Ion - Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este un reprezentant de seama al realismului romanesc, prozator original, fiind
considerat creatorul romanului realist - obiectiv in literatura romana. Se inspira din fapte reale, dupa cum
insusi afirma: ,,Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Un ţăran
îmbrăcat în straie de sărbătoare s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică.”

Romanul „Ion”, publicat in 1920, este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune
complexa si complicata ce se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si cu numeroase
personaje, oferind o imagine ampla si profunda a vietii.

Ca si curent literar apartine realismului, fiind un roman interbelic realist - obiectiv, cu caracter
monografic, prin tematica rurala, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor in relatie cu
mediul in care traiesc, folosirea tehnicii detaliului semnificativ in caracterizare, veridicitate, stilul sobru,
impersonal. (descrierea vietii satului romanesc de la inceputul sec. XX, cu clasele sociale existente - tarani si
burghezi, cu institutiile specifice - scoala, biserica, cu obiceiurile si traditiile locului - hora, nunta, botezul,
etc.)

Viziunea despre lume este realista, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in care autorul
vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele realitatii.

Tema centrala a romanului este viata satului transilvanean la începutul sec. al XX-lea
(problematica pamantului/ drama taranului sarac), completata de tema iubirii și a destinului.

Titlul este un element sugestiv, cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei, fiind in
stransa legatura cu tema. Din punct de vedere structural. titlul este sintetic - format dintr-un substantiv
propriu. Din punct de vedere stilistic, titlul are dublu sens - denotativ (propriu) - un prenume generic,
reprezentativ pentru țăranul roman si conotativ (figurat) ilustrează comunitatea româneasca din Ardealul
aflat sub ocupație austro-ungară, noi cei care ne-am dorit întotdeauna pământul și nu l-am avut. Ideea a
preluat-o de la George Coșbuc, a cărui poezie, ”Noi vrem pământ!” este sugestivă în acest sens. Citirea
inversă a pronumelui personal „noi” conduce la titlul romanului.

Perspectiva narativa este obiectiva, cu focalizare zero, deoarece naratorul este obiectiv, omniscient
și omniprezent (neimplicat în fapte, detasat, impersonal), relatarea facandu-se la persoana a III - a.

Conflictul interior se produce in constiinta lui Ion, intre cele doua patimi care l-ar putea implini,
patima pentru pamant si dragostea pentru Florica, fiind dublat de o serie de conflice exterioare: cu Vasile
Baciu, cu George Bulbuc, cu preotul Belciug, față de care are o atitudine bipolară.

Romanul este structurat în două părți cu titluri semnificative ,,Glasul pământului”; ,,Glasul
iubirii” și 13 capitole, număr simbolic nefast (primul capitol numindu-se "Începutul", iar ultimul
"Sfârșitul").

Chiar din incipit sunt fixate coordonatele spatio-temporale: satul Pripas din Ardeal, la inceputul
secolului XX. Simetria incipit - final se realizează prin metafora simbol - drumul, care intra, respectiv iese
din sat, semnificand destinul personajelor. Descrierea casei lui Herdelea și a Glanetașului, ilustrează poziția
socială a acestor personaje. “Crucea stramba” de la marginea satului, care înfățișează un Hristos cu “trupul
de tinichea ruginită” anticipează tragismul evenimentelor.

Actiunea romanului se petrece pe doua planuri narative (tehnica planurilor paralele), trecerea de
la un plan la altul, realizandu-se alternativ: planul taranimii (viata lui Ion) si planul intelectualitatii (viata
familiei Herdelea).

Primul plan narativ urmareste viata lui Ion, fiul lui Alexandru Glanetaşu, „iute si harnic ca ma-
sa”, ce nu suportă sa nu aiba un loc de frunte în ierarhia satului, pentru că este sărac si isi da seama ca nu
poate schimba acest lucru decat fortandu-si destinul.
 O secventa semnificativa a dragostei sale pentru pamant il prezinta pe Ion, contempland, in zorii
zilei, fostele pamanturi ale familiei „glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o
chemare, coplesindu-l. Se simti mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare...”. Imbatat de imaginea
loturilor intinse, exclama „Cat pamant, Doamne!...” Pentru a obtine ce doreste, trebuie sa se casatoreasca
Ana „cu locuri si case si vite multe.” , dar „slabuta si uratica”.

