Cum ne alegem partenerul de

cuplu
Publicat în septembrie 9, 2020

People photo created by freepik - www.freepik.com

Relatia de cuplu constituie una dintre cele mai importante relatii pe care un individ o
dezvolta pe parcursul vietii sale. La sfarsitul adolescentei, in conditiile dobandirii
independentei, el cunoaste sentimentul solitudinii. Acest disconfort al singuratatii
emotionale va fi depasit prin stabilirea relatiilor intime cu o alta persoana, insa acest
drum este adesea anevoios si are o durata variabila.

Numeroase studii indica faptul ca stilul de atasament fata de ingrijitorii primari

ramane relativ stabil pe parcursul intregii vieti si el influenteaza modul in care
persoana se raporteaza la partenerul de relatie. Modelele interne de lucru despre sine
si despre celalalt, realizate si consolidate prin experientele traite zi de zi in relatie cu
principala figura de atasament, functioneaza automat si inconstient. Ele ne
directioneaza atentia si determina modul in care organizam si filtram informatia
noua. Mai multe cercetari sustin acest punct de vedere conform caruia modelele
interne de lucru actioneaza ca sabloane, care ii permit individului sa faca predictii
legate de comportament in cadrul relatiilor intime.

Insa modul in care ne alegem partenerul de cuplu din campul persoanelor eligibile
este determinat si de alti factori:

 prima abordare se bazeaza pe principiul similaritatii. Conform

acesteia, oamenii tind sa formeze o relatie de cuplu cu cineva asemanator ca
dezirabilitate sociala, iar un prim criteriu semnificativ in acest sens il constituie
calitatile fizice ale celuilalt. Tendinta de a alege pe cineva cu un nivel similar de
atractivitate fizica ajuta la estimarea sanselor de a fi acceptat sau respins de
cealalta persoana. Unele studii au demonstrat ca indivizii analizeaza alternativele
dezirabile cu cele accesibile si opteaza apoi pentru o relatie realizabila, chiar daca o
prefera sau nu. Ulterior, teoria s-a modificat si a aparut ipoteza potrivirii
complexe, conform careia indivizii pot atrage parteneri mult mai atractivi fizic
decat ei, prin oferirea de beneficii compensatorii cum ar fi stabilitatea financiara,
statutul, personalitatea, puterea etc.
 alta abordare are in centru complementaritatea nevoilor. Teoria
recompenselor, confirmata prin numeroase cercetari, sugereaza ca indivizii sunt
atrasi de persoanele a caror prezenta este recompensatorie deoarece le satisface
diverse nevoi. Recompensele pot consta in atentia acordata, sustinerea oferita,
trasaturi agreabile (frumusete, umor, inteligenta) sau in caracteristici cum ar fi
bani, statut sau informatii.
 Modelul conditionarii afective propune faptul ca atractia interpersonala este
influentata de propriile reactii afective. Daca avem sentimente pozitive intr-o
situatie anume, persoana care este asociata cu acea situatie va fi placuta automat,
chiar daca este sau nu sursa afectelor. Astfel, indivizii formeaza relatii de cuplu cu
oameni a caror prezenta o asociaza cu experiente pozitive, chiar si in lipsa
recompenselor directe.
 Teoria echilibrului afirma ca indivizii doresc sa mentina echilibrul dintre
credintele, sentimentele si gandurile lor. Formarea unei relatii este posibila daca
intre doi parteneri exista un schimb de recompense echilibrat, care este perceput
ca fiind atractiv si placut. Cercetarile au indicat ca sporirea atractiei interpersonale
este influentata de proximitatea rezidentiala pe baza careia individul anticipeaza
interactiunea cu celalalt.
 Teoria filtrelor sustine ca selectarea unu partener romantic are loc intr-o serie
de etape, pe parcursul carora alegerile se ingusteaza. In prima etapa, filtrul activ
este evaluarea caracteristicilor externe, in a doua etapa – evaluarea atitudinilor si
convingerilor, iar in stadiile finale filtrul decisiv este constituit de catre
compatibilitatea psihologica.
 Conform ciclul extins al vietii de familie, stadiile de dezvoltare prin care trece
o persoana sunt: (1) experientele din cadrul familiei de origine, (2) desprindere de
familia de origine si formarea relatiilor intime cu cei de aceeasi varsta, (3) stadiul
premarital, in care persoana isi alege un partener si, eventual, decide sa se
casatoreasca, (4) stadiul cuplului fara copii, cand are loc dezvoltarea unui stil de
viata comun, bazat pe realitate, (5) stadiul familiei cu copii mici, (6) stadiul
familiei cu adolescenti, (7) stadiul copiilor deveniti adulti si (8) varsta a treia.
Modelul ciclului extins al vietii de familie asuma faptul ca dezvoltarea anterioara
formarii unei relatii de cuplu implica mentinerea unor relatii cu parintii, fratii si
colegii, terminarea scolii, diferentierea sinelui de familia de origine, dezvoltarea
 unei relatii cu parintii ca intre adulti, dezvoltarea unor relatii intime, inceperea
unei cariere. Tiparul formarii relatiei de cuplu il constituie, cel mai adesea,
modalitatea de relationare cu celalalt dobandita in socializarea primara – stilul de
atasament. In acest ciclu, formarea unei relatii de cuplu, caracteristica celui de-al
treilea stadiu de dezvoltare, consta in selectarea unui partener si decizia de a se
casatori sau coabita pe termen lung.
 In modelul familial sistemic al lui Olson, pentru formarea relatiei este
nevoie de un nivel echilibrat de adaptabilitate, care este dependenta de capacitatea
partenerilor de a modifica regulile, structura si rolul relatiei si de coeziune, care se
afla in stransa relatie cu legatura afectiva dintre cei doi.

