Instrumente de suflat:

• Oboi
• Caval

• Bucium

• Flaut

• Clarinet
• Fagon
• Corn

• Trompeta

• Trombon
• Tuba

• Saxofon

• Nai
Instrumente de percutie:
• Tobe

• Timpane

• Cinele

Instrumente cu corzi si cu arcus:

• Vioara
• Viola
• Violoncel

• Contrabass
• Mandolina

• Chitara
Instrumente populare:
• Buhai

• Tambal

• Cimpoi

• Fluier
• Toaca

Instrumente speciale

• Acordeon

• Muzicuta
 • Orga

OBOI
Instrument muzical din familia instrumentelor de suflat din lemn, cu un alezaj ingust si
ansa dubla, vizibila. Oboiul a fost perfectionat de familia de fabricanti de instrumente
muzicale Hotteterre, in jurul anului 1700, si a fost inclus in orchestra de curte a regelui
Ludovic al XIV-lea. In Do, cu o intindere de circa 2 octave si jumatate, oboiul are o
sonoritate bogata si un finisaj elegant. Concerte pentru oboi au compus Vivaldi, Albinoni,
Richard Strauss, Martinu s.a. Heinz Hollinger este un virtuoz al oboiului din zilele
noastre.
Buciumul (numit şi tulnic) este un instrument muzical folosit păstorii români din
munţi. De origine dacă, a fost folosit în trecut în principatele din Moldova şi Valahia ca
instrument de semnalizare în conflictele militare. Cuvântul este derivat din latinescul
„buccinum”, însemnând corn îndoit, un instrument folosit de romani. În munţii Apuseni
este numit tulnic şi este adesea folosit de femei.Tubul are 1,5-3 metri şi este făcut din
scoarţă de tei, din lemn, sau chiar (parţial) din metal şi. Este folosit mai ales pentru
semnalizare şi comunicare de păstorii din munţii împăduriţi, cât şi pentru ghidarea oilor
şi a câinilor.Sub numele „trembita”, este folosit şi de huţuli, o populaţie care, deşi
vorbeşte o limbă slavă, este posibil să aibe originea în acelaşi loc cu românii (vlahi).
Flautul este un instrument muzical de suflat. Înălţimea sunetelor produse
de flaut este variată prin astuparea şi eliberarea găurilor (la flautul tradiţional) ori
închiderea şi deschiderea clapelor sale (la flautul traversier modern şi parţial la flautele
drepte moderne).
Trombonul este un instrument muzical alcătuit dintr-un tub de alamă mai mare
decât trompeta, cu timbrul mai aspru şi mai puternic decât aceasta. Emite sunete de
diferite înălţimi prin deplasarea unei culise care lungeşte sau scurtează coloana vibraţiei
instrumentului. Trombonul cu valve (clape) este folosit mai ales în fanfare.
Tuba este un instrument muzical alcătuit dintr-un tub de alamă răsucit de
mai multe ori, terminat la un capăt cu un pavilion larg şi având un mecanism de
pistoane. Emite sunetele cele mai grave şi este folosit mai ales în fanfare.
Naiul este un instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un
grup de tuburi sonore de dimensiuni diferite, lipite unul lângă altul (la naiul românesc,
într-o linie uşor concavă), în ordinea lungimii lor.
Vioara este un instrument muzical cu coarde şi arcuş.
Coardele sunt acordate în cvinte perfecte şi sunt întinse peste una din feţele unei cutii
de rezonanţă, vibrând atunci când arcuşul este tras peste ele sau când sunt
ciupite.Comparativ cu celelalte instrumente cu coarde şi arcuş (viola, violoncelul şi
contrabasul), vioara este cel mai mic instrument şi generază sunetele cele mai înalte.
Viola este un instrument muzical cu coarde,
la care execuţia se face, în mod obişnuit, cu arcuşul.[1] Viola modernă foloseşte patru
corzi, acordate în cvinte perfecte. Viola este al doilea membru al familiei viorii, având un
sunet mai grav decât vioara şi mai acut decât violoncelul. Instrumentistul care cântă la
violă se numeşte violist. Contrabasul (italiană contrabbasso,
franceză contrabasse, basse double, germană Kontrabass, Bassgeige, engleză double
bass, rusă kontrabas) este cel mai mare instrument muzical cu coarde şi arcuş cu o
