METODA

DECONSTRUCTIVISTĂ
METODA
DECONSTRUCTIVISTĂ
 DECONSTRUCTIVISMUL
• Paradigmă culturală a postmodernismului
• Fondat de către Jacques Deridda, în anii 60
• Îndreptat contra structurii
• Convingerea fundamentală din care ia naștere
poststructuralismul lui Derrida este aceea că trăim
în clipa de față ,,închiderea unei epoci" sau
,,închiderea metafizicii", adică ,,închiderea"
modelului clasic al gândirii europene.
 DEFINIRE
• Conform lui Derrida, ar fi, astfel, preferabil, să luăm termenul de deconstrucţie nu în
sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci in acela de a reface.
• Prin deconstrucţie se reconstruieşte, în consecinţă, textul, dându-i o altă interpretare,
printr-o analiză profundă, de substanţă, fără a-i respecta vechiul sens, oferit de normele
tradiţionale.
• DECONSTRUCTIVÍSM - Școală (teoretică şi practică) în critica filozofică şi literară,
întemeiată pe deconstrucţie, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact
deosebit asupra gândirii şi practicii literare. Utilizat de J. Derrida în mai multe lucrări,
deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a
exprima un adevăr şi deschide posibilităţi nelimitate interpretării, care nu mai este obligată
să ţină cont de intenţia autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale
semnificaţiei.” (Dicţionarul enciclopedic ilustrat )
 DECONSTRUCTIVISMUL
• o teorie a textului orientată filosofic, nu semiotic
• neagă relația de exterioritate, de neimplicare a observatorului în raport
cu obiectul observat, relație care garanta caracterul ,,obiectiv" și
,,științific" al cercetării
• refuză ideea de metalimbaj și nu opune discursul critic discursului
filosofic sau celui literar, ci le unifică sub semnul unor ,,operații
textuale" similare, care plasează critica la interferența literaturii cu
filosofia.
 Structura în viziunea deconstructivistă
•Structura - concept întemeiat pe ideea unui ,,centru", a cărui menire constă tocmai în
asigurarea unei mari stabilități a structurii, printr-o serie de constrângeri și limitări impuse
jocului pe care sunt înclinați să-l joace semnificanții săi.
•,,Funcția centrului era nu doar aceea de a orienta, de a echilibra și de a organiza structura –
nu se poate, de fapt, concepe o structură neorganizată– ci, mai presus de toate, de a asigura
că principiul de organizare să limiteze ceea ce am putea numi jocul structurii.
•Am putea numi joc absența oricărui semnificat transcendental, considerată și ca nelimitare a
jocului. Acest joc, conceput ca o absență a unui semnificat transcendental, nu este un joc-în
lume, așa cum a fost el până acum definit, ci este un joc liber al lumii” (Deridda)
•Suprimarea ideii de ,,centru" are drept consecință instaurarea unei structuri scăpate cu totul
de sub control, anume instaurarea unui ,,joc liber" al semnificațiilor.
• Astfel, sarcina deconstrucţiei e ,,alegerea conceptelor celor mai problematice şi
manipularea lor ludică în limbaj".
• Obiectivul principal al deconstrucţiei este contestarea capacităţii conceptelor,
argumentelor şi discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a
exprima şi a elucida adevărul.
• ,,Lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue „puneri în
relaţie”, fără puncte originare şi fără momente finale”
• Strategia deconstrucției presupune un ,,dublu gest" sau o ,,dubă scriere": pe de o parte, a
regândi din interior, în cel mai fidel chip, genealogia structurată a conceptelor filosofice
(deconstruindu-le la modul discursiv), iar pe de altă parte a determina, în același timp,
ceea ce această istorie a putut disimula sau interzice, instituindu-se pe sine ca istorie
alternativă tocmai prin intermediul acestor întrucâtva motivate reprimări.
• Principiile deconstrucționismului pot fi comparate, de exemplu, cu cele ale
raționamentelor sceptice emise încă în Antichitate de către scepticul
Agrippa.
• Tropii sceptici ai acestuia subliniază că sunt foarte multe elemente
discutabile sau neînțelese în orice enunț, arătând imposibilitatea cunoașterii
sigure din cauza legăturii strânse dintre toate lucrurile fenomenele existente,
a premiselor ce se exclud reciproc, cât și a apariției unui cerc vicios la
încercarea de a demonstra ceva.
Sensul
latent
Sensul
ascuns
 Viziunea deconstructivistă
Analiza, în profunzime,
structurile sedimentate,
Textul - țesătură, Adevărul nu este
care formează
urzeală elucidat
elementul discursiv al
propriei gândiri.

