Cuprins

Joacă-te cu mine, rază de soare!, Antoniu Vasile ............................................. 3

O zi din Brumărel, Ţinutul Poveştilor, Ştefania Manta ................................... 4

Lumina stelelor, Adelina Niculescu .................................................................... 6

Peripeţiile unei gărgăriţe curioase, Antoniu Vasile ........................................... 8

Visare tomnatică, Adelina Niculescu .................................................................. 9

Aripi de iarnă, Radu Stochiţa .......................................................................... 10

Balul, Iulia Radu .............................................................................................. 11

Magia primăverii, Bogdan Niţă ....................................................................... 13

Incursiuni în floarea de cireş..., Ana Maria Brânzoiu .................................... 14

Iată, vine primăvara!, Anca Dan ...................................................................... 15

Bucurie sfâşiată în stropi de ploaie, Adelina Niculescu ................................. 16

Cuibul, o casă de nepreţuit, Ştefania Burtescu ............................................... 17

Fantezie la gura sobei, Iulia Radu ................................................................... 18

O culoare, o paletă, un fluture miraculos, Ştefania Manta ............................ 19

Primăvară în inima mea, Luiza Milea ............................................................. 21

Primăvara, Ariadna Mircescu .......................................................................... 22

Chipul frumos al primăverii, Ştefania Burtescu .............................................. 23

Candoarea unei picături, eroul unei ploi, Ştefania Manta ............................ 24

Destinul unei rozacee, Adelina Niculescu ....................................................... 25

Furtună pe mare, Mihnea Şerban ................................................................... 26

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze…, Luiza Milea ............................................. 27

Lumea din adâncuri, Antoniu Vasile .............................................................. 28

1
Toamna, Andrei Lică ....................................................................................... 29

Mărţişorul perfect, Andreea Cîrstea ............................................................... 30

Pe aripile Primăverii, Antonia Tronaru ........................................................ 32

Peripeţiile unei gărgăriţe curioase, Ştefania Manta ........................................ 33

Album de toamnă, Andrada Ionel ................................................................... 34

Primăvara vieţii, Adelina Niculescu ................................................................. 35

Primăvara din fiecare zi, Silviu Mihai ............................................................. 37

Primăvara, Rubiana Drăgan ............................................................................ 38

Lacrimă arsă pe-ntreg pământ, Ioana Ceposu ................................................. 39

Realitate iernatică, ruptă din vis, Adelina Niculescu ....................................... 40

Regăsire…, Daniela Stoicescu .......................................................................... 41

Dulcea Primăvară, Mirabela Olaru ............................................................... 42

Simfonia nopţii, Silvia Stanciu.......................................................................... 43

Toamna, Ştefania Burtescu .............................................................................. 44

Suflu ars de curcubeu, Ioana Ceposu............................................................... 45

Iubesc iarna!, Antonia Tronaru ....................................................................... 46

Simfonie nocturnă, Adelina Niculescu ............................................................ 47

Timp…, Silvia Stanciu ...................................................................................... 48

Toamnă atunci, acolo - toamnă acum, aici, Elisa Dan ................................... 49

Vino, primăvară nouă!, Antoniu Vasile ........................................................... 51

Pagina cvintetelor .............................................................................................. 51

Cuvânt şi culoare .............................................................................................. 51

2
 Joacă-te cu mine, rază de soare!

E vară iar… Sunt în vacanţă de câteva zile. Am început un roman poliţist, dar nu prea
am chef să citesc într-o după-amiază aşa de călduroasă. Ce-ar fi să deschid jurnalul? Ajung la
prima mea vacanţă de elev. Răsfoiesc filă cu filă şi, deodată, mă opresc asupra zilei când am
scris:
,,Am rămas singur pe băncuţa de lemn din faţa casei bunicii, ce se află la umbra unui
nuc falnic. M-am aşezat ghemuit, cu bărbia sprijinită pe genunchi. Adia un vânt potolit şi cald
de vară, care a adus lângă mine câteva frunze picate din nucul sub care mă odihneam. Pe-o
frunză văd cum o gărgăriţă, pictată cu un roşu intens, se odihnea în bătaia lină a vântului.
Cred că o speriasem de moarte... păream un uriaş pe lângă ea. Am mângâiat-o şi am ajutat-o
să-şi ia zborul spre libertate.”
Mai dau câteva pagini şi citesc:
,,Vara trece repede. Mirosul frunzelor arse de soare, culorile vii ale roadelor din
livadă, merele, perele, gutuile, strugurii, susurul izvorului ce curge prin livadă, mă fac să îmi
doresc să nu mai plec niciodată din casa bunicilor şi să rămân mereu copil.”
Răsfoind jurnalul, găsesc redate amintiri ce mă emoţionează:
,,Astăzi sunt frânt. Bunica m-a răsfăţat cu bunătăţile ei nemaiîntâlnite, iar bunicul s-a
jucat toată ziua cu mine. La ,,v-aţi ascunselea” m-a păcălit de câteva ori, căci ştia să se
ascundă, iar eu, necăjit că nu-l găsesc, m-am supărat. M-a sărutat pe obraz, m-a ridicat în
braţele lui puternice şi mi-a zis: - Joacă-te cu mine, rază de soare, joacă-te cu mine!
Ce amintiri!…Parcă s-au petrecut ieri.
Din camera mea, privesc spre cer şi zborul unei vrăbiuţe de lângă fereastra mea mă
trezeşte din nostalgie.
Ies în grădina casei şi mă bucur de razele ce-mi mângâie obrazul.
Ziua e pe sfârşite. Peste puţin timp, astrul se va stinge încet-încet, cedând revărsarea
feerică lunii palide şi stelelor ce licăresc ca nişte ţinte de argint imensităţii cerului. Acum mă
bucur de ultima sclipire a soarelui.
- Nu pleca, te rog, joacă-te cu mine, rază de soare!

Antoniu Vasile
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

3
 O zi din Brumărel,
Ţinutul Poveştilor

Stimată Preamărită Împărăteasă a bătrânului An,

Nu e mult de când o preafrumoasă pasăre venită la noi pentru a se odihni în drumul ei

spre ţara cu bilă de foc, ne-a povestit ce tristă eşti şi ce povară grea îţi apasă sufletul cald şi
bun. Iată de ce m-am gândit să îţi aştern aceste firave rânduri care sper că te vor îmbărbăta
şi-ţi vor aduce bucuria şi zâmbetul de altădată. Sper că nu m-ai uitat, sunt Zâna Anului,
plecată în lumea poveştilor prin magia pe care tu împreună cu bătrânul An ai făurit-o pentru a
mă scăpa din ghearele Crivăţului de la Miazănoapte. A venit rândul meu să-ţi fiu alean în
clipe de cumpănă.
Oare merită să laşi tristeţea să se afund în sufletul tău când cea mai frumoasă haină a
Universului este ţesută de mâinile tale delicate? Ruginiul înfocat, galbenul aprins, roşcatul
strălucitor şi cafeniul delicat se împletesc magic într-o pânză pastelată ce acoperă întreaga
noastră fiinţă odată cu venirea lui Răpciune, luna ce deschide poarta anotimpului rubin. Nu fi
tristă că lepezi podoaba verde ca de smarald, căci oamenii te admiră pentru miraculosul tău
covor pentru culorile vărsate din bogăţia soarelui, cerneala azurului şi şoaptele vântului!
De ce să plângi după miile de păsări călătoare ce se pierd în infinit, când simfonia
dirijată de Măria ta este una dintre cele mai apreciate în lume? Şuierul uşor al vântului, ticăitul
cadenţat al ploii, foşnetul plăcut al frunzelor uscate şi cântecul suav al mierlelor compun un
imn de slavă, închinat nouă şi lumii întregi. Eşti binecuvântată şi admirată pentru acest lucru!
Pentru a te încuraja, îţi dezvălui un secret. Suratele tale te admiră pentru ceea ce eşti, pentru
forţa ta. Iată ce spuneau la trecerea dintre ani:
- „Toamna este cea Aleasă dintre noi! strigă Primăvara veşnic tânără.
- Aşa e, îi răspunse sora ei mai mare, Iarna de cristal.
- Bogăţia, culorile şi farmecul ei îi bucură pe oameni nespus! zise Vara, fata de foc.”
Aşa că, gândurile mele sunt, de fapt, ale tuturor cei care te iubesc şi te admiră. Fii
mândră de asta! Fii mândră de senzaţiile plăcute pe care le aduci cu răcoarea ta înrourată,
odată cu sosirea lui Brumar. Iarna e frig, tu eşti plăcere, iarna e ger, tu eşti adiere, iarna e
sticlă, tu eşti covor!
În plus, chiar dacă bătrânul An trage cortina nopţii mai devreme, fii fericită, stelele ţes
Lunii, astrul ceresc, pur şi neatins, o mantie aurie, delicată, deasupra căruia se întinde pătura

4
de onix a cerului. Oamenii se bucură că luna plină ca o portocală îi veghează mai mult, îi
binecuvântează şi le aduce în suflet speranţe, vise, şoapte divine.
Presimt că după citirea acestor rânduri sincere, scrise din sufletul meu blând, te vei
schimba şi vei redeveni cea fericită şi preamărită fiică a bătrânului An, aşa cum te-am
cunoscut cu toţii. Aştept un semn de la tine şi ca să mă recunoşti îţi scriu secretul nostru:
„TAINE, OPAL, AZUR, CONCERT,
SUFLETUL MEU CĂTRE TINE ÎNDREPT!”

Cu respect şi dor infinit,

a ta admiratoare supusă pe veci,
Zâna Anului

Ştefania Manta
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

5
 Lumina stelelor

Pe cerul îmbrăcat în mantie nouă, albastră-cenuşie, se iveşte Luna... Printre milioanele

de stele ce se întind ca într-un policandru universal, întunericul se ascunde în spatele unui aer
cald, de vară.
De pe dealul învăluit într-o aură de lumină ocrotitoare, privesc cum Regina Nopţii îşi
învinge timiditatea şi, printr-o măreţie absolută, se aşază pe tronul ei celest, încrustat cu pietre
de carneliană. De acolo, din palatul ei cel aurit, mă strigă pe mine:
- Copilă!
- Cine?... Eu?! răspund confuză.
- Tu, cea care de când s-a lăsat seara stai şi te uiţi aşa la cer, pe tine te-am chemat. Vrei
să vii aici sus?
- Mi-aş dori din suflet,... dar mi-e frică şi nu pot urca până acolo de una singură...
- Aceasta nu este o problemă pentru mine! continuă Luna pe tonul ei grav, dar duios.
O voi ruga pe Zâna Luceafărului să te aducă în lumea noastră...
Din imensitatea cerului se desprinse atunci o scânteie de aur fluid... Nu era o stea, nu
era nici om, deşi părea o fată gingaşă, cochetă, chiar dacă nu era cu mult mai mare decât un
pui de veveriţă. Faţa albă ca de mamură îi lucea angelic în umbra radiantă a părului blond...
- Bună! Sunt Zâna Luceafărului, spuse ea cu un glas de miere, Prinde-mă de mână!
Înainte să mai pot reacţiona în vreun fel, ajunsesem în lumina stelelor ce străjuiau
Împărăţia Lunii. Din spatele meu o şoaptă îmi tulbură visarea:
- Deci cum ţi se pare „sus”?
- Maiestate aici totul este atât de diferit, iar lumea mea, deşi o ştiu neschimbată de
paisprezece ani, din înaltul cerului pare mai altfel, mai nouă şi mai minunată ca oricând...
Aşa am mers la braţ cu Luna pe o cărare presărată cu pulbere de stele, printre comete
şi asteroizi micuţi şi prietenoşi... Cu multă răbdare, Regina mi-a explicat cum fiecare stea îşi
are zâna ei, cum fiecare astfel de făptură îşi aprinde steaua la lăsarea întunericului şi o stinge
în zori, fiind foarte supuse şi devotate... Şi, cum îmi arăta ea în stânga şi în dreapta, numai ce
se porneşte o ploaie de meteoriţi !
Luna mă învăluie într-o pelerină magică, argintie, până la steaua Zânei Luceafărului.
Mă încredinţează acesteia şi apoi îşi ia „La revedere”. După ce îmi sărută părinteşte fruntea,
pleacă să oprească aversele de meteoriţi...
Zâna mă duce direct în curtea casei mele, apoi fuge şi ea să-şi ajute stăpâna... Ce
noapte!
6
 Cu privirea încă plină de pietre mari, căzătoare, abia nimeresc drumul către camera
mea, împiedicându-mă şi ghemuindu-mă la tot pasul... Deşi a fost o zi obositoare, nu vreau să
dorm. Cu toate acestea mă văd nevoită să-mi oblig inconştientul să adoarmă. Cu siguranţă -
dacă voi reuşi să aţipesc- voi avea ce să visez în noaptea asta!...

