Acvila tipatoare mica

(Aquila pomarina)
Origine Acvila tipatoare mica

Acvila tipatoare mica (Aquila pomarina) este o pasare rapitoare diurna

protejata, aflata in regres numeric. Este singurul reprezentant dintre
acvilele autohtone a carui populatie se concentreaza pe continentul
european. Ecoregiunea Carpatica detine un procent semnificativ din
populatia mondiala a speciei.
Zonele de cuibarit sunt restranse in general in Europa (Europa Centrala, de Est si de Sud-Est), dar
specia cuibareste de asemnea in Anatolia, Caucaz si in zona de est a Iranului. In Europa ea apare ca
specie cuibaritoare in Germania, Polonia, Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Serbia si
Muntenegru, Albania, Slovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Grecia, Turcia, Republica Moldova,
Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania si Rusia. Specia a suferit un declin major in multe tari,
in special in cele din vestul si sudul Europei. Acum specia este foarte rara sau extincta in multe tari,
ca Austria, Cehia, Germania, Serbia si o mare parte a Greciei.
Carpatii ofera speciei una dintre cele mai importante zone de cuibarit. Ca rezultat al celor mai
recente studii, populatia de acvila tipatoare mica din Romania este estimata intre 2000 - 2500 de
perechi, reprezentand aproximativ 22% din populatia speciei la nivelul Uniunii Europene si 10%
din intreaga populatie la nivel global. Cele mai multe perechi cuibaritoare de acvila tipatoare mica
se gasesc in Transilvania (Regiunea 7 Centru), in vestul Romaniei si pe pantele estice ale
Carpatilor. O populatie mica exista, de asemenea, in estul, sud-estul si sudul Romaniei.
Hrana Acvila tipatoare mica
Hrana consta in mamifere mici (Apodemus, Microtus, Cricetus, Citellus), amfibieni (Rana), pasari
(Alauda, Emberiza, Coturnix), reptile (Lacerta, Natrix) si insecte (lacuste). In Eco-regiunea
Carpatica hrana sa preferata consta in soareci de camp (Microtus arvalis). In habitatele unde
ierneaza, hrana consta aparent in principal din pasari tesator (Quelea quelea), termite, mamifere
mici si broaste.
Caracteristici Acvila tipatoare mica
Adultul maro-inchis, cu supraalarele mici si mijlocii de o nuanta evident mai deschisa, chiar marogalben-sura, cap maro deschis; o pata deschisa deasupra bazei remigelor primare interioare (aripa
deschisa) si o culoare deschisa pe supracodale. Juvenilul este putin mai inchis, in special pe cap, dar
prezinta un contrast asemanator intre supraalare si restul aripii. Mai putin patat decat specia
anterioara juv., are o dunga foarte ingusta de-a lungul varfurilor supraalarelor. O pata mica deschisa
pe ceafa (vizibila doar de aproape). Silueta si zbor asemanatoare cu ale acvilei tipatoare mari.
Subalare de o culoare ciocolatie, in mod normal mai deschise si niciodata mai inchise decat
remigele (cf. acvila tipatoare mare). Penajul gambei mai putin abundent. Strigate nu atat de sonore
ca cele ale acvilei tipatoare mari
Reproducere Acvila tipatoare mica
Cuibaritul are loc din aprilie pana la inceputul lui Septembrie, cu variatii anuale semnificative.
Depune in mod obisnuit doua oua, adesea unul si foarte rar trei, la inceputul lui mai. Incubatia este
de 38-45 zile, si adesea apare fenomenul de cainism, puiul mai mare omorandu-si fratele in primele
14 zile dupa eclozare. Puiul incepe sa se acopere cu pene cand are 50-57 zile, iar maturitatea
sexuala este atinsa la varsta de 3-4 ani. Rata inmultirii este foarte redusa si variaza de la an la an.
Exista un nivel relativ ridicat de insucces al reproducerii specific speciei, arata studiile efectuate in

centrul Transilvaniei (Romania) inregistrandu-se o rata a inmultirii de 0.6 pui / incercari de

reproducere si 0.25 pui per pereche.

Starcul cenusiu
Strcul cenuiu (Ardea cinerea), cunoscut i sub numele de btlan,
este o pasre din ordinul Ciconiiformes, familia Ardeidae.
El triete n regiunile cu clim blnd din Europa, Asia ca i n
din sudul Africii cu excepia regiunii de coast din sudul Namibiei.
In regiunile lipsite de nghe este sedentar, numai n regiunile mai
reci unde iarna nghea apele este o pasre migratoare. Strcul
cenuiu prefer regiunile de balt care sunt nconjurate de vegetaie.
In ultimul timp se apropie de zonele urbane, putnd fi vzut n
parcurile cu lacuri.
Strcul cenuiu (90 cm) este cu ceva mai mic ca o barz. Penajul pe cap este alb, el fiind mpodobit
de un mo negru; pe gt i spate este cenuiu cu dungi albe. Ochii sunt nconjurai de un inel negru.
Deschiderea aripilor la cocor atinge 1,70 m. Zborul lui este lin planat cu bti rare din aripi. Capul
n zbor este tras napoi, gtul formnd o bucl n form de S. n timpul zborului pasrea emite
sunete caracteristice.
Ca aspect exterior i mod de via, strcul se aseamn cu cocorul canadian (Ardea herodias) care
triete n America de Nord. Strcul are ciocul i picioarele lungi, pentru a mpiedica scufundarea
n smrc. Cele trei degete la picior sunt rsfirate.
El are glandele uropigene atrofiate. De acea, pentru a se apra de umezeal i frig, rsfir penele
prin frecarea capului de piept.
Din cauza regresului populaiei de strci din anii 1970, psrile au fost i sunt protejate, cea ce a dus
la o cretere a populaiei n Germaniade Nord. Strcii vneaz pndind animalele acvatice din balt.
Hrana lui const din broate, peti mici, molute, erpi i insecte acvatice. Pe puni pasrea
ateapt nemicat lng o gaur de oarece, sau fur ou din cuiburi de psri.
Cuibul, n care femela depune 4 - 5 ou verzui, l construiete din crengi n copaci, pe cnd
n Olanda strcii construiesc mai departe cuibul ascuns n stuf. Mortalitatea la puii de strci este
destul de mare, aceasta este apreciat n primele ase luni de via la 70 %. Un strc poate tri 24 de
ani. Coloniile de strci sunt glgioase, ntre psri existnd permanent conflicte. Nelinitea din
colonii este cauzat i de faptul c ciorile fur oule din cuiburi.

