Junimea 

a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în

anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.
O prima manifestare a societății a fost Cenaclul literar, al cărui președinte onorific a fost ales Vasile
Alecsandri. În cadrul întâlnirilor, invitații discutau pe marginea unor lucrări, fie ele artistice sau
științifice, încercând să stabilească valoarea lor estetică și științifică. Ulterior, din 1867, tipografia
Junimii începe să publice revista Convorbiri Literare, ce va servi drept mijloc de promovare a ideilor
junimiste, dar și a operelor scriitorilor români.
Evoluția Junimii a cunoscut trei etape:prima, între anii 1867 și 1874, stă sub semnul elaborării
principiilor;a doua – între anii 1874 și 1885, apogeul – în care se consolidează ”direcția nouă”, și a
treia etapă, până în 1944, în care se dezvoltă principiile estetice.
Înainte de toate, junimiștii se opun bazelor pe care societatea românească începuse să-și
clădească cultura. Această bază, cred ei, este fragilă și nu poate reprezenta o adevărată structură
fondatoare a culturii naționale. Generația pașoptistă, al cărui rol important în procesul de modernizare
a culturii este recunoscut de junimiști, este totuși criticată pentru graba cu care încercase să facă totul.
Principiile pe care pașoptiștii le luaseră cu împrumut din arsenalul ideologic al Occidentului (2)
trebuiau prefăcute în instituții durabile, în cadrul unui proces de mai lungă durată, dar mai fecund.
Din punct de vedere ideologic, junimiștii critică aproape total opera generației predecesorilor,
a pașoptiștilor. Pe plan literar, îi critică pentru lipsa de originalitate, pentru dorința de a clădi o
literatură națională cât mai repede, doar de dragul de a o avea. Excepția de la regulă o reprezintă poetul
Vasile Alecsandri. Pe plan politico-ideologic, elanul revoluționar al generației de la 1848 atrage
automat după sine critica conservatorismului junimist. Programele propuse de aceștia în cadrul
mișcărilor revoluționare sunt liberale, chiar radicale (6), dacă vorbim de programul de la Islaz, și nu se
pliază pe linia evoluției țării.
Maiorescu susținea că ”acest radicalism democratic trebuie combătut ca ceva periculos și în orice caz
prematur;și nu este mai mare greșeală în politica practică decât ignorarea fazelor treptate prin care
trebuie să treacă evoluțiunea unui popor”.
Ajungem astfel la una din tezele centrale ale întregii concepții junimiste, așa cum a fost ea
definitivată de Titu Maiorescu:evoluția organică a culturii și, implicit, a societății. Ideea centrală a
acestei gândiri este că ansamblul cultural reprezintă un organism care are propriile legi de
dezvoltare, astfel că acesta se dezvoltă treptat, are o evoluție conformă cu nivelul de dezvoltare al
societății. Acest evoluționism reprezintă ”cheia concepțiie lor filozofice, politice și culturale”.
Maiorescu promovează această teză într-un studiu publicat în 1868, În contra direcției de astâzi în
cultura română. Maiorescu își începe studiul printr-o serie de afirmații ironice la adresa revistei
Transilvania, iar apoi generalizează pentru a spune că ”atâtea alte foi literare și politice ale românilor
sunt așa de slab redactate, așa de stricăcioase prin forma şi cuprinsul lor [...] Viciul radical în ele, şi,
prin urmare, în toată directia de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu
întrebuinţa un cuvânt mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie,
neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public.”(8)

1
 În continuare, Maiorescu face un scurt istoric al dezvoltării a ceea ce unii numeau cultura
românească. De la trezirea din ”barbaria orientală”, românii nu au făcut altceva decât să preia ceea ce
Maiorescu numește ”lustrul dinafară”, formele, fără a prelua și fundamentele. Cultura noastră s-a
limitat la imitație și reproducere;mai mult, ea a început, conform teoriei maioresciene, cu falsificări ale
istoriei, etimologiei și filologiei. Sentința este cât se poate de clară:”zidirea naţionalităţii române nu se
poate aşeza pe un fundament în mijlocul căruia zace neadevărul”.
Prin Junimea au fost descoperiți cei mai importanți scriitori români ai secolului XIX, cum ar fi
Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Ion Creangă. Astfel, Junimea este considerată cel mai important
curent literar între anii 1850 și 1900.
Intră cine vrea, rămâne cine poate
Î Înscrierile în societatea Junimea urmau deviza „Intră cine vrea, rămâne cine poate”, iar printre
membrii societății s-au mai numărat și Ioan Slavici și Alexandru Dimitrie Xenopol. De asemenea,
Vasile Alecsandri a fost numit membru de onoare al Junimii. Întâlnirile aveau loc în fiecare săptămână
la casele lui Titu Maiorescu şi ale lui Vasile Pogor. Revista societății, „Convorbiri literare”, a apărut la
data de 1 martie 1867, redactor fiind Iacob Negruzzi.
Junimea a avut un impact major asupra întregii societăți românești
Atât Junimea, cât și revista „Convorbiri literare”, a jucat un rol major în evoluția culturii și literaturii
române. În acest context, cel mai notabil este studiul „În contra direcției de astăzi în cultura română”
elaborat de Titu Maiorescu în 1868 prin care face un scurt istoric al evoluției culturii românești și
concluzionează faptul că românii nu au făcut nimic altceva decât să preia forme fără fond.
Curentul literar Junimea a avut un impact major asupra întregii societății românești. La mijlocul
secolului XX, principiile Junimii se aflau deja la baza dezvoltării ansamblului cultural românesc. Însă,
tot progresul înregistrat până atunci s-a năruit odată cu instaurarea regimului comunist în România. La
fel ca orice alt sistem totalitar, regimul comunist nu tolera spiritul critic.

