Legenda Primăverii

Afară este o lume de basm. Colţul fraged al ierbii şi-a dezvelit

căpşorul pentru a intra în visul naturii. E primăvară, anotimpul fetiţei cu codiţe împletite, în
crengile copacilor, cu un chip ce-l vede omul cu sufletul plin de credinţă, în apele cele
mai limpezi ale râului. Fetiţa a cărei poveste este tulburătoare.
 
Alături de bunicul lui, Andrei ascultă legenda primăverii: „Cândva, era un copil cu un suflet ce
nu cunoştea păcatul, cu ochi calzi ca ai unui miel. Era fata unui om bogat şi a unei femei crude.
Avea mai mulţi fraţi şi surori, care iubeau banii şi răutatea, ca părinţii lor. Primăverii, fetei cu
codiţe, nu-i plăceau aceste lucruri, ci adevărul, dreptatea, oamenii simpli şi iubirea, de care nu
avea parte. Părinţii Primăverii aveau un castel în deşert, iar asta o chinuia pe fată. Visa
să audă râul curgând repede, melodios, să simtă colţul ierbii sub picioare şi să audă glasul pădurii
răsunând.
 
Într-o zi, ea a plecat de acasă pentru că se săturase de minciuna şi ura din jur. Mergea rătăcind
prin deşert de parcă auzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar fi fost fata
lui. Era obosită, moartă de sete, dar totuşi mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un
loc sărăcăcios, dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă pe fată ce îşi doreşte mai
mult. Primăvara a răspuns:
- Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.
 
Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre ce au cuprins deşertul. Părinţii Primăverii şi-
au dat seama de lipsa ei şi au început să se vaite şi să-şi regrete faptele rele. Fetei i se rupea
inima când vedea aceste lucruri. Ceru să se întoarcă şi să-şi mai vadă o dată părinţii şi fraţii.
Dumnezeu o trimise ca un înger pentru a desface blestemul. Când a pus piciorul pe pământ,
acesta a înverzit, au răsărit copaci şi s-au auzit râuri curgând şi păsări cântând. Toţi şi-au cerut
iertare de la ea şi i-au  spus că vor să trăiască ca nişte oameni obişnuiţi în împărăţia lui
Dumnezeu. Acum ei locuiesc acolo şi speră ca lumea să-şi amintească povestea lor şi să nu
facă la fel!”
 
Una din legendele simbolului primaverii ne spune ca odata soarele a coborat
pe pamant, luand chipul unui tanar, pentru a participa la o hora dintr-un sat.
Zmeul cel rau, vazand ca a luat chipul unui tanar, l-a rapit si l-a inchis intr-o
temnita, provocand suferinta intregii naturi. Se spune ca raurile au incetat sa
mai curga, pasarile nu mai cantau… pana nici copii nu mai radeau.
Nimeni nu stia ce sa faca pana cand, un tanar voinic s-a hotarat sa il infrunte
pe zmeu si sa elibereze soarele. Acesta a pornit la drum, avand puterea
multora dintre pamanteni. Calatoria tanarului a durat 3 anotimpuri : vara,
toamna si iarna. Spre sfarsitul iernii, acesta a gasit castelul zmeului si s-au
luptat zile intregi pana cand zmeul a fost doborat.
Slabit si grav ranit , tanarul a reusit sa ajunga pana la temnita soarelui , l-a
eliberat , dupa care a murit , sangele acestuia curgand pe zapada alba. Soarele
a urcat pe cer si a vestit venirea primaverii , umpland de fericire inimile
pamantenilor.

De atunci, tinerii impletesc doi

ciucurasi, unul alb si unul rosu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor
apropiati. Rosul semnifica dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de
culoarea sangelui tanaralui voinic. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea
ghiocelului, prima floare a primaverii.

