Povestea catelusului din padure

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti

Au fost o data un mos si o baba care traiau intr-o padure frumoasa si
linistita peste mari si tari...Oamenii nostri erau sanatosi, insa aveau o
mare suparare...nu aveau un copil care sa le bucure vietile si sa le fie
ajutor la batranete...
Intr-o zi, baba il ruga pe mos sa se duca unde o vedea cu ochii si sa
aduca acasa o mica fiinta de care sa aiba grija si care sa le insenineze
zilele.
Iar mosul, zis si facut...Isi lua traista-n bat si se duse in padurea mare,
umla pe carari necunoscute si prin locuri de multa vreme uitate, doar,
doar va gasi o mica fiinta...
Cand mosul obosise si aproape ca isi pierduse orice speranta, auzi un
scancet ca de copil dintr-un tufis. Bucuros tare, mosul se duse sa vada
cine scotea sunetul acela...Si, ce sa vezi?! In tufis era un pui de catel
care pesemne ca se ratacise pe acolo de ceva timp pentru ca era
flamand si slabit tare.
Lua mosul catelusul in traista si se duse fericit acasa la baba sa care a
fu foarte fericita cand vazu micuta fiinta ca a devenit copilul lor...
Zilele mosului si ale babei fura muult mai fericite de atunci...Catelusul
crestea pe zi ce trecea tot mai mult, era sanatos, vesel si
jucaus...Toaata ziua se juca alaturi de ceilalti copii de prin vecini, latra,
alerga, iar mosul si baba il iubeau cum nu mai iubisera pe cineva
vreodata...
Numai ca intr-o noapte, in somnul catelusului aparu o Vrajitoare rea
care isi ducea zilele pe meleagurile acelea si care ii spuse ca sa il
supere, cum ca ceilalti copii nu prea il plac, ca se joaca alaturi de el
doar ca nu isi supere parintii si pe ceilalti din padure...
Dimineata cand se trezi, catelusul nu isi amintea prea bine visul, insa
se simtea mai trist si mai abatut decat de obicei...In zadar incercara
parintii sai sau ceilalti copii sa il inveseleasca...catelusul devenise trist
si mai mult, era foarte speriat atunci cand ramanea singur cu ceilalti
pui de animale din vecini. Pesemne ca ii ramasesera in inimioara
cuvintele vrajiitoarei, iar acum ii era frica sa nu pateasca ceva rau daca
va ramane singur cu ceilalti copii.
Mosul si baba incercara sa ii vorbeasca, sa il convinga ca nu este in
pericol, sa il asigure ca totul este la fel ca inainte...copilul nu mai vroia
si pace sa stea singur cu ceilalti de seama lui...scancea, plangea, se
agata de baba atunci cand vroia sa plece...
Vazand chinul prin care trece catelusul, care de acum era de fapt un
catelandru frumos tare, o Zana buna care isi ducea zilele pe acele
meleaguri, veni intr-o noapte in visul catelusului si ii spuse:
- Nu te mai teme catelus, ceilalti copii nu iti vor face niciun rau!
Vrajitoarea cea rea te-a mintit doar pentru ca ei ii place sa
 supere oamenii...Tu esti acum un Catel Mare si poti sa te aperi
singur in cele mai multe situatii...Trebuie sa ai incredere in tine si
sa fii Cu-ra-jos!
Chiar inainte sa se trezeazca, Zana ii mai spuse asa:
- Maine dimineata cand te trezesti, vei spune de trei ori si numai
de trei ori fara ca cineva sa te auda: Sunt un catel mare si ma
descurc singur! si ai sa vezi ca griile tale vor disparea ca prin
minune...

Dimineata cand se trezi, catelul nu-ai mai aminti prea bine visul, insa
isi aminti cuvintele pe care i le spusese Zana cea buna: Sunt un catel
mare si ma descurc singur!. Spuse de trei ori cuvintele magize si se
pregati pentru o noua zi de joaca alaturi de prietenii si vecinii lui.
Se simtea de acum puternic si curajos, temerile ii disparusera si el se
putea bucura din nou de joaca fara plansete si scancete...
Toata lumea a observat atunci cat de mare crescuse catelul si cat de
frumos era...insa cel mai important era faptul ca el se simte in largul lui
in orice situatie si stia ca, desi poate vor mai aparea momente mai
dificile, va reusi sa se descurce...
De atunci, linistea a reaparut in viata familiei din padure si au trait
astfel fericiti pana la adanci batraneti...

SUNT UN
CATEL
MARE SI
MA
DESCURC
SINGUR!