Alexandru Lapusneanul - Costache Negruzzi

Costache Negruzzi, este un reprezentant de seama al romantismului romanesc, prozator original, fiind
considerat unul dintre creatorii nuvelei romantice, de inspiratie istorica. Scriitorul s-a inspirat din
„Letopisetul Tarii Moldovei” al lui Grigore Ureche si din cel al lui Miron Costin.

Nuvela „Alexandru Lapusneanul”, publicata in perioada pasoptista, in primul numar al revistei

„Dacia Literara” (1840) este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ,
cu un conflict concentrat, la care participa un numar relativ redus de personaje, interesul naratorului fixandu-
se asupra personajului surprins in evolutie in mediul sau de viata.

Ca si curent literar apartine romantismului, fiind o nuvela romantica, paspoptista de inspiratie

istorica prin tema, antiteza, personaje exceptionale in situatii exceptionale/ prin inspiratie din istoria
nationala.

Viziunea despre lume este romantica, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in care
autorul vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele realitatii.

Tema nuvelei este istorica si reprezinta lupta pentru putere in a doua domnie a lui Alexandru
Lapusneanu, in Moldova secolulului al XVI - lea.

Titlul este un element sugestiv, cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei, fiind in
stransa legatura cu tema. Din punct de vedere structural, titlul este sintetic (format dintr-un substantiv
propriu compus). Din punct de vedere stilistic, titlul are dublu sens - denotativ (propriu) - reprezinta
numele personajului principal, domnitorul Moldovei si conotativ (figurat) - ilustreaza personalitatea lui
puternica, despotica.

Perspectiva narativa este obiectiva, cu focalizare zero, deoarece naratorul este obiectiv, omniscient
și omniprezent, relatarea facandu-se la persoana a III - a. Modul de expunere predominant este naraţiunea
îmbinată cu dialogul şi descrierea.

Conflictul interior se produce in constiinta domnitorului si este rezultatul gandurilor sale

contradictorii. Conflictul exterior principal se produce intre domnitor si boieri, pentru putere, dublat de
conflictele secundare intre domnitor si doamnita Rixanda, intre domnitor si tradatorul Motoc.

Nuvela este alcatuita din 4 capitole, care fixeaza momentele subiectului, fiecare avand un motto
semnificativ: capitolul I (expozitiunea si intriga) - „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau...” - raspunsul dat de
Lapusneanl soliei de boieri; capitolul II (desfasurarea actiunii) - „Ai sa dai sama, doamna!” - reprezinta
avertismentul unei sotii de boier decapitat de Lapusneanul, adresata doamnei Ruxanda, pentru ca nu opreste
crimele sotului sau; capitolul III (punctul culminant) - ”Capul lui Motoc vrem...” - cererea norodului
revoltat; capitolul IV (deznodamantul) - „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu...” - amenintarea
impotriva tuturor, rostita de Lapusneanul, care bolnav, fusese calugarit si pierduse astfel puterea
domneasca).

Actiunea este simpla, cu momentele subiectului foarte clar delimitate, fiecaruia corespunzandu-i un
capitol.

Chiar din incipit sunt fixate coordonatele spatio-temporale: in Moldova, la curtea domneasca, la
mitropolie, in cetatea Hotinului, in perioada celei de a doua domnii a lui Lapusneanu.

Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească, hotărât să-și recupereze tronul. Pe
drum primește o solie compusă din patru boieri, Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici, care încearcă să-l
convingă că țara este mulțumită cu actualul domnitor, Ștefan Tomșa.
Hotararea de a avea puterea domneasca, este exprimata in raspunsul dat soliei boierilor trimisi de
domnitorul Tomsa, care i-a cerut sa se intoarca de unde a venit pentru ca „tara” nu-l vrea si nu-l iubeste:
„Daca voi nu ma vreti, eu va vreau...si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pe voi si voi merge ori cu voia, ori
fara voia voastra. Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt.”
Deci refuză să se întoarcă din drum și le dă de înțeles că va face tot ce-i stă în putință să slăbească
puterea boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai puțin Moțoc, pleacă, iar acesta
încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu să vină în țară fără armată, pentru a aprecia singur situația. Simțind
capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc, spunându-i că-l va cruța când va prelua țara, deoarece va avea
nevoie de un „intrigant” ca să țină boierii în frâu.
Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar Lăpușneanu este primit
cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor acesta pornește să sărăcească boierii și să-i omoare
la cea mai mică provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de nepăsarea lui Vodă pentru a mări taxele.
Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care încearcă să-l convingă să înceteze să omoare, amintindu-i
de viața de apoi, dar fără succes.
Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la un praznic, sub pretext
de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune să li se taie capetele și să fie așezate pe o masă, scena
uciderii lor, constituind o secventa semnificativa, cruzimea fiind o caracteristica a tiranului medieval.
Aceasta este prezentata gradat pe parcursul nuvelei si culmineaza cu scena sangeroasa a uciderii celor 47 de
boieri, din ale caror capete alcatuieste el insusi, o piramida:”Dupa aceea, luand capetele, le aseaza dupa
neam si dupa ranguri...”
Mulțimea se adună afară furioasă și-l cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe care domnitorul le-o
satisface fără ezitare. O a doua secventa semnificativa este cea in care o aduce pe soția sa în sala măcelului,
ca „leac de frică”, dar aceasta leșină. Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc și Stroici, care
fug și trec Nistrul.
In final, patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda și nu mai
omoară, doar schingiuie - “scotea ochi, taia maini, ciuntea”. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri fugari
(Spancioc și Stroici), fără succes însă, și, în așteptarea unui atac, întărește cetatea Hotinului, unde se
îmbolnăvește de febră tifoidă și e bântuit de cruzimea sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul
Teofan, își cere iertare și cere să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin, care îl lasă rece
și rigid, preoții, crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de Paisie și-l numesc domnitor pe fiul lui minor,
Bogdan. Auzind acestea, Spancioc și Stroici se întorc în țară.
La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l dă afară din cameră. Cei
doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda că Lăpușneanu vrea să-l omoare pe Bogdan și o
determina să-l otrăvească. Tot cei doi, Spancioc și Stroici, îl veghează pe Alexandru când acesta își dă duhul.