Povestea ghiocelului

“A fost odată o Rază De Soare – era chiar fata cea mai mică şi răsfăţată a astrului
luminos. Şi, tocmai pentru că era cea mai mică şi mai răsfăţată, tatăl ei o lăsa să
zburde pe unde îi dorea inima.
Şi, iată că, într-o bună zi, Raza De Soare a hotărât să se plimbe într-o grădină.
Acolo era Raiul pe pământ, nu altceva!
Flori, care mai de care mai colorate şi mai parfumate, se unduiau sub adierea
blândă a vânticelului cald de primăvară!
- Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă, pe care să mi-o prind în păr?- a spus Raza
De Soare. Şi, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare şi s-a
înălţat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit mirate către cer şi au început să murmure:
- Aţi văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prinţesa?
- Cu siguranţă că a cules un trandafir – a spus un trandafir mare, catifelat şi roşu,
pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
- Ba eu cred că a fost una dintre noi – a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei
dădeau din capete, încântate.
- Nici vorbă de aşa ceva! – le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fraţii
mei. Nu vedeţi ce frumoşi şi parfumaţi suntem?
Până şi o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susţinut că Raza De Soare
culesese o violetă, si nu altceva!
Numai într-un colţ de grădină cineva plângea. Era un ghiocel mic si firav, a cărui
codiţă fusese ruptă de trena rochiei de aur a prinţesei.
Cum Raza De Soare nu era departe, l-a auzit şi i-a părut tare rău. Şi a rostogolit pe
obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codiţa cea ruptă a ghiocelului,
vindecând-o pe dată.
-Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorinţă vrei să-
ţi îndeplinesc pentru a-mi repara greşeala?
- Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-şi frumosul căpşor în jos.
Dar nu a fost numai atât. Prinţesa-Rază De Soare a venit lângă ghiocel şi i-a spus
aşa:
- Nu vrei frumuseţea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?- a insistat
Raza De Soare.
- Bine, a încuviinţat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie
să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simţit
să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit primăvara!
Şi chiar aşa a fost. Raza De Soare l-a sărutat pe ghiocel şi vraja a fost făcută. Apoi
a dispărut în înaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare
care ne zâmbeşte dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară şi toată lumea ştie
că vremea cea urâtă este pe sfârşite”.

Legende despre flori

BY INFOLIFE · 27TH FEBRUARY 2017
Legenda papadiei (Legende despre flori)
Ingerul a intrebat toate florile unde ar vrea sa traiasca si, pentru ca nu i-a
placut ce i-au raspuns, s-a dus si la o papadie si a intrebat-o si pe ea unde ar
vrea sa traiasca. “Vai – a oftat papadia , – as vrea sa traiesc oriunde as putea
fi găsita repede de copiii care merg la scoala sau care se zbenguiesc si
alearga pe campii. As vrea sa fac fericit pe oricine cu floarea mea pufoasa”.
Atunci ingerul i-a spus: “Tu esti floarea care imi place. Vei inflori primavara si
vei fi numita floarea copiilor“.
Legenda lacramioarei (Legende despre flori)
Legenda spune ca traiau intr-o imparatie un fate si o sora care se iubeau
foarte mult. Cand peste tara s-a abatut o boala grea, surioara a murit. Fratele
s-a dus sa-si planga sora pe campiile si pe vaile unde se jucau. In acele locuri
au crescut flori frumos mirositoare, care au primit numele de lacramioare.
Legenda narcisei (Legende despre flori)
Legenda spune ca o nimfa se îndragostise de Narcis, un tanar foarte frumos
si nemuritor, dar care nu avea voie sa se priveasca in oglinda. Suparata ca
Narcis i-a respins dragostea, l-a îndrumat catre un lac in care el si-a oglindit
fata si, uimit de frumusetea sa, a ramas acolo sa se priveasca. Pentru a nu
muri de foame admirandu-si neincetat imaginea, zeii l-au transformat intr-o
floare care infloreste la sosirea primaverii, numita narcisa.
Legenda panselutei (Legende despre flori)

O legenda germana spune ca panseluta avea pe vremuri un parfum minunat.

Oamenii veneau de departe pentru a o mirosi si calcau in picioare iarba din
preajma lor. Din cauza asta vitele au ramas fara mancare. Vazand aceasta,
floricica s-a dus la Dumnezeu si l-a rugat sa ajute sarmanele vite. Dumnezeu
i-a ascultat ruga si i-a luat panselutei parfumul, dar a inzestrat- o in schimb cu
o mare frumusete.