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

7
 Peripeţiile unei gărgăriţe curioase

A fost odată o gărgăriţă mică-mititică, neastâmpărată pentru că mereu pleca de lângă

mama ei, din dorinţa de a cunoaşte cât mai multe lucruri noi şi interesante.
Ȋntr-o seară, când soarele se pierdea în zare, jucăuşa gărgăriţă simţi un miros îmbietor
şi proaspăt.
- Mmmm... Ce frumos miroase! Ce-ar fi să mă caţăr pe ramurile primitoare ale acestui
liliac şi să adorm puţin, că-s tare ostenită. Ajunsă printre ramuri, micuţa vietate aţipi. Deodată,
o rafală puternică de vânt se abătu asupra locului şi, amorţită cum era, ajunse la gura unei
peşteri. Când se trezi, gărgăriţa vru să cerceteze împrejurimile. Totul era pustiu şi negru ȋn
faţa ochilor ei gingaşi. Îi era tare frică, se temea ca nu cumva să păţească ceva rău. Avea un
presentiment bizar şi se simţea urmărită de cineva viclean, străin, care nu-i dorea binele deloc.
Dintr-o dată, o înşfăcă un fioros liliac, cu colţii ascuţiţi ca nişte cuţite, cu privirea ageră
asemeni unui vânător puternic.
- Ce te-aduce pe teritoriul meu, gărgăriţo?
- Te rog, nu-mi face rău, vântul m-a adus aici, nu vreau să-ţi fiu duşman, ci prieten.
- Zău? Îţi voi cruţa viaţa dacă-mi răspunzi corect la următoarele trei întrebări. Ce
reprezintă matematica?
- Aaaaa... este ştiinţa care... se ocupă cu studiul cifrelor şi al numerelor.
- Bine, testul acesta l-ai trecut. Dar ce-i aceea o bibliotecă?
- Păi... este un spaţiu cu foarte multe cărţi şi loc pentru învăţat şi citit.
- Să zicem...Văd că ştii multe lucruri, dar la următoarea întrebare sigur vei eşua. Ia
spune-mi, ce-i acela un soare, planetă sau stea?
- Soarele ţi l-aş arăta în zori, este ca o minge de foc pe cerul albastru, dar ţie nu-ţi
prieşte.
- Urăsc soarele, dar m-ai uimit cu inteligenţa ta.
- Mulţumesc! Sunt curioasă din fire şi-mi place să învăţ multe.
- Nu, eu îţi mulţumesc că m-ai făcut să înţeleg că şi micile vietăţi sunt importante în
felul lor. Să mai treci pe-aici să-mi spui ce-ai mai învăţat, căci în lumea mea întunecată nu-s
prea multe de aflat.
- La revedere, prieten drag!
Antoniu Vasile, clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

8
 Visare tomnatică

Atunci când vântul risipeşte visele parfumate ale tufănelelor zâmbitoare, când a
frunzelor acuarelă pictează covor arămiu aleilor triste de-atâta singurătate, iar plumbul norilor
se scutură înfrigurat în picuri mari şi reci, atunci înseamnă că a venit toamna. Ea este cea care
începe prin a aduna copiii din hoinăreala lor gălăgioasă şi a-i aşeza cuminţi în bănci, cea care
sporeşte bucatele oamenilor prin hărnicia lor, cea care mai întâi peticeşte dealurile şi pădurile
în nuanţe roşcate şi care apoi le destramă în foşnet de clipe, pe şoapte de vânt, lăsând crengile
goale în aşteptarea altor podoabe.
A venit toamna, anotimpul tăcut al stingerii perene, cea care lasă visele neterminate,
înecate în nostalgii amorfe, cea care închide ferestrele sufletelor şi care ne face să ne
apropiem mai mult unul de celălalt, ca să ne simţim căldura şi să păstrăm viu sâmburele de
soare şi speranţă din dragostea noastră!
Linişte peste tot, linişte... Deodată... Plouă! Picături grele se zdrobesc de pământul ud,
de frunzele reci, fără viaţă! Totul se-nvăluie ca într-o pânză cenuşie, umedă şi grea. Vântul
şuieră coşmarul nefiinţei, risipind nemilos petale şi frunze, mărturii ale vieţii de odinioară,
pierdute în joc la masa timpului...
Clipele trec greu, clipocind în fuioare de ploaie monotonii veştede, şi lasă în drumul
lor către neant un gol dureros pe care simţi nevoia să-l umpli cu suflet şi culoare.
Toamna... Anotimpul suspinelor şi reveriei, al serilor topite-n poezie, al dimineţilor
târzii, al şoaptelor şi-al tainei singurătăţii noastre...
Şi totuşi, toamna vine primăvara!
Iarna nu-i decât somnul cu vise minunate ce începe în noaptea toamnei şi se termină în
dimineaţa primăverii!
Îmi doresc o noapte bună, cu vise frumoase! De abia aştept să mă trezesc în ciripit de
primăvară!

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a B
Prof. Georgiana Manta

9
 Aripi de iarnă

Soseşte iarna în trăsurica ei de argint, purtată în zbor de fluturi cu aripi pudrate de

zahăr, îmbrăcată cu o rochie de catifea strălucitoare. În urma ei aşterne un voal ca spuma
laptelui, pufos şi împletit cu straşnic ger.
Înfrigurate, casele îşi trag pe frunte căciula de omăt, iar copacii, săracii, rămân să
înfrunte vântul tăios asemenea unor soldaţi tăcuţi de gheaţă. Numai brăduţii, mândri ca nişte
cavaleri, aşteaptă cu nerăbdare să fie împodobiţi cu beteală bogată, globuleţe colorate, acadele
aromate şi cu magica steluţă. Pe cerul plumburiu şi greu nu se zăreşte nici măcar o pasăre
întârziată, iar străzile suspină de atâta singurătate.
Deodată, dinspre derdeluş se aude mare larmă. Sunt năzdrăvanii de copii cu multe
sănii, ce se împing şi fac mătănii. Din mănuşile călduroase, care ascund degeţele obosite de
stiloul folosit pentru teme, răsar mii de bulgări şi se rotesc ameţitor prin aer. Oameni de
zăpadă răsar continuu, construiţi cu migală de echipe harnice de prichindei. Râsetele cristaline
se risipesc îndată până la cer. Deşi au nasul şi obrajii roşii ca focul, copiii au uitat de gerul
aspru. Acesta pare să fi fost învins de căldura care li se citeşte în ochii lor fericiţi şi de hora
săniuţelor.
Soseşte iarna, dragii mei, şi vă invit să vă lăsaţi purtaţi în zbor pe aripile ei! Eu vă
aştept pe derdeluşul de argint.

Radu Stochiţa
Clasa a V-a B
Prof. Violeta Bucur

10
 Balul

Pământul somnoros, se întinde leneş la soare, gâdilat de o rază jucăuşă. Îmbrăcat

într-un costum de catifea, negru, parfumat puternic cu o substanţă doar de el ştiută, privea
cerul.
De mult timp nu se mai întâmplase nimic. Pe înserat, când acoperişurile caselor jucau :
”Nu te supăra, casă!” un zvon adus de pădurea din apropiere, avea sa tulbure liniştea. Am stat
nemişcata vreme de un ceas, cu urechile ciulite şi…am aflat:
- Mare bal la palat! Se alege frumoasa balului!
M-am hotărât. Particip şi eu. Deghizată în costum de margaretă sper să trec nevăzută.
A doua zi, balul debutează cu un echinocţiu. Natura începe cu tainicul ei glas sa cânte
încet pe nas. Copacii, goi, se uită lung spre sat. Deodată, în ochii mei mici şi migdalaţi se
arată o fată de o frumuseţe divină. Cine este oare?
Pământul vibrează adânc şi liniştit. O ştie! Mirată, se uită-n juru-i, alergând cu părul
desfăcut pe drumurile goale. Copacii şuşotesc, iar unul, de emoţie, şi-a desfăcut un mugur. În
urmă-i totul e o nebunie. Împrăştie culori ce zăpăcesc spiritele cu simfonii îngereşti…. Am tot
încercat, călare pe un vânticel nebun, să o prind din urmă, să o întreb cu ce culori mi-a
îmbrăcat grădina, dar am pierdut-o…
Prelung şi rar în depărtare, un clopot, seara, o vesteşte. Începe balul! Domniţe albe,
parfumate, coboară din caleşti de flori, copacii-chelneri s-au împodobit şi ei, văzduhul este
plin de şoapte, iar noaptea cade parfumată, umplând de miresme palatul.
Am ascultat în umbră, în spatele buchetelor de trestii, tăcută, fermecată de culori şi
miresme, aşteptând să o văd pe ea. În sfârşit… Iat-o!
Înaltă, cu o rochie plină de brânduşe şi frezii, cu ochii albaştri împrăştiind linişte şi
frumuseţe, a atras repede, simpatia celor din jur.
Fiecare surâs al său se transformă într-o lalea. Sub pasul ei înfloreau ghioceii şi
toporaşii, iar cuvintele sale trezeau în copaci, culorile de verde, combinat cu alb şi roz. Din
părul ei se năşteau la fiecare mişcare mărgăritare, viorele, păpădii, narcise…
Numele necunoscutei, ce avea sa fie prinţesa balului din martie, era PRIMĂVARA.
Oare din ce rai nevisat de pământeni a venit peste acest pământ?
Are chipul florilor, trupul pădurii, părul vântului rebel, parfumul proaspăt al
pământului, inocenţa zarzărului ce de emoţie a înflorit, glasul unei privighetori, ochii-picături
de cer, veselia unei domniţe ce a primit inelul de logodnă al Soarelui.