Tipuri de cupluri

John Gottman, cercetator si clinician american in domeniul psihologiei, care a studiat

timp de patru decenii cuplurile, a  identificat, cu ajutorul chestionarelor si a studiilor
observationale, trei tipuri de cupluri stabile:

 „traditionale” (adopta un stil de viata si sex-roluri traditionale si isi rezolva usor

conflictele);
 „evitante” (adopta sex-roluri traditionale, insa vietile lor se intersecteaza in mica
masura si evita conflictele);
 „androgine” (doresc roluri egale, asa ca au parte deseori de conflicte).

Cuplurile stabile au un raport de 5 la 1 intre interactiunile pozitive si cele negative.

Studiile au scos la iveala si doua tipuri de cupluri instabile, care au un raport de 1 la 1
in ceea ce priveste interactiunile pozitive si cele negative

 „conflictuale” (partenerii se cearta fara sa-si rezolve problemele)

 „absente” (deseori evita conflictul, desi tensiuni exista intre cei doi).

Psihoterapia de cuplu, suport pentru cei cu o satisfactie scazuta

Din aceasta radiografie a vietii de cuplu, se observa foarte usor ca doar unul din 5
tipuri de cupluri (cel „traditional”) reuseste sa isi exprime tensunile si sa isi rezolve
constructiv conflictele. Restul, ori au foarte multe conflicte, ori pastreaza tensiunile
acumulate si nu isi rezolva problemele, ori duc vieti emotionale paralele. Cei care se
simt prinsi intr-o spirala de comportamente mai mult sau mai putin disfunctionale si
nu gasesc solutii pentru ele, ajung la insatisfactie si nefericire. Cercetarile in domeniu
evidentiaza faptul ca aproximativ 50% dintre cupluri divorteaza dupa primii 2-3 ani
de mariaj.

Indiferent de tipul de cuplu, lucrurile se pot schimba in bine pentru cei doi, dar si
pentru cei din jurul lor (mai ales pentru copii), daca exista o motivatie suficient de
mare pentru a pastra relatia de cuplu si a depune mai mult efort. Psihoterapia de
cuplu ajuta la identificarea, evaluarea si schimbarea mecanismelor care influenteaza
viata de cuplu, cu scopul de a ajuta partenerii sa relationeze intr-un mod functional
pentru implinirea nevoilor fiecaruia. Psihoterapia  de cuplu se concentreaza pe
problemele din prezent ale partenerilor pornind de la contextul de viata, incluzand
atat modelele relationale constiente, cat si mecanismele inconstiente care genereaza
diferite convingeri rigide, emotii puternice, reactii somatice inconfortabile si
comportamente distructive si autodistructive.

Majoritatea cuplurilor apeleaza la psihoterapia de cuplu in situatii de criza conjugala

si, conform studