Legendele florilor de primăvară

Înv. Moraru Marcela, Şcoala NR. 22 “Mircea Eliade”

Prof. Bondoc Olguţa Mihaela, Grup Şcolar “Matei Basarab”

Florile doar prin imaginea lor reprezintă frumuseţea si puritatea. Florile

de primăvara ni se par poate cele mai frumoase, căci vin si ne încântă ochiul cu prezenta si
coloritul lor după o lunga perioada de culori terne, după anotimpurile de toamna si mai ales cel
de iarna, când toata natura începe sa se trezească la viata. Pe lângă frumoasele flori încep sa
apară şi primele insecte atrase de coloritul lor frumos si de mirosul pe care-l răspândesc. Astfel
printre pozele de mai jos, veţi găsi si câteva cu fluturi si albine, bucurându-se de polenul si sucul
pe care-l oferă florile.

Frumuseţea florilor se reflecta si in imaginea simbolica pe care ele o reprezintă.

Floarea de ghiocel – Legenda , mit , simbol

Cu denumirea ştiinţifica de “Galanthuş nivaliş” , din familia

“Amarylidaceae” , ghiocelul este numit si “frumoasa fata a lunii
februarie” sau “emblema/simbolul primăverii timpurii” .

Originar din Asia Mica si Europa de est , ghiocelul reprezintă , alături

de garoafa, floarea tradiţională a lunii ianuarie .In greaca , numele
“galanthus” semnifica “floare alba ca laptele” , iar “nivalis” este un
adjectiv latin însemnând “asemeni zăpezii”.

Intr-una din legendele despre ghiocel, se spune ca atunci când

Dumnezeu i-a alungat din rai pe Adam si Eva , pământul era in anotimpul iernii, fiind intru totul
acoperit de zăpadă .Eva a îngheţat si a început sa plângă , amintindu-si cu regret de grădinile
paradisului. Pentru a o consola , Dumnezeu a transformat câţiva fulgi de zăpadă in flori de
ghiocei. Potrivit acestui mit , ghioceii sunt cele dintâi flori apărute pe pământ.

Intr-o altă varianta a acestei povesti, odată ajunsa pe pământ, Eva era întristată la amintirea
minunăţiilor raiului. De când fusese alungată , alături de Adam , din paradis, nu înflorise nici o
floare , iar zăpada acoperea ţărâna zi de zi. Un înger venit sa îi aducă mângâiere Evei, a prins un
fulg in palmă, a suflat asupra lui , iar el a căzut pe pământ sub forma celui dintâi ghiocel. Aceasta
prima floare a pământului a retrezit speranţa muritorilor.

In legendele lui I.I.Mirea , aflam următoarea legenda despre floarea de ghiocel…

Un înger călătorea intr-o buna zi prin înălţimea cerului, legănându-se printre stelele strălucitoare.
El se apropia de fiecare stea si , de ici de colea, culegea cate o floare. După ce culese din fiecare
stea , el se pogora pe pământ si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si dispăru sub bolta
albastra.
Florile de pe pământ, care văzuseră îngerul strălucitor, fără sa vadă ce floare luase cu el, se
întrebau care sa fie sora lor pe care îngerul a cules-o si a dus-o cu el !

- Este un trandafir-ziceau trandafirii.

- Este un crin alb ca si îngerul - ziceau crinii.

- Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decât o lalea - zicea, îngâmfându-se, o lalea
foarte frumoasa.

Chiar micşuneaua, care-i aşa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca îngerul luase o micşunea.
Deodată din înaltul cerului, o lacrima pica si veni sa strălucească pe ghiocelul care avea o
tulpiniţă ruptă. Îngerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:

- Sărmana floare, floare cu adevărat modesta! Fiindcă te-am rupt, cere-mi o răsplată! Spune-mi
ce ceri !?

Ghiocelul tăcu.

- Vrei tu mirosul trandafirului?

- Nu!

- Drăgălăşenia lalelei?

- Nu!

- Vrei să fii albastră ca floarea de liliac?

- Nu!