11
 Balul s-a terminat, iar în urma lui a rămas totul mai frumos decât era la început,
împodobit. Am scăpat de regina-iarnă şi am urat bun venit cucului-pierde vară, zumzetului
dulce de albină şi tarafului de cântători ai naturii.
Să vă spun un secret! Toată lumea credea că a dispărut la miezul nopţii, în papuci de
stânjenei, dar Primăvara a luat aseară coroana fericirii, aşezându-se pe tronul ce i se cuvine,
pentru a bucura sufletele noastre!

Iulia Radu
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

12
 Magia primăverii

Soseşte primăvara cu parfum de flori, purtată pe aripile păsărilor călătoare. Ea aduce

lumii haine noi de sărbătoare, brodate cu bucurie, speranţă, amor şi viaţă, zile mai blânde şi
mai lungi, nopţi mai scurte.
Văzduhul albastru răsună de vesel ciripit. Cerul şi pământul se prind în hora
primăverii, mângâiate de razele aurii ale soarelui blajin. Roua argintie a dimineţii scânteiază
pe iarba ca smaraldul. În grădini, ghioceii, viorelele, brebeneii şi toporaşii salută cu
recunoştinţă primăvara, legănându-se uşor în adierea parfumată. În pădure, mugurii cruzi ai
copacilor au plesnit de atâta verde bucurie. Chiar şi un iepuraş timid pleacă din culcuş, iar
razele călduţe îi mângâie mustăţile şi-i dau curaj.
Odată cu renaşterea naturii şi oamenii renasc. Câmpiile răsună de duduitul tractoarelor
şi zumzetul hărniciei. În livezi oamenii curăţă pomii şi greblează, iar în grădini sapă adânc
pământul ca să planteze răsaduri.
Cu bagheta sa de speranţă, primăvara risipeşte pretutindeni lumină şi culoare, viaţă. Să
ne bucurăm cu toţii de magia ei!
Bogdan Niţă
Clasa a V-a B
Prof. Violeta Bucur

13
 Incursiuni în floarea de cireş...

Vis... Speranţă... Parfum... Floare...

Din colţul meu de eden parfumat parcă sustras din contururile puternice ale timpului,
sărut cu privirea natura revenită la viaţă... Primele raze de soare se nasc firav din colosul
ȋnceputului, desenându-şi trupurile fine şi profane pe stofa de turcoaz a cerului. Parcă
hipnotizată de beatitudinea fluidă a naturii, contemplu o floare de cireş şi pomul noduros şi
rece de care îmi reazăm sufletul.
Acel templu alb de marmură serafimică contrastează puternic cu ramura groasă şi
neagră... Petalele ei, ca voalul de mireasă pură, ascund un buchet de splendoare de aur... Dar
exact asta este: o mireasă timidă, o preoteasă a templului primăverii. O rândunică se opreşte
obosită pe braţul ȋntunecat al pomului, pângărind pacea şi armonia lumii firave. Preoteasa mea
ȋşi pierde echilibrul perfect al sufletului şi cade. Chiar ȋn momentul suprem de agonie nu am
putut să nu observ dansul - parcă sacru... Mişcările diafane erau ca o incursiune ȋn existenţa
umană: vedem ȋn ele bucuria şi frumuseţea tinereţii, complexitatea de a realiza că eşti
adolescent, stupoarea de a fi alungat de la porţile copilăriei spre lumea ȋnecată ȋn negură,
blândeţea sufletului bătrân şi, ȋn cele din urmă, uşurarea de a te ȋntorce acolo de unde ai
plecat... din nimic...
Într-o secundă, în care am pierdut noţiunea a tot ce înseamnă timp şi spaţiu, am întins
mâna şi i-am oferit ca leagăn palma mea albă....Şi atunci am realizat că m-am îndrăgostit.
Da... poate sună straniu şi poate există şi reflexii de nebunie adolescentină, dar e adevărat.
M-am îndrăgostit de floarea de cireş... M-am îndrăgostit de esenţa primăverii şi voi purta cu
mine în suflet această dragoste pură, născută din admiraţie.
Nu realizez că timpul trece în necruţătoarea sa plimbare peste mormintele deschise ale
clipelor de care se sprijină, obosite, harfele sufletelor noastre. E deja amurg. Întotdeauna m-a
speriat apusul... E ca o promisiune de răzbunare sângerie... Închid ochii şi adorm, dar, fără să
realizez, distrug în neatenţia mea iubita mea... floarea de cireş. Şi adorm, adorm în suspine şi
tot suspinele mă trezesc dimineaţa, în acelaşi loc sfânt, lângă acelaşi templu al iubirii.

Ana Maria Brânzoiu,

Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

14
 Iată, vine primăvara!

Primăvara a venit,
Păsărelele-au sosit,
Ghioceii au răsărit,
Iar eu m-am înveselit.

Flori frumos înmiresmate

Apar pe neaşteptate.
Grădina este înflorită
Şi e foarte îngrijită.

Soarele a răsărit
Şi pe cer a strălucit,
Animalele-a vestit
Că primăvara a sosit.

Copiii cu voie bună

Ies la joacă împreună
Şi se joacă ziua toată
Iar pe-acasă – gând să treacă!

Abia seara, obosiţi

Merg acasă fericiţi
Şi aşteaptă o nouă zi
Plină de-alte bucurii.

Anca Dan
Clasa a V-a A
Prof. Izabela Stăncioiu

15
 Bucurie sfâşiată în stropi de ploaie

Prin arşiţa toropitoare a văzduhului translucid, timpul îşi întinde leneş clipele către
eternitatea efemeră a Universului. Deşi cerul senin pare îmbrăcat în azur, în negura de
deasupra dealurilor se pot citi fulgere fără glas, ale căror ecouri - tunete domoale - se refractă
în plumbul norilor trişti...
De-aici, din livadă, vara îşi arată toată bogăţia!...
O şuviţă de aer cald, îmbibată în miresme ademenitoare mă învăluie şi mă poartă către
cireşii încărcaţi cu cercei rubinii. Fructele coapte din livadă se întrec în arome care mai de
care mai dulci, mai bune... Visarea percepe zvonul unui cântec şoptit de lăcuste, revenind la
cea dintâi iluzie- realitatea...
Din deal se-aud tot mai tare greieri cântând o simfonie a ploii, ajungând apoi la cea
mai înaltă notă, tăcerea... Vântul şuieră printre copacii obosiţi şi printre firele de peridot ale
ierbii necosite, vestea unei schimbării în planurile vremii. Deodată, norii se-avântă de la
orizont către tavanul livezii mele cea înconjurată de miracol. Totul se preschimbă, totul
devine trist, gri şi prăfuit...
De pe deal curg pârâuri reci şi repezi... rămânând printre ape cenuşii. Mă simt nevoită
să plec, să alerg...! Dar nu am unde! Uitându-mă la vale, văd câmpia de paragină şi scrum, iar
mai departe lunca pare înecată în gârla murdară...
Singură în ploaie! Mi-e atât de frig, încât simt cum fiecare picătură îmi îngheaţă pielea
zgribulită, îmi taie răsuflarea... Mă rog cerului să mă ajute, să rupă perdeaua gri ce se revarsă
peste Pământul meu drag! Ca prin minune, dogoritoare guri celeste încep să sufle în picurii
din ce în ce mai mici. Soarele reapare printre nori, destrămându-le lâna plumburie în fire
albe... Săgeţi de aur îmi înţeapă trupul din cap până-n picioare, aducându-l la simţiri după ce a
suportat răceala unei ploi de vară.
Cu pas vioi mă îndrept spre casă. După ce norii m-au torturat, mi-a venit rândul să-i
supraveghez şi eu, să-i ard cu privirea... Nu-mi place să plouă vara!

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

16
 Cuibul, o casă de nepreţuit

Amurg de toamnă. Trebuie să plec. Să părăsesc cuibul în care am stat tot anul.
Cuibul construit de mine. Zbor prin grădina acum uscată, să îmi iau rămas bun de la flori, de
la copaci, de la tot. Frumuseţea verii s-a risipit ca nisipul dintr-o clepsidră. Casa mea, casa în
care am vieţuit un an întreg va rămâne singură. Vântul şopteşte venirea prea rapidă a toamnei.
- Vino, trebuie să înceapă migraţia!
- Vin imediat! Trebuie să îmi iau rămas bun de la cineva, de la un prieten drag.
Am pornit în călătorie. Cuibul rămâne în urmă. Sentimente de melancolie şi tristeţe
mă cuprind. Planez uşor în văzduh, dau graţios din aripi, când, deodată îmi trece prin minte
cea mai năstruşnică idee. Cu un salt şi o rotaţie acrobatică pornesc către grădină. Vântul îmi
vâjâie pe la urechi, soarele mă orbeşte.
- Unde te duci? Vino înapoi!
- Fii fără grijă! Mă întorc repede.
Ajunsă la cuibul meu, îl prind bine cu ghearele, îl desprind de la locul lui, dau energic
din aripi şi reuşesc să ajung la stol.
În ţările calde, păsările, cu mici, cu mari, trudesc să îşi facă nişte cuiburi care mai de
care mai primitoare şi mai comode. Eu doar mă instalez şi încep să mă aranjez. Odată treaba
terminată, mă aşez comod şi privesc la întinderea de pomi. Obosită după un drum lung, mă
gândesc cum va arăta grădina la primăvară. Privesc cum soarele se pierde prin vălurile
colorate ale asfinţitului şi simt cum sufletul meu se închide, ca să adoarmă, să viseze… .

Ştefania Burtescu
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

17
 Fantezie la gura sobei

Ninge! Ninge! Baletul fulgilor de nea mă face să-mi doresc să fiu balerină. Un dans
haotic, fără un scop, fără inhibiţii, toţi purtând aceeaşi mască, fulgi jucându-se în văzduhul
lacom...
Cerul, un ocean ce se întinde peste viaţă şi moarte, împodobit cu o pereche solitară de
broşe - Soarele şi Luna, e în dilemă. Nu ştie care dintre cele două se asortează cu iarna, rochie
a Pământului. Îl privesc prin fereastra sufletului până simt că-mi cresc aripi. Cerul îngheţat mă
priveşte şi el atent. Prind curaj şi, ca să nu îngheţ, mă gândesc la vară. Nu reuşesc decât să-mi
astâmpăr setea de copilărie, dorindu-mi să fiu chiar eu protagonistul unui basm. E un
sentiment nou pentru mine, un copil mare ce luptă şi aleargă după căldură în oceanul iernii.
- Ce faci, draga mea?
- Ştii, mamă, mi-am adus aminte de povestea focului pe care mi-o spunea bunica
iarna, la gura sobei, când stăteam plictisite verişoara mea Ana şi cu mine. Mi-e dor de dansul
fetelor din basmul focului, de aroma cozonacilor şi de căldura vocii bunicii...
- Povestea focului? O ştiu şi eu. Mereu am visat, privind focul trosnind în sobă, că
sunt una dintre fetele flăcării şi dansez ca o adevărată profesionistă, fără să ating pământul. E
un mister cum fiicele îmbujorate, îmbrăcate în rochii roşii, galbene şi portocalii, pot arde prin
dans puterea lemnului. Mi-am amintit de copilărie. Ea e o carte pe care o deschid uneori,
iarna, când viscolul vrea să-mi cuprindă inima. Dar eu sunt caldă ca vara, iar viaţa noastră e
un basm frumos.
- Da, mamă! Ce amintiri trezeşte în noi focul! Gura sobei parcă e o poartă fermecată
spre lumea din noi!