Legendele Martisorului

Frumoasa sarbatoare ce marcheaza inceputul primaverii, isi are originea, in

functie de zona, in tot felul de legende care mai de care mai interesante

Sarbatoarea martisorului, simbolul inceperii primaverii, nu este lipsita de

legende de la care se revendica originea sarbatorii. Noi o sa ilustram doar doua
dintre ele, cele mai interesante.

O legenda a martisorului, originara din Moldova, povesteste despre o vrajitoare

a iernii ce se inversunase sa nu lase primavara sa se astearna peste pamant. Zana
primavara daca a vazut ca nu o scoate la capat cu vrajitoarea, a recurs in cele din
urma la un gest extrem. Si-a taiat un deget, iar sangele scurs din rana a cazut peste
zapada. In momentul cand picaturile calde de sange au cazut din rana in zapada
alba, acestea au topit pe loc toata zapada. In acest fel, iarna a fost alungata, iar
intrepatrunderea dintre albul zapezii si rosul sangelui a inspirat snurul
martisorului, simbolizand ziua de 1 martie, odata cu care, cel putin din punct de
vedere calendaristic, primavara isi reintra in drepturi.

Intr-o alta legenda a martisorului, se spune ca soarele se preschimba adesea intr-

un frumos flacau pentru a veni pe pamant si a dantui in horele de prin sate.
Afland despre acest obicei al soarelui, un balaur fioros i-a luat urma pe pamant
si l-a rapit, inchizandu-l intr-o temnita a castelului sau.
Intrucat astrul solar nu s-a mai aratat pe cer, pasarile si-au oprit cantecele,
iar copii si-au pierdut harul rasului. S-a ivit atunci un tanar temerar, hotarat sa
elibereze soarele din robie. Multi oameni au mers alaturi de viteazul fecior pana la
castelul balaurului, daruindu-i puterile lor, in asa fel incat sa poata iesi invingator
in lupta cu maleficul monstru.

Tanarul a facut drum lung pana la castel. A mers incontinuu vara, apoi toamna, si
tot mergand s-a facut si iarna. Cand tocmai se termina iarna, a ajuns la castelul
balaurului.

Dupa o lupta pe viata si pe moarte, de-a lungul careia a fost grav

vatamat, feciorul a reusit sa infranga balaurul si sa izbaveasca din temnita
soarele. Sangele izvorat din ranile sale adanci s-a scurs peste imaculata zapada, si,
inainte ca primavara sa se faca simtita, tanarul si-a dat duhul.

Pomii au inverzit si au inflorit, pasarile si-au trimis cantecele fericite catre

ceruri, iar copii si-au adus aminte a rade in hohote. Oamenii nu au uitat insa
vitejia si daruirea viteazului ce eliberase soarele, si, la inceputul fiecarei
primaveri, au inceput a impleti snurul martisorului (un nume de alint al lunii
martie) dintr-un ciucur rosu, aducand aminte de sangele varsat de fecior, si un
ciucur alb, culoarea neintinata a zapezii.

Originile sarbatorii martisorului totusi nu sunt cunoscute exact, dar prezenta

acestei sarbatori atat la romani cat si la bulgari (sub numele de Martenita) este
considerata ca fiind in stransa legatura cu substratul comun daco-tracic, anterior
romanizarii dacilor si slavizarii tracilor de pe teritoriul bulgar.

Astazi, martisorul este purtat intreaga luna martie, dupa care este prins de

ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta aduce belsug in casele
oamenilor. Se zice ca daca cineva isi pune o dorinta in timp ce atarna martisorul de
pom, aceasta se va implini numaidecat. La inceputul lui aprilie, intr-o mare parte a
satelor Romaniei pomii sunt impodobiti de martisoare.

Tradiţiile legate de Mărţişor sînt vechi de peste 8.000 de ani, istoria acestora datînd
încă de pe vremea Tracilor. Singur Mărțișorul este un mic simbol făcut din două
fire de lînă de culoare albă și roșie.
Ce semnifică aceste fire colorate?
Se consideră că culoarea roșie produce cel mai puternic efect asupra simţurilor,
fiind simbolul frumuseţii, tinereţii, sănătăţii şi bogăţiei. Este asociată în multe
culturi arhaice venirii primăverii, naşterilor şi căsătoriilor, aşadar începuturilor. De
asemenea, protejează la trecerea dintr-un anotimp în altul, în special pe cei mici; în
acest sens, încă şi azi se pun fleoncuri roşii la viţei, mânji, miei şi la copiii noi
născuţi.

