Costache Negruzzi

- om politic și scriitor român din perioada pașoptistă, născut în 1808, la Trifeștii Vechi
(jud. Iași), decedat la Iași în 1868.
- Proză: nuvela Alexandru Lăpușneanul, publicată în Dacia Literară în 1840;
- volumul Păcatele tinereților (1857) care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în
patru cicluri:
I. Amintiri din junețe
II. Fragmente istorice
III. Neghină și Pălămidă
IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL (1840)

de Costache Negruzzi

Nuvela = specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ,
personaje relativ puține, iar accentul cade asupra evoluției personajului, nu asupra acțiunii.

Nuvela istorică, romantică– trăsături:

 Inspirată din trecutul istoric (cronici, letopisețe, folclor) – conform recomandărilor din
„Introducția” la Dacia literară → specificul național;
 Are ca temă evocarea artistică a unei perioade din istoria națională;
 Conflict social, politic;
 Personaje excepționale în situații limită;
 Personaje construite în antiteză;
 Reconstituirea atmosferei epocii, a culorii locale: comportamente, obiceiuri, relații
sociale, vestimentație, limbaj etc.
Elemente clasice:
 Echilibrul compoziției;
 Construcția simetrică;
 Aspectul verosimil;
 Obiectivitatea.

Nuvela istorică şi romantică „Alexandru Lăpuşneanul” este un text narativ paşoptist

publicat în anul 1840 în primul număr al revistei „Dacia literară”.
Sursa de inspiraţie o constituie „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche și
Miron Costin.
Titlul nuvelei fixează protagonistul transformându-l în personaj eponim. Astfel, o
personalitate istorică devine personaj literar complex – un erou excepțional de factură romantică,
tipologia tiranului. Forma articulată a numelui reflectă culoarea epocii, oferă veridicitate, fiind
un arhaism morfologic.
Tema: Evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569); lupta
pentru putere în epoca medievală.

1
 Timpul: secolul al XVI-lea, imediat după revenirea la tron (1564) și patru ani mai târziu;
Locul: Moldova, o dumbravă lângă Tecuci, Iași, cetatea Hotinului, mănăstirea Slatina.
Perspectiva narativă: obiectivă, narațiune la persoana a III-a, narator omniscient,
omniprezent.
Personajele: Lăpușneanul – tipul domnitorului crud, tiran, răzbunător; Doamna Ruxanda
– în antiteză cu soțul ei, caracter slab, fără inițiativă; Moțoc – tipul boierului trădător, viclean,
laș, lingușitor; Spancioc și Stroici – boierii iubitori de țară, justițiari; personajul colectiv
(mulțimea revoltată)
Structura: 4 capitole cu motto-uri sugestive (replici memorabile ale personajelor):
I. „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...” (răspunsul lui Lăpușneanul dat boierilor la întoarcerea
pe tronul Moldovei);
II. „Ai să dai samă, Doamnă!” (avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează
domniței Ruxanda, pentru că nu face nimic pentru a opri crimele soțului ei);
III. „Capul lui Moțoc vrem...” (cererea mulțimii revoltate care îl consideră pe Moțoc vinovat
pentru toate nemulțumirile norodului);
IV. „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...” (amenințarea rostită de Lăpușneanul,
care, bolnav fiind, fusese călugărit și își pierduse puterea domnească).

 Incipit-final – revenirea la tron a lui Lăpușneanul; sfârșitul tiranului; motivul literar

„fortuna labilis” (soarta schimbătoare).
 Conflicte: politic – lupta pentru putere între domnitor și boieri (cruzimea devine expresia
dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor, în timpul primei domnii); între domnitor
și Moțoc; Social – între boieri și popor;

Subiectul nuvelei (rezumat):

Capitolul I cuprinde expoziţiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul la tronul Moldovei,

în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri trimişi
de Tomşa: Veveriţă, Moțoc, Spancioc, Stroici) şi intriga (hotărârea domnitorului de a-şi relua
tronul şi dorinţa sa de răzbunare faţă de boierii trădători).

Capitolul al II-lea - desfăşurării acţiunii - cuprinde o serie de evenimente declanşate la

reluarea tronului de către Alexandru Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea
cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri,
intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile şi promisiunea pe
care acesta i-o face.

Capitolul al III-lea conţine mai multe scene: participarea şi discursul domnitorului la slujba
duminicală de la mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui
Moțoc de mulţimea revoltată şi „leacul de frică" pentru doamna Ruxanda. Capitolul cuprinde
punctul culminant.

