Sunteți pe pagina 1din 2

1

Enigma Otiliei spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui


George Călinescu moş Costache, a interioarelor), prezintă principalele
personaje, sugerează conflictul şi trasează principalele
Publicat în 1923, romanul „Enigma Otiliei” planuri epice. Finalul este închis prin rezolvarea
apare la sfârşitul perioadei interbelice, de puternică conflictului şi este urmat de un epilog. Simetria incipitului
afirmare a speciei, şi este al doilea dintre cele patru cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui
romane scrise de G. Călinescu. moş Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul
Opera literară „Enigma Otiliei” de G. Călinescu din familia Giurgiuveanu, în momente diferite, ale
este un roman realist cu elemente moderniste, aparţinând existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zeci ani mai
prozei interbelice. De asemenea este un roman balzacian, târziu: „după război”).
social şi citadin. Expoziţiunea este realizată prin venirea tânărului
Opera literară „Enigma Otiliei” este roman prin Felix, orfan, în casa unchiului său, Costache
amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu Giurgiuveanu. Sunt prezentate caracteristicile
conflict complex, la care participă numeroase personaje. arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costache.
Este roman realist prin: temă, structură (închisă), Se observă aici o trăsătură tipic realistă prin
specificul secvenţelor descriptive, realizarea personajelor, legătura dintre aspectul caselor şi cel al locuitorilor
dar depăşeşte modelul realismului clasic, al acestora. În continuare sunt prezentate personajele
balzacianismului, prin spiritul critic şi polemic (parodic, principale prin ochii lui Felix.
ludic, etc.), prin elemente ale modernităţii. Naratorul realizează portretul lui moş Costache,
Proza realist-obiectivă se realizează prin al Otiliei, al Aglaei şi al familiei acesteia (Simion Tulea,
naraţiunea la persoana a III-a (nonfocalizată). Viziunea soţul ei, Aurica, Olimpia şi Titi, copiii lor, Stănică Raţiu,
„dindărăt” presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu ginerele).
se implică în faptele prezentate. Naratorul omniscient ştie Intriga se desfăşoară pe două planuri care se
mai mult decât personajele sale şi, omniprezent, întrepătrund: istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu
controlează evoluţia lor ca un regizor universal. El şi destinul tânărului Felix Sima.
plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, dar Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar
acestea acţionează automat, ca nişte marionete. constituie un prilej pentru a observa efectele
Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este dezumanizante ale banului. Moş Costache este proprietar
absent, ci comunică, prin postura de spectator şi de imobile, restaurante, acţiuni, nu asigură viitorul Otiliei
comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele înfiind-o legal, pentru a nu cheltui.
narative. Naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, Clanul Tulea urmăreşte obţinerea averii
care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul bătrânului, Stănică Raţiu, ginerele lui Aglae, se însoară cu
uniformizat. Olimpia pentru a parveni, dar smulge banii lui
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Giurgiuveanu.
Caracterul citadin este un aspect al modernismului În deznodământ Olimpia este părăsită de
lovinescian. Frescă a burgheziei bucureştene de la Stănică, Aurica nu-şi poate face o situaţie, iar Felix o
începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei pierde pe Otilia.
esenţiale, sub determinare social-economică (banul ca În planul al doilea este urmărit Felix, care se
valoare într-o societate degradată moral), imaginea îndrăgpsteşte de Otilia. Este gelos pe moşierul Pascalopol
societăţii constituie fundalul pe care se proiectează şi doreşte foarte mult să-şi facă o carieră ca medic.
formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de a-şi face o Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui
carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie. moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini
Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri, romanul visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur care
este realist-balzacian prin motivul moştenirii şi al poate să-i ofere protecţie materială şi înţelegere.
paternităţii. În epilog aflăm că Pascalopol îi redă cu
Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei”, reflecta ideea generozitate libertatea Otiliei care pleacă din ţară,
balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre personaje casătorindu-se cu un conte. Ea rămâne pentru Felix o
determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte părinţi. imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o
Autorul schimbă titlul din motive editoriale. enigmă.
Romanul alcătuit din douăzeci de capitole, este Pentru portretizarea personajelor, autorul alege
construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc tehnica balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei
destinul unor personaje. Un plan urmăreşte lupta dusă de pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul
clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache balzacian porneşte de la caracterele clasice (avarul,
Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea ipohondrul, gelosul), cărora realismul le conferă
plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas dimensiune socială şi psihologică, adăugând un alt tip
orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte uman, arivistul. Romanul realist tradiţional devine o
la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru adevărată comedie umană, plasând în context social
Otilia. Autorul acordă interes şi planurilor secundare, personaje tipice. Tendinţa de generalizare conduce la
pentru susţinerea imaginii ample a societăţii citadine. realizarea unei tipologii: moş Costache – avarul iubitor de
Succesiunea secvenţelor narative este redată prin copii, Aglae – „baba absolută fără cusur în rău”, Aurica –
înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor), completată fata bătrână, Simion – dementul senil, Titi – debil mintal,
prin inserţia unor micronaraţiuni în structura romanului. infantil şi apatic, Stănică Raţiu – arivistul, Otilia –
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul cocheta, Felix – ambiţiosul, Pascalopol – aristocratul
temporal („într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) şi
2

rafinat. Romancierul depăşeşte însă estetica realistă şi pe


cea clasică.
O trăsătură a formulei estetice moderne este
ambiguitatea personajelor. Moş Costache nu este un avar
dezumanizat. El nu şi-a pierdut instinctul de spravieţuire
(cheltuieşte pentru propria sănătate) şi nutreşte o iubire
paternă sinceră pentru Otilia.
Autorul dispune personajele în planuri antitetice,
prin reflectare inversată. Orfanii Felix şi Otilia au
corespondenţi, prin răsfrângere inversată, în zona urâtului,
pe tinerii din clanul Tulea: inteligenţa lui Felix în contrast
cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasă a Otiliei
cu urâţenia Auricăi.
Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se
ascunde în spatele măştilor sale, care sunt personajele, fapt
dovedit de limbajul uniformizat.
Se uitilizează fraza amplă. Se observă preferinţa
în descriere pentru grupul nominal şi pentru epitetul
neologic.
În opinia mea, „Enigma Otiliei” este un roman
realist (balzacian) prin: prezentarea critică a unor aspecte
ale societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-
lea, motivul paternităţii şi al moştenirii. Depăşeşte însă
modelul realismului clasic, prin spiritul critic şi polemic,
prin elemente ale modenităţii (ambiguitatea personajelor,
interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile
moderne de caracterizare – comportamentism, reflectarea
poliedrică, realizarea scenică a capitolului al XVIII-lea).