Iar albul se consideră puritatea, lumina, nemurirea, inocenţa, devotamentul,

sfinţenia interioară, speranţa.

Ce ne spune legenda?
Lupta dintre bine si rau
Un mit al poporului român cu privire la mărţişor povesteşte cum Soarele a coborît
pe Pămînt în chip de preafrumoasă fată. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în
palatul lui. Atunci păsările au încetat să cînte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi
lumea întreagă a căzut în mîhnire. Văzînd ce se întîmplă fără Soare, un tînăr
curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat
palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă.

Tînărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi
a luminat întregul pămînt. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar
tînărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse.
Sîngele cald i s-a scurs pe zăpadă, pînă cînd l-a lăsat pe tînăr fără suflare. În
locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii.

Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legînd cu o aţă două
flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi
aminteşte de curajul tînărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a
primăverii.

Lupta primăverii cu iarna

Conform unei alte legende populare, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primavara
a iesit la marginea padurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de
porumbari, de sub zapadă rasare un ghiocel. Ea a hotarat sa-l ajute și a început a da
la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, vazand aceasta, s-a înfuriat și a
chemat vîntul și gerul să distrugă floarea.

Ghiocelul a inghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mîinile ei, dar
s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picatură de sînge
fierbinte care, cazînd peste floare, a facut-o sa reînvie. În acest fel, Primăvara a
invins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizeaza sîngele ei roșu pe zăpada albă.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de
ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele
oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de
pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte
din satele Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. 

