. Aceasta tehica este dublata de reflectarea poliedrica a
personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce ofera
ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul
feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi
paralele ii alcatuieste un portret complex si contradictoriu: „fe-fetita”
cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata „exuberanta, admirabila,
superioara” pentru Felix, „femeia capricioasa, cu temperament de artista”
pentru Pascalopol, „odezmatata, o stricata” pentru Aglae, o rivala in
casatorie pentru Aurica, „cea mai eleganta conservatorista si cea mai
mandra” pentru colegii lui Felix, care invidiaza familiaritatea tanarului fata
de ea.
O secventa semnificativa pentru evidentierea statutului romanului
este aceea a sosirii lui Felix Sima in casa unchiului sau, Costache
Giurgiuveanu. Patruns in locuinta, biatul il cunnoaste pe unchiul sau, un
omulet straniu care ii raspunde balbait: „nu-mi sta nimeni aici, nu cunosc”,
pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table. Naratorul
ii atribuie lui Felix observarea obiectiva a personajelor prezente in odaia
inalta in care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor,
cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza, in maniera clasica,
trasaturi de caracter si este prezentata, in mod direct, starea civila, statutul
in familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configureaza
atmosfera neprimitoare, imaginea mediului in care patrunde tanarul si
prefigureaza cele doua planuri narative si conflictul. Replicile Aglaei
anticipeaza conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei
motiveaza atasamentul lui Felix.
O a doua secventa relevanta pentru zugravirea statutului este
competitia pentru mosternirea batranului avar, competitie ce este un prilej
pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul
avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii
si nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei,
pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui,
plan predilect ipotetic de infierea Otiliei. Desi are o afectiune sincera
pentru fata, batranul amana infierea ei, de dragul banilor si din teama de
Aglae. Initial intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina,
vizeaza averea clanului Tulea, dar smulge banii lui Mos Costahe.
Pretutindeni prezent, divers informat, amestecandu-se oriunde crede ca
poate obtine ceva bani sau poate da lovitura vietii lui, personajul sustine in
fond intriga romanului, pana la rezolvare in dezdonamant: Olimpia este
parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felix o pierde pe
Otilia.
4. Elemente de structura
Titlul initial „Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii,
deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca
niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza
accentul de la motivul realist al paternitatii la misterul protagonistei.
Perspectiva narativa este obiectiva, deoarece intamplarile din roman
sunt relatate la persoana a III-a , din perspectiva unui narator omniscient si
omnipreznt, cu viziunea narativa „par derriere”.
Romanul este alcatuit din 20 de capitole si este construit pe mai
multe planuri narative care urmaresc destinul unor personaje, prin
acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanui
Tulea, al lui Stanica, etc. Un plan narativ urmareste lupta dusa de clanul
Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea
Otilia Marculescu. Al doilea plan narativ prezinta destinul tanarului Felix
Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina,
locuieste in casa tutorelui sau , avarul Costache Giurgiuveanu si traieste
dragostea adolescentina pentru Otilia.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal („Intr-o
seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial (Strada Antim din Bucuresti,
casa lui mos Costache). Tot in incipit sunt prezentate personajele principale
si este sugerat conflictul. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin
descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix,
intrusul/strainul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale
existentei sale (in adolescenta si aprox zece ani mai tarziu). Simetria este
sustinuta si de raspunsul dat de mos Costache la venirea lui Felix reluat si
in finalul romanului: „Aici nu sta nimeni!”.
5. Concluzie
In concluzie, „Enigma Otiliei” este un roman realist-balzacian prin:
prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul
secolului al XX-lea, tema paternitatii si a mostenirii, structura, specificul
secventelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitatea, naratiune la
persoana a III-a. Cartea depaseste insa modelul realismului clasic prin
spiritul critic si polemic, prin elemente de modernitate ( ambiguitatea
personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne
de caracterizare: comportamentismul si reflectarea poliedrica-
pluriperspectivismul).