Obiective:
-          răspândirea spiritului critic;
-          încurajarea literaturii naţionale;
-          crearea şi impunerea valorilor naţionale;
-          educarea oamenilor prin prelecţiuni populare;
-          unificarea limbii române literare.
II.Programul Societatii Junimea
Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara romaneasca,prin care se produce in cultura
autohtona o schimbare radicala de mentalitate.Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai
multe etape.

2
1.Cea dintai,”etapa ieseana”,este cuprinsa anii 1863,anul intemeierii,si 1874,anul in care T.Maiorescu
se muta la Bucuresti.
In anul 1864,Societatea Junimea adopta un program prin care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi
activitatea culturala:
·   orientarea literaturii spre specificul national:
·   promovarea specificitatiii esteticului;sustinerea principiului de autonomie a artei(arta pentru
arta);promovarea valorii estetice”
·   organizarea,la Iasi, a unei serii de prelegeri publice(“prelectiuni populare”);
·   orgganizarea,cu regularitate,in casa lui Vasile Pogor,a unor lecturi din opere autohtone,productii
originale ale junimistilor,urmate de discutii;
·   achizitionarea unei tipografii,cu ajutorul careia sa se tipareasca manuale scolare,carti de stiinta si
literatura si,mai ales,editii stintifice,”cu note explicative si index”,ale tuturor cronicilor si
istoriografilor romani;
·   abordarea problemelor limbii si ale ortograiei,combatand tendinta latinizanta de promovare a
ortografiei etimologice;
·   alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone,de la poetii Vacaresti pana la Vasile
Alecsandri.

ocietatea Junimea discuta si o multitudine de probleme filozofice,juridice si sociale,polemizand cu

multi dintre contemporani.Societatea isi creeaza puternice adversitati,deoarece contemporanii
dezaprobau tendinta membrilor societatii de a pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de
a le critica foarte sever.Din aceste polemici se naste un program general al Junimii,constand in
cmbaterea “directiei de astazi din cultura romana”si afirmarea necesitatii unei “directii noi”,adica a
unor schimbari profunde in toate planurile culturii;combaterea formelor fara fond,respingerea
elemtelor de impostura si artificialitate rezultate din procesul de import grabit al tiparelor civilizatiilor
occidentale.
2.A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre anii 1874-1885.Dupa mutarea lui T.Maiorescu la
Bucuresti,sedintele Junimii se tin la Iasi,cat si la Bucuresti,in locuinta ui T.Maiorescu.In
1885,societatea se muta in capitala,o data cu plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.III.  
TRASATURILE JUNIMISMULUI

3
·   Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a intelege
cultura,fenomenul primind,in ansamblu,numele de spirit junimist.Sintetizate de Tudor
Vianu,trasaturile caracteristice ale acestui spirit au fost umatoarele:
1)   Inclinatia spre filozofie.Intelectualii foarte cultivati,toti junimistii au fost oamei cu o pregatire
filozofica,la curent cu evolutia stiintei sia literaturii.
2)   Spiritul oratoric.Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generatiei anterioare,care
contribuie la crearea unei frazeologii demagogice.Cuvantarle junimistilor se caracterizeaza printr-un
sever control al expresiei.Ei creeaza un nou stil oratoric ,caracterizat prin rigurozitate si laconism.
3)   Clasicismul.Junimistii au incurajat promovarea literaturii clasice,intelegand prin aceasta atat
literatura ce apartinea curentulu clasic propriu-zis,cat si operele contemporane ce intruneau prin
valoarea lor artistica elementele clasice.
4)   Ironia.Junimistii cultivau umorul si ironia.Ei aveau convingerea  ca nu se poate construi nimic pe
o baza noua fara a distruge mai intai,cu ajutorul ironiei,prejudecatile si ideile gresite.Una dintre tintele
ironiei lui Maiorescu a fost”betia de cuvinte”.
5)   Spiritul critic.Junimistii au fost partizanii spiritului critic in cultura,adica ai acelei atitudini care
nu admite nimic decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice.In studiul intitulat In contra
directiei de astazi in cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca,de la 1821
incoace,dezvoltarea tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizatii europene a unor “forme”(adica
a unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde “fondului”,adica spiritului traditional,felului
de viata de la noi.Observatia maioresciana a devenit celebra sub numele”forme fara fond”.
TITU MAIORESCU
Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa
parerea lui Tudor Vianu,un remarcabil politician.Maiorescu incepe studiile la Craiova,le continua la
Brasov si,datorita unei burse a Episcopiei Blajului,la Viena(1851-1858).Absolvent pe locul
intai,urmeaza ursurile Facultatii de Filozofie din Berlin,continuate cu studii in litere si in drept la
Paris(1860-1861).Intors in tara,devine rector al Universitatii din Iasi(1863),unde activeaza pana la
1874.Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri literare(1867).
Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din lieratura
romana:epoca junimista.Odata Constituita Societatea Junimea,criticul avea sa fie mentorul
acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea problemelor literare,lingvistice,filozofice
sau istorice si un discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit multilateral,Titu
Maiorescu a scris mai multe studii care se clasifica astfel: