Sunteți pe pagina 1din 52

STUDIU DE CAZ

JUNIMEA
CRITICISMUL JUNIMIST
* avand drept surse de documentare:”Junimismul”
de Zaharia Ornea, “Scriitorii clasici si junimea” de
Virgil Vintinescu,”Eseul” de
L.Paicu,M.Lupu,M.Lazar si internetul.
DIRECTIILE DE INVESTIGATIE
urmarite in realizarea acestui studiu de caz
sunt:
 -directiile de manifestare a criticismului junimist;
 -teoria “formelor fara fond” si in ce context a fost
fomulata;
 -liniile “directiei noi” promovate de Maiorescu.
Junimea
 Junimea=societate culturară constituită la Iaşi prin
1863-1864,după opinia fondatorilor ei,cinci tineri
intelectuali:Titu Maiorescu,Petre Carp,Iacob
Negruzzi,Vasile Pogor şi Theodor Rosetti pe care
afinităţile dintre personalităţile lor îi unesc într-un
cenaclu în care se dezbat public probleme culturale
de seamă din epoca de după 1860:probleme de
ortografie şi limbă,proiectarea unei antologii de
poezie românească,organizarea unor conferinţe prin
care să răspândească în public o serie de cunoştinţe
istorice,politice,economice şi de cultură.

 Junimea reprezintă cea mai importantă
grupare literară din cea de-a doua jumătate
a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu
apreciază că Junimea reuneşte cele mai
mari personalităţi intelectuale ale vremii.
 JUNIMIST,-A,junimisti,-ste,adj.,s.m. si f. 1.Adj.care
tine de junimism,privitor la junimism.2.s.m. si f.Adept
al junimismului.-”Junimea”(n.pr.)+suf.-ist.
 CRITICISM s.n. 1 .Denumire data de Kant si de
adeptii sai propriei lor doctrine filozofice,care
considera ca orice filozofie si orice cunoastere
trebuie precedata de o “critica” a capacitatii de
cunoastere insasi.2.Tendinta exagerata de a critica.-
Din fr. Criticisme
 Societatea Junimea a luat fiinţă la
Iaşi în anul 1863, din iniţiativa
unor tineri reîntorşi de la studii
din străinătate, în frunte cu Titu
Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile
Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor
Rosetti. Ei îşi încep activitatea
prin organizarea unei serii de
prelegeri populare. printr-o
formulă masonică, junimiştii cînd
vorbeau despre asta spuneau:
"Originea Junimii se pierde în
negura timpului".
 Meritul “Junimii” a fost acela că a supus la o analiză
temeinică şi lucidă societatea şi cultura românească,
semnalându-i slăbiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul
“Junimii” ca şi aceea dintre junimişti şi ceilalţi intelectuali ai
vremii au contribuit la implicarea mai directă a oamenilor de
cultură în problemele societăţii.
 Junimea devenise la inceputul deceniului al noualea un
organism care se bucura de recunoasterea si aprecierea
unanima a tuturor personalitatilor literare ale vremii.Dar,dupa
1885,sfarsitul se anunta de acum incolo tot mai clar.
 In viata societatii “Junimea” se disting cateva etape:
 Prima etapă –etapa ieseana se întinde de la
întemeiere până în 1874. In aceasta perioada se
impune necesitatea educarii publicului prin asa-
numitele prelectiuni populare.Organizate pe teme
variate,in diverse cicluri sistematice si tinute intr-o
forma academica,ele au avut drept scop educarea
publicului larg,care sa inteleaga cultura ca factor de
progress si moralitate.
 Aceasta etapa marcheaza cautarile fibrile de
modele apte sa asigure progresul la care aspira
Titu Maiorescu.Interesul pentru literatura se
manifesta din 1865,cand se avanseaza idea
alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca
pentru scolari.Aceasta i-a determinat pe junimisti
sa citesca in sedintele societatii autorii mai
vechi,pe ale caror texte si-au exersat spiritual critic
si gustul literar.
