A fost odată un mic ghiocel care trăia într-o căsuță mică și

întunecoasă, sub pământ. Trăia acolo singurel, liniștit, în

întuneric șităcere. Într-o zi a auzit la ușa căsuței: cioc!cioc!
cioc!...
− Cine-i acolo? întrebă ghiocelul.
− Eu sunt, ploaia! Aș vrea să mă primești la tine, îi spuse
un glastrist și dulce.
− Nu, nu se poate! Rămâi afară! îi răspunse ghiocelul. Și
continuă să trăiască singurel în căsuța lui. După câteva zile se
auzi din nou:cioc!cioc!
− Cine-i acolo?
− Sunt ploaia, te rog primește-mă înăuntru! zise ploaia cu
glasîncet...
− Nu, nu te pot primi! zise ghiocelul hotărât. Multe zile nu
l-a mai deranjat nimeni pe micul ghiocel! Dar într-o zi, după un
timp, auzi la fereastră un zgomot ciudat, ca o șoaptă...
− Cine-i acolo? întrebă ghiocelul.
− Eu sunt, Soarele! răspunse un glas vesel. Deschide ușa să
intru!
− Nu, nu se poate! Nu te pot primi! îi răspunse ghiocelul
după ce se gândi bine. Și rămase singurel în continuare în căsuța
lui de sub pământ. După un timp a simțit că a crescut și era tare
curios să vadă lumea de afară. Dar nu știa exact când este
momentul să iasă! Într-o zi auzi din nou un foșnet prin gaura
cheii...și un zgomot pe la fereastră!
− Cine-i acolo? întrebă ghiocelul.
− Noi suntem, Soarele și ploaia, am venit pe la tine! Ne
primești? − Bine, bine, acum se poate! răspunse repede
ghiocelul. Vă deschid imediat ușa...

Și imediat ce deschise ușa, Soarele îl apucă de o frunzuliță,

ploaia de cealaltă și îl scoaseră afară din căsuța lui de sub
pământ!
− Hai, floare frumoasă, hai afară la lumină! strigară cele
două glasuri către ghiocel. Și imediat ghiocelul se trezi afară, pe
o câmpie verde! Soarele îi încălzea frunzulițele firave iar ploaia
îi uda rădăcina. Se simțea foarte fericit și știa că acum era timpul
să iasă din căsuța lui de sub pământ: venise primăvara, trebuia să
anunțe la toată lumea! Astfel, ghiocelul și prietenii lui au anunțat
împreună sosirea primăverii.