Caracterizarea lui Mircea cel Bătrân și Baiazid.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, fiind considerat o

voce primordială a literaturii române. Opera sa poetică a fost în mare parte
influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de cea antică dar și istoria
poporului român. În cadrul celor trei Scrisori, care au ieșit larg în evidență, sunt
abordate temele naturii, iubirii, mitului, istoriei și omului.
În Scrisoarea a 3-a, se disting două personaje principale, reale, ambele
reprezentând tipul domnitorului. Caracterizându-i pe Mircea și Baiazid, din cadrul
Scrisorii a 3-a de Mihai Eminescu, se poate sesiza diferența colosală dintre
personalitățile celor doi. Astfel că, pornind de la exterior, Mircea este prezentat ca
fiind “un bătrân atît de simplu, după vorbă, după port”. Cu toate acestea, el are
grijă să scoată în evidență că “nu e om de rînd, el este domnul Țării Românești.”
Având în vedere rangul personajului dar și credința puternică față de Dumnezeu,
domnitorul refuză să i se închine lui Baiazid, ceea ce demonstrează respectul față
de sine și de poporul român. De asemenea, în ciuda cuvintelor de înjosire, Mircea
cel Bătrân rămâne neclintit, atunci când afirmă „Și de-aceea tot ce mișcă-n țara
asta, rîul, ramul, /Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este”.
Comparativ cu valorile lui Mircea, Baiazid reprezintă un total opus, deci
personajul e în antiteză. Acesta se consideră superior rivalului său, considerând un
lucru absurd „Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot”. Totodată, Baiazid
demonstrează că nu poate întreține o conversație pașnică și eficientă, întrucât
umilește și dezonorează un mare conducător de rang egal, numindu-l „bătrân” și
„moșneag”. Comportamentul său neadecvat nu e semn al curajului, ce mai degrabă
al fricii și groazei la gândul luptei cu armata lui Mircea. Dacă era într-adevăr
neînfricat de această confruntare, Baiazid i s-ar fi adresat oponentului său cu
respect și încredere în sine.
În concluzie, Mircea cel Bătrân și Baiazid sunt personaje ce oglindesc
adevărata situație a societății noastre, în care cei puternici îi pun în inferioritate pe
cei mai slabi și inteligenți. Un citat, de Immanuel Kant, ce s-ar potrivi cu ideea
operei date este „Deținerea puterii corupe inevitabil rațiunea.” Astfel că, puterea în
lipsa rațiunii este ineficace.