A redescrie, ca
Accidentele unui text
important, ceea ce
trădează mesajul
metafizica a considerat
esenţial
ca secundar.
 Modus operandi
• Abordarea critică a posibilităţilor limbii de a exprima semnificaţii coerente, clare, finite,
pornind de la analiza intrinsecă a noţiunilor şi textelor, cu scopul de a evidenţia
contradicţiile, inconsecvenţele, impreciziile, inconsistenţa acestora.
• Supune analizei şi pune la îndoială distincţiile conceptuale fundamentale sau opoziţiile,
din filozofia occidentală, printr-o examinare detaliată a limbajului şi a logicii textelor
literare şi filozofice.
• Nu caută să descopere literaturitatea unui text, ci literaturitatea limbajului, prin
literaturitate înțelegând-se structură, dar şi capacitate performatoare, vitalitate, trecere
aproape insesizabilă a cuvintelor în fapte.
• Descoperirea contradicţiei interioare a textului, identificarea „sensurilor reziduale”,
„dorminde”, sau rămase ca moştenire din practicile discursive vechi, întărite în limbă în
forma stereotipurilor gândirii şi transformate (inconştient) de către autor în clişee.
 TEXTUL ÎN VIZIUNEA
DECONSTRUVISTĂ
Textul e reprimat de carte, forța e reprimată de formă, iar jocul – de structură.
Reprimare nu înseamnă însă suprimare la nivelul sistemului, ci la nivelul scriiturii sau al
textului, care mărturisește involuntar și inconștient prezența conceptului ascuns.

Ioana Em. Petrescu raportează textul la alţi doi termeni, care intră în discuţie cu el,
şi anume, text vs carte şi text vs structură.

Textul se opune limbajului ca logos, ca sistem de cuvinte clar definite, de cuvinte-

concept, purtătoare ale unor sensuri inteligibile şi stabile.

Cuvântul, devenit „termen”, îşi dizolvă fixitatea determinată de raportarea lui la un sens transcendent şi se
lasă „ţesut”, „marcat” de alţi termeni, perpetuu redefinit prin introducerea sa într-un sistem de relaţii: în
textul înţeles ca „o reţea de referinţe textuale, […] fiecare aşa-zis «termen simplu» e marcat de urma altui
termen”

Accentul e pe textul neterminat,

fragmentat
 Text fragmentar
• „Fragmentul” contrazice însăşi ideea de totalitate, de structură centrată, de limită
• „Fragmentul” evidenţiază, prin excelenţă, ideea de ruptură, de discontinuitate, opusă
organicismului tradiţional.
• Paul de Man propune conceptul de „model textual mutilat”, aplicabil în fond, prin extensie,
oricărui text parţial citit în relaţie de dependenţă cu textul general. Pentru Paul de Man,
„modelul textual mutilat” dezvăluie „rana sau ruptura ce zace ascunsă în toate textele”.
• În „calitatea” de fragment a poemului lui Shelley, J. Derrida vede „calitatea de a fi
neterminat” definitorie pentru orice text, calitate ce constă în „imposibilitatea de a fixa
hotarele începutului şi sfârșitului lui”.
• Orientare filosofică, nu semiotică
 INTERPRETAREA
• orice interpretare va fi inevitabil greşită
• oricare discurs este iluzoriu; limbajul critic este relativ, imanent greşit, retoric şi
I metaforic ca şi cel al literaturii (din cauza ambiguităţii şi duplicităţii textului literar)

• criticul/scriitorul trebuie să se lase în voia unui joc liber (cu „mărgelele de sticlă”, de
interpretare activă
• nu are ca scop dezvăluirea structurii ascunse a textului prin rezolvarea contradicţiilor
I sale, ci, dimpotrivă, identificarea şi exacerbarea acestor contradicţii

• va identifica perpetuu motivul ne varietur al autoreferenţialităţii în dosul oricărui text

