Povestea bradului de Craciun

De H.C Andersen
(adaptare)

Intr-o pădure crestea un brad tânăr într-un loc bun, unde avea aer si soare.
În jurul lui creşteau brazi mai în vârstă şi pini. Dar bradul cel mic era nerăbdător
să ajungă mare, şi se grăbea să crească. Nu se gândea la soarele cald şi aerul
proaspăt , nu-l interesau copiii din sat care treceau pe lângă el râzând şi glumind,
plecaţi la cules de fragi şi zmeură.
În anul următor i-a crescut un inel ,apoi după încă un an, unul şi mai mare;
- şi astfel întotdeauna se poate afla vârsta unui brad, după numărul inelelor.
Bradutul suspină la gandul ca daca ar fi mare, ar zări din vârf întreaga lume,
păsările şi-ar face cuib în ramurile sale şi, când ar suflă vântul, vârful s-ar clatină
cu multă solemnitate.
A venit iarnă şi singura bucurie era să ajunga bătrân.Toamna veneau mereu
tăietorii de lemne şi tăiau câţiva dintre arborii cei mai mari şi tânărul brad, care
deja crescuse mult, începea să tremure ori de câte ori îi vedea pe tăietorii
care cădeau la pământ cu un zgomot îngrozitor.
Primavara bradutul intreba randunelele daca i-a vazut pe tovarasii lui ,brazii
cei falnici,iar aceste spuneau ca i-a vazut in catargele vapoarelor.Bradul se
gandea, cum e sa calatoreasca pe mare?In apropierea Crăciunului au fost tăiaţi
mulţi arbori tineri, de-o seama cu bradul nostru, care în continuare nu avea linişte,
dorind mereu să plece. Intreba din nou vrabiile,unde pleaca brazii tineri? Acestea
i-au spus ca in oras ,in case unde sunt gatiti.Atunci se gandi,cat de ine i-ar fi si lui
impodait si la caldura.Degeaba soarele si aerul i-a spus sa se bucure de tineretea
in aer liber,el tot ofta.
De Craciun,oamenii vazandu-l frumos,l-au taiat.Copacul a căzut la pământ
simtind durerea de a fi smuls din căminul sau, din locul în care crescuse. Bradul
a fost adus într-un salon frumos si pus într-o cutie mare plină cu nisip. I-au atârnat
de ramuri mere şi nuci ,lumânărele, în vârf i-a fost pusă o stea mare de hârtie
aurită.Totul era extraordinar! Gândi arborele - ce bine ar fi să mă vadă vrăbiile la
fereastră, brazii din padure... era ameţit de atâta strălucire şi…deodată uşa
salonului s-a deschis larg . Copiii au năvălit spre el că şi cum ar fi vrut să-l
răstoarne ţopăind în jurul lui cu dulciurile şi jucăriile pe care reuşiseră să pună
mâna. Nimănui nu-i mai pasă de arbore.Seara a trecut,iar dimineata servitorii
luara bradul, si-l urcară in pod intr-un colt.A trecut mult timp, zile şi nopţi. Nu
urcă nimeni la el , fusese complet uitat. Se gandi ca la primavara va fi din nou
sadit si va incepe din nou sa traiasca.Dar, vai!cand primavara a sosit avea crengile
uscate si galbene si a auzit cum vorbeau despre el cat e de urat si de trecut,iar el
si-a amintit de vremea cand era tanar si falnic si de toate splendorile ce le avea in
jur:flori,aer,soare,vant,animale,si se gandi cu amaraciune,că mai bine n-ar mai fi
plecat vreodata din locul sau.