Gainusa de balta
(Gallinula chloropus)
Origine Gainusa de balta
Gainusa de balta (Gallinula chloropus) face parte din ordinul
Gruiformes, familia Rallidae. Este foarte raspandita in toata
Europa. In tara noastra aceasta pasare este foarte numeroasa.
Deseori cuibareste in zonele umede, pe balti mici, iazuri, lacuri,
canale si chiar santuri, in general in locuri cu plante acvatice. Este
intalnita si in parcurile marilor orase. In Romania cuibareste mai
ales in Lunca Dunarii, facandu-si cuiburile in stufaris sau in copaci
cand zavoaiele sunt inundate. Uneori foloseste cuiburile parasite de
alte pasari: gaite, mierle etc.
Fiind o pasare migratoare, vine in tara noastra la jumatatea lunii
martie si pleaca la sfarsitul lunii septembrie, spre Europa de Vest si
Asia de Sud-Vest.
Hrana Gainusa de balta
Gainusa de balta se scufunda mereu dupa hrana. Ea se hraneste cu pesti mici, moluste, crustacee,
insecte acvatice si seminte de plante acvatice.
Caracteristici Gainusa de balta
Gainusa de balta are penajul de culoare inchisa, ciocul rosu cu varful galben si picioarele verzi cu
degete fara membrane. Degetele sunt putin alungite care ii permit mersul pe frunzele mari de pe
apa. Pe spate penajul este brun inchis, penele aripilor sunt o parte brune si o parte negre. Coada are
penele brune, iar cele laterale sunt albe. Gainusa de balta inoata foarte mult, balansand coada sau
fugind prin tufisurile de pe mal. Corpul are o lungime de cca. 30 cm.
Reproducere Gainusa de balta
Atat femela, cat si masculul au o comportare tipica in perioada imperecherii. Astfel, pasarea isi
indoaie picioarele, coboara pieptul pana aproape de sol, desface penele cozii, lasand sa se vada mai
bine penajul alb de la coada. Isi construieste cuibul in vegetatia acvatica densa, de regula pe malul
apei. Femela depune in luna mai 5-10 oua, care sunt cu pete maronii. Ele sunt clocite timp de trei
saptamani de ambii parteneri, dupa care ies puii, care sunt hraniti de femela. Puii isi urmeaza mama
pe apa si sunt in grija ei cateva saptamani. De obicei cloceste si de doua ori pe an.

Gasca de vara
Anser anser
Generalitati: este cea mai mare specie de
gaste de la noi din tara. Este oaspete de vara
care soseste in Romania in luna februarie,
venind din nordul Africii unde ierneaza. In
luna noiembrie pleaca, insa mai sunt si
exemplare care ierneaza in tara noastra.
Descriere: (75 - 90 cm) cu corpul rotunjit,
gatul lung si gros. Capul, gatul si pieptul sunt
gri sau maroniu, iar subcaudalele albe. Penajul
este mai inchis in zona capului si mai eschis in
zona pieptului. Ciocul si pleoapele sunt
portocalii, cu unghia ciocului alba, iar
picioarele sunt de culoare roz. In lunile iunieiulie gasca de vara naparleste si nu mai poate
zbura pana cand ii cresc noile remige. Penajul
i se reface complet in august.
Reproducerea: pasare monogama. Femela construieste cuibul in locuri uscate ferite de pradatori,
intre stufuri pe plauri. Depune 5 - 8 oua (uneori pana la 14), incepand cu a doua jumatate a lunii
martie si continuand pana in aprilie, pe care le cloceste 28-29 de zile. In aceasta perioada masculul
pazeste cuibul si femela. Puii devin capabili de zbor dupa 3 luni si maturi sexual dupa 2 ani.
Hrana: consta in plante acvatice, ierburi fragede, semanaturi, trifoi, rapita, leguminoase, seminte de
cereale, fiind doar completata cu insecte, icre de peste etc.
Habitat: la noi in tara preponderent in Delta Dunarii, dar si in alte cateva lacuri intinse cu stuf din
sudul tarii.