largă răspândire. În partitura de orchestră, se scrie prescurtat „Cb.” sau „Kb.”. Raportat
la notarea în partitură, sunetul contrabasului este cu o octavă mai jos decât cel al
violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna stângă pe tastieră, iar
mâna dreaptă trage arcuşul peste corzi sau le ciupeşte cu degetele (tehnică numită
pizzicato). Mandolina este un instrument muzical cu
coarde ciupite. Chitara bas (adesea prescurtat bas) este
un instrument muzical cu coarde ciupite. Este o variantă de chitară adaptată unui
acordaj mai grav (distanţa dintre acordajele standard respective situează basul cu o
octavă mai jos), prin urmare va dispune de un corp mai mare, un grif (tastieră) mai lung
cu poziţii (en. frets) mai late şi patru corzi (standard). Din anii şaptezeci, însă, se
construiesc tot mai multe modele cu un număr diferit de corzi: fie se adaugă una, două
sau chiar trei celor patru iniţiale, fie se construiesc başi cu acordaje diferite, cu intervale
mari între corzi (modele cu doar două corzi) sau mai mici (basul cu opt-nouă corzi).
Ţambalul este un instrument muzical cu
coarde lovite, originar din Europa, unde încă se bucură de cea mai mare răspândire, cu
toate că secolul XX i-a asigurat interesul culturilor de pe alte continente. Cunoscut mai
ales ca instrument folcloric, ţambalul apare şi în muzica cultă compusă de autori precum
maghiarul Zoltán Kodály.Ţambalul mai este cunoscut în lume sub alte variante similare,
adaptate culturilor în care se regăseşte sau acolo unde popularitatea lui a impus o formă
locală: cymbalum, cymbalom, cimbalom (varianta cea mai uzuală în limba engleză),
ţimbalî, ţimbl, santouri, santur ş.a.Instrumentul se mânuieşte cu ciocănele speciale
construite sau cu alte obiecte locţiitoare, în scopul obţinerii unor sonorităţi neobişnuite
sau pentru ameliorarea sunetului unui instrument de care instrumentistul nu este
mulţumit (sunet prea sec sau prea detimbrat, nearticulat).
Cimpoiul este un instrument muzical de
suflat. Este specific multor popoare europene, din Europa şi Orientul Apropiat.
Toaca este o scândură de lemn (sau o
placă groasă de fier) încovoiată, pe care se bate, la biserici şi la mănăstiri, cu unul sau
două ciocănaşe, la orele fixate pentru rugăciune; bătaia se face în mod ritmic şi cu multe
întorsături muzicale; toaca de lemn e adesea o scândură lungă de 2-3 m, lată de 20 cm,
şi se poartă (adesea la mănăstiri) de către călugări sau călugăriţe, care o ţin de mijloc cu
mâna stânga, iar cu cea dreapta se bate în ea cu un ciocănaş. Toaca de lemn este
deobicei de 2 feluri: o toacă fixă şi o toacă portabilă (cu aceasta din urmă se înconjoară
biserica / mănăstirea). Toaca portabilă se bate cu o singură mână, toaca fixă se bate cu
ambele mâini (fiind susţinută). Toaca de fier se bate la anumite sărbători mari, ca de
exemplu la Paşte (ca şi toaca de lemn portabilă); atunci se bate împreună cu clopotele,
iar cea de lemn nu se bate. Acordeonul este un instrument muzical manual,
constând dint-un burduf ataşat la două rame de formă dreptunghiulară, pe care sunt
montate butoane, sau la unele tipuri, clape asemănătoare celor de la pian. O persoană
poate cânta la acordeon trăgând (expandând) şi împingând (comprimând) burduful,
făcând ca aerul să treacă prin conducte metalice, denumite tubuşoare.
Orga este un instrument muzical cu claviatură în
care sunetul este produs de aerul care vibrează la trecerea prin tuburi. Orga are un
statut aparte, ea este cunoscută mai ales ca instrument de cult, fiind întâlnită în general
în bisericile catolice sau protestante. Orgi există însă şi în săli de concerte sau, mai rar,
în case particulare. Orga este, de regulă, un instrument imobil de mari dimensiuni, cu
sute de tuburi, construit special pentru încăperea în care se află. Există însă şi orgi mici,
portabile.