 Intre anii 1874 şi 1885 urmează a doua fază a
“Junimii”, epoca în care şedinţele din Iaşi se dublează
cu cele din Bucureşti.
 Este o perioada in care se diminueaza teoretizarea
criticismului in favoarea judecatilor de valoare.Acum
sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu
Maiorescu se impune ca authentic intemeietor al
criticii noastre literare moderne,fara insa a neglija
preopcuparile din domeniul civilizatiei,dar mai ales din
domenilui limbii literare,necesare pentru ca in 1860 se
facuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
 Maiorescu sustine utilitatea imbogatirii
vicabularului limbii romane prin neologisme
de origine romantica,intr-un studio din
1881,intitulat chiar Neologismele. Este
perioada de glorie absolută a revistei.
 Etapa a treia (bucuresteana) incepe din
1885,cand este mutate la Bucuresti revista
Convorbiri literare ca si intreaga societate
Junimea.Aceasta etapa are un character
prepomderent universitar,prin cercetarile istorice si
filozofice.Aparitia revistei se prelungeste pana in
194,dar cu toate acestea ea nu va mai atinge
gradul de popularitate din primii 20 de ani.
 In lucrarea Istoria literaturii romane
moderne,Tudor Vianu identifica trasaturile
definitorii ale junimismului.
 Acestea sunt:spiritul critic(respectarea adevarului istoric in
studierea trecutului si cultivarea simplitatii;este combatuta falsa
eruditie manifestata prin folosirea de catre multi carturari ai
timpului a unei limbi artificiale care sa-I diferentieze de oamenii de
rand);spiritual filozofic;gustul pentru classic si
academic(pentru valorile clasice,in detrimental invovatiei);spiritul
oratoric(se naste din opozitia impotriva retoricii pasoptiste
romantice,mesianice,lipsite de echilibru,dar si din respingerea
frazeologiei politice parlamentare si a betiei de cuvinte specifica
timpului);ironia.
 Tudor Maiorescu este mentor al Societatii
"Junimea" alaturi de P.P.Carp, Th.Rosetti, V.Pogor
si Iacob Negruzzi. Programul societatii cuprindea:
organizarea de prelectiuni populare, stabilirea unei
ortografii unitare a limbii romane, precum si
editarea unei antologii de poezie romaneasca, de
la origini si pana la vremea aceea.
 Originar din Transilvania, fiul profesorului Ioan
Maiorescu, in al carui suflet au vibrat puternic
ideile Revolutiei de la 1848, Maiorescu manifesta
un patriotism constient si responsabil, aratand in
activitatea sa ca poporul roman se poate ridica,
prin puterile proprii, in universalitate.
 Studiile facute la Brasov, Viena si Berlin,
doctoratul in filozofie si licenta in drept, la Paris,
definesc performanta formarii unei personalitati
complexe.
 Ca rod al discutiilor de la Junimea, se nasc studiile
maioresciene, dintre care: "Despre scrierea limbei
romane", "O cercetare critica asupra poeziei
romane de la 1867", "Asupra poeziei noastre
populare", "Limba romana in jurnalele din Austria",
"In contra directiei de astazi in cultura romana",
"Directia noua in poezia si proza romana", etc.
 “In contra directiei de astazi in cultura romana”,publicat de
Maiorescu in 1868 in Convorbiri literare,reprezinta o piesa de baza
in doctrina ideological junimista,mereu completata cu studiile lui Th.
Rosetti sau discursurile lui Carp,dar intotdeauna reluand sau
pornind de la una din temele principale expuse in 1868.A fost poate
una dintre cele mai virulente din cate a formulat junimismul.Ea
exprima,intr-o forma concentrate,ideologia junimista,asa
precara,din punct de vedere teoretic,cum apare ea in faza initiala.
 In studiul „In contra directiei de azi in cultura
romana” (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza
teoria formelor fara fond, opunandu-se la
introducerea neselectiva a formelor civilizatiei
occidentale care nu pot duce la progres. In
perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta
teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei
culturii, literaturii romane fiinda alta decat cea pe
care a reprezentat-o Titu Maiorescu.

 In studiul „Directia noua in poezia si proza
romana” (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a
valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri,
pe care-l considera cap al generatiei trecute
inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar
care publicase in “Convorbiri Literare” numai trei
poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al
celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea
artei antice.
 Cea mai importanta lucrare este “O cercetare
critica asupra poeziei de la 1867”, prin care
delimiteaza poezia de stiinta. El arata ca poezia
nu-si gaseste “materialul” in natura, precum
celelalte arte, ci se creeaza din cuvant. Acesta
trebuie sa raspunda la anumite conditii pentru a
destepta “imagini sensibile in fantazia auditoriului”.
Lucrarea este structurata in doua parti:
“Conditiunea materiala a poeziei” si “Conditiunea
ideala a poeziei”.
 In “Conditiunea materiala a poeziei” analizeaza
conceptul de “forma” in arta. In poezie este
necesar ca obiectul acesteia, cuvintele, sa fie
concrete. Este recomandata folosirea limbajului
cat mai putin abstract. De aceea, figurile de stil,
“tropul in genere”, sunt foarte importante in
realizarea limbajului poetic.
 “Conditiunea ideala a poeziei” se refera la “fondul”
poeziei, care trebuie sa fie in stransa legatura cu
forma. Pentru ca o poezie sa fie reusita, trebuie sa
existe concordanta intre forma si fond, iar
obiectele trebuie privite sub impresia
sentimentului. Ideea poeziei este un sentiment sau
o pasiune “si niciodata o cugetare exclusiv
intelectuala sau care tine de taramul stiintific”.
Maiorescu explica aparitia studiului sau de
estetica ca o necesitate de inlaturare a
mediocritatii.
 Un alt studiu este “Comediile domnului I. L.
Caragiale” (1885). Aici, Maiorescu trateaza
problema mediocritatii in arta. El sustine ca
moralitatea in arta se deosebeste de cea din
realitate si nu tine de aceleasi reguli. Afirma despre
Caragiale ca el generalizeaza, incercand sa
surprinda trasaturile etern valabile ale omului.
Subiectul operei literare este luat din realitate, dar
tratarea este ideal-artistica. Arta este o “finalitate
fara scop”, ea nu serveste decat spiritului. Il face pe
om sa se inteleaga in raport cu ceilalti si cu natura.
Maiorescu vorbeste despre katharsis sau starea de
inaltare spirituala.
 Omul este egoist, dar daca o opera literara il face sa-si
uite pentru o clipa interesele proprii, atunci aceasta
este o opera de valoare. Aceste idei apartin si unor
personalitati universale, cum ar fi Schopenhauer, Kant,
Aristotel si Hegel.
 Titu Maiorescu este primul critic literar. Prin spiritul sau
polemic in care au fost scrise toate studiile, reuseste sa
introduca criteriul estetic in aprecierea operei literare.
De asemenea, introduce criteriul universalitatii.
Exemplele date sunt nu numai din literatura romana, ci
si din cea universala, pentru a putea raporta literatura
autohtona la aceasta.
 Reuseste sa-si aprecieze foarte bine
contemporanii si sa le gaseasca adevarata
valoare. Unul dintre studii este “Comediile
domnului I. L. Caragiale”. Altul este “Eminescu si
poeziile lui” (1884). In acesta reuseste sa-si dea
seama ca secolul XX va fi marcat de opera lui
Eminescu si ca acesta va fi foarte apreciat. De
asemenea, considera ca Eminescu a fost produsul
propriului geniu si ca, oriunde s-ar fi nascut, viata
lui ar fi fost aceeasi, air creatia la fel de valoroasa.
Pune deci bazele mitului eminescian.
 In studiul “Poeti si critici” (1886) vorbeste despre valoarea
operei lui Alecsandri: “A lui lira multicolora a rasunat in orice
adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in
mijlocul lui. In ce consta valoarea unica a lui Alecasandri? In
aceasta totalitate a actiunii sale literare”. Tot in aceasta
opera, Maiorescu sustine relativitatea criticilor si faptul ca unii
poeti sunt considerati mai mult sau mai putin valorosi in
functie de modul de apreciere a fiecarui critic in parte. De
aceea, Alecsandri fusese defavorizat.
 Prin Titu Maiorescu se afirmă conştiinţa închegării unei
direcţii culturale creatoare, delimitată de un spirit critic
neadormit şi de un sentiment puternic al valorilor. Junimea a
realizat şi a impus o astfel de direcţie, aducând în atmosfera
produsă de unirea românilor din 1859 un climat de nouă
întemeiere, simetrică în planul culturii, cu eforturile de
consolidare politică, socială şi economică începute de
Alexandru Ioan Cuza şi de ministrul său Mihail Kogăliceanu,
omul de idei al epocii paşoptiste, dar şi al celei următoare.
Junimea a determinat o direcţie nouă şi în literatură:
fundamental romatică în perioada paşoptismului, literatura
română evoluează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
spre clasicism, un clasicism de esenţă.
 Directia noua a ramas in istoria literara prin
stradania de a indica un drum posibil de urmat
pentru literele romanesti.Acesta este unul din
meritele istorice remarcabile ale junimismului in
literatura noastra.Dupa ce factorul estetic a fost
repus in drepturile ce i se cuveneau si s-a
demonstrat ca literatura si arta nu pot
exista,ignorandu-se frumosul artistic,directia noua
a enuntat si a afirmat noi valori ,printre care
pleiada marilor clasici ai secolului trecut.
 Aceasta este noua directie in literatura ,promovata
de Junimea,importanta in primul rand prin spirtul
pe care il degaja ,prin afirmarea programatica a
unei orientari estetice in literatura
romaneasca,oprindu-se discursivitatii prozaice,o
directie care anunta ca urmareste sa readuca
literatura in sfera artei.
 Maiorescu sustine noile valori afirmate in literatura
noastra in studiul “Directia noua in poezia si proza
romana” (1872). Vorbeste despre Eminescu si
Slavici, dar si despre pastelurile lui Alecsandri.
Despre Eminescu afirma ca este “iubitor de antiteze
exagerate”, dar il lauda pentru “farmecul limbajului, o
conceptie inalta si pe langa aceste iubirea si
intelegerea artei antice”.
 Maiorescu face si un studiu al folclorului pe care il
apreciaza foarte mult si-l considera o sursa de
inspiratie si un model in acelasi timp. Studiul se
numeste “Asupra poeziei noastre populare” (1868).
 Aici lauda culegerea de poezii populare a lui
Alecsandri. Maiorescu vorbeste despre caracterul
anonim si colectiv al literaturii populare si
apreciaza faptul ca opera nu e nicioadata a celui
care a produs-o.
 In ceea ce priveste limba romana, Maiorescu isi
exprima si de aceasta data parerea. In 1886 apare
studiul “Despre scrierea limbii romane” in care
impune scrierea fonetica, excluzand-o pe cea
etimologica.
 Alta probleme de limba care l-au preocupat au fost
vocabularul si imbogatirea acestuia. Scrie studiul
“Neologismele” (1881) in care sustine ca in limba
nu trebuie sa apara cuvinte noi decat daca ele nu
au sinonim si exprima o realitate noua. De
asemenea sustine ca neologismele sa fie de
origine latina pentru a putea fi asimilate mai usor.
El angajeaza o polemica cu autorii “Dictionarului
limbei romane” A. T. Laurian si Massim.
 Acestia auatineau purificarea limbii, adica
eliminarea cuvintelor de alta origine decat cea
latina. Maiorescu afirma ca acestea sunt de natura
sa confere expresivitate si bogatie limbii si ca
exista unele bine inradacinate in limba care nu pot
fi schimbate foarte usor.