Rata cu cap alb

Raa cu cap alb este singura specie de ra

cu coada alctuit din pene extrem de dure,
ce triete n libertate n Europa i Asia.
Specia este ameninat de vntoare i
restrngerea habitatului.
Supravieuirea speciei depinde ns de
cteva locuri de iernat neprotejate, deci
viitorul psrilor ar fi serios ameninat dac
ntr-una din aceste regiuni ar avea loc o
catastrof natural.
Rspndirea
Raa cu cap alb are o arie de rspndire
uria, ns peste tot apare n efective mici
i de aceea astzi este ncadrat oficial printre speciile rare. n Spania, Algeria, Turcia, Iran, Tunisia,
precum i n ara noastr, triesc populaii izolate, extrem de reduse numeric. Principala arie de
rspndire a speciei este reprezentat de Asia, n special Kazahstan i vestul Siberiei.
Spre deosebire de populaiile europene, ce sunt alctuite n special din psri statornice, majoritatea
populaiilor asiatice sunt migratoare. Acestea prsesc locurile de clocit nordice n septembrie i
octombrie i revin abia n luna aprilie.
In perioada de clocit raele cu cap alb triesc n spaiile deschise, pe malul lacurilor mai mici, aflate
n apropierea apelor mai mari. Dei psrile triesc aproape exclusiv n apele dulci, uneori pot fi
ntlnite i n lagunele mprejmuite de vegetaie deas i n mlatinile cu ap de amestec. Deoarece
psrile clocesc n habitate att de diferite, este practic imposibil protecia lor eficient n perioada
de reproducere.
Suprafeele mltinoase reduse preferate de aceste psri, sunt tot mai frecvent drenate. Multe
teritorii mltinoase se afl n bazine nchise, iar n astfel de locuri substanele pesticide i
fertilizanii pot produce uor intoxicaii.
Iarna psrile se adun n numr mare n anumite locuri. Aproape ntreg efectivul asiatic ierneaz n
regiunea Burdur din Turcia, unde au fost observate peste 9000 de psri. Alte 1000 de psri
ierneaz n Pakistan i Tunisia.
Zborul greoi
Psrile au aripi relativ scurte i rotunjite i corpul robust, motiv pentru care zborul lor este greoi.
Pentru a decola trebuie s alerge prelung pe suprafaa apei, timp n care lovesc energic din aripi.
Din acest motiv psrile sunt observate rar n aer, deoarece n caz de pericol mai degrab se
scufund. Deoarece picioarele mari sunt dispuse foarte posterior, psrile se deplaseaz
nendemnatic pe uscat i parcurg doar distane scurte, n mod asemntor pinguinilor.
Deoarece psrile sunt nendemnatice n aer i pe uscat, reprezint o prad uoar pentru vntori.
Programe de cretere
Perioada de clocit a raelor cu cap alb ncepe la sfritul lunii mai. Acestea i construiesc cuibul n
vegetaia deas de sol, ns frecvent folosesc cuibul altor psri acvatice. Din acest motiv creterea
psrilor a devenit ncununat cu succes, doar dup aezarea primelor cuiburi pregtite artificial.
Dup mperechere femela depune 6-8 ou, pe care le clocete timp de 25-26 de zile. Raa cu cap alb
depune printre cele mai mari ou din lumea raelor. Acestea sunt frecvent mai grele dect femela n
sine. Din acest motiv pentru a cloci femela trebuie s fie bine hrnit i sntoas. Psrile
subnutrite sau epuizate i finalizeaz rar clocitul. Faptul c raa cu cap alb depune ou mari, este
probabil un semn al adaptrii. Aceasta deoarece este foarte important ca puii s vin pe lume bine
dezvoltai, pentru a putea imediat s noate, s se scufunde i s se ngrijeasc singuri. Puii
eclozionai n captivitatea sunt-capabili s se scufunde la doar apte minute dup apariie.

Potarnichea
Origine Potarniche
Cardurile de potarnichi pot fi intalnite in zonele de campie si deal,
in special in zonele agricole. Prefera arealurile inierbate, cu tufisuri
dese. Potarnichea nu migreaza. Este o pasare sedentara ce nu se
departeaza foarte mult de locul de bastina.
Hrana Potarniche
Potarnichea este o pasare omnivora, consuma cu placere atat
seminte, fructe, frunze, muguri cat si insecte si larve. Puii, in
special, sunt crescuti cu larva de insecte. La capitolul hrana specia
este in declin din cauza tratarii culturilor agricole cu insecticide si
ierbicide astfel ca hrana nu mai este atat de variata.
Caracteristici Potarniche
Culoarea generala a penajului este cenusie, dar in ansamblu
penajul sau este o extraordinar de fina incondeiere de puncte si dungulite, astfel incat pare o
minutioasa lucratura cu mana. Capul si gusa sunt roscate, ciocul si picioarele cenusii, iar in jurul
ochilor prezinta un cerculet de culoare rosie. La exemplarele tinere de pana la un an picioarele sunt
de culoare galbena. Dimorfismul sexual este slab evidentiat. O forma de deosebire intre femela si
mascul este acea potcoava de culoare bruna existenta pe piept, la cocos fiind destul de pronuntata,
insa se intalnesc si potarnichi mai batrane care prezinta aceasta forma, este adevarat mult mai slab
conturata.
Ca si mod de viata potarnichea este o pasare credincioasa locului de trai, fiecare pereche ocupand
un anumit teritoriu, pe care masculul, cu firea sa bataioasa, il apara cu strasnicie de rivali. Zborul se
caracterizeaza prin batai dese din aripi, insotit de zgomotul specific, dupa care planeaza prin aer
pana la aterizare. Nu zboara mai mult de 200-300 de metri. De obicei prefera mersul pe jos,
ridicandu-se in zbor doar in cazul cand sunt amenintate.
Tot pe sol si inopteaza. Iarna in noptile geroase dorm asezate in cercuri concentrice foarte stranse,
iar la un anumit interval de timp cele aflate la margine se muta in centru in acest fel conservandu-si
temperatura corpului. Se mai intampla ca in cazul iernilor cu zapada multa sa sape tuneluri prin
zapada pentru inoptare sau cautare de hrana, scormonind cu picioarele pana ajung la stratul de
verdeata, in marea majoritate a cazurilor cultura de grau. Una dintre pasiunile sale pare sa fie
scaldatul in praf. Necesarul de apa se pare ca este asigurat de hrana suculenta si de roua de pe
frunze, foarte rar fiind observate a bea apa din balti sau paraiase mici. La amiaza se odihnesc la
adapostul mohorului inalt, insa au o preferinta la odihna pentru frunzele de bostan.
Pe buna dreptate din spusele multor specialisti care s-au ocupat de studiul sau, se considera a fi o
pasare isteata. In cazul in care perechea cu puii se simt amenintati de vreun pericol, parintii topaie si
lasa aripile jos in fata dusmanului, imitand o pasare ranita pana cand puii se pun la adapost apoi isi
i-au zborul.
Reproducere Potarniche
Potarnichea este o pasare monogama perechile mentinandu-se pe tot parcursul vietii pana la
disparitia unuia dintre parteneri. In cazul acestei specii femela este aceea care isi alege partenerul,
intotdeauna din alt stol evitand astfel incrucisarile intre apropiati. Cuibul si-l face pe pamant intr-o
mica adancitura pe care o captuseste cu fire de iarba uscata rupandu-le cu ciocul,cu frunze uscate si
fulgi. Nu s-a constatat o preferinta anume pentru asezarea cuibului. In iarba mare, in cultura de
trifoi, maracini sau alt loc unde crede ca ar fi in siguranta, gainusa de potarniche depune 10 pana la
20 de oua, zilnic cate unul, pe care le cloceste singura timp de 24-25 de zile, masculul stand prin
preajma asigurand rolul de straja a cuibului. In caz de pericol femela nu va parasi sub nici o forma
cuibul in zbor pentru a nu trada locatia acestuia. O caracteristica interesanta este aceea ca pe
perioada clocitului femela nu degaja miro,s in acest fel fiind mai protejata de eventualii dusmani, iar
la parasirea cuibului pentru a se hrani are obiceiul de a-l masca cu iarba uscata. Ouatul are loc in
luna mai, puii la ecloziune urmandu-si imediat mama, dupa doua saptamani fiind capabili sa zboare
iar la trei luni sunt complet dezvoltati.

Gugustiucul
Gugutiucul (Streptopelia decaocto Frivaldszky, 1838) este o
pasre sedentar din familia Columbidae,
ordinul Columbiformes, asemntoare cu porumbelul slbatic.
Are penajul cenuiu-brun pe spate i pe pntece, cu o dung
neagr pe gt, lungimea de circa 28 cm i este originar din Asia
Mic.
Prin 1930, gugutiucul era prezent numai n Turcia, Siria, Irac,
nordul Greciei i sudul Bulgariei. n urmtorii 15 ani era deja
prezent i nIugoslavia, Ungaria, Austria,
sudul Romniei, Cehoslovacia i n unele regiuni din Germania.
n anii '70, populaia de gugutiuci devenise abundent n
toat Europa de Vest, Insulele Britanice i Scandinavia,
invadnd practic toat Europa. Aici au gsit o ni ecologic liber, n care s-au putut instala. Nu
interfereaz cu porumbeii de ora, care au alte obiceiuri dect ale lor. n timp ce perechile de
gugutiuci i apr teritoriul de alte perechi din aceeai specie, porumbeii nu au astfel de teritorii
delimitate. Gugutiucii cuibresc n copaci, n timp ce porumbeii n construcii antropice, ca
balcoane, poduri, oproane, astfel c, practic, nu exist competiie pentru locul de cuibrit. Nici
hrana, care este suficient n orae, nu constituie subiect de competiie.
n anul 1970 a fost adus n Bahamas de unde s-a deplasat n Florida, ajungnd astfel s se
rspndeasc i n America de nord.
Este o pasre sedentar, care cuibrete ns numai n localiti sau n imediata apropiere a acestora,
pentru a fi la adpost de psrile rpitoare de ou ca stncua, coofana, gaia, cioara griv.
Cuibrete aproape n tot timpul anului, putnd scoate 3-5 rnduri de pui ntre lunile martie i
noiembrie. Ponta, din 2 ou albe, este clocit ca i la celelalte columbide, alternativ de ambii prini,
femela stnd pe cuib noaptea, iar masculul ziua. Incubaia dureaz 15-17 zile, dup care puii mai
sunt acoperii de prini, circa 10 zile. Puii sunt hrnii cu o secreie generat de gua prinilor. n
15-19 zile, puilor le crete penajul, astfel c n a 21-a zi puii pot s prseasc cuibul, iar dup 3040 de zile devin complet independeni. Ajung la maturitate sexual n primvara anului urmtor
eclozrii. n Europa, mortalitatea este de 50-70% n primul an de via scznd la 33-55% anual
pentru aduli.
Gugutiucul nu prezint dimorfism sexual, att masculul ct i femela avnd acel guler sepecific
speciei. Puii se nasc fr guler, care devine similar cu al prinilor dup circa 3 luni de via.
n ultima perioad, gugutiucul a nceput s fie crescut n captivitate ca pasre de companie, la fel
ca porumbeii. Prin selecie au fost obinute i culori mai speciale. Sperana de via n captivitate
este de pn la 20 de ani, ns n mediul natural este mai scurt din cauza prdtorilor i a
condiiilor de trai mai grele.
Regional se numete i turturica cu guler, turturica euroasiatic sau porumbel-turcesc.
n jargonul urban este numit i obolan zburtor, deoarece se hrnete scormonind prin gunoaie,
alturi de obolani i are o culoare asemntoare acestora.

Veverita
Veveria este un mamifer roztor de talie mic, cu
blan rocat ori neagr pe spate i alb pe piept, cu
coad lung i stufoas.
Pn acum s-au identificat peste 300 de specii de
veverie. Cea mai cunoscut i numeroas populaie
o reprezint veveriele gri, care se ntlnesc pe
aproape ntreaga suprafa a emisferei nordice
(Europa, nordul Asiei, Orientul
ndeprtat i Japonia).
Familia Sciuridae (a veverielor), aparine
ordinului Rodentia i cuprinde roztoare mici sau mijlocii. Aceast mare familie include veveria de
copac, veveria terestr, marmota, veveria zburtoare, popndu i cinele de preerie (Cynomys).
Veveriele sunt indigene n America, Eurasia iAfrica i au fost introduse de om n Australia.
Veveriele au aprut n Eocen, aproximativ 40 milioane ani n urm. Veveriele sunt strns legate
dintre speciile existente cu castorul de munte i cu roztoarele Dormice.
Cea mai rspndit specie, veveria gri, este de o lungime de 30-40 de centimetri (inclusiv coada).
Cntrete aproximativ o jumtate de kilogram. Principala hran a veveriei const n: alune, nuci,
semine, smburi i fructe de pdure. Triete aproximativ 6 ani.
Veveria rocat (Sciurus vulgaris), are n jur de 20 - 25 de centimetri. Blana veveriei rocate este
n nuane de la crmiziu la negru-rocat, burta este alb i are o coada lung. Aceast specie de
veveri se gsete i n Romnia. Hrana principal este alctuit din semine i conuri de pin sau de
brad.
Veveria dungat (Tamias striatus), triete
n America de Nord.
Cea mai mic specie de veveri cunoscut
triete n sud-estul Nigeriei,
n Camerun i Gabon. Are o lungime de
aproximativ 7 centimetri.
Ratufa (Ratufa indica), este cea mai mare specie
de veveri cunoscut. Corpul i coada mpreun
ajung pn la 90 de centimetri. Aceste veverie
uriae triesc n sud-estul Asiei i n cteva zone
din Nepal.
Veveriele nu triesc n grupuri, fiind animale
singuratice. Numai n perioada mperecherii se
apropie unul de altul. Puii de veveri se nasc golai i orbi, avnd greutate ntre 30 i 50 de grame
fiecare.

Harciogul
Mediu de viata
Harciogul (Cricetus cricetus) se gaseste in
Europa si Asia, in Siberia. Mediul lui de
viata este reprezentat de stepa, culturile
agricole, malurile raurilor si chiar pajistile
muntilor. Adapostul harciogului este in
solul moale, orientat catre vest.
Caracteristici fizice
Harciogul este cel mai mare dintre
speciile de hamster, cu o lungime a
corpului de 35 centimetri si o coada de 6
centimetri. Blana sa este de culoarea maro
deschis pe spate, alba in parti si neagra pe
burta. Exista o paleta variata de culori, de la
alb complet pana la negru complet. Coada
sa mica este aproape fara par. Harciogul are buzunare aflate la piept. Greutatea sa este de 500
grame.
Reproducere
Perioada de imperechere la harciog incepe in aprilie si se termina in august. Inca nu se stie daca
puii sunt crescuti de ambii parinti sau doar de mama. Femelele au doua sarcini a cate 4-12 pui in
fiecare an, iar animalele captive sunt capabile de a se inmulti in fiecare luna. Gestatia la
harciog dureaza 18-20 zile, iar puii cantaresc 7 grame la nastere. Puii sunt intarcati la trei
saptamani si ating maturitatea la 8 saptamani. Femelele se pot reporduce la varsta de 43 de
zile. Speranta de viata a harciogului este de 2-4 ani.
Comportament
Harciogul este un animal solitar, o rozatoare ce locuieste in vizuina. Marimea acesteia depinde
de sezon. Vara si toamna, vizuina are tuneluri construite la 50 centimetri sub pamant.
Iarna, vizuina harciogului poate fi la 2 metri sub pamant, pentru ca este mai cald, avand
capacitatea de a depozita chiar 90 kilograme de cereale sub pamant. In timpul iernii, harciogul va
iesi o data la 5-7 zile din vizuina pentru a manca cereale. In restul anului este un animal nocturn.
Daca este nevoit sa inoate, isi va umfla buzunarele de la piept cu aer pentru a-i oferi o si mai buna
flotabilitate. In timpul deplasarii populatiilor in cautarea unui loc de depozitare a
cerealelor, harciogul poate traversa rauri mari.
Harciogul nu va evita zonele frecventate de oameni, facandu-si vizuina in gradini cu flori, gradini
cu legume si chiar locuinte ale oamenilor.
Hrana
Hrana harciogului este diversa si include cereale, fasole, linte, radacini, parti verzi ale plantelor,
larve de insecte si chiar broaste.
Importanta economica
Harciogul este un daunator important al culturilor de cereale si legume. In unele locuri distruge
depozitele de produse agricole. Activitatea sa este caracterizata de perioade lungi de colectare a
proviziilor in timpul senzonului agricol, manat de instinctul sau de a depozita
hrana. Harciogulmananca si calca aproape intreaga vegetatie din jurul vizuinei sale, pe o
suprafata de cativa metri patrati. In unele locuri, este vanat pentru blana sa ferma, fiind o sursa
ieftina. Harciogul poate fi transmitator al leptospirozei , tularemiei si a altor boli transmise de
animalele salbatice. Combaterea populatiei de harciog si a altor rozatoare include otravirea cu
produse chimice si capcanele mecanice.Masurile profilactice si de eradicare a harciogului ar
trebui sa devina o regula de baza.