Capitolul al IV-lea - deznodământul- moartea tiranului prin otrăvire. După patru ani de la
cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri,
domnitorul este călugărit, după obiceiul vremii. Deoarece când își revine, amenință să-i ucidă pe

2
toți (inclusiv pe propriul fiu, urmașul la tron), doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor de a-l
otrăvi.

Caracterizarea personajelor
Alexandru Lăpușneanul
 Personaj principal, eponim, erou romantic, personaj excepțional ce acționează în
împrejurări deosebite.
 Este un personaj atestat istoric - domn al Moldovei ( 1552-1561 - l-a detronat pe Joldea,
domn ales de boieri; 1564-1568 - l-a detronat pe Ștefan Tomșa);
 Numele - forma articulată, este un arhaism fonetic ce redă atmosfera epocii.
 Tipul domnitorului crud și tiran, cu o voință puternică de răzbunare împotriva boierilor
trădători.
 E un bun cunoscător al psihologiei umane - prin atitudinea față de vornicul Moțoc pe
care-l cruță doar pentru a-l folosi în aplicarea planului de răzbunare, apoi îl dă pe mâna
mulțimii dezlănțuite de la porțile curții domnești.
 Deține arta disimulării - scena din biserică: îmbrăcat cu toată pompa domnească se
închină la icoane, sărută sfintele moaște, se căiește de tot răul făcut, citează din Biblie,
dar, de fapt, pregătește cel mai crud omor - uciderea celor 47 de boieri invitați la ospățul
domnesc. (sfidează puterea divină)
 Dă dovadă de multă răbdare, prefăcându-se timp îndelungat față de Moțoc (pe care îl
ține alături, îl protejează), față de Doamna Ruxanda, căreia îi promite că va înceta
omorurile, față de ceilalți boieri.
 Este extrem de inteligent și perfid - îi păcălește pe boieri, care cred în împăcare; își
ascunde perfect planurile de răzbunare.
 Este crud - fapte cumplite, cutremurătoare (tipice romantismului): schingiuirea și
uciderea boierilor, expunerea capetelor însângerate, leacul de frică (piramida din cele 47
capete de boieri), linșarea lui Moțoc, amenințarea familiei cu moartea etc.
 Moartea violentă (prin otrăvire de către propria soție) este o sancțiune pentru cruzimea sa.
(nuvela are un mesaj moralizator).
 Este caracterizat direct de către narator: „sângele într-însul începu a fierbe”, „era
îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „era foarte galben la față, ca și racla sfântului”; de
către mitropolitul Teofan: „crud și cumplit este acesta, fiica mea”.
 Este caracterizat indirect prin gesturi, fapte, limbaj, atitudini: „Ieșiți! Că pre toți vă
omor!”, „Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țâncul ei”.

Doamna Ruxanda
 Personaj secundar, soția lui Lăpușneanu și fiica „bunului Petru Rareș”;
 Personaj atestat istoric. Pentru verosimilitate, Costache Negruzzi îi face biografie
amănunțită: rămasă orfană de mică, sub tutela celor doi frați, Iliaș (desfrânat, trece la
mahomedanism) și Ștefan (afemeiat, a sărăcit țara și a fost ucis de boieri); este promisă
de boieri lui Joldea, pe care l-au ales domn. Lăpușneanu îl învinge, îi taie nasul și îl
trimite la mănăstire și, pentru a atrage simpatia poporului, se însoară cu fiica lui Petru
Rareș.

3
  Doamna Ruxanda are un destin dramatic: este înspăimântată de cruzimile soțului, dar ar
fi fost dispusă să-l iubească și să-l respecte „dacă ar fi aflat în el cât de puțină simțire
omenească”.
 Este caracterizată direct de către narator: „tristă și tânjitoare, ca o floare expusă arșiții
soarelui”.
 Este sensibilă și miloasă; își roagă soțul să înceteze omorurile, fiind marcată de cuvintele
femeii văduve: „Ai să dai samă, Doamnă!”, se simte responsabilă pentru destinul țării;
 La vederea „leacului de frică”, ea leșină, spre dezamăgirea soțului: „Femeia, tot
femeie!....în loc să se bucure, ea se sperie”.
 Când fiul ei, Bogdan, este amenințat cu moartea, nu ezită să își otrăvească soțul. Totuși,
fiind credincioasă, cere sfatul și încuviințarea mitropolitului Teofan pentru această crimă.
Consideră că scapă țara de un domn tiran, crud și sângeros.

Personajul colectiv - mulțimea de țărani (norodul, prostimea, gloata, câteva sute de mojici, idra
cu multe capete) - primul personaj colectiv din lit. română, reacționează ca un singur personaj
(mișcare și gândire unitară): „Toate glasurile se făcură un glas”. Autorul surprinde psihologia
mulțimii.