 Titu Maiorescu combate “stricatorii de limba” in
doua studii polemice: “Betia de cuvinte” (1973) si
“Oratori, retori si limbuti” (1902).
 In “Betia de cuvinte” tinta polemicii este “Revista
contimporana” care lauda unii autori mediocri. Acestia, pentru
a exprima o singura idee, foloseau o insiruire de sinonime
fara rost. Titu Maiorescu ridiculizeaza discrepanta dintre
forma si fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de
patologie literara”.
 In “Oratori, retori si limbuti” evidentiaza proprietatile fiecaruia:
“Oratorul vorbeste pentru a spune ceva, retorul pentru a se
auzi, limbutul pentru a vorbi”. El ridiculizeaza discursurile
limbutilor din vremea sa, si anume ale parlamentarilor
romani. Acestia vorbeau mult, folosind cuvinte abstracte, dar
fara a transmite o idee clara.
 In perioada 1874-1875 “Junimea”devine
proprietatea unei tipografii. Existenţa tipografiei
permite “Junimii” publicarea, începând din 1867, a
unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început
sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această
publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în
istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la
apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre
culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi
sentimentul valorii estetice.
 Revista "Convorbiri literare" apare la Iasi la 1
martie 1867, fiind revista cu cea mai larga aparitie
din literatura romana (1867-1944). Iacob Negruzzi
este secretarul, adevaratul conducator fiind Titu
Maiorescu. activitatea Junimii se reflecta in
paginile revistei. i.Directia revistei i-a fost
incredintata lui I.Negruzzi,functie pe care a
ocupat-o timp de 23 de ani .
 Chiar de la primul numar,revista isi anunta
programul,lasand sa se intrevada unele elemente
tipice pentru orientarea social-politica a
gruparii.Cuvantul catre cititori,iscalit de
Negruzzi,dar scris mai tarziu de Maiorescu,cum
marturiseste mai tarziu redactorul
Convorbirilor,prevenea ca “atunci cand vorbesc
pasiunile politice,arta si stiinta isi ascund
producerile lor linistite”.
 Convorbirile literare păstrează în cea mai mare
parte urma activităţii “Junimea”, şi lectura atentă a
revistei permite refacerea vieţii renumitei grupări
literare şi a etapelor pe care le-a străbătut.
Programul Junimii şi cercetări istorice recente ne
îndreptăţesc să afirmăm că gruparea avea o
importantă dimensiune masonică.
 .O cercetare cronologica a intregului material
documentar existent pune insa in evidenta faptul
ca,pana la un anumit moment,critica formelor de
cultura si civilizatie inadecvate fondului autohton
romanesc a fost intreprinsa de Ioan Slavici si din
alte moive decat incontenstabila atractie exercitata
asupra sa de controversata teza maioresciana.Este
indeobste cunoscut ca la inceputurile formularii
ei,marcata in anul 1868,cand a aparut studiul “In
contra directiei de astazi in cultura romana”,critica
maioresciana a “formelor fara fond” a starnit mai
mult proteste decat atractie propriu-zisa.
 Elaborarea ei in intregime s-a produs intr-un interval mai
indelungat de timp,pe masura ce capata contururi cat
mai precise intreaga sa conceptie despre
cultura.Manifestarea criticismului fata de inadecvarea
unor forme de cultura si civilizatie occidentala la fondul
autohton romanesc este apoi,asa cum s-a demosnstrat
de mult,un fenomen care a aparut inaintea “Junimii” si a
lui Titu Maiorescu ,avandu-i ca principali protagonisti pe
C.Negruzzi,M.Kogalniceanu,Alecu Russo,Vasile
Alecsandri si chiar pe tatal criticului,Ion Maiorescu.
 “In contra directiei de astazi in cultura romana” Maiorescu
Condamna faptul ca in cultura romana “s-au imitat si s-au
falsificat toate formele civilizatiunii moderne”. Maiorescu se
refera la faptul ca, din dorinta de a copia universalitatea,
romanii au creat unele institutii care nu sunt potrivite pentru
societatea romana a vremii. Astfel, forma acestora era
conform standardelor externe, dar nu aveau un fond de
functionare. Aceste institutii pot fi periculoase datorita
superficialitatii si mediocritatii care le caracterizeaza.