Viezurele

Viezurele (sau bursucul), numit

n taxonomie Meles meles, Linne, 1758,
este unul din cele mai uimitoare animale
din fauna din Romnia. Viezurele este un
animal omnivor, hrnindu-se cu fructe,
semine, larve, gasteropode, ou (furate
din cuiburile psrilor ce cuibresc la
sol) etc.
Este mare amator de porumb, pe care l
ngrmdete n vizuin n cantiti de
pn la 50 kg de tiulei. n general
toamna i face provizii, dei iarna are o
activitate n general foarte redus, iar
grsimea pe care o ctig toamna i
asigur n iernile mai blnde supravieuirea chiar i fr rezervele din vizuin.
Spre deosebire de alte animale i mai ales de vulpe, viezurele este un animal deosebit de curat.
Vizuinele complexe, aflate chiar i la 2 metri sub pmnt, cu galerii lungi, de 7-8 m, au prevzute
ncperi separate pentru locuit, pentru provizii i pentru excremente, acestea din urm fiind periodic
astupate i nlocuite cu altele noi. Mania viezurelui pentru curenie este folosit uneori de vulpe
care, pentru a obine o vizuin nou fr efort, se "uureaz" de cteva ori la intrarea
vizuinii viezurelui, fcndu-l s se mute (firete, dac nu este prins "n flagrant"). De altfel,
simpla instalare a unei vulpi n apropiere determin mutarea viezurelui, care nu suport duhoarea
grea ce apare n zona unui adpost al vulpilor.
Viezurele are 60 pn la 80 cm lungime i coada de 15-20 cm. Este uor de recunoscut datorit
aspectului ndesat, al botului alungit i, mai ales, a dungilor albicioase care merg de la bot spre
coad. Totui desenul blnii este destul de variabil. Are o inteligen uimitoare i un curaj
remarcabil.
Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se deosebesc prea mult de aduli, dect prin
mrime. Viezurele triete 15 ani. Mormie i pufie cnd este atacat, plnge (ip) cnd este prins similar iepurelui.
Triete izolat, cutnd femela doar n perioada de mperechere (iulie - august) i, imediat dup ce
aceasta se produce, o prsete. Doar mama poate fi vzut, de primavara pn toamna, cu puii
dup ea.
Viezurele petrece iarna hibernnd, la fel ca ursul. Dormiteaz de regul de pe la sfritul lui
noiembrie i pn pe la nceputul lunii martie

Vulpea
Vulpea, mamifer carnivor, cu numele
tiinific Vulpes vulpes crucigera, este
ncadrat sistematic n familia Canidae,
alturi de lup, cine, acal,enot etc.
Dei de obicei vulpea e considerat automat - a fi rocat, de fapt coloritul
su prezint o mare varietate (de la
rocat aprins pn la galben-cenuiu).
Se vorbete, ca urmare, de existena a
trei varieti de vulpe: de mesteacn (cu
pieptul, partea ventral i vrful cozii
albicioase, iar prile laterale glbui), cu
cruce (care are o dung neagr pe
spinare, care se ncrucieaz cu cea de
pe membrele anterioare; cea mai rspndit) i crbunreas (cu pieptul, gtul, abdomenul i vrful
cozii cenuii sau negru-cenuiu i picioarele negre). Exist ns i varieti intermediare, n multe
cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varieti de cini.
Vulpea este mai mic dect cinele obinuit i evident mai mic dect lupul. Are ntre 7 i 10 kg, rar
mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoas circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemntor cu al cinelui, dar iese n eviden datorit
cozii lungi i stufoase, care are vrful alb. Blana este rocat. Vulpea mnnc cele mai multe mici
mamifere: oareci de cmp, popndi, castori, lemingi, veverie, iepuri etc. Detecteaz prada chiar
i fr s o vad (dup miros sau dup sunet), dar nu alearg dup ea, ci sare asupra sa, cu labele din
fa, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult dect pot mnca la o singur mas i
ngroap ce le prisosete, urmnd a reveni alt dat la locul cu provizii.
Puii se nasc n vizuini subterane, o singur dat pe an, din martie pn n mai. De obicei, vin pe
lume cte cinci frai, dar au fost studiate i cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singur
natere! Puii de vulpe sunt orbi la natere, ochii lor deschizndu-se abia dup a doua sptmn de
via. Prinii sunt foarte grijulii cu micuii: mama este mereu n preajma puilor pentru a i apra, iar
tatl pleac la vntoare pentru a asigura hrana ntregii familii. Este vorba despre maturi, cci n
prima lun puii se hrnesc doar cu laptele supt de la mama lor. ncepnd cu a doua lun, puii de
vulpe sunt luai la vntoare de ctre aduli, pentru a ncepe primele ncercri pe cont propriu.
Considerate n trecut devoratoare de gini, vulpile au fost vnate cu cruzime ani la rnd. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul c acestea rspndesc mai ales n mediul rural - cteva boli foarte grave, printre care i turbarea. Pot fi afectate n special
mamiferele cu care vulpile intr n contact direct, dar boala poate fi transmis i omului, fie direct
prin muctur, fie prin intermediul psrilor din ograd.

Pisica salbatica
Pisica slbatic (Felis silvestris), numit i m
slbatic, mrtan slbatic sau cotoi slbatic, este
o felin mic, nativ Europei, prii vestice a Asiei i Africii.
Specia este carnivor i se hrnete cu mamifere mici
precum roztoare, pasri i alte animale de mrime
asemnatoare. Se disting cteva subspecii rspndite n
regiuni diferite. Pisica de cas (Felis silvestris catus) este
inclus n aceeai specie. Toate pisicile domestice provin din
subspecia nord-african - Pisica slbatic african (Felis
silverstris lybica).
n ambiana sa nativ, pisica slbatic poate s se
obinuiasc uor cu arii de rspandire
diverse: savan, step i pdure. Indivizii slbatici sunt
cenuii sau bruni i au dungi negre. Pot s ajung 45-80 cm
de lungime, coada de 25-40 cm i masa de 3-8 kg.
Subspeciile africane sunt n general mai mici i au culori mai deschise.
Pisica slbatic a fost, datorit aspectului i dimensiunilor ei, mai puin rvnit i vnat dect rsul.
Ca urmare, astzi se ntlnete din Delta Dunrii pn n muni, pe teritorii mult mai largi dect
rsul. Ea prefer pdurile linitite, ct mai ntinse, cu muli arbori btrni i/sau hiuri.
Ca i rsul, este un animal singuratic, dar n perioada mperecherii poate fi ntlnit i n grupuri.
Pisica slbatic se mperecheaz n februarie-martie, iar dup o gestaie de circa 70 zile, femela
nate 2-4 pui. Acetia sunt orbi timp de 10-12 zile. Dup numai o lun, puii sunt capabili s i
urmeze mama la vntoare. De la aproximativ 3 luni pot vna singuri. O caracteristic a
mperecherii la pisica slbatic este glanda perianal, de secreie extern, ce secret un lichid cu
miros de valerian, folosit pentru marcarea teritoriului, dar i pentru atragerea partenerului. Dup
unele ipoteze mirosul acesta provoac reacia de vnare necontrolat din partea rsului.
Cele mai dezvoltate simuri sunt auzul i mirosul. Ca animal nocturn i de amurg, are ochii bine
adaptai la vzul de noapte, dar departe de performanele rsului. Tacticile de vntoare sunt
asemntoare cu ale pisicii de cas. Dac este nevoit, poate nota, dar n general evit apa.
Nu urmrete niciodat prada care i scap. Coryn Memory a dat publicitii unele imagini care
atest existena unei pisici slbatice de mari dimensiuni, de circa 2 m."Cred c imaginile sunt destul
de concludente. Sunt cele mai bune imagini cu o pisic slbatic mare n Marea Britanie", a spus
Frank Tunbridge, expert n speciile de feline mari. Potrivit specialistului, animalul surprins n
imagini corespunde cu descrierea "pisicii slbatice" - are aproape 2 metri lungime, cca 50 de
centimetri nlime, are o coad foarte lung i mersul similar cu cel al unei feline mari.
Coryn Memory, cea care a fcut filmarea, spune c a mai filmat-o i n 2009, n apropiere de Stroud,
dar imaginile cu felina pe zpad erau neclare.
Ea a luat legtura cu expertul n via slbatic Frank Tunbridge, care i-a mprumutat camera de luat
vederi, iar cu ajutorul ei a filmat "pisica slbatic" n 2010, n apropiere de Rodborough Common.
Imaginile au fost publicate abia pe 6 februarie 2012, n contextul n care n luna ianuarie au fost
descoperite mai multe cadavre de cprioare mutilate, care aveau toate boturile mucate i crora le
lipseau toate organele vitale, acestea fiind semnele distinctive ale unui atac de felin de tip panter.
Subiectul "pisicii slbatice din Woodchester" va fi prezentat i ntr-un documentar la care lucreaz
realizatorul Mark Fletcher, mpreun cu Coryn Memory i Frank Tunbridge.

Egreta mica
(Egretta garzetta)
Egreta mica este o pasare eleganta, imbracata intr-o
mantie de un alb pur, aflata in contarst cu picioarele si
ciocul negru. In Romania, este protejata de lege, fiind o
pasare relativ rara. In secolul trecut egretele erau intens
vanate pentru penele frumoase, care erau folosite la
decorarea palariilor. De cand vanatoarea a fost interzisa,
populatia de egrete din Delta Dunarii este in crestere,
conferind siguranta pentru un viitor luminos al acestor
delicate pasari.
Origine si habitat
Egreta mica prefera zonele mlastinoase, cu apa limpede
si putin adanca unde poate pescui in voie. Poate fi
regasita si pe malul raurilor, fluviilor, lacurilor sarate etc. Stilul de viata este strans legat de prezenta
apei. Cand nu este la pescuit, egreta se odihneste pe grinduri, in zonele de stufaris sau in copacii
pitici si desi de pe marginea apei (in special salcii). In Romania, egreta mica se intalneste exclusiv
in Delta Dunarii.
In Europa, egreta mica traieste in zonele de sud-est. Iarna pasarea migreaza inspre Marea
Mediterana si chiar mai la sud spre centrul Africii. Subspecii de Egretta garzetta se gasesc si in
sudul Asiei (Indonezia, Noua Guinee), dar si in Australia sau Noua Zeelanda.
Descriere
Egreta mica are o lungime cuprinsa intre 55 si 60 de cm, cu o anvergura a aripilor de 88-100 de cm.
Este o pasare usoara, nu cantareste mai mult de 600 de grame
Pasarea este recunoscuta dupa penajul alb imaculat si perechea de pene fine ce pleaca din zona
cefei (numite egrete). Aceste pene, impreuna cu altele stravezii si pretioase, de pe piept si spate,
apar doar in perioada de reproducere, fiind prezente la ambele sexe. Picioarele sunt lungi, de
culoare neagra, laba piciorului fiind galbena. Ciocul este lung si subtire, ascutit, masurand
aproximativ 80 de mm, de culoare neagra. In perioada de imperechere, pielea libera dintre cioc si
ochi se coloreaza in rosu sau albastru. Gatul este lung, sinous si foarte elegant.
Egreta mica se deosebeste de egreta mare (Ardea alba) prin talia mai mica si prin laba piciorului de
culoare galbena. La prima vedere cele doua specii pot parea identice, insa prin aceste semne ele pot
fi deosebite usor.
Stil de viata
Egreta traieste in colonii mixte, in imediata apropiere a apei. Este o pasare care se hraneste exclusiv
cu prada acvativa. Vaneaza doar ziua, fiind dependenta de lumina. Egreta se plimba prin apele putin
adanci si limpezi, scrutand cu privirea agera fundul apei. Cu miscari rapide si extrem de precise,
prada este strapunsa de cioc precum o sulita. Vazul este cel mai dezvoltat simt al acestei pasari. Apa
limpede este o conditie primordiala pentru ca egreta sa poata pescui.
Dieta este reprezentata in principal de pesti mici, dar nu refuza nici amfibienii, reptilele mici,
insectele sau crustaceele.
Reproducere
Egreta mica este o pasare monogama. Cuibul este construit de femela cu materiale procurate de
mascul. In general, isi construiesc cuibul in aceleasi areale (stufaris, copaci josi, arbusti) cu alte
egrete sau cu alte pasari acvatice.
In luna aprilie, femela depune 4-6 oua, de culoare albastruie, care vor fi clocite de ambii parteneri.
Dupa 3 saptamani puii vor iesi din oua. Vor petrece urmatoarea luna doar in cuib, timp in care le va
creste penele.
Egreta mica este o pasare cu o deosebita importanta pentru acvifauna Romaniei. Pasionatii de pasari
sunt impresionati de fiecare data cand pe un canal laturalnic al Deltei le apare in campul vizual
aceasta pasare deosebit de eleganta si frumoasa. In luna octombrie egretele migreaza spre tinuturi
mai calde. Foarte rar, unele exemplare raman si ierneaza la noi, insa sunt puternic amenintate de
frig, fiind foarte sensibile la temperaturi scazute.

