Sunteți pe pagina 1din 4

40 de întrebări despre

trecut și viitor – exercițiu


de autocunoaștere
 2 ianuarie 2020
 
 Pagina de Psihologie
 
 BLOG
Pentru o bună sănătate emoțională, este important ca la final de zi, să
trecem în revistă lucrurile bune și lucrurile mai puțin bune care s-au
întâmplat peste zi. Dacă am reuși să le și notăm, ar fi minunat, pentru a
putea observa progresul pe care l-am făcut între ceea ce ne-am propus și,
ceea ce am realizat, de fapt, în contrapartidă. Realitatea, însă, ne împiedică
să facem acest exercițiu zilnic, din diverse motive, dacă nu avem o
rigurozitate în acest sens și dacă nu reușim să ni-l propunem ca fiind un
lucru la fel de banal precum spălatul pe dinți seara, înainte de culcare.

Specialiștii ne încurajează să ne facem un ritual în a trăi conștient fiecare


clipă, și, totodată, în a ne ține un jurnal al realizărilor personale pe care le
avem zilnic. Aceștia subliniază că blândețea cu care ar trebui să ne
raportăm la noi înșine este extrem de importantă, atunci când facem astfel
de bilanțuri. Progresivitatea cu care ar fi înțelept să înaintăm în a ne atinge
propriile scopuri trebuie să fie una lentă, dar susținută, diferența fiind aceea
prin care presiunea pe care ne-o autoimpunem să fie minimă. Cu cât
suntem mai încrâncenați când nu ne iese ceva bine, cu atât vom amâna și
ne vom cufunda într-o totală dezamăgire, care poate duce chiar la renunțare
și gust amar.

Pe de altă parte, însă, dacă suntem conștienți de ceea ce am „parcurs“ deja


și gândim pozitiv, gradual, asupra drumului pe care-l mai avem până la
rezultatul final, vom realiza că putem duce greul mult mai ușor.

Avem tendința de a trece prin filtrul propriei gândiri în mod negativ,


minimizând toate izbândele de peste an, fără să avem un tablou în
concordanță cu realitatea la care ne raportăm. Desigur, este necesar ca
obiectivele pe care ni le impunem să fie fezabile, tangibile, în acord cu
prioritățile și valorile noastre și, totodată, să crească nivelul interior de
competitivitate cu propria persoană.

Tot ce trebuie să reținem este că viața, bilanțurile și toate experiențele pe


care le trăim trebuie să aibă, în mod automat, și o componentă ludică și
distractivă. Ele ne vor ajuta să surmontăm mult mai ușor problemelor, de
facto, ce vor apărea pe parcursul vieții.

Putem să ne relaxăm cu un ceai sau o cafea aromată, să luam o foaie de


hârtie și un pix și să ne adresăm câteva întrebări lăsând spațiu unde putem
răspunde. Întrebările trebuie să fie cât mai concrete. Fie că încercăm să
descriem în câteva cuvinte anul ce tocmai s-a încheiat, fie că ne îndreptăm
atenția către cineva sau ceva pentru care suntem recunoscători, pentru
locurile pe care le-am vizitat sau evenimentele pe care le-am bifat și care
sunt de povestit nepoților, sunt doar câteva dintre ideile asupra cărora
merită să ne canalizăm atenția. Totodată, putem să ne gândim la lecția cea
mai importantă pe care am învățat-o pe parcursul anului, la oamenii care au
apărut, dar și oamenii care au plecat din viețile noastre, felul în care
decurge relația noastră cu familia, cu colegii de la birou, cu persoana cu
care formăm o relație, la ceea ce am îmbunătățit și la ceea ce nu am reușit
încă, dar la care încă depunem efort.

Merită să aruncăm o privire și asupra propriilor emoții și griji care au fost


total nefolositoare și care ne-au împovărat suficient de puternic, dar care,
pe de altă parte, ne-au ajutat să rezolvăm anumite probleme cu care ne
confruntam în acel moment dat. De asemenea, nu trebuie să uităm de
propria persoană, ce avem de făcut pentru a ne șlefui și a deveni oamenii
care ne dorim să fim. Și ne putem pune mintea la contribuție și să fim
sinceri asupra a ceea ce vrem să realizăm, ce ne bucură sufletele, ce am
putea face, în așa fel încât să ne reconfigurăm viața, ce eforturi am depus
pentru a aduce un zâmbet pe fețele altora, care este acel lucru pe care l-am
face altfel decât l-am făcut, precum și argumentul din spatele acestei
decizii. Mergând pe același filon, bilanțul pe care îl facem trebuie, implicit,
să prezinte și planuri de viitor. Toate aceste gânduri, visuri tangibile pe
care le putem atinge și face parte realitatea noastră, trebuie să suscite
interesul, competivitatea dar și să bucure sufletul.