- Ce doreşti atunci?

- Fiindcă ai plăcerea sa-mi dăruieşti ceva, fa sa mă nasc si sa înfloresc îndată ce se duce zăpadă.
Oamenii amorţiţi si îngheţaţi de viscol si de ger, când m-or vedea si când vor simţi mireasma
mea dulce, sa se simtă încălziţi si mângâiaţi ca se apropie primăvara.

Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintâi floare care ne zâmbeşte după o iarna posomorâta.

In limbajul florilor, ghiocelul este un simbol al speranţei si consolării ori alinării. Totodată,
floarea de ghiocel reprezintă un simbol al unui prieten gata sa ti se alăture in vremurile de
răstrişte.

A vedea un ghiocel in vis semnifica puritatea, nevoia de perfecţiune , renaşterea, speranţa , noi
oportunităţi după o perioada lipsita de activitate ; înseamnă ca ieşi dintr-o zona a întunericului,
îndreptându-te către lumina si o noua atitudine sau perspectiva.

Legenda Lăcrămioarei

Legenda spune ca trăiau odinioară, in mijlocul unui castel din basme

doi copii de rege: un băiat si o fata. La naştere, cei doi copii primiseră
de la zâna lor cea buna cele mai minunate daruri: frumuseţe,
înţelepciune, cuminţenie. Cei doi copii crescuseră împreuna si îşi
petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se in grădinile
castelului, grădini pline de flori. Din păcate, atunci când copiii au
împlinit 10 ani o boala nemiloasa a cuprins ţinutul in care locuiau si întregul lor regat a fost
cuprins de jale. Printre cei atinşi de boala aceasta nemiloasa s-a numărat si fata regelui, care
devine din ce in ce mai slaba si pana la urma moare. Băiatul regelui care ţinea foarte mult la sora
lui de care era nedespărţit a început atunci sa plângă si nu s-a mai putut opri. Atunci lacrimile
sale s-au transformat in nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile si grădinile
unde se jucau pana atunci cei doi prinţi. Prinţul a fugit de la castel si s-a ascuns in lume, pentru a
nu fi văzut de ceilalţi ca îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de
lăcrămioare.

In afara de aceasta legenda a lăcrimioarei, puteţi sa mai aflaţi ca dăruirea unei flori de
lăcrămioare sugerează dragoste ascunsa, neîmpărtăşită. Cel care face cadou persoanei iubite un
buchet de lăcrămioare nutreşte pentru aceasta o dragoste pura, incomplet materializata.

Se mai spune ca persoana care iubeşte lăcrămioarele este o persoana

timida, gingaşă si care tinde sa îl idealizeze pe cel care-l iubeşte.

Legenda Brânduşei

Legenda spune ca Brânduşa era fata cea mai mica a împăratului Florilor.
Pe vremea când trăia Brânduşa, împărăţia ei era condusa de un zmeu, care
in fiecare an sacrifica cate unul dintre bărbaţii din împărăţie. Când a
împlinit 20 de ani, aceasta s-a căsătorit cu un prinţ pe care îl iubea nespus
de mult. La numai o zi de la nunta lor, prinţul este răpit de zmeu si dus in
castelul acestuia spre a fi sacrificat.

In ciuda insistentelor tatălui ei, Brânduşa refuza sa lase salvarea soţului ei pe mana armatei
tatălui ei si porneşte ea singura în căutarea zmeului si a bărbatului ei. Întâlnind zmeul, aceasta îl
provoacă la lupta în săbii si paloşe, reuşind pana la urma, după 7 zile si 7 nopţi sa îl ucidă pe
acesta si sa îşi salveze iubitul.

Brânduşa este o floare care simbolizează sentimente puternice si devotament, legături strânse atât
de dragoste, cat si de prietenie.Cel care dăruieşte unei femei Brânduşe nutreşte pentru aceasta o
dragoste puternica si pasionala. Femeia căreia ii plac Brânduşele este o femeia puternica,
devotata, care pune pasiune in tot ceea ce face.