Maiorescu nu era impotriva dezvoltarii culturii, dar considera
ca in felul acesta nu se poate realiza un progres. Valoarea
studiului consta in faptul ca el combate non-valorile si
mediocritatea.
 George Calinescu afirma despre Titu Maiorescu ca “e intai de
toate un mare polemist, care stie sa traga profit din
imprejurarea de a trai intr-o lume inferioara nivelului sau,
punand in valoare arta de a corecta si admonesta”. Enumera
cele trei mari ideologii lansate de Titu Maiorescu: potrivirea
intre fond si forma, inaugurarea spiritului critic si “asezarea
criticii in marginile adevarului, adica descatusarea ei de orice
constrangere din afara” si considera ca “aceste puncte
dadeau un caracter negativ”.
 O optiune esentiala pentru ideologia junimista a fost “teza
formelor fara fond”
 “Trebuie sa ridicam poporul la inaltimea asezamintelor noastre
ori sa reducem asezamintele potrivit cu firea lui si cu studiul de
dezvoltare in care se afla”
 Fascinatia exercitata de unele exegeze consecrate lui
Eminescu si Caragiale a facut ca si in cazul lui Ioan Slavici
optiunea pentru junimismul cultural sa fie adesea justificata
prin aderarea sa la teza maioresciana a “formelor fara
fond”.Argumentele invocate au fost culese de regula din
corespondenta,memorialistica si publicistica autorului,iar
uneori s-au invocat chiar unele opera literare.
 Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita, pentru
multa vreme, dominanta a societatii romanesti, se observa
tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma: "in
aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi
aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta,
avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee,
conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune." insa
aparentele sunt inselatoare, pentru ca toate aceste infrastructuri
sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si
astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula". Singura
realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman", aflat
mereu intr-o continua suferinta.
 Eroarea, fundamentala in viziunea lui Maiorescu,
caci prin imitatie romanii "au falsificat toate formele
civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica
a argumentarii perfecte si de mare efect: "inainte de
avea partid politic, care sa simta trebuinta unui
organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie
de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste
literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica.
 Contactul cu studiile maioresciene in cuprinsul carora se desfasura
sistematic critica”formelor fara fond”s-a produs atunci pe un fond
theoretic in mare parte comun,dar insusit prin filiera eminesciana ,de
unde si intelegerea particulara ,specifica a problemelor culturii
romane privita in ansamblul ei.Ioan Slavici a gandit apoi intreaga
critica culturala prin prisma necesitatilor istorice ale momentului pe
care-l traia atunci cultura romana din Transilvania,amenintata de
valul instrainarii,din cauza unor binecunoscute vitregii.Critica
culturala altoita pe acest fond a contribuit la o mai buna clarificare si
organizare a cnceptiei lui Slavici,iar nu de putine ori a aflat in spusele
mentorului “Junimii”confirmari autoritate pentru multe din ideile sale
risipite prin presa trensilvana dinainte de “Tribuna”.
Concluzii

 Astăzi se poate afirma că, atât de controversata,


în perioada postbelică, teorie a „formelor fără
fond“, elaborată de Maiorescu, a răspuns, în timp,
necesităţilor obiective de respingere a mediocrităţii
şi a altor forme de impostură manifestate în artă.
 Junimea şi Convorbiri literare au avut un rol
decisiv în cultura şi literatura română. După cum
este unanim recunoscut şi după cum au subliniat
cei mai reprezentativi monografi şi exegeţi ai
activităţii Junimii, trebuie să recunoaştem că,
spiritul junimist a făcut să triumfe ideea conform
căreia, în evaluarea operei de artă, este imperios
necesar să primeze valoarea estetică, indiferent
de ideea tematică.
CEI 5 FONDATORI AI “JUNIMII”