Sunteți pe pagina 1din 5

Anexa nr.

3
la Regulamentul cu privire la regimul juridic al cadourilor

Republica Moldova
Aparatul Președintelui Republicii Moldova
(denumirea entității publice)

REGISTRUL
DE EVIDENȚĂ A CADOURILOR ADMISIBILE
nr. 01-11/IX

anul 2022

trimestrul IV
Nr. de Data, luna Numele, prenumele Numele, prenumele Descrierea relației Descrierea Valoarea Decizia luată în Soarta cadoului
Înregistrare și anul beneficiarului persoanei/denumire (personală, împrejurărilor de piață a raport cu cadoul admisibil (se
predării cadoului admisibil, a instituției care a profesională) în care a fost cadoului admisibil (se indică indică, după caz,
(descrierea funcția deținută oferit cadoul dintre beneficiar și primit cadoul admisibil una dintre cele trei returnat
cadoului) admisibil persoana/ admisibil (lei) decizii luate de beneficiarului,
instituția Comisie1, precum și returnat
(denumirea) care a numărul și data beneficiarului ca
oferit cadoul procesului-verbal) urmare a
admisibil răscumpărării sau
trecut în
proprietatea
entității publice2)
și data

19 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Reprezentanții profesională Întrevedere de 1 900 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova organizațiilor care lucru proprietatea Aparatului Aparatului
Covor țesut manual sprijină oamenii în etate Președintelui Republicii Președintelui
în stil tradițional Moldova Republicii Moldova
moldovenesc, Proces Verbal nr.19 din
150x50 cm 24.10.2022 24.10.2022

20 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Petr Fiala, profesională Vizita de lucru în 5 250 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Prim-ministrul Republica Cehă proprietatea Aparatului Aparatului
Vază din cristal Republicii Cehe Președintelui Republicii Președintelui
negru, realizată Moldova Republicii Moldova
manual de sticlarul Proces Verbal nr.20 din
și designerul ceh 24.10.2022 24.10.2022
Anna Jožová,
Republica Cehă

21 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Teodor Buzu, profesională Întrevedere cu 1 350 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova artist plastic moldovean diaspora, în proprietatea Aparatului Aparatului
Tablou - portretul stabilit cu traiul în contextul vizitei Președintelui Republicii Președintelui
lui Ștefan cel Mare Republica Cehă șefei statului în Moldova Republicii Moldova
și Sfânt, dim. Republica Cehă Proces Verbal nr.21 din
56x40cm, autorul 24.10.2022 24.10.2022
Teodor Buzu

22 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Teodor Buzu, profesională Întrevedere cu 550 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova artist plastic moldovean diaspora, în proprietatea Aparatului Aparatului
Carte -monografie, stabilit cu traiul în contextul vizitei Președintelui Republicii Președintelui
autorul Teodor Republica Cehă șefei statului în Moldova Republicii Moldova
Buzu, 2016 Republica Cehă Proces Verbal nr.21 din
24.10.2022 24.10.2022
23 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Salome Zurabișvili, profesională Vizita de lucru în 5 799 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Președintele Georgiei Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Set - colier și Moldova Președintelui Republicii Președintelui
brățară din perle cu Moldova Republicii Moldova
închizătoare din aur Proces Verbal nr.22 din
galben 24.10.2022 24.10.2022

24 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Membrii Camerei profesională Vizita de lucru în 550 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Reprezentanților din Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Farfurie decorativă Congresul SUA Moldova Președintelui Republicii Președintelui
cu imprimarea Moldova Republicii Moldova
stemei Statelor Proces Verbal nr.23 din
Unite ale Americii 25.10.2022 25.10.2022

25 21.10.2022 Maia Sandu, Președintele Markéta Pekarová profesională Vizita de lucru în 6 580 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Adamová, Președintele Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Broșă cu pietre Camerei Deputaților a Moldova Președintelui Republicii Președintelui
granat, producătorul Parlamentului Moldova Republicii Moldova
Granat Turnov, Republicii Cehe Proces Verbal nr.24 din
Republica Cehă 25.10.2022 25.10.2022

26 28.10.2022 Maia Sandu, Președintele Majestatea Sa profesională Vizita de lucru în 350 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Margareta, Custodele Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Farfurie decorativă Coroanei Române Moldova Președintelui Republicii Președintelui
cu imprimarea Moldova Republicii Moldova
însemnelor Proces Verbal nr.25 din
regalității române 01.11.2022 01.11.2022

27 28.10.2022 Maia Sandu, Președintele Majestatea Sa profesională Vizita de lucru în 220 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Margareta, Custodele Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Carte „Margareta. Coroanei Române Moldova Președintelui Republicii Președintelui
Trei decenii ale Moldova Republicii Moldova
Coroanei Proces Verbal nr.25 din
1990-2020”, autor 01.11.2022 01.11.2022
Sandra Gătejeanu
Gheorghe, 2019

