Albinuţa Uţa-Uţa, povestire de Patricia Lidia

lbinuţa Uţa-Uţa era cea mai mică din stupină. Hărnicuţă din cale afară, îi plăcea mereu să se joace în
timp ce strângea grijulie nectar din flori şi să cânte:

Eu sunt Uţa, albinuţa,

Şi în flori mă tot dau huţa,

Şi îmi umplu găletuţa

Cu nectar luat cu mânuţa!

Cum zbura ea voioasă din floare în floare, cu găletuşa în mână, a rămas împotmolită într-o păpădie.

- Ajutor! Ajutor! strigă albinuţa. Să mă ajute cineva!

Degeaba a strigat după ajutor, nu o auzea nimeni; tot jucându-se, nici nu şi-a dat seama ce departe e de
casa lor. După un timp, obosită, s-a aşezat pe un fir de polen şi a început să plângă:

- Vine seara, eu ce mă fac? Nu pot dormi aici...

- Dar de ce nu? s-a auzit o voce piţigăiată.

- Cine e acolo? a întrebat albinuţa speriată.

- Sunt eu, Fluturaş Coconaş. Nu mă recunoşti?

- Fluturaş, ajută-mă! Nu pot ieşi din floare! Uite, şi găletuşa mi s-a afundat în polen!

- Albinuţă, dar tu ai aripioare! De ce nu încerci să zbori afară?

- Am încercat şi încercat, dar mai rău m-am afundat! Mai mult, uite, a venit seara, şi păpădia şi-a închis
petalele peste mine!

- Ce spui dacă îi cântăm ceva frumos?

- Dar eu sunt Albinuţă, tu eşti Fluturaş, noi nu ştim cânta aşa de frumos!

- Noi, nu, dar Greieraş Drăgălaş e cel mai mare cântăreţ din ţinut!

- Şi oare va vrea să ne ajute?

Şi cum încercau să îşi dea seama ce e de făcut, dintr-o micuţă scorbură s-a auzit un cântec de jale:

Cri-cri-cri, cri-cri-cri...

Cri-cri-cri şi iarăşi cri,

Noaptea iar se lasă gri,

Greu e singur să mai fii...

- Ascultă, Albinuţă, este chiar Greieraş!

- Greieraş, Greieraş, ajută-mă, te rog!

Greieraş, cum şi-a auzit numele strigat, cum a sărit într-acolo. Ţup-ţup-ţup şi imediat a ajuns lângă cei
doi prieteni neajutoraţi.

- Cu ce vă pot ajuta, dragii mei? Ce mă bucur să vă văd!

- Greieraş, ajută-mă să ies din polenul păpădiei! A venit seara, ea s-a închis, iar eu am rămas prins!

- Şi cum te pot ajuta?

- Haide să îi cântăm împreună!

Şi astfel, toţi trei au început să îi cânte păpădiei:

Ghemotoc viu

Cu puf auriu

Sfioasă floare,

Tu, ca un soare

Din cel micuţ

Cât un bănuţ,

Desfă-te mare,

Las-o să zboare

Pe Albinuţa

Ce stă sărăcuţa

Tristă şi ea!

Să zboare ar vrea

Către-a sa mamă,

Care, bag seamă,

E-ngrijorată
Ca să o vadă!

Impresionată de cântectul celor trei prieteni, păpădia şi-a desfăcut petalele şi i-a eliberat picioruşele din
polen, iar Albinuţa Uţa-Uţa şi-a luat cuminte zborul. Bucuroasă, s-a rotit de câteva ori în aer, a făcut
rotocoale mari şi apoi a aterizat cuminte lângă Greieraş Drăgălaş şi Fluturaş Coconaş şi i-a îmbrăţişat cu
drag.

- Vă mulţumesc pentru ajutorul vostru, dragi prieteni! Nu ştiu ce mă făceam fără voi!

Fluturaşul s-a ridicat şi el în zbor alături de Albinuţă şi a început să bată tot mai tare din aripioare, să îi
scuture polenul de pe aripioare şi picioruşe.

- Doar pentru asta există prietenii, ca să se ajute între ei!

De atunci, cei trei au rămas prieteni buni şi s-au întâlnit în fiecare zi, Albinuţa cutreiera din floare în
floare şi hărnicuţă aduna polen şi nectar, Fluturaş zbura alături de ea, să nu se plictisească, iar Greieraş îi
însoţea, cântându-le şi încântându-i, astfel că toate florile îi primeau cu drag.