Hora de duminica este semnificativa pentru desfasurarea viitoare a evenimentelor, pentru ca aici se
intalneste tot satul, aici se cunosc fetele și flăcăii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile dintre clasele sociale,
intelectualii neacceptand sa se amestece cu taranii. Aceasta prima parte este expozitiunea.

Intriga reprezinta episodul in care Ion calculează apropierea sa de Ana, o ia la joc, deși o place pe
Florica cea saraca, acesta reprezentând momentul instalării conflictului si episodul confruntarii verbale cu
Vasile Baciu, care îl numește ,,hoț”, ,,tâlhar” și ,,sărăntocul” , ce vrea să îi ia fata promisă bogatului George
Bulbuc.

Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea protagonistului in goana lui dupa avere. Planul pus la
cale (împreună cu Titu) de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un ţăran înstărit, pentru a obţine o zestre
remarcabilă îi izbuteşte, lasand-o insarcinata şi fără să o iubească, o ia de nevastă, deşi tatăl ei se
împotriveşte.

Scena nuntii, marcheaza apogeul ascensiunii lui Ion si inceputul declinului. Evenimentul tine trei
zile si implica o desfasurare ritualica, “caruta cu mirii”, “brisca cu nasii” , dincolo de care razbate atitudinea
mirelui, asezat in mod ironic intre cele doua femei, Ana, care ii pare o “straina”, “uscata”, “cu ochii pierduti
in cap de plans”, in vreme ce Florica emana frumusete si vitalitate “cu buzele rosii, umede si pline”, “cu
ochii albastri si limpezi ca cerul de vara”. Dupa nunta cu Ana, “in inima ii rasarea deseori Florica,
innebunindu-i sangele…” Vestea casatoriei Floricai ii adanceste nefericirea, desi intre timp socrul ii cedeaza
tot pamantul.

In secventa sarutarii taranei intr-un gest de adorare, se contopesc cele doua patimi care devin una,
coplesind fiinta barbatului „ apoi incet, cucernic fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea,
si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud.”. Constată tardiv că posesia pământului nu poate inlocui iubirea
adevărată: ,,Ce folos de pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu-i al tău!” Incepe sa o supuna pe Ana unor
violenţe fizice, iar aceasta nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă alături de el, se sinucide, spânzurându-se,
fiind ,,o victimă tragică”, ce nu-i trezește regrete bărbatului, la fel cum moartea copilului lor, Petrişor, nu îl
împiedică să se întoarca la Florica, dragostea dintâi, căsătorită intre timp cu George Bulbuc. (punctul
culminant).

Deznodământul este previzibil, Ion este ucis cu sapa de către George, din gelozie, acest obiect
devenind instrument simbol al destinului țăranului înrobit de patima pământului. Întreaga avere a lui Ion,
pentru care sacrificase totul, trece în posesia bisericii.

Al doilea plan narativ urmareste viata intelectualitatii satului, adica destinul familiei Herdelea,
aflată într-o rivalitate mai mult sau mai puțin fățișă cu preotul Belciug, pentru autoritate in sat. Herdelea îşi
construise casa pe un teren al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu preotul Belciug, riscă să piardă
totul. Fata cea mai mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se mărită cu teologul George
Pintea, pentru că acesta nu pretinde părinţilor ei zestre. Ghighi, sora mai mică, se mărită cu Zăgreanu, noul
învăţător din Pripas. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el un rol important în viaţa lui Ion şi, fiind
confidentul acestuia, este considerat responsabil de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.

Personajele romanului sunt monumental construite (prin tehnica basoreliefului si contrapunctului),

reprezentand mai multe tipologii: Ion-taranul sarac si locom de avere, Ana - bogata cea urata , Florica -
saraca cea frumoasa, George Bulbuc- flacaul bogat, Vasile Baciu-tatal dur, insensibil, Zaharia Herdelea,
preotul Belciug, invatatorul Zagreanu-intelectualii satului, etc.