28 11.11.2022 Maia Sandu, Președintele Roberta Metsola, profesională Vizita de lucru în 200 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Președinta Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Farfurie decorativă Parlamentului European Moldova Președintelui Republicii Președintelui
cu logoul Moldova Republicii Moldova
Parlamentului Proces Verbal nr.26 din
European 14.11.2022 14.11.2022
29 28.11.2022 Maia Sandu, Președintele Ilia Darkiașvili, profesională Vizita de lucru în 560 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Ministrul de Externe al Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Tablou cu imaginea Georgiei Moldova Președintelui Republicii Președintelui
orașului vechi Moldova Republicii Moldova
Tbilisi, lucrat Proces Verbal nr.27 din
manual, 01.12.2022 01.12.2022
dim. 22 x 18 cm

30 28.11.2022 Maia Sandu, Președintele Ilia Darkiașvili, profesională Vizita de lucru în 14 600 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Ministrul de Externe al Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Broșă din argint Georgiei Moldova Președintelui Republicii Președintelui
filigranat și emailat Moldova Republicii Moldova
cloisonné realizată Proces Verbal nr.27 din
de artistul georgian 01.12.2022 01.12.2022
Thea Gurgenidze,
Tbilisi, Georgia

31 30.11.2022 Maia Sandu, Președintele Kais Saied, profesională Vizita de lucru în 400 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Președintele Republicii Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Set - bombonieră și Tunisiene Tunisiană Președintelui Republicii Președintelui
recipient pentru Moldova Republicii Moldova
odorizant de cameră Proces Verbal nr.28 din
din sticlă, realizat 02.12.2022 02.12.2022
manual, Tunisia

32 30.11.2022 Maia Sandu, Președintele Louise Mushikiwabo, profesională Vizita de lucru în 330 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Secretarul General al Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Carte „Le Francofoniei Tunisiană Președintelui Republicii Președintelui
Tranquille affligé”, Moldova Republicii Moldova
autorul Gilles Proces Verbal nr.29 din
Jobidon, Prix des 02.12.2022 02.12.2022
cinq continents de la
Francophonie 2019

33 30.11.2022 Maia Sandu, Președintele Louise Mushikiwabo, profesională Vizita de lucru în 370 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Secretarul General al Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Carte „Tous les Francofoniei Tunisiană Președintelui Republicii Președintelui
enfants dispersés”, Moldova Republicii Moldova
autorul Beata Proces Verbal nr.29 din
Umubyeyi 02.12.2022 02.12.2022
Mairesse, 2019
34 30.11.2022 Maia Sandu, Președintele Louise Mushikiwabo, profesională Vizita de lucru în 450 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Secretarul General al Republica proprietatea Aparatului Aparatului
Carte „Le palais des Francofoniei Tunisiană Președintelui Republicii Președintelui
deux collines”, Moldova Republicii Moldova
autorul Karim Proces Verbal nr.29 din
Kattan , Prix des 02.12.2022 02.12.2022
cinq continents de la
Francophonie 2019

35 13.12.2022 Maia Sandu, Președintele Andrian Guțu, profesională Felicitarea cu 2 880 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Directorul executiv prilejul proprietatea Aparatului Aparatului
Bluză cu broderie Florii sărbătorilor de Președintelui Republicii Președintelui
tradițională și iarnă Moldova Republicii Moldova
etnică, realizată Proces Verbal nr.30 din
manual de 16.12.2022 16.12.2022
producătorul
autohton Florii

36 15.12.2022 Maia Sandu, Președintele Yamada Yoichiro, profesională Ceremonia de 7 470 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Republicii Moldova Ambasadorul Japoniei acreditare a proprietatea Aparatului Aparatului
Farfurie ambasadorilor Președintelui Republicii Președintelui
ornamentală cu un străini Moldova Republicii Moldova
design de Proces Verbal nr.31 din
„Kakitsubata (iris 19.12.2022 19.12.2022
japonez)”, desenată
folosind diferite
tehnici „maki-e”,
brandul japonez de
lac Yamada
Heiando
În situația în care la început a fost adoptată decizia prevăzută la pct. 22 subpct. 3), iar ulterior, întrucât beneficiarul nu a prezentat dovada de plată a diferenței, a fost adoptată
1

decizia prevăzută la pct. 22 subpct. 2), se indică ambele decizii, separate prin bară.

Dacă după trecerea cadoului în proprietatea entității publice, aceasta decide transmiterea lui către muzeu, bibliotecă, instituție, transmiterea gratuită în scopuri de caritate sau
2

înstrăinarea, acest fapt, de asemenea, se indică.

S-ar putea să vă placă și