Personajele nuvelei sunt monumental construite, reprezentand mai multe tipologii: demonul, tiranul si
crudul - domnitor Lapusneanul, angelica, blanda - doamnita Ruxanda, tradatorul, lasul - boier Motoc

Caracterizarea personajelor se realizează prin mijloace directe (de catre narator, alte personaje si prin
autocaracterizare), dar mai ales prin mijloace indirecte, trăsăturile acestora fiind dezvăluite de fapte, vorbe,
comportament sau relația cu celelalte personaje.

Alexandru Lapusneanul, este persoajul principal, eponim (da numele titlului), agent al actiunii si
purtator al mesajului scriitorului catre cititor, in jurul lui se desfasoara intreaga actiune. Este un personaj
romantic exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale si este construit in antiteza cu celelate personaje,
cu rol in evolutia sa .
! in cazul eseului particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-o nuvela romantica - istorica!
Adaug personajul principal Alexandru Lapusneanul!
!! in caz de eseu - relatia dintre doua personaje!!
!!Adaug + doamna Ruxanda!!...............................................................................................................................

In concluzie, „Alexandru Lapusneanul” este o nuvela romantica de inspiratie istorica, fiind

reprezentativa pentru opera lui Costache Negruzzi.

Scriitorul impune in literatura romana o tipologie de personaje specifice spatiului medieval.

 !Eseu - Particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-o nuvela romantica de
inspiratie istorica! PERSONAJUL PRINCIPAL - Alexandru Lapusneanul

Din punct de vedere social este domnitorul cu doua domnii, in prima domnie fusese bland, iubit de
popor, dar tradat de boieri. Dupa recastigarea celei de a doua domnii, se razbuna pe boieri. - „ Norodul de
pretutindene il intampina cu bucurie si nadejde, aducandu-si aminte de intaia lui domnie...Boierii insa
tremurau.”

Din punct de vedere moral, este tiranul crud, sangeros, abil politic, viclean, insetat de putere, care
isi duce planurile la bun sfarsit. Savarseste crime, schingiuieste, iar in final vrea sa isi ucida propriul copil. –
„De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu…” - (caracterizare indirecta)

Pe plan psihologic este un manipulator al boierilor si poporului, un fin cunoscator al psihologiei

umane, caracter puternic, cu o vointa de neoprit, obsedat de razbunare, de o inteligenta demonica - „nu
avusese vreme a-si dezvalui uratul caracter.”- (caracterizare directa)

Trasatura dominanta a personajului este - cruzimea - „ochii scanteiara ca un fulger”.- (caracterizare

directa).

Cele doua secvente semnificative prezentate anterior (cea a uciderii boierilor si cea a lecului de
frica pentru sotia sa), scot in evidenta trasatura dominanta de caracter a protagonistului - cruzimea.

Eseu - relatia dintre doua personaje +Ruxanda

Alaturi de protagonist, in antiteza, apare Ruxanda, un personaj secundar, foarte important în

derularea evenimentelor.

Din punct de vedere social este mama, sotia domnitorului Alexandru Lapusneanul si fiica lui Petru
Rares. - "gingasa Ruxanda" - (caracterizare directa)
In ceea ce priveste statutul moral este o fire angelica, suava, delicata, iubitoare, devotata si supusa
isi apreciaza sotul caruia ii adreseaza cuvinte pline de afectiune si respect : " bunul meu domn " , " viteazul
meu sot ", este o fire sensibila si miloasa, este hotarata sa impiedice pe Lapusneanul de la noi crime "- Vreau
sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul…"- (caracterizare indirecta) Cu profunda credinta in Dumnezeu,
incearca sa-l convinga dandu-i argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante
cinstea si omenia.

Pe plan psihologic este un caracter slab, traieste o drama interioara, isi otraveste sotul, are remuscari
-“- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu, ca voi m-ati facut sa fac acest pacat". - (caracterizare indirecta)
Cele doua secvente semnificative prezentate anterior (cea a lecului de frica pentru sotia sa si cea din
final - otravirea), scot in evidenta tipul de relatie dintre cei doi (demon - inger), care evolueaza de la
casatoria din interes, fara sentimente nobile si profunde, la sfarsitul tragic, cu otravirea protagonistului..