• nonexistenţa valorilor sau a unui reper de referinţă, în care oamenii să creadă şi de care
I să se lege, duce, automat, la dezordinea universală, care, la nivel beletristic, coincide cu
aparenta dezordine textuală
 Deconstrucția

Denunță Detectarea unor limbajul creează

lucruri întunecate încontinuu mituri
dogmatismul

Analiza a metalimbajului
a cuvintelor de
serviciu
terminologiei

Inconștientul, care
cuvintele se relevă prin
parazitare, cercetarea polisemantismul
contradicțiilor,
ticurile verbale accidentelor
 SCRISUL
Polisemantismul cuvântului pune în pericol unitatea potențială
a interpretării textului

Autoritatea limbii vorbite este relevantà în mitologiile

este secundar, el doar
culturii europene: glasul inimii, glasul ratiunii, glasul
transmite
naturii

insinuează sub valul

metaforelor al comparațiilor în generează labirinturi produce dezordine în
sistemul noțiunilor de bază, asociative figurile de stil ale
întinzând capcane autorului limbajului
logocentric,
 SCRIITURA
Scena
locul unde scriitura lansează
semnale disperate
mărturisește: aici a fost
ascuns ceva veritabil înlocuit
cu ceva artificial
dezvăluii țesătura textului
Funcția
Se manifestă:
principală:
Autocomentarii neașteptate,
inoportune, abateri de la autointerpretarea
temă
introducerea unui nivel
schimbarea măștilor
reflexiv suplimentar, prima
povestitorului, prin digresiuni
îndepărtare a sensului literar
lirice
în cadrul aceleiași opere
 Criticul deconstructivist:
Analizează ce a rămas în afara textului
Susține că orice afirmație este prin ceva incorectă, neadecvată. Rolul criticii este de a
sublinia retoricitatea limbajului, de a denunța pretențiile lui de a deține un adevăr
absolut. Axiomele de bază ale oricărui sistem nu sunt decât niște mituri ale limbajului .

Descâlcește firele textului

Are dreptul la greșeală, la o interpretare eronată, nejustificată. Pentru
deconstructiviști istoria criticii este istoria interpretărilor exagerate.
Acordă atenție în primul rând elementelor care în mod tradițional sunt considerate
periferice: personajele episodice, fisuri ale compoziției, fraze neterminate, lacune detalii
incerte.
 EXEMPLU-MODEL
• Deridda a analizat dialogul platonian Fedru, fiind un text
contradictoriu, iar în momentul decisiv Platon a recurs la un mit,
respingând o argumentație rigidă.
• Acest text este văzut ca unul scris fără inspirație, poate atunci când era
bătrân sau tânăr. Textul e plin de erori.
• Derrida nu a acceptat o astfel de interpretare, fiindcă nu poți construi
o argumentare doar pe baza unor cauze externe. Poziția lui Derrida a
fost una principială: textul este bun, este bine gândit echilibrat estetic,
iar nepotrivirile din el doar confirma profunzimea lui, fiindcă asta e
natura scriiturii.
 CONCLUZIE
• Proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a exprima un
adevăr şi deschide posibilităţi nelimitate interpretării, care nu mai este
obligată să ţină cont de intenţia autorului sau de alte determinări
exterioare textului ca surse ale semnificaţiei.
• Scriitura (scrisul) conform naturii sale, specificului său, întrunind
peste tot sensuri antitetice, dar mecanismul culturii noastre al
receptării contemporane e de natura încât noi lichidăm momente care
se exclud logic prin acesta se pierde jocul semnificației. Metaforismul
inițial bogăția semantică a scriiturii pierd valoarea, ca în cazul
transpunerii versurilor în proză. (Derrida)
 Exemplu:
Exemplu: Demascarea germenilor totalitarismului se face prin analiza
frazelor-program ale textelor. O analiză subtilă a elementelor formale
permite darea în vileag a tendințelor mascate. Dacă, de exemplu, un
orator, înarmând-se cu fraze de stânga, apără, în esență, poziția
conservatoare de dreapta, atunci cineva care posedă arta deconstrucției
îl va putea demasca după nuanțele de utilizare a cuvintelor în ,,discurs",
dupà stilistică modul de gândire, care nu se poate nicidecum ascunde în
spatele unor fraze.