Într-o zi de toamnă, un iepure a pornit spre un iarmaroc (târg, piață).

El avea doi galbeni (bani de

aur) și voia să cumpere ceva pentru încălţat. Era desculţ și afară au început ploile de toamnă.
Vântul împrăştia frunzele pe poteci şi frigul îl strângea de picioare. Îşi trase pălăria veche până la
urechi şi grăbi pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc. Mergea repede, atent la orice zgomot.

Spre seară, se întâlni cu un ogar (câine), care avea palton și ciuboțele noi. Acesta a întrebat curios:

– Încotro (unde) mergi, iepuraşule?

-Mă duc la iarmaroc să-mi cumpăr ciuboţele, a răspuns iepurele.

-Tot acolo merg şi eu. Am treabă cu un negustor… Dacă ai bani, ciuboţele se găsesc câte vrei.

-Am doi bani de aur (galbeni), şopti iepurele.

-Oh! Ai bani mulți. Sigur că poți să cumperi ciuboțele. Hai să mergem împreună!

Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat. O ploaie rece s-a pornit, iar iepuraşului
îi dârdâiau dinţii de frig. Ogarul i-a spus că ar fi bine să poposească (să se oprească) la hanul lui
Moş Martin. Așa au făcut.

S-au oprit la hanul ursului. Ogarul a comandat mâncare multă și scumpă și a mâncat lacom. Ursul și
iepurele se uitau mirați la el. Când a trebuit să plătească, ogarul a zis că el nu are bani și a obligat
iepurele să plătească. Iepurele a plătit, dar a fost foarte necăjit. Atunci în mintea sa a făcut un plan:
pentru banii pe care i-a plătit pentru mâncarea ogarului, să ia în schimb ciubotele lui.

La miezul nopţii, s-a încălţat cu ciuboţelele ogarului, a ieșit încet din han şi a fugit.

Dimineaţa, când s-a trezit Ogarul, a vrut să se încalţe cu ciuboţelele, dar a văzut că nu mai sunt
lângă sobă! A înțeles că le-a furat iepurele. S-a luat după (a urmărit) urmele ciuboţelelor, a fugit, a
fugit, dar nu a putut să-l prindă pe iepure.
Până în ziua de azi mai aleargă după el, dar iepurele, când vede Ogarul, fuge.