Iulia Radu
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

18
 O culoare, o paletă, un fluture miraculos

E primăvară şi sufletul meu renaşte odată cu natura.privesc de jur împrejur, totul se

animă, cântă, tresare, vibrează. Ah! Sufletul se umple de lumină. Acum, albinele harnice şi
jucăuşe aleargă din floare ȋn floare, culegând polen auriu ca razele de foc ale soarelui. Firele
de iarbă proaspete privesc mândru spre florile parfumate. Fluturii coloraţi strălucesc pe
frunzele noi ale copacilor. Bobiţele cristaline de rouă îngreunează plantele firave. Miresmele
petalelor de miozot îmbracă livada într-un văl suav. Ghioceii îşi scot capul din zăpadă, vestind
venirea primăverii. Se simte pretutindeni fericirea, bucuria deplină faţă de renaşterea divină. E
primăvară!
Stau la umbra unui copac bătrân ce se bucură de razele călduţe şi ascult ciripitul voios
al vrăbiuţelor. Cucul cântă clar în depărtare, fiind mesagerul neobosit al primei fiice a
bătrânului an. Un vânt uşor mă înconjoară şi îmi zice:
- Copilă, îţi place primăvara?
- Da, este anotimpul meu preferat! Dar, cine eşti?
- Sunt primăvara! Am ţesut din firele subţiri de iarbă, din petalele gingaşe şi
parfumul adormitor al livezii un nou văl, o nouă viaţă. Acum a venit timpul să mă odihnesc,
apoi mă voi întoarce pentru a pregăti noi mistere.
- Îmi mărturiseşti şi mie unul dintre secretele tale? Promit că nu îl voi spune
nimănui, ba mai mult, te voi ajuta să îl îndeplineşti!
- Chiar aşa?! M-ai ajuta foarte mult! Aşa aş termina mai repede, iar apoi ţi-aş putea
dezvălui mult mai multe secrete.
- La treabă!
Prima noastră sarcină este să pictăm aripile catifelate ale fluturilor. Suntem în atelierul
primăverii şi pe lângă noi sunt milioane de fluturi. Un robot îi prinde şi îi pune pe o bandă
rulantă, apoi, pe rând, fiecare fluture este pictat de mine şi de primăvară în cele mai
năstruşnice culori. După ce îi desenăm, fluturii intră într-o cameră unde sunt uscaţi, apoi sunt
controlaţi pentru ca munca noastră să fie perfectă.
- Ura! Am terminat! Fluturii sunt minunaţi!
- Ai dreptate! Am muncit din greu, dar am reuşit. Miracolul primăverii m-a ajutat.
Acum, haide să ne aşezăm pe iarba de smarald şi să îţi povestesc minuni ce se petrec în acest
anotimp!
Primăvara îmi povesteşte că din zambile, narcise, lalele, năsturaşi, ghiocei şi toporaşi
zânele artiste, printr-o magie supremă, obţin o mulţime de acuarele şi creioane colorate. Ea

19
îmi spune şi despre păsările călătoare care, întoarse acasă, fericite, dau petreceri mari, de care
oamenii se bucură. Din păcate, primăvara are o problemă şi trebuie să plece la atelierul de
creaţie. Îmi va spune şi alte minuni anul viitor.
A fost o zi minunată! Puterea inegalabilă a primăverii m-a făcut să visez, să dansez de
bucurie, să mă simt în al nouălea cer. Am reuşit să fiu un ajutor al primăverii. Emoţie, vise,
putere, speranţă, culoare, într-un cuvânt: primăvara. O primăvară de vis în eternul vieţii!
Am reuşit să pictez cu tandreţe petalele firave ale fluturilor. Am reuşit să fiu un artist
al fluturilor. Am reuşit să fiu o culoare din paleta nesfârşită a primăverii.

Ştefania Manta
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

20
 Primăvară ȋn inima mea

Abundenţa de primăvară picură stropi de amintiri pierdute în sufletul meu. Mă poartă

în trecut şi renaşte în fiecare an din mine.
Şi renasc din poezia primăverii la fel ca şi copilul de odinioară, care o iubea atât de
mult se desfăta mereu în acel colţ de natură vie, cu pulbere de raze palide ce se jucau printre
crengile verzi ale copacilor, în acea parte din rai ţesută în diamante de rouă. Pictam fără
culoare pleoapa cerului de azur, iar ea îmi mulţumea, trimiţându-mi un ecou de curcubeu.
Zâmbeam ca o primăvară pură, albă, iar adierea vântului, încrustată dulce cu mireasmă
de viaţă zburda în buclele părului meu de aur. Cu ochii înlăcrimaţi, în stropi de senin pur, cu
buzele tremurânde, aştept acum sosirea unei noi primăveri, ca cea în care eram copil! Aştept
cu nerăbdare să fie iar primăvară în surâsul inimii adolescentine!

Luiza Milea, clasa a VIII-a C

Prof. Georgiana Manta

21
 Primăvara

Păsările fericite
Au pornit neobosite
Să vestească-n lumea toată
Primăvara aşteptată

Natura a înviat
Pământul a fost arat
Florile ai înflorit
Norii s-au mai risipit

Voia-bună a cuprins
Pe copii şi pe părinţi
Păsările cântă-n cor
Să vestească tuturor
C-a venit la noi în ţară
Călduroasa primăvară.
Ariadna Mircescu, clasa a V-a A
Prof. Izabela Stăncioiu

22
 Chipul frumos al primăverii

Povestea pe care urmează să o spun va fi despre primăvară. Ea trăieşte într-un palat de

marmură, cu grădini împodobite cu flori şi cu fântâni de cleştar. Părul îi este prins cu petale
de ghiocei, zâmbetul ca argintul, topeşte chiar şi cele mai reci suflete. Ochii, petale de aur
tremurătoare, privesc blajin feţele copiilor. E atât de frumoasă că atunci când o vezi te
transformi în floare. Visătoare, cu rochia ei din voal cusut cu fericire, se aşază între flori şi
rămâne acolo până când vreun copil vine să o culeagă.
Este ca un fluture, zboară din floare-n floare şi aduce fericire în ochii copiilor. Am
văzut-o mai demult şi mi-a vorbit:
- Sunt Primăvara! Eu locuiesc într-un palat…
Şi apoi dispare. Uluită, fug să le spun părinţilor, însă ei nu mă cred. Adulţii! Ei sunt
ocupaţi cu calculele şi nu mai au timp de visare. Însă primăvara le pătrunde în cel mai adânc
colţişor al minţii şi le presară bucurie peste grijile veşnice. Îi face mai fericiţi. Le dă putere şi
speranţă. Primăvara, cu chipul ei frumos, topeşte inimi. Ca să o poţi vedea, trebuie să visezi.
Primăvara este un prieten de nepreţuit. Ca să o poţi vedea, trebuie să crezi în ea şi în
palatul ei. Să crezi că poate vindeca rănile care nu se văd, că poate sta la geam să îţi vegheze
somnul, că poate să…

Ştefania Burtescu
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

23
 Candoarea unei picături, eroul unei ploi

E o zi ploioasă în lumea poveştilor. Frânghiile încărcate cu picături grele pică încet pe

pământul inundat. Norii negri aleargă furioşi pe cerul mohorât. Toate vietăţile şi personajele
stau la geamurile aburite şi privesc supărate cum apa le blochează jocul în natură. Soarele
strălucitor încearcă să doboare vraja ce întristează oraşul din cartea cu poveşti, dar nu reuşeşt.
În pădurea de smarald, plâng pe crengile brazilor păsări amorţite. Lacrima frunzei pică
peste cochilia unui melc, scoţând un zgomot ce sperie întregul codru. Frunţile verzi ale
brazilor stau încordate şi posomorâte. O biată furnică înoată speriată prin bălţile provocate de
ploaia furioasă. Se dusese în căutare de hrană, dar vremea urâtă o prinse din urmă. Acum voia
să se întoarcă în muşuroi.
- Ajutor! E cineva care doreşte să mă salveze? Nu ştiu să înot! strigă speriată furnica.
Dar nimeni nu-i răspunse micuţei insecte. În jur era pustiu. Nicio vietate, niciun
personaj nu o auzea. Dar melcul ascuns în căsuţa udă a remarcat vocea furnicii, dar era prea
încet, şi chiar dacă încerca să o ajute, până ajungea la mica vietate, aceasta nu mai trăia.
Totuşi îşi zise:
- Cred că pot reuşi! O voi salva pe furnicuţă! La drum!
Şi melcul plecă. Printre gropi umplute cu apă rece, printre crengi picate din cauza unor
fulgere tăioase, printre pietre ascuţite, micul erou ajunse la victimă.
- Haide! Urcă pe cochilia mea! Te voi duce la muşuroi!
- Ȋţi mulţumesc din suflet! strigă cu bucurie furnica.
Şi cei doi porniră spre casa fericitului animal, pe drumul plin de obstacole. Ploaia
începu a se potoli şi soarele strălucitor reapăru. Un curcubeu miraculos se întinse ca o pânză
de mătase pe cerul albastru, cusut cu roua dimineţii. După o oră de poveşti fermecătoare pe
care şi le-au spus, cei doi au ajuns la muşuroi, unde Albă-ca-Zăpada, regina furnicilor, o
aştepta îngrijorată pe micuţă. Noua prietenă a melcului i-a mulţumit şi au rămas pe veci amici.
Această poveste va fi scrisă cu esenţa ploii şi cu vârful unui fulger în cartea sufletului
meu. Va rămâne pe veci şoapta cerului, tandreţea soarelui, ochiul apei, eternitatea picăturilor,
infinitul.
Ştefania Manta, clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

24
 Destinul unei rozacee

Trandafirul, bobocul roşu-sângeriu care mai ieri a spart carapacea frunzelor tari,
îmbată grădina cu mirosuri dulci. Aroma pură şi proaspătă te cuprinde treptat, făcându-te apoi
să simţi un gust nou, dulceag, ca şi cum ai fi mâncat o linguriţă de miere...
Te trezeşti la adevăratele simţiri abia când vântul îţi fură parfumul sau când un foşnet
ca al unei rochii de mătase te anunţă că s-a frânt o petală, că a căzut pe pământul rece. Apoi,
clinchet după clinchet, adiere după adiere, realizezi că floarea s-a destrămat în picuri de sânge
căzuţi la rădăcini...
Trandafirul a adormit în patul neantului...!

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

25
 Furtună pe mare

Era o zi senină de vară. Intensitatea luminii soarelui îmi orbea privirea uimită. O corabie
mare, frumoasă şi destul de sigură atrăgea atenţia tuturor. Eram fericit şi totodată uimit că voi
merge cu ea. Şi am pornit.
Vocea mării era magică. Te atrăgea spre inima ei, iar ritmul melodios mă făcea să
privesc neîncetat albastrele valuri. Era o linişte cumplită.
Ȋnsă, toate acestea au fost oprite de aparenţa unor nori de cenuşă, ce se apropiau rapid
de corabie. Toţi eram agitaţi. Valurile deveneau din ce în ce mai mari şi mai puternice. Toată
seninătatea dispărea, iar în locul ei norii negri acopereau cerul, precum creionul acoperă hârtia
albă. Furtuna abia pornea. Începea să plouă, să tune şi să fulgere cum nu mai văzusem
niciodată. Fulgerele luminau cerul negru, iar după ele tunetele completau tabloul groazei.
Corabia se clătina şi pierdea component continuu. Nimeni nu credea că vom mai scăpa.
Vasul nou era cuprins de valuri. Încet, încet groaza dispărea. Cerul se făcea din ce în ce mai
senin. O rază fermecată de soare transforma totul într-un univers magic şi liniştit. Totul se
calma.
Apoi ne-am îndreptat spre ţărm, încercând să uităm momentele de spaimă.

Mihnea Şerban
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

26
 Lăsaţi ploaia să mă ȋmbrăţişeze…

Era dimineaţă. Abia mă trezisem din somnul cel adânc şi trist. Oare se schimbase
ceva? M-am uitat cu o disperare supremă în jurul meu, însă nimic nu era diferit. Mă aflam ȋn
acelaşi câmp arid, amorţită parcă de zeci de ani. Picioru-mi firav stătea înfipt în pământul
zgrumţuros şi aurul meu veşnic nu mai strălucea cu aceeaşi putere, cu aceeaşi energie, cu
aceeaşi măreţie. Nu mai eram eu! Viaţa mea nu mai era îndrăgostită de frumos. Eram doar o
plantă ofilită, o floarea-soarelui care nu se mai simţea în stare să zâmbească întregii naturi, să
îşi arate mantaua catifelată care niciodată nu îşi pierdea silueta atrăgătoare şi ţanţoşă. Ştiam că
nu o să mai am prieteni! Ȋmi doream numai o îmbrăţişare a ploii! Aveam nevoie să îmi recapăt
frumuseţea şi eleganţa de odinioară. Numai ea, ploaia cu picături cristaline, mă putea ajuta să
scap din acest chin!
Soarele ce îşi arăta dinţii în albastrul stins al orizontului îmi era prieten de o viaţă
întreagă. Aveam o multitudine de lucruri asemănătoare. Amândoi străluceam, amândoi eram
de un galben ce îţi lua ochii, amândoi iubeam, iubeam natura. Astăzi nu îmi mai ascultă
sfaturile, nu mă mai lasă să mă răsfrâng în mediul înconjurător şi, ca să pot face acestea,
simţeam nevoie de energia de pe vremuri, când ploaia mă alimenta cu apa frumuseţii. L-am
rugat să mă ajute, să lase norii să danseze şi să se scuture de argint. Să mă cărunţească din
nou… Aceasta era dorinţa mea arzătoare. Nu înţelegeam motivul acestui mândru soare!
Strigam cu toată fiinţa-mi îndurerată: „Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze!”. Dintr-un colţ al
bolţii cereşti se auzea un zgomot fin, ca al unei rochii de mătase. Prietenul meu îşi trimitea o
rază sidefată pentru a-mi trasmite mesajul.
- Nu reuşesc! Iubirea mea pentru o deosebită regină a naturii mă arde mohnit. Nu te
pot părăsi!
Auzind acestea, i-am spus:
- Dacă într-adevăr dragostea ta este atât de intensă, oferă-mi puţină ploaie. Atât îţi pot
cere!
Nu am primit niciun răspuns. Mă temeam că nu o să îmi asculte ruga. După puţin timp
de suspans, din cer începu să cadă câte un strop, câte un strop. Fericirea nu mă putea stăpâni!
Eram atât de bucuroasă că nu îmi pierdusem prietenul cel adevărat, care mă asculta
întotdeauna. Singurul lucru pe care mi-l mai doream se îndeplinise. Acum, norii stăpâneau
scările cereşti. Ploaia mă îmbrăţişa cu putere şi iubire după atâta vreme.

Luiza Milea, clasa a VIII-a C

Prof. Georgiana Manta

27
 Lumea din adâncuri

Într-o noapte rece de toamnă târzie, înainte să adorm, stăteam liniştit, gândindu-mă la
toate misterele lumii, cele de pe pământ, din univers şi din adâncuri.
Copleşit de gândurile mele, am adormit pe neaşteptate. În vis m-a cuprins o emoţie
fără margini, imaginându-mi cum ar fi să pot trăi în fascinanta lume din adâncuri. Pluteam pe
valurile înspumate, înotam încolo şi încoace, simţeam că sunt regele mării şi toate
vieţuitoarele apelor îmi erau prieteni.
În periplul meu prin lumea necunoscută a mărilor şi oceanelor am întâlnit nişte
omuleţi din Atlantida care m-au invitat să mă alătur lor într-un minunat cântec inocent şi în
ritmuri lente de vals.
Căluţii de mare, ageri şi vioi, în salturi îndrăzneţe, se avântau ca o săgeată spre Marea
Barieră de Corali, dezvăluindu-mi o lume de basm şi culori cristaline. Gingaşele steluţe de
mare, fiinţe plăpânde, amorţite de apa rece ca gheaţa, căutau adăpost sub stratul gros de alge.
Rechinii, cu ochii strălucind lacomi, se topeau în adâncul mării, ducându-mă, în călătoria lor,
spre comoara piraţilor, pierdută de secole în adâncul infinit al oceanului.
Ȋnsoţit de peştişorii prietenoşi, ce parcă se jucau zvârlind mărgăritare, stau şi-ascult ce
straniu cântă tumultoasa mare. Cugetând pe valul mării, albastrul cenuşiu îl împânzesc cu
privirea mea curioasă, iar cerul plin de stele luminoase ca nişte făclii minuscule pe-un ţinut
atât de imens îmi aduce linişte şi mângâiere în suflet. Ȋn depărtare, în spumegatele valuri,
vaporul taie noaptea şoptitoare, lăsând în urmă delfinii cu ochii îndureraţi că le-a stricat
nevinovatul lor joc.
Prietenii mei din ape au reuşit să mă poarte ȋn lumea viselor pe tărâmuri de poveste.
Oceanul este o poartă vrăjită către o altă lume, un tărâm ȋncântător, unde toate vietăţile
prelungesc concertul neterminat şi neaplaudat al lumii apelor.
...Vai! S-a şi făcut dimineaţă. Ce păcat! Visam atât de frumos!
Aceste întâmplări tainice mă vor face să intru într-un univers al creaţiei şi al fericirii,
fermecătoarele gânduri rămânând mereu întipărite în subconştientul pleoapelor mele, aproape
închise de frântă oboseală!

Antoniu Vasile, clasa a VI-a A

Prof. Georgiana Manta

28
 Toamna

Este o după-amiază dezmierdată de vântul plăpând de toamnă. Mă plimb domol pe

poteca împodobită ce-mi poartă paşii pentru alinare. Peisajul pare coborât din tabloul unui
pictor care a pus mult roşu aprins şi galben ruginiu peste copaci. Prima frunză a toamnei,
aurită de soarele verii, cade lin spre pământul obosit, scriind în văzduh un psalm de
mulţumire...
Pornesc la întâmplare purtând pe palme frunza ruginie, care cândva trăia clipe
frumoase, era ca o regină, făcându-şi tron din ram. După ea vin altele ce cad cu mişcări de
aripi moi. Odată ajunse pe pământ, formează un covor foşnitor în care mi se afundă paşii.
Răspândind tristeţe, vântul cu a lui suflare mătură foile arămii de pe aleile pustii.
Iarba, încă verde, contrastează puternic cu galbenul roşcat al crăiţelor înflorite. Copacii
oftează temători şi aşteaptă, cu frunzele palide, vântul rece şi tăios ce-i va lăsa dezbrăcaţi în
frigul iernii. Lacrimi de promoroacă vor picura una câte una peste frunzele lor moarte.
Printre ramurile goale, împodobite de lumină, crivăţul îşi va cânta simfonia.
Vreau să aud cântecul păsărelelor, dar degeaba! Un tril se mai aude încet în depărtare.
După un timp în care totul parcă a încremenit se aude rar: cioc!... cioc!… cioc! Este
ciocănitoarea care-şi caută hrană sub scoarţa copacilor!
În aer miresmele de toamnă plutesc, fiind accentuate de parfumul fin al gutuilor
pufoase. Soarele încearcă din toate puterile să-şi facă simţită prezenţa, dar norii groşi ca o
mantie de fum îi îngreunează efortul.
Toamna îşi intră deplin în drepturi stăpânind întreaga natură.

Andrei Lică
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

29
 Mărţişorul perfect

Astăzi, în mod idilic

Am vrut să creez mărţişorul perfect.
Am luat două raze fierbinţi de soare,
Dar s-au evaporat în lumea cea mare.

Am luat un nor pufos ca-n paradis,

Dar s-a spulberat ca orice vis.
Am luat câteva stele,
Dar nu înţeleg de ce s-au spulberat şi ele.

Am luat din lună o fărâmă specială,

Dar fărâma s-a transformat într-o piatră banală.
Am încercat să iau o bucăţică de cer,
Dar nu pot să ajung la el.

Aceste lucruri par nesemnificative,

Dar au calităţi deosebite.
Razele de soare la atingere se evaporă
Dar fără soare am trăi într-o lume neagră.

Fără nori ar fi o lume secetoasă,

Fără stele fiecare noapte ar fi plicticoasă.
Şi, dacă cerul nu ar fi, ce s-ar întâmpla?
Am fi înconjuraţi de infinit toată viaţa.

Mi-am dat seama că nimic nu e perfect

Şi că viaţa nu ne judecă corect.
Trăim într-o lume plină de perfecţionişti,
Care în fiece clipă se cred artişti.

30
Aşa că am hotărât să cumpăr o floare frumoasă
Şi cu ea m-am întors acasă
Astfel, pentru mama am găsit
Mărţişorul potrivit.

Andreea Cîrstea
Clasa a VIII-a A
Prof. Izabela Stăncioiu

31
 Pe aripile Primăverii

E 1 Martie şi am aflat că Primăvara a zburat în caleaşca ei de smarald prin toate ţările

pământului până a ajuns la noi. Primăvara, zâna cu rochie de flori, a presărat petice de pământ
fără zăpadă şi a trezit la viaţă natura. Împreună cu ea vin minunile sale: ghioceii cei plăpânzi
ce-şi pleacă respectuos capetele, fluturii cu aripi pudrate în culori ce se îmbină armonios,
buburuzele cu aripile roşii ca flăcările şi punctate, pomii înmuguriţi ce-şi întind crenguţele cu
îndrăzneală spre seninul cer.
Vrăjită de magia Primăverii, mă las purtată pe aripile ei de verde crud şi trăiesc odată
cu semenii mei bucuria renaşterii, a speranţei. Ce-ţi poţi oare dori mai mult decât să fii o
floare, să te joci cu fluturii însetaţi de soare şi cu ploaia călduţă, să-ţi speli gândurile în rouă,
să te laşi alintată de adierea uşoară a vântului? Las pomii brodaţi cu dantele de petale şi
frunze crude să-mi inunde sufletul cu parfumul lor suav şi mă încarc de pace, de iubire.
Admir în taină hărnicia oamenilor care, plini de energie, se unesc cu pământul şi
puterile lui pentru a da naştere belşugului şi prospeţimii. Covoarele de ace ale ierbii acoperă
ogoarele, răzbătând printre frunzele uscate. În blândeţea zilei, cântecul privighetorii face
munca oamenilor mai uşoară şi mai spornică.
Intru în hora florilor şi mă las purtată în infinit de dansul lor armonios. Sunt
cucerită de rochiile elegante ale delicatelor lalele, de pălăriile comice ale narciselor şi de
fustele zdrenţuite ale îndrăzneţilor ghiocei. Ringul de dans este răcoros, ca de catifea, iar firele
fragede ale ierbii îmi gâdilă ştrengăreşte tălpile fine. Dansul nostru este acompaniat de corul
talentat al păsărilor codrului bătrân ce înalţă un imn al renaşterii în eternitate. În curând,
sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, Paştele, va binecuvânta splendorile Primăverii şi va
completa tot cercul schimbărilor.
Iubesc Primăvara şi miracolul ei nemuritor care aduce în sufletele oamenilor mult
noroc, speranţă, iubire şi încredere în viaţă! Primăvară, eşti cea mai plăcută surpriză a naturii!

Antonia Tronaru
Clasa a V-a B
Prof. Violeta Bucur

32
 Peripeţiile unei gărgăriţe curioase

Vară… Soarele ca o minge de foc incandescentă aruncă suliţe de aur spre pământul
încins. Mirosul de liliac gâdilă nările tuturor vietăţilor. O gărgăriţă mică, jucăuşă şi roşie cu
pete negre a ieşit la lumina unei noi zile de vară. Zi de zi, această gărgăriţă călătoreşte şi
umblă peste tot. Este foarte curioasă. Oare cum o cheamă? Nu cred că are nume. O să îi dau
eu unul. O va chema Bulinuţă. Să începem să povestim peripeţiile Bulinuţei.
În această zi mirifică, Bulinuţă a hotărât să găsească Poarta Infinitului din Pădurea
Fermecată. Zis şi făcut. Bulinuţa s-a echipat şi a început să îşi facă ghiozdanul. În el a pus
merinde pentru vreo trei zile, o lanternă, baterii, un sac de dormit făcut din frunze de lalea,
jucăria ei preferată, două petale ca două ploşti, umplute cu apă, polen, o busolă care avea
indicatorul făcut dintr-un ac de albină şi o hartă ce indica locul unde se găsea Poarta
Infinitului.
După ce a terminat toate pregătirile, Bulinuţa a pornit în călătorie. A urmat drumul
diamantelor multicolore ce se reflectau în apa cristalină, apoi a simţit o briză puternică
provocată de un liliac ce alerga în neştiut. A fost purtată puţin de vânt, dar s-a întors la
călătorie. A mai mers zece minute condusă de ciripitul vesel al păsărilor şi a ajuns la un zid
mare. Pe una din cărămizile roşii era scris un exerciţiu de matematică. Bulinuţa l-a rezolvat
repede şi a reuşit să treacă de marele zid. A înaintat puţin, dar Moş Ene i-a adus somnul pe la
gene şi Bulinuţa nu a mai putut continua drumul. S-a suit într-un copac înalt, s-a întins pe
sacul pufos de dormit şi a fost cuprinsă de somn într-un singur minut. Noaptea se aşternea din
ce în ce mai repede şi zgomotul produs de bufniţe se auzea mult mai clar.
A doua zi de dimineaţă Bulinuţa a mâncat puţin polen şi o firimitură de pâine găsită pe
jos. După ce a băut apă din petală, Bulinuţa şi-a strâns lucrurile şi a plecat din nou la drum.
S-a uitat la busolă şi acu îi indica nordul. A mers către nord şi după un kilometru de zbor a dat
peste o poartă de aur pe care scria Poarta Infinitului.
Bulinuţa a deschis uşa cu teamă şi a văzut o bibliotecă. Atunci şi-a dat seama că
infinitul reprezintă cartea şi poveştile călătoriei.

Ştefania Manta
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

33
 Album de toamnă

Este o dimineaţă senină de toamnă, dezmierdată uşor de un soare de aramă. În grădina

bunicilor, iarba, crizantemele şi pământul par învelite în argint. Un pictor grăbit a pus în joacă
roşu aprins pe frunzele de viţă şi galben-ruginiu pe cele de nuc.
Pornesc alene pe poteca şerpuită, presărată cu nuci îmbrăcate în cămăşi zdrenţuite, din
care curge mustul amar. Iarba care încă păstrează luciri de smarald contrastează puternic cu
auriul-roşcat al ultimelor crizanteme.
Îmi afund paşii în covorul foşnitor, ţesut la întâmplare de frunzele obosite ce cad
tremurat, asemenea unor aripi frânte. Privesc în tăcere ramurile nucului bătrân printre care
lumina se strecoară ca o pulbere argintată. Se leagănă triste, plângându-şi cu ultimele lacrimi
pierderea roadelor, îngânate ironic de vântul rece.
Deodată văzduhul albastru e săgetat de un stol de cocori şi de chemările lor
tânguitoare. Păsările se rotesc de două ori deasupra nucului golaş de parcă ar vrea să-şi ia
rămas bun, apoi se depărtează fâlfâindu-şi larg aripile. În urma lor, porţile soarelui se închid,
lăsând de strajă câţiva nori plumburii.
Tresar înfrigurată şi hotărăsc să mă întorc. Închid portiţa grădinii şi mă grăbesc să
intru în casă deschizând în suflet o ultimă filă din albumul acestei toamne.

Andrada Ionel
Clasa a VIII-a B
Prof. Violeta Bucur

34
 Primăvara vieţii

Sub soarele ce-mbrăţişează zarea

În chipu-i de dantelă şi lumină,
Spre raza ce îi cheamă deşteptarea
Un ghiocel tulpina şi-o înclină!

Din visul îngânat de ciocârlie,

Azurul boltei, pasiuni trezeşte
Şi-n viaţa ce renaşte de sub glie
Magia hibernală se topeşte!

Sub lacrima cristalului de rouă,

Grădina-nvăluită-n strai de abur,
Îşi pregăteşte o velinţă nouă
Tivită-n flori şi petice de aur!

Când zările albastre le despică

În volte iuţi, învăluindu-şi cuibul,
Cu dragoste şi dor o rândunică
Brodează vise, aşteptându-şi puiul!

Joc de parfum, culoare şi lumină

Şi un boboc surâzător în soare,
Visează florile-n a lor tulpină
Roşind de-atât miracol şi candoare...

Amorezat de noua primăvară

Un viermişor timid suspină-n scorburi
Visează flori, mult soare şi căldură,
Şi-n dar primind înălţătoare aripi!

Pădurea e sculptată în smaralde,

35
Iar simfonia ce răsună-n soare
Cu vesele sclipiri de diamante,
Doar ciripit voios ecouri are...

Vise cuprinse-n suflete plăpânde,

Ascunse toată iarna prin unghere,
Tresar sfios pe efemere unde
Şi se înalţă pur spre împlinire.

Speranţă împletită cu iubire,

Ascuns păstrată în singurătate,
Fior de viaţă ce cu-a lui menire
Din efemer, trece-n eternitate!

Despre a primăverii nou-vestire

Ce îmi inundă gândul juvenil
Îmi cos cu soare-n vis o amintire
Şi acopăr totul cu figuri de stil!...
Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

36
 Primăvara din fiecare zi

Natura şi-a dat jos mantia albă şi rece. Ziua este la început de drum. Noaptea părăseşte
cerul ca o Cenuşăreasă ce se furişează de la bal cu speranţa că nimeni nu o să-i observe lipsa,
iar în locul ei urcă domol scările cerului soarele cu paşi de diamant. Razele, ca nişte dungi de
foc, luminează pământul făcându-l să pară un glob aurit. Cupolele de vise împletite cu
mireasma crudă de liliac se înalţă spre văzduhul senin.
E primăvară! Vântul rece şi nemilos este alungat de o rază pâlpâitoare de pasiune.
Pasările în culori de curcubeu admiră sufletul vesel al pomilor şi al florilor care par de cristal.
Fluturii cu aripi catifelate şi azurii se înalţă jucăuş pe cerul parfumat, învăluit în şoapte
tainice. Împletiri de glasuri de bucurie cutreieră pădurea săgetată de fire diafane de flăcări
ce-şi risipesc cu dărnicie blândeţea pe pământ.
Acesta este tărâmul copilăriei mele! Vise ce se ţes frenetic în inima mea, ploi de
lumină ce se revarsă pe pământ, locul unde numai ficţiunea există şi ce-i mai important:
toate necuvântătoarele pot râde, pot iubi, pot rosti speranţele… Noaptea, chiar dacă uneori
este înfricoşătoare, îmi place să stau de vorbă cu regina sa, auria lună, şi cu fiicele sale,
argintiile stele.
Respir şi simt această primăvară în fiecare zi. Aceasta este lumea de care nu vreau să
mă despart vreodată!

Silviu Mihai
Clasa a VIII-a B
Prof. Violeta Bucur

37
 Primăvara

Primăvara minunată
S-a lăsat mult aşteptată.
După viscol şi zăpezi
Eşti fericit să o vezi.

Un biet şi firav ghiocel,

Alb şi mic ca vai de el,
A dat startul la-nflorire
Florilor din omenire.

Parfumul lor s-a răspândit

Şi întreaga lume a vestit
Că acum, după mult timp,
Primăvara a sosit.

Rubiana Drăgan
Clasa a V-a A
Prof. Izabela Stăncioiu

38
Lacrimă arsă pe-ntreg pământ

Pe o aripă de vânt,
Am născut un pur cuvânt.
Şi-n condei am înmuiat
Lacrima - un sfânt liant.

Ruga frântă a lui Hristos

Preschimbat-am într-un fir tors
Şi-am cusut a ei alură...
Toamna vine de mă fură.

Aripa de timp uitată

A pictat o mândră fată
Cu ochi negri-ruginii
Ce se varsă pe câmpii.

Şi-ntr-un suflu de candoare

Ar picta cu frânt-ardoare
Cerul migălit în pete,
Mângâind un blând sticlete.

S-a prelins pe-ntregi câmpii

Împodobind mândrele vii
Şi s-a ars, s-a stins, s-a dus
Adormind întreg pământ.

Ioana Ceposu,
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

39
 Realitate iernatică, ruptă din vis

Încerc să adorm în mirosul de cozonac cald, dar liniştea asurzitoare mă ţine trează.
Părăsesc patul moale şi mă aşez pe scaunul vechi şi amorţit de lângă fereastră. Afară, norii ţes
şaluri albe dealurilor obosite şi le cos cu fir de argint. Funii de fluturi unesc cerul cu pământul
într-o mare de alb.
Sub broboada albă a codrilor se strânseseră toate neamurile pădurii, aşteptând parcă un
miracol, o speranţă. Luna devenise de un mat incandescent în spatele norilor plumburii. Un
lac scânteie în lumina pală -aproape stinsă- a nopţii, legănându-se rigid în suflul îngheţat al
vântului.
Toate astea şi atâtea altele îmi readuc aminte că a venit iarna...!
Cerul în reflexii cenuşii-albastre împleteşte talazurile unui ocean celest. Un zumzet
pierdut în tăcerea depărtării îmbată suflarea cea cu buzele lipite de orizont.
Deodată, albul pare că-mi sparge fereastra aburită, împodobită cu flori de gheaţă.
Geamul rămâne intact... Ciudat! Simt că albul pătrunde în camera caldă, acoperindu-mă cu
vraja lui pură. Sufletul mi se răceşte, iar inima îşi încetineşte pulsul...
Nimic magic! Fascinată de visarea iernatică de afară, deschisesem geamul... Spiritul
pierdut în neaua rece încă mai rătăcea prin labirintul reginei frigului, nemaigăsind calea către
sine, calea către mine. Mii de ace îmi înţeapă obrajii îmbujoraţi... Sufletul m-a regăsit!
Stelele îmi zâmbesc naiv, cântându-şi reveria şi dorul, iar luna mă mângâie cu o rază
de speranţă candidă.
Trag aer în piept şi sinapsele îmi zvâcnesc frenetic de atâta iarnă, de atâta somn...
Închid geamul şi cu greu îmi iau la revedere de la peisajul feeric care mi-a ţinut companie
atâta timp. Mă aşez în patul care mă aştepta cu braţele deschise de ore bune. Somnul mă
cuprinde, în inima mea nemaiexistând nici tristeţe, nici emoţie, nici bucurie, nici iubire, toate
fiind eclipsate de ceva mult mai puternic, mai actual... Acum trăiesc un singur sentiment de
iarnă, o realitate iernatică ruptă din vis!

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

40
 Regăsire…

O rază jucăuşă de soare îmi gâdilă pleoapele leneşe. Parcă mă trezesc dintr-un lung şi
dulce vis de iarnă. Mă regăsesc în mugurii fragezi care se desprind temători de ramuri şi se
avântă în adierea dulce, primăvăratică, cu arome de frunze crude.
Din pânza subţire de verdeaţă se împrăştie un parfum proaspăt de ghiocei care mă
învăluie nestingherit într-o mare de tinereţe şi parcă mă înalţă triumfător peste fluturii
neobosiţi, ameţiţi pe cerul înflorit de atâta verde, de atâtea culori ale petalelor deschise.
Revărsarea curcubeului inspiră cântecul renaşterii, risipindu-l în văzduhul în care
mocneşte răsuflarea umedă a pământului dornic de primăvară.
Parcă eliberate dintr-o colivie ferecată, mii de vieţuitoare mărunte ţâşnesc grăbite. O
gărgăriţă mută mă alege să-i fiu soră naturii-mireasă. Inocenţa sufletului meu se regăseşte în
măreţia primăverii. Devin micuţă şi fragilă floare de cais, iar inima-mi tresare, lăsându-se
prinsă în bucuria jocului vieţii noi.
Şi astfel, sub calda binecuvântare a soarelui, din înălţimile seninului albastru, primesc
botezul verdelui crud şi privesc ca într-o oglindă fermecată acest spectacol al naturii, hrănită
de elixirul tinereţii, al frumuseţii şi al visării.

Paula Daniela Stoicescu

Clasa a VIII-a B
Prof. Violeta Bucur

41
 Dulcea Primăvară

După ce Baba Iarna a ţinut sub stăpânirea sa atâtea luni întregi natura, acum şi-a
luat rămas bun de la noi, lăsând loc surorii sale mai mici.
Zâna Primăverii, stăpâna florilor, aduce cu ea zile mai lungi şi mai călduroase,
adierile înmiresmate ale pământului reavăn, clinchetele zglobii ale clopoţeilor aflaţi la
gâtul mieilor zburdalnici, chemările pline de bucurie ale păsărilor călătoare ce se întorc
cu drag la noi în ţară, zumzetul necontenit al harnicelor albine care caută nectarul dulce
al florilor primăvăratice.
Razele timide ale auriului soare străbat cu greutate norii cei pufoşi, topind
încet-încet zăpada care a ocrotit grijulie grâul. Sub mângâierea lor caldă, firişoare de iarbă
ca smaraldul, ghiocei argintii şi viorele plăpânde se deşteaptă şi îşi înalţă spre ele fruntea
îndrăzneaţă. Întreaga zare azurie e plină de un freamăt vesel ce anunţă trezirea la viaţă
a întregii naturi. Pe ramurile golaşe mugurii cruzi încep să plesnească, anunţând că în
scurt timp pomii vor îmbrăca o haină nouă.
Clinchetele suave ale ghioceilor anunţă cu veselie sosirea acestui anotimp al
speranţei şi al reînvierii. Bine ai venit, dulce Primăvară!

Mirabela Olaru
Clasa a V-a B
Prof. Violeta Bucur

42
 Simfonia nopţii

Noaptea îşi apleacă braţele-i firave deasupra orizontului, împroşcându-l cu fulgere fără
glas. Timpul îşi întinde leneş clipele şi, croşetând cu andrelele misticului, creionează un peisaj
nocturn într-o câmpie de paragină şi scrum.
Bruma densă şi umedă se aşterne, purificând fiecare element al naturii. Luna cea
atotputernică îşi ocupă locul grandios în înaltul cerului. De-o parte şi de alta a acesteia, stelele
creează o poveste inocentă celor doi îndrăgostiţi ce savurează maiestuosul decor nocturn.
Înmiresmatele flori îşi pleacă trupul şi îşi încovoiază capetele sub stăpânirea aştrilor celeşti.
Parfumul lor este expulzat frenetic de dogoritoarele guri ale vântului cald, de vară.
Undeva, în depărtare, se aude un cântec de lăcuste ce se armonizează perfect cu bătaia
vântului printre frunzele copacilor. Noaptea se anunţă a fi plină de mistere.
Pe poteca ce desparte câmpia de parc, cei doi îndrăgostiţi se plimbă, ţinându-se de
mână. Povestea lor este brăzdată de sentimente, emoţii şi trăiri. De acum încolo, noaptea le va
fi cămin, iar luna prieten pe veci.
E atât de frumos să priveşti cerul înstelat, lacul luminat de raze de argint, să auzi
zumzetul licuricilor, cântul firav al greierilor! E atât de frumos să petreci o noapte în mijlocul
naturii, sub clar de lună!
Frumoasa zeiţă a nopţii te atrage să-i fii alături, să cutreieraţi împreună lumea în
căutare de aventuri.
Ce este mai frumos decât o aventură alături de un prieten drag? Răspunsul este simplu:
o noapte mistică în care cele mai importante fiinţe să le regăseşti în înaltul cerului, undeva
printre stele, dansând în simfonia nopţii.

Silvia Stanciu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

43
 Toamna

E toamnă... Totul ȋn jurul meu este uscat. Frunzele arămii şi roşii cad pretutindeni,
ramurile copacilor uscaţi sunt ca nişte mâini subţiri, iarba moale, cândva proaspătă şi verde e
acum acoperită de flori uscate… E frig şi a început să plouă. Picuri foarte fini pică peste tot,
parcă încercând să le redea viaţa. Plouă şi mai tare.
Intru în casă şi de la geam privesc afară. Nu e atât de rău că vine toamna... Dar era mai
bine vara! Nu este rău că e mai frig… . Dar ce cald era vara! Vara. Cuvântul acesta îmi răsare
pe buze ca o floare de curând deschisă. Mi-e dor de ea. Mi-e dor de bucuriile pe care le
aducea, de căldura şi farmecul ei. Dar toamna ce îmi aduce? Ea … îmi aduce prietenii înapoi
după o vară lungă. Îmi aduce fructe zemoase şi dulci. Îmi aduce…FERICIRE. Ea nu este
numai tristeţe, ci şi bucurie.
Toamna este o regină a culorilor. Când priveşti la frunzele suflate cu aur roşu şi cu raze
de soare, parcă ţi se încălzeşte sufletul. Ea are tenul măsliniu, ochii care te înduioşează şi te
fac să-i priveşti continuu, părul roşcat prins cu frunze, mâinile albe ca de ceară şi sufletul
curat. Se mişcă uşor printre pomi cu părul fluturând şi trece pe lângă tine fără să îţi dai seama.
Ea încoronează pomii cu alaiul ei.
Toamna este un anotimp minunat şi trebuie să te bucuri de el. Trebuie să crezi că ea îţi va
fi mereu un prieten. Trebuie să te gândeşti la ea ca la o binecuvântare. Dacă n-ar fi toamna,
trecerea de la vară la iarnă s-ar face brusc. Aşa că toamna este ceva ce trebuie preţuit ca o
nestemată scumpă. Pot spune că această toamnă m-a făcut fericită. Dar pe tine?

Ştefania Burtescu
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

44
 Suflu ars de curcubeu

Am încercat să învelesc în uitare o suferinţă pe care nu o pot ascunde nicidecum.

Încerc să scufund gândirea într-o licoare dulce în care zac momente inedite, să inund amăgirea
în fiecare particulă neatinsă, aprinsă, suferindă din amalgamul de amintiri.
Toamna, căci acest nume ponosit îl poartă de atâtea veacuri de cuvântări, piere sub
mângâierea de mormânt a vântului. Este linişte. Adierea vântului tăios şi a miresmei
strugurilor înmărmuriţi, înmuiaţi în îmbrăţişarea focului, întăreşte fiinţa, mă împietreşte odată
cu schimbările radicale ale naturii.
Simt veninul rece al zilelor scurgându-se în mine, simt lacrimile fierbinţi ce s-au
uscat de veacuri arzând pe obrajii încă pârliţi de bătaia focului. Roşul strugurilor compune o
incantaţie suavă, dar prăfuită de stăruinţă şi amar. Simt cum tot auriul zilelor infantile de vară
mă părăseşte, lăsând o fiinţă pierdută, tremurândă. Cu toate că sunt pierdută, ador templul
acestei dureri, iubesc foşnetul frunzelor, mirosul acestora, stinse de seva pământului şi mă
înrădăcinez într-o simfonie de cântece.
Oare unde este curcubeul zvăpăiat al bucuriilor mele, al pulsaţiior copilăriei?
Propagă-ţi culorile asupra noastră, varsă o picătură de milă, stropeşte-ne şi pictează-ne în
culorile tale feerice, în culorile tale vii!
Nu mă lăsa tu, mândră Toamnă, să cad pradă peisajului mort, împietreşte-mi fiinţa în
portretul ascuns, pe care numai cei ce simt tainele tale îl pot mângâia! Neştiutoare, mă
autodefinesc astfel, dar tu îmi încânţi privirea cu sufletul tău ars, ce lasă o sclipire de curcubeu
pe-ntreg pământul.
Timp de două luni pământeşti, împleteşti visele, pictezi în culori ebenine, ruginii,
aurii întreaga suflare pierdută a pământului. Restul timpului zaci obosită, te aşterni în
mormântul tău de culori, îţi aşterni culcuşul şi îţi pleci capul, lăsând sfânta ploaie să îţi
răcorească trupul fierbinte.
Nu ai obosit să arzi precum edenul? Nu ai adormit în parfumul nopţilor tale negre?
Nu ai obosit să auzi a mea chemare frântă, sub ploaia ta de rugăminţi celeste? Lasă-mă să îţi
mângâi sufletul capturat de curcubeu, dă-mi voie să rotesc o singură dată cununa ta de rouă,
”Toamnă dragă!”
Ioana Ceposu
Clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

45
 Iubesc iarna!

Uraaa! A sosit iarna, anotimpul meu preferat. A coborât tăcută, într-o noapte albastră,
din nori pufoşi. Ca o funingine albă au căzut fulgii din tavanul plumbuit al cerului.
Dimineaţa, totul era luminos, iar zăpada strălucea pe crengile copacilor ca o beteală.
În văzduh nu se mai vedeau decât perdelele de fulgi care pluteau necontenit ca nişte
minusculi dansatori, dezlănţuiţi în cea mai fantastică feerie a valsului. Spectacolul lor mă
ameţea.
Deodată, tăcerea de diamant a paradisului îngheţat se sparge în mii şi mii de cioburi.
Clinchete cristaline de copii invadează cu bucurie magia lui. Aleargă cu patinele, se dau cu
săniuţele pe derdeluş, se bat cu bulgări, fac îngeri de lumină orbitoare şi oameni de zăpadă, ba
cheamă şi gerul să le dea câte o mână de ajutor. Mânios, acesta ciupeşte de nas un băieţaş şi
apucă de urechi pe altul. Dar băieţii nici nu-l simt, căci sunt prinşi cu totul în jocurile iernii şi
au obrajii ca focul. De fapt, adevărata odihnă a fulgilor este pe pământ, pe ramuri sau pe case.
Pe obrazul fierbinte al copiilor nu pot sta mult, căci se topesc din dragoste pentru ei.
Mă bucur că iarna a venit cu adevărat! Fiecare anotimp are pentru mine o semnificaţie
aparte şi freamătul său îmi răscoleşte sufletul într-un fel anume. Primăvara îmi înalţă speranţa,
vara mă odihneşte şi-mi dăruieşte vacanţa mare, toamna mă îmbogăţeşte şi mă aureşte, iarna
mă înveseleşte cu sclipiri de vis şi joc etern. Iubesc cel mai mult iarna şi cred că mulţi dintre
voi sunteţi la fel!

Antonia Tronaru
Clasa a V-a B
Prof. Violeta Bucur

46
 Simfonie nocturnă

Luna ca o amforă varsă popoarele de stele peste oraşul adormit... Noaptea îşi ascunde
vântul sub vălul de întuneric, plecat şi el într-o beţie de lumină. Muzica privirilor eterne
răsună în acorduri de încântare şi miracol, fantasmă şi candoare...
E-atâta vară-n aer, încât miroase a mister şi a visare... Din leagănul de-argint al unei
flori răsare alt parfum: de trandafir. Grădina toată pare glazurată cu argint şi miere... S-au
scurs probabil din medalionul de chihlimbar al lunii, din pandantivul agăţat la colierul nopţii
cu mărgele de onix şi steluţe aurite...
De acolo de sus, pare că mă strigă un glas de înger... O şoaptă din Univers mi-ajunge
la urechi:
- Copilă! aşa mi-a spus cerul...
Cu inima cât un purice, am răspuns:
- Da!... iar apoi, vocea mi-a fost stinsă de vântul cald, latent, aşa cum amurgul suflă
cu buze roşii în flacăra soarelui... Bolta pare că a amuţit şi ea sau poate că nu-mi spusese
nimic ...
Mă resemnez, trag aer în piept şi mă aşez pe banca din curtea cea îmbrăcată în lumină
sacră. Pulsul îmi încetineşte, respiraţiile mi se răresc, iar sufletul intră într-o hibernare
estivală.
Din când în când, mă mai trezesc cu mintea inundată de murmurul florilor, de fâlfâitul
aripilor, de foşnetul duios al frunzelor... De fiecare dată când aud câte ceva mă gândesc:
„Oare unde sunt?” şi amintindu-mi că am adormit în aerul curat şi proaspăt de afară, mă
liniştesc.
Simfonia nopţii nu prea m-a lăsat să dorm, dar a fost mai odihitoare decât orice somn.
Acum că marea de întuneric îşi risipeşte valurile line, natura se arată mai frumoasă ca
oricând... Taina dispare, misterele sunt dezlegate, totul devine firesc şi concret.
Farmecul acestei nopţi de vară s-a dus spre alte lumi, dar cum, după orice zi urmează o
noapte, abia aştept să mă cuprindă vraja altei nopţi, să reintru în noua atmosferă cantabilă,
paradoxală...

Adelina Niculescu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

47
 Timp…

Albumul trăirilor îmi răscoleşte trecutul în căutare de emoţii. Simt cum timpul susură
lin printre roadele imaginaţiei mele. Se contopesc.
Inima-mi pulsează ameninţător. Sângele cald este pompat înăuntrul meu frenetic. Îmi
domină tot corpul.
Mă simt controlată de ceva cu totul şi cu totul magic. Nu sunt eu, mă comport ciudat.
Sunt copleşită de emoţii, iar o lacrimă limpede îmi curăţă tenul rozaliu.
Ochii mei mari, de un verde – smarald, strălucesc în razele soarelui. Acesta parcă
doreşte să mă orbească, să-mi sece izvorul sufletului, să-mi ia pe furiş amintirile mele
ducându-se în neant.
Nu vreau să-mi pierd amintirile! Ele sunt cele care m-au făcut să devin cu adevărat
om.
Timpul trece. Clepsidra vieţii îşi pierde nisipul. Printre firele aurii se regăsesc rareori
licăriri de speranţe. Clepsidra mea suferă.
Singurele lucruri care mi-au mai rămas sunt amintirile. Doar ele fac viaţa mea să
meargă mai departe şi să ocolească obstacolele. Tot ceea ce va rămâne în urma mea vor
reprezenta regăsiri în marea trecere.
Pe cerul senin, pe plaja fierbinte şi undeva în jurul soarelui va rămâne gravată cu fir de
curcubeu trecerea mea prin lume. Voi rămâne doar o amintire, o regăsire în timp.

Silvia Stanciu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta

48
 Toamnă atunci, acolo - toamnă acum, aici

Toamnă. Stau în casă şi prin geam, portalul către lumea de acolo, cercetez fiecare
mişcare, aud fiecare sunet ca şi cum ar fi aici. Frunzele ruginii cad. O ploaie de nostalgie se
aşterne pe pământ şi în sufletele noastre. Fiecare dintre noi îşi împrospătează amintirile. Pică
frunzele formând un covor de întrebări, de nedumeriri. Oare de ce pică? De ce acum? Când
faci primii paşi în viaţă nu ştii, eşti prea mic. Dar acum ştii?
Acolo, undeva în adâncul inimii se află un răspuns. Amintirile spun o poveste.
Povestea vieţii lor începe aşa. Când vine cel de-al treilea anotimp, ele privesc în jurul lor.
Copiii care altădată se jucau cu ele pleacă. Începe şcoala. Ele rămân singure şi de ce să nu
plece şi ele? Să fie oare aceasta povestea lor?
Când descopereai toate lucrurile care acum fac parte din viaţa ta, nu te gândeai că
toamna poate fi şi ea un anotimp important pentru tine. Atunci lucrurile păreau prea dificile,
însă acum eşti capabil să înţelegi tot. Dar povestea frunzelor, povestea toamnei, nu este încă
desluşită...
Aici, vântul adie uşor şi aduce cu el încă o poveste, povestea ploii. Oare de ce plouă?
Lacrimile mărunte ale cerului cad peste inimile noastre. Mintea e tulbure, sufletul e neliniştit.
Vălul străveziu ce coboară de acolo, de undeva din infinitul cer ne linişteşte, ne aduce o mare
de gânduri frumoase, gânduri ce ne ȋnfloresc un mic zâmbet pe buze. Chiar e adevărat?
Atunci, când ploua, era urât, nu aveai cum să te mai joci, cum să cercetezi natura.
Acum vezi altfel ploaia. Începi să înţelegi viaţa şi tot ce e ȋn jurul tău, dar nu e nimic gata
încă.
Acum, începi un nou an şcolar, un nou capitol din viaţa ta. Oare de ce trebuie să mergi
la şcoală? Îţi faci noi prieteni care te sprijină şi îţi sunt aproape când ai nevoie de ei. Înveţi să
înţelegi tot ce te înconjoară şi să respecţi persoanele de lângă tine, dar şi natura. Aceasta e
adevărata poveste.
Când erai mic voiai să ajungi la şcoală numai din curiozitate. Acum vii la şcoală
fiindcă trebuie, dar nu realizezi că aceasta face parte din viaţa ta, e o parte a familiei tale.
Poveştile tuturor anotimpurilor, ale obiectelor, ale oamenilor le afli aici, dar poţi să le faci
propria poveste.

49
 Acum, aici, în mintea ta se nasc multe întrebări, multe răspunsuri, multe poveşti. Sunt
sigură că te întrebi care e povestea adevărată. Aici, răspunsul îl găseşti acolo, ascuns în
gândurile tale. Adevărata poveste e cea în care crezi cu adevărat.
Nu te teme să te întrebi lucruri cărora crezi că nu le poţi afla răspunsul! Răspunsul e în
mâinile tale.
Acum ai aflat adevărata poveste a toamnei?
Elisa Dan
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

50
 Vino, primăvară nouă!

După obositoare şi îndelungi aşteptări, după veacul iernii grele, a venit primăvara.
Natura şi-a dat jos mantia grea şi rece, iar primăvara, fiica cea tânără şi frumoasă a anului,
a poposit pe pământ îmbrăcată în haine noi şi strălucitoare. Blândele raze de soare au desfăcut
din mugurul amorţit primul ghiocel, vestind primăvara.
Ce minunată este primăvara! Totul renaşte la viaţă! Mănunchiul strălucitor al razelor de
soare se răsfiră din înalt ca nişte cupole de vise împletite cu mireasmă, luminând întregul zării
nesfârşit. Natura e în sărbătoare!
Păsările cerului au prins de veste că a venit bunul anotimp. Cea dintâi rândunică, venită de
departe, taie albastrul cerului ca o săgeată, iar mierla fluieră vesel în zăvoi. Zumzetul albinelor
harnice, zborul bezmetic şi jucăuş al fluturilor albaştri, trilurile neobosite ne îndeamnă la joc
şi voie bună. Toate păsările cerului, în culori de curcubeu, admiră sufletul vesel de pomi şi
florile de cristal.
Ne îmbie parfumul amărui al liliacului înflorit, frunzele proaspete ca nişte fluturi verzi şi
catlifelaţi, pomii încărcaţi de lumină şi culoare.
Se aud dulci împletiri între glasul lacului străveziu şi plânsul moale al pârâielor umflate.
Spre seară e umbră, pace şi răcoare, e o linişte deplină ce te îndeamnă la visare, iar
noaptea, printre neumblatele cărări ale stelelor, apare feerică luna. Pe deal, în depărtare, se
aude cântecul inocent al unei cete de copii, întarziaţi pe afară de atâta bucurie, care glăsuiesc
în cor: ,,Vino, primăvară nouă!”

Antoniu Vasile
Clasa a VI-a A
Prof. Georgiana Manta

51
 Pagina cvintetelor
Iarna
Argintie, feerică,
Îmbracă, aşterne, sculptează,
Privelişte ninsă de trecerea timpului,
Iluzie.
Adelina Niculescu, Luiza Milea, Silvia Stanciu
Clasa a VIII-a C
Prof. Georgiana Manta
Primăvara
Enigmatică, castă,
Renaşte,desenează, cântă
Bucuria unui nou început,
Ingenuitate.
Curcubeul
Diafan, etern
Pulsează, vibrează,
Transpune suflete în culori
Tablou.

Cireşul
Solemn, suav
Renaşte, creşte, dăruieşte
Mireasă din pânza efemeră a neantului,
Esenţă.
Ioana Ceposu, clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

Primăvara
Feerică, frumoasă
Reînvie, readuce, reconstituie
Toată natura revine la viaţă,
Schimbare.
Vlad Tebeică, clasa a VII-a B
Prof. Georgiana Manta

52
Cuvânt şi culoare

53
54
Copacii sunt...

55