Caracterizarea personajelor se realizează prin mijloace directe (de catre narator, alte personaje si prin
autocaracterizare), dar mai ales prin mijloace indirecte, trăsăturile acestora fiind dezvăluite de fapte, vorbe,
comportament sau relația cu celelalte personaje.
 Ion, este persoajul principal, eponim (da numele titlului), agent al actiunii si purtator al mesajului
scriitorului catre cititor, in jurul lui se desfasoara intreaga actiune. Este un avatar al spiritului realist a lui
Rebreanu, iar celelalte personaje au rol in evolutia sa. Ana și Florica, personaje secundare, reprezintă cele
două patimi ale protagonistului, pe care nu le poate controla și care îi scriu destinul tragic.
! in cazul eseului particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un roman realist-obiectiv
interbelic
!Adaug personajul principal!
!! in caz de eseu - relatia dintre doua personaje!!
!!Adaug - personajul principal + Ana!!..................................................................................................................

In concluzie, romanul „Ion” este unul, realist - obiectiv zugravind aspecte verosimile din viata satului
ardelenesc, fiind reprezentativ pentru opera lui Liviu Rebreanu.

Scriitorul impune in literatura romana o noua tipologie de personaje specifice spatiului arhaic.

!Eseu - Particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un roman realist-

obiectiv interbelic - PERSONAJUL PRINCIPAL – Ion
Din punct de vederea social, Ion este tipul taranului sarac, fiul lui Alexandru Glanetașu și al Zenobiei,
năpăstuit de soartă, născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile mamei, pe băutură. Este soțul
Anei, tatăl lui Petrișor, ginerele lui Vasile Baciu.- ,,sărăntocul” - (caracterizare directa)

Din punct de vedere moral are calitati si defecte, este tipul arivistului fara scrupule, lacomului,
ambitiosului. Însușirile sale sunt contradictorii: respect si ironie, gingășie și brutalitate, naivitate și viclenie.
Obsedat de dorinta de a avea pamant, se dezumanizeaza treptat, este impulsiv, agresiv in familie și
comunitate, egoist.-”Trebuie sa aiba pamant mult, trebuie!” - (caracterizare indirecta)
Pe plan psihologic, Ion este un manipulator, care traieste un conflict interior puternic, osciland între
glasul pământului și glasul iubirii.

Trasatura dominanta a personajului este - dragostea fata de pamant -„Iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil”.

Cele doua secvente semnificative prezentate anterior (cea a contemplarii si cea a sarutarii
pamantului), scot in evidenta trasatura dominanta de caracter a protagonistului - dragostea fata de pamant.

Eseu - relatia dintre doua personaje – Ana

Alaturi de protagonist apare sotia sa, Ana, personaj secundar, foarte important în derularea
evenimentelor.
Statutul social ilustrează tipul femeii de la țară, cu o viață grea, orfană de mamă și în grija unui tată,
care o maltratează, supărat că ea e cauza pierderii soției, dar și un posibil pericol pentru pierderea averii. Este
fata cu zestre, deci cu un statut social privilegiat - „cu locuri si case si vite multe.”- (caracterizare directa), fiind
mai mereu pusa in antiteza cu Florica.
In ceea ce priveste statutul moral, Ana este harnica, rabdatoare, dar extrem de naiva, căutand
alinare într-o iubire pe care o credea sinceră, devenind victima violenţelor, a brutalităţilor fizice şi verbale ale
tatălui şi ale soţului.

Pe plan psihologic este manipulata, labila, alegerea de a se sinucide reprezentand o dovada clara a
slabiciunii sale. - „biata Ana e o tragica victima”
Cele doua secvente semnificative prezentate anterior ( cea a horei de duminica si cea a nuntii), scot
in evidenta tipul de relatie dintre cei doi (manipulator - manipulata), tipica acelor vremuri, bazata pe interes,
care se degradeaza treptat, Ion facand tot ce-i sta in putinta pentru a-si indeplini scopul, prin orice mijoace si
reprezintă drama căsniciei țărănești, plasată într-o lume dominată de mentalități învechite. Consecinţele sunt
tragice.