A ne pune pe primul loc poate fi catalogat drept un act de egoism, însă, la o


privire mai atentă, ne putem da seama că dacă noi suntem bine cu propria
persoană, vom putea, la rândul nostru, să fim de folos celorlalți. Însă, de
multe ori, ajungem să punem copiii, partenerul(a) pe primele locuri, și
realizăm că ne neglijăm, ne deteriorăm fizic și psihic pentru a fi pe placul
celorlalți, însă, fără să ne concentrăm pe comoara intrinsecă ce rezidă în
fiecare dintre noi. Este important să ne detașăm, măcar pentru o perioadă
scurtă de timp, și să ne analizăm cât putem de obiectiv, dar cu compasiune,
pentru a putea corija, dar și îmbunătăți în noi tot ce nu este conform
standardelor personale. Nu este nevoie să așteptăm ca alții să se schimbe, și
nici să ne înregimentăm în reguli sociale impuse, ci este suficient ca fiecare
dintre noi să pornească o revoluție relațională, să păstreze și să recitească
lucrurile bune și mai puțin bune, pentru ca mai apoi să fim versiunea de om
cu care ne-am dori să ne întâlnim pe stradă.

„Vreau și pot“ este una dintre mantrele pe care o putem adopta atunci când
ne stabilim un target, însă, înțelept este să o găsim pe cea care ne descrie
întru totul și ne ghidează spre ceea ce visăm acum, la intrarea în noul an.

Provocarea mea pentru voi este să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Daca ar fi să vă gândiți la un cuvânt care să descrie cel mai bine anul


2019, care ar fi acela?
2. Care este lucrul pentru care vă simțiți cel mai recunoscători?
3. Ce ați descoperit și ați aflat despre voi, în anul 2019?
4. Care este realizarea de care sunteți cel mai mândru?
5. Care este vestea care v-a încălzit cel mai mult sufletele?
6. Care este fost locul în care v-ați simțit cel mai bine în 2019?
7. Care dintre trăsăturile voastre de personalitate s-au dovedit a fi cele
mai utile în anul care a trecut?
8. Care a fost persoana pe care v-ați putut baza în acest an?
9. Ce abilități noi v-ați însușit?
10. Care este acea experiență trăită și care ar merita povestită chiar și
nepoților?
11. Dacă ați scrie o carte despre acest an (2019), ce gen ar fi și ce titlu i-
ați da?
12. Care a fost limitarea personală pe care ați reușit să o depășiți?
13. Care sunt cei 5 oameni cu care ați petrecut cea mai importantă parte
din timpul dvs.?
14. Cum au evoluat relațiile cu familia dvs.?
15. Care a fost cartea care v-a influențat cel mai mult?
16. Care a fost complimentul care v-a impresionat cel mai tare?
17. Care au fost lucrurile mărunte care v-au impresionat cel mai mult?
18. Care sun proiectele care s-au materializat în 2019?
19. Ce sfat i-ați da sinelui dvs. dacă v-ați întoarce la începutul lui 2019?
20. Care a fost lucrul cel mai curajos pe care l-ați făcut în 2019?
21. Care a fost idea care a avut cel mai mare impact asupra vieții
personale sau profesionale?
22. Care a fost emoția sau starea afectivă trăită cel mai des?
23. Care este momentul preferat din 2019?
24. Care este experiența care ar merita repetată din 2019?
25. Care a fost cea mai mare provocare căreia i-ați făcut față?
26. Care a fost momentul de maxim amuzament care vă fac să râdeți
chiar și acum?
27. De la cine ați primit cel mai bun sfat?
28. Care a fost cea mai grea, dar și cea mai importantă decizie luată?
29. Care a fost filmul care v-a marcat cel mai puternic?
30. Care este persoana care v-a dezamăgit cel mai mult?
31. Care a fost cea mai puternică lecție învățată?
Întrebări importante pentru anul 2020:

1. Care sunt acele obiective care vă sperie, dar față de care simțiți o
foarte mare atracție?
2. Ce ați dori să descoperiți, să vedeți sau să cunoașteți în noul an?
3. Unde și cu cine intenționați să vă petreceți cel mai mult timp?
4. Care abilitate intenționați să o cultivați cel mai mult?
5. Care ar fi acea trăsătură de personalitate care ar merita mai multă
atenție?
6. Care este relația în care ați dori să „investiți“ cel mai mult?
7. Ce loc nou visați să vizitați?
8. La ce anume ar fi bine să renunțați?
9. Care este mantra care ar fi bine să vă ghideze în noul an?
Distribuie

S-ar putea să vă placă și