Numele de Brânduşa sugerează putere si curaj. O persoana cu numele de

Brânduşa pune pasiune si loialitate in tot ceea ce face si va face tot
posibilul pentru a-si atinge idealurile.

Legenda Viorelei

Prinţesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului şi împărătesei
regatului florilor. Datorită frumuseţii ei nemaivăzute, a fost ursită de cea
de-a douăsprezecea ursitoare să fie răpită de Zâna Florilor la vârsta de 12
ani. În ciuda tuturor eforturilor părinţilor de a o păzi, Viorica este răpită de zână în primăvara
anului stabilit şi transformată într-o floare albastră. De atunci, Viorica înfloreşte primăvara. Aşa
cum prinţesa a trăit doar 12 ani, se pare că vioreaua rezistă, de obicei, doar 12 săptămâni până
când se ofileşte.

Legenda Narcisei

Narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic,

căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe
câmpii. Fiind şi foarte frumos, se spune că ar fi răpit inima
multor nimfe, dar nici una din ele nu putea spera ca dragostea
să îi fie împărtăşită. Se spune chiar că una dintre nimfe,
Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea.
Chiar şi aşa, îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate
cuvintele pe care acesta le rostea. Zeiţa Nemesis (a
răzbunării), văzând cât de crud şi de indiferent este tânărul, se hotărăşte să-l pedepsească: i-a
ursit să nu iubească pe nimeni niciodată, dar să se îndrăgostească de el însuşi, găsindu-şi astfel şi
moartea. Nu peste mult timp, ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda
apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos, Narcis căzu şi se înecă. Nimfele au venit
să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă.

Legenda zambilei

Zambila, numită şi hiacint , are denumirea ştiinţifică de Muscari racemosum , "Muscari"

însemnând in limba greaca "mosc" , un parfum atrăgător specific
anumitor specii.

Se spunea ca Hyacinthus era tovarăşul preferat a lui Apollo si ca

era iubit de către Zephyr , Vântul de Vest. Intr-o buna zi , când
Apollo si Hyacinthus se întreceau in aruncarea discului , Zephyr ,
care privea de departe competiţia ,a devenit extrem de gelos
datorita frumuseţii si tinereţii lui Hyacinthus .Atunci când a ajuns
rândul lui Apollo sa arunce discul , Zephyr l-a deviat cu o suflare
in capul lui Hyacinthus. Îngrozit , Apollo a încercat sa oprească
sângele care se scurgea din rana prietenului sau .Era , insa , prea
târziu , iar atunci când Hyacinthus a murit , sângele sau vărsat pe
pământ s-a transformat intr-o floare care ii poarta numele pana in ziua de azi. Apollo a aşezat
trupul tovarăşului sau pe bolta cerească , sub forma unei constelaţii.

Florile de zambila (hiacint) erau dedicate lui Apollo , zeul soarelui si al artelor. De aceea , aceste
flori sunt folosite ca simbol al "jocurilor si sporturilor" , dar si al grabei , îndrăznelii sau semeţiei.
Intr-o alta legenda se spune ca floarea de hiacint a răsărit din sângele lui Ajax , a cărui înfrângere
de către Ulysses in disputa legata de armele lui Achilles , l-a aruncat intr-o stare de nebunie.
Orbit de furie , Ajax a omorât toate oile armatei greceşti , luându-le drept inamicii săi , iar atunci
când si-a dat seama ce făcuse , s-a sinucis , din sângele lui apărând o floare roşie , purtând
iniţialele sale , "ai".

Zambila albastra semnifica constanta (in dragoste) , iar cea roşie sau roza simbolizează o natura
jucăuşă. Atunci când primeşti in dar o zambila purpurie de la un prieten sau iubit (a) cu care
tocmai ai avut o ceartă, floarea constituie un simbol însemnând :"Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă".
Zambila alba semnifica "drăgălăşenie si frumuseţe netăinuita / neascunsa " sau mesajul "Mă voi
ruga pentru tine" , in timp ce zambila galbena este un însemn al geloziei.