Îngerul copilăriei mele

Mama, cel mai frumos, duios și scump cuvânt... Mamei mele i s-a dat minunatul nume de
Angela. Când rostesc acest cuvânt, dintr-odată parcă o ființă angelică se apropie de sufletul meu
și îl mângâie ușor, aducându-i pace și liniște. Chipul ei arată ca un trandafir ce se
deschide și are în polenul lui o dragoste nemărginită, ce niciodată nu se ofilește. Cu privirea ei
caldă, îmbrățișează orice suflet nevinovat. Ochii săi negri ca murele îmi dau curaj și putere să
merg prin lume. Ea e mereu senină ca albii ghiocei răsăriți la sfârșit de iarnă, și aduce speranță și
liniște. Îmbracă cele mai frumoase haine, de parcă ar fi la nunta vieții. Părul ei mătăsos și negru
ca abanosul îmi aduce aminte de serile întunecate de vară, cu sclipirile blânde ale lunii.
Făptură delicată și blândă, mama alungă tristețea din gîndurile mele și invită bucuria să
mă însoțească tot timpul. Ea îmi alină sufletul cu iubire și veselie atunci când sunt posomorât.
Sufletul mamei mele este blând și are o bunătate nesfârșită față de toate vietățile pe care le
întâlnește.
Eu apreciez la mama mea că are așa de multă grijă de mine. Este ca un înger pentru
mine, fără de care cred că nu aș face nimic în viața aceasta. Ea m-a ajutat și mi-a fost aproape la
fiecare pas.

Ea este minunea mea și eu sunt minunea ei...