Intamplare intr-o zi de iarna

Venise iarna cu zapada si frig care strabateau orasele aglomerate, precum si

varfurile muntilor. Alaturi de colegi si diriginta, eram intr-un parc natural si de abia
incepusem un traseu care urma sa ne duca pana aproape de nori. Pregatisem ghiozdanele si
eram gata pentru un drum lung.
Urcand la pas, admirand peisajul iernal care ne motiva sa mergem mai
departe. Pasarile cantau de pe crengile copacilor inalti incarcate cu gramezi mari de nea, ca
niste podoabe reci de argint. La jumatatea traseului, doamna diriginta a decis sa facem un
popas, pentru ca eram obositi. Dupa ce ne-am odihnit putin, copii au inceput sa se dea pe
derdelus cu sania. Ma asezasem pe sanie, iar, deodata, aceasta a inceput sa fuga cu tot cu
mine. Aluneca precum un covor fermecat pe o adiere de vant. Un aer rece imi sufla in fata,
iar zapada imi buciuma tot corpul. Dupa niste manevre inspirate, am reusit sa opresc sania
in ultimul moment, chiar inainte de a intra in dragii mei colegi. In franare, sania s-a
dezechilibrat, iar eu m-am rastogolit in zapada pufoasa. M-am ridicat in picioare si mi-am
dat seama ca eram plina de zapada, precum un om de zapada. Am inceput sa rad, iar cu
mainile inmanusate m- am scuturat de neaua cristalina.
Venise timpul sa ne continuam traseul. Mi-am luat de haturi saniuta si am
pornit, din nou, la drum spre poalele muntilor. Pe parcursul plimbarii, gandul mi-a ramas tot
acolo sus, izolati de viata de zi cu zi , intr- un parc in care am reusit sa ma distrez cu adevarat.