Lii
Liiele (Rallidae) sunt o familie de psri ce aparin de
grupa cocorilor (Gruiformes). Familia cuprinde ntre
131-165 de specii din care 22 de specii sunt disprute.
Liitele care triesc pe insule au pierdut putina de a
zbura. Cele mai cunoscute specii de liie sunt Fulica
atra i Gallinula chloropus.
Caractere generale
Liiele sunt psri de talie mijlocie i mic (20 g - 3 kg),
care triesc pe sol, n regiunile cu vegetaie bogat unde
se pot ascunde. Coloana vertebral a psrilor este foarte
mobil, ceea ce le permite s se strecoare prin vegetaia deas cu sol moale. Ele au o mrime a
corpului ntre 12 i 63 cm. Cele mai mari specii triesc n Noua Zeeland, aceste specii avnd
aripile atrofiate i neputnd zbura. Penajul liielor este n general de culoare brun, cenuiu cu alb,
dar unele specii pot fi viu colorate. Nu exist un dimorfism sexual accentuat, masculii fiind cu ceva
mai mari dect femelele. Psrile au la picioare patru degete lungi adaptate la susinerea psrilor pe
terenuri mltinoase sau cu vegetaii plutitoare. Ciocul are o form specific n funcie de modul de
hrnire, psrile fiind n general carnivore, hrnindu-se cu animale acvatice mici.
Rspndire
Liiele sunt rspndite de la un pol la altul pe tot globul, fiind mai numeroase n regiunile tropicale
i subtropicale din Africa i Asia. n Europa triesc n perioada clocitului 9 specii. Cele mai multe
specii de liie triesc pe sol, n apropiere de ap, n regiuni mltinoase, evitnd regiunile cu clima
arid. Fulica gigantea clocete, de exemplu, la altitudinea de 4000 m deasupra n.m., sau Crex
crex din Asia Central clocete la 3000 m altitudine.

Rata mare
( Anas platyrhynchos )
Rata mare ( Anas platyrhynchos ) este cea mai
cunoscuta si raspandita specie de rata de la
noi. Din ea se trage si rata domestica. Pentru
ca este o specie cu un interes vanatoresc
ridicat si pentru ca are si multi pradatori
naturali se observa o scadere a populatiei de
rata salbatica mare de la noi. Intr-o descriere
veche se spunea ca "nu exista luciu de apa cu
ceva stuf sau papura sa nu vedem si un palc de
rate". Oare cum va fi scrisa aceasta remarca
peste 50 de ani ?
Rata salbatica mare este o pasare draguta la
infatisare, cu un aspect dolofan si cu un mers
stangaci pe uscat. Are o lungime de pana la 65
cm, poate ajunge la o greutate de 1,5 kg iar anvergura aripilor este de 80-95 cm. Masculul este mult
diferentiat de femela prin coloritul vioi al penajului. Ratoiul are capul si gatul de un verde inchis cu
luciri albastrui-metalice. Tot pe gat gasim un guler de culoare alba. Pe spate si abdomen este de
culoare bruna-cenusie cu o coada de culoare neagra si cateva pene albe in lateral. Gusa este de un
brun cenusiu. Picioarele sunt palmate de culoare portocalie iar ciocul este lat de culoare galbena. Ca
semn distinctiv masculul are cateva pene rasucite la coada si atat femela cat si masculul au asa
numita "oglinda" de pe aripi, de culoare albastru metalizat. Rata este de culoare bruna, pestrita cu
ceva alb la coada si aripi.
Rata salbatica mare in general se hraneste in apa, cu diverse plante acvatice de la suprafata, melci,
insecte si viermi. Cand are ocazia se hraneste si pe uscat cu seminte, cereale, diferite plante.
Rata mare traieste in perechi. Cuibul il construieste cu mare grija pe sol in locuri cat mai ferite de
pradatori. Cuibul este bine captusit cu pene si puf iar femela depune in el pana la 12 oua de culoare
albastru-verzui. Clocitul este asigurat numai de femela timp de 22-28 de zile, ratoiul fiind
responsabil cu paza si protectia familiei. Puii sunt foarte repede dusi la apa unde se hranesc singuri
si dupa 8 saptamani sunt gata de zbor.
Rata mare este o pasare migratoare dar se intampla destul de des sa ramana la noi si peste iarna
cand se aduna in grupuri pe luciul apelor neinghetate. In momentul de fata, rata mare este cea mai
numeroasa specie de rata din Romania. Sunt cele mai putin sperioase rate si sunt oarecum obisnuite
cu prezenta umana. Din acest motiv sunt relativ usor de observat si fotografiat.