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI
începe undeva în vremuri îndepărtate când bunicile probabil nu le povesteau
basme nepoţeilor la gura sobei şi nici puricele nu era potcovit cu 99 de ocale.
Soarele, probabil săturat de plafonarea în care s-a cufundat în înaltul cerului şi
deasemeni resemnat cu ideea că Luna nu va fi niciodată "mireasa" lui, coborî
printre pământeni, luând chipul unui bărbat chipeş, "un tânăr voivod cu păr de aur
moale" bucurându-se alături de ei, de efervescenţa horelor întinse în mijlocul
satului. Insă bătrânul dragon de la capătul celălalt al lumii, urmărindu-1 pe Soare în
incursiunea sa itinerantă în mijlocul oamenilor şi nesuportând ideea că nu poate
face şi el acelaşi lucru, îl răpi pe acesta aruncându-1 în întunericul celei mai adânci
pivniţe a castelului său. Privaţi de căldura şi lumina Soarelui, copiii au încetat să
mai râdă, păsările au încetat să mai cânte, de altfel întreaga natură cufundându-se
într-o aşa- zisă "hibernare." Şi cum în orice poveste, basm, legendă, existenţa unui
erou este vitală, un brav tânăr decise să meargă să elibereze Soarele, încurajat de
susţinerea celorlalţi. După o călătorie lungă şi anevoioasă ce s-a prelungit de-a
lungul a trei anotimpuri: vara, toamna si iarna, tânărul ajunse la castelul zmeului,
luptându-se cu acesta zile şi nopţi până reuşi să-1 învingă şi să redea lumina
naturii, prin eliberarea Soarelui.
Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească şi să se bucure din nou, însă
primăvara nu a sosit şi pentru tânărul erou, care, sleit complet de puteri după lupta
purtată, îşi dădu sufletul, sângele cald curs din rănile sale căzând pe zăpada
imaculată. Astfel pe parcurs ce aceasta se topea, din pământ începură să răsară
nişte Firave flori albe, mesageri ai primăverii, ghioceii. De altfel, când ultimul
strop de sânge al tânărului se scurse pe albul zăpezii, acesta muri fericit şi împăcat
că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obişnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb şi celălalt roşu,
care dăruit fetelor, să-1 poarte ca amuletă, ca mărţişor.
SIMBOL AL PRIMĂVERII, conform arheologilor, mărţişorul datează de peste opt
mii de ani, are origini latine şi este denumirea populară a lunii Martie.
Sărbătorindu-se în prima zi a lunii martie, obiceiul mărţişorului este specific
poporului român, originile lui aflându-se în credinţele şi practicile agrare.
Strămoşii noştri sărbătoreau Anul Nou la 1 Martie, lună care purta numele Zeului
Marte, ocrotitorul câmpului şi al turmelor, cel care simbolizează renaşterea naturii.
Vechii traci atribuiau aceste virtuţi Zeului Marsyas silen, cel despre care se crede
că a inventat fluierul. Acestui zeu i-au fost dedicate sărbătorile primăverii, ale
florilor şi fecundităţii naturii.
Confecţionate din cânepă sau lână, iar mai târziu, cele două fire, alb şi roşu
formau, înnodate, un şnur în formă de opt de care se legau ulterior monede de aur,
argint sau bronz, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori.
Metalul din care erau confecţionate monedele - mărţişor semnificau statutul social
al celei care-l purta, iar cele două culori reprezintă continuitatea vieţii după moarte,
victoria binelui asupra răului, după cum bine ne-a confirmat-o şi legenda, a
primăverii asupra iernii. Cele care purtau mărţişoare din pietricele, le vopseau în
alb şi roşu, le inşirau pe o aţă şi le purtau la gât.
Conform legendei, culoarea roşie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce este
frumos şi rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea,
sănătatea şi ghiocelul, prima floare care apare primăvara.într-o altă interpretare,
culoarea roşie este atribuită femeii, iar albul, inţelepciunii bărbatului, împletirea
celor două culori simbolizând unirea forţelor care dau naştere vieţii.
Albul şi roşul sunt culorile cu care se împodobesc primele oi care intră în stână, dar
şi primul plug ieşit la arat, sunt simboluri ale sexelor, folosite atât în bradul de
nuntă, cât şi la cel de înmormântare.
Fetele purtau mărţişorul până când înfloreau pomii, apoi îl legau de trunchiul
acestora, iar cu moneda, la Sf. Gheorghe, işi cumpărau brânza şi vin roşu. Credeau
că altfel vor avea tot anul o faţă albă, frumoasă şiîmbujorată.
In prima zi de primăvară, ţăranii noştri obişnuiau să pună funii roşii şi albe în
ramurile pomilor din livezi pentru a atrage rod bogat, la coarnele vitelor, la porţile
grajdurilor, la torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului şi a duhurilor
malefice, dar şi pentru invocarea puterii regeneratoare a vieţii.
La începutul secolului XX, mărţişorul se dăruia copiilor în dimineaţa de 1 martie,
înainte de răsăritul soarelui. Se spune despre cei care poartă mărţişorul că vor fi
sănătoşi şi frumoşi ca florile, drăgăstoşi, bogaţi, norocoşi, feriţi de boli şi de deochi
Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de români. în unele zone,
mărţişorul se poartă pe perioada zilelor Babelor, sau până la Florii, apoi se agaţă de
crengile unui pom din grădină. Se crede că, dacă pomul va rodi, purtătorul
mărţişorului va avea noroc.
Mărţişorul va rămâne astfel peste veacuri ca "funia anului", cea care adună laolaltă
cele 12 luni, în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular, vara şi
iarna.

Леженда трандафирулуй
Trandafirul, invaluit in legende si mister, catifelat si adulat, cu un parfum imbatator, a fascinat
dintotdeauna cu farmecul sau. Simbol al iubirii, sursa de inspiratie pentru artisti, utilizat ca
ingredient in vechi ritualuri magice, leac de sanatate si izvor de frumusete, trandafirul este cea
mai cunoscuta si, probabil, cea mai iubita floare.
Prezent in mitologia greaca, romana, indiana sau persana, precum si in legendele populare
romanesti, a inflacarat intotdeauna imaginatia oamenilor.
Datorita structurii lui cu multe petale a fost asociat labirintului, dar si timpului circular. Dupa
numele lui, in limba greaca rhodon insemnand trandafir, a fost botezata insula Rhodos.
De-a lungul timpului, au aparut mai multe legende in legatura cu aparitia trandafirilor pe pamant,
despre primirea anumitor culori sau despre modul in care trandafirii au inceput sa aiba spini.
In mitologia greaca se spune ca trandafirul, inca de la crearea lui a fost destinat sa fie cea mai
frumoasa si speciala floare de pe pamant. Se poveste ca, zeita florilor, Chloris, a creat trandafirul
din trupul unei nimfe moarte, care ii era foarte draga. In memoria acesteia si pentru a dainui
amintirea ei pe pamant a creat o floare fara pereche in lume, trandafirul. Si pentru a realiza acest
lucru Chloris a cerut ca fiecare dintre zei sa-i daruiasca cate ceva din atributele lor. Astfel,
Afrodita i-a dat frumusetea, Dyonissos i-a daruit trandafirului parfumul sau ametitor, cele 3 gratii
i-au oferit stralucirea, farmecul si veselia, Vantul de primavara, Zephyr, a dat la o parte norii
pentru ca Apollo sa-l lumineze si sa-l infloreasca. In final, Ares i-a dat spinii, pentru ca
trandafirul sa-si poata apara frmusetea neasemuita.
Tot in mitologia greaca, trandafirul, ca floare si simbol al dragoste, este asociat cu zeita
frumusetii Afrodita. Legendele spun ca trandafirul a aparut impreuna cu zeita frumusetii, din
spuma marii, inconjurand-o ca o ghirlanda. Dupa cum afirma Anacreon, trandafirul a luat fiinta
din spuma alba ca laptele, care invelea corpul Afroditei, cand zeita dragostei a iesit din unda
marii. Tot in legatura cu zeita Afrodita, se spune ca trandafirul s-ar fi nascut din sangele lui
Adonis, ucis de Ares, drept pedeapsa ca indraznise sa se indragosteasca de Afrodita sau ca
trandafirul rosu ca sangele ar fi aparut din lacrimile Afroditei amestecate cu sangele lui Adonis,
ranit mortal de un mistret salbatic.
O alta legenda povesteste ca micul mesager al dragostei, jucausul Cupidon a fost “inarmat” cu un
arc si o tolba cu sageti. Si a mai primit un dar: un gingas trandafir, din partea Afroditei. De-
atunci, trandafirul a ramas pentru indragostitii din lumea intreaga un simbol al iubirii pure. Alte
legende ne relateaza ca trandafirul s-ar fi nascut din surasul jucausului Cupidon, iar spinii sai ar
fi de fapt, sageti metamorfozate ale micutului zeu al iubirii.
Istoricii relateaza ca regele Frigiei, Midas (caruia Dionis i-a indeplinit dorinta de a transforma tot
ce atinge in aur) ar fi avut in gradina lui nemaipomenitii trandafiri cu 60 de petale. Homer scrie
in Eliada ca scutul lui Ahile si coiful lui Hector erau impodobite cu trandafiri, pentru a-i apara in
lupta.
Trandafirul domina nu numai mitologia greaca, ci si pe cea romana. Diana, zeita vanatorii, isi
revendica aceasta floare. Se spune astfel ca, Rhodanthe, o preafrumoasa fata care cucerea inima
oricarui muritor ce o vedea, nesocotea insistentele nenumaratilor petitori, fiind indragostita doar
de Soarele cel stralucitor. Ignorati, tinerii pretendenti au spart usa casei hotarati sa o rapeasca pe
Rhodanthe. Maniata si mahnita de aceasta intamplare, dar si pentru a o proteja, Diana a
transformat-o intr-un trandafir, iar pe tineri, pentru a-i fi aproape, in spini. Exista insa si varianta
in care la mijloc ar sta gelozia si nu mahnirea Dianei. Astfel Rhodanthe, asaltata de nenumaratii
ei pretendenti, s-ar fi refugiat in templul indragitei zeite, numai ca fecioara divina, vazand
frumusetea fetei, fiind cuprinsa de gelozie, a preschimbat-o intr-o floare de trandafir, iar pe
tinerii inflacarati care au sfaramat portile templului, in spini.
Tot in cultura romana, sarbatoarea Rosalia din Roma antica (nume provenit de la trandafir) era
sarbatoarea stramosilor si avea loc in fiecare primavara. Romanii asezau pe mormintele
consortilor trandafiri zdrobiti, simbol al inimilor indurerate. Prin traditie, mormintele stramosilor
erau presarate cu petale de trandafiri, coroane de trandafiri roz erau atarnate de cruci, trandafirul
fiind simbolul regenerarii. Sarbatoarea Rosalia a fost preluata in crestinism sub numele de
Rusalii.
Musulmanii credeau ca trandafirii au fost creati din lacrima Profetului Mahomed. Un mit hindus
ne spune ca una dintre sotiile lui Vishnu, protectorul lumii, ar fi aparut dintr-un trandafir. Cei doi
mari zei s-ar fi certat in legatura cu cea mai frumoasa floare. Vishnu prefera trandafirul iar
Brahma (creatorul universului), care nu mai vazuse niciodata un trandafir, a ales ca cea mai
frumoasa floare, un lotus. Se spune ca in momentul in care Visnu i-a aratat lui Brahma
trandafirul acesta a ramas foarte impresionat de frumusetea lui si a trebuit sa fie de acord ca
floarea de lotus nu este mai frumoasa decat trandafirul. Si pentru a recunoaste ca Vishnu a avut
dreptate, Brahma a creat din petale de trandafiri, pe zeita Lakshmi, ce avea sa-i devina sotie lui
Vishnu.
O legenda ne spune ca in Gradina Raiului toti trandafirii erau de culoare alba - simbolul puritatii.
Cand Adam si Eva au facut pacatul stramosesc si Dumnezeu i-a izgonit din Paradis, trandafirii
de rusine s-au inrosit. De atunci, trandafirii rosii semnifica dragostea pasionala, sunt cea mai
gingasa modalitate de a spune - te iubesc. O alta legenda spune ca primul rozariu era facut din
flori reale de trandafir.
Conform unor legende medievale, trandafirii au aparut, in Bethleem, in mod miraculos, in urma
rugaciunilor unei frumoase fecioare, acuzata pe nedrept si condamnata sa fie arsa pe rug. Poate
ca nici o alta floare nu ne face sa simtim puterea iubirii, asa cum o face trandafirul.
In legatura cu spinii trandafirilor, Zarathustra spune ca acestia sunt inventia diavoleasca a
spiritului raului, Ahriman. O legenda romaneasca spune aproximativ acelasi lucru: Dumnezeu a
creat trandafirul, iar diavolul pentru a distruge creatia lui Dumnezeu, i-a facut spinii. Intr-o alta
legenda se spune ca in Paradis trandafirul era lipsit de ghimpi, acestia aparand doar dupa pacatul
originar si izgonirea din gradina divina a lui Adam si a Evei. Datorita spinilor sai, trandafirul a
devenit un simbol al patimilor lui Iisus, astfel ca trandafirul rosu semnifica martiriul.
Legat de diferitele culori ale trandafirului exista multe legende. Se spune ca la inceput,
trandafirul era numai alb si ca s-ar fi transformat in rosu cand Jupiter a surprins-o pe zeita Venus
scaldandu-se intr-un lac inconjurat de trandafiri.
O alta legenda araba povesteste despre aparitia trandafirului galben: profetul Mahomed, aflat
departe de casa, presimte ca sotia sa, Aisha, nu ii este credincioasa si cere in vis sfatul
Arhanghelului Gavriil. Acesta ii spune sa se intoarca acasa, sa ii ceara sotiei sa arunce din mana
obiectul pe care il are si daca acesta isi va schimba culoarea, atunci va avea dovada necredintei.
Aisha si-a intampinat sotul cu un buchet de trandafiri albi in mana, care au devenit galbeni atunci
cand au atins apa lacului in care au fost aruncati.
O alta legenda spune ca trandafirii galbeni au fost cei care au starnit razboi intre cele doua
renumite familii engleze - de York si Lancaster. Amandoua familiile aveau ca simbol cate un
trandafir galben iar sfarsitul acestui conflict a adus dupa sine o casatorie si o emblema comuna
(doi trandafiri uniti).
Persanii au o poveste legata de aparitia trandafirul rosu. Ea spune ca o privighetoare s-a
indragostit de un trandafir imaculat de alb si stralucitor. Privighetoarea l-a imbratisat atat de
strans, incat spinii i-au strapuns inima si sangele a colorat trandafirul in rosu. Aceasta poveste
persana l-a inspirat pe Oscar Wilde atunci cand a scris povestea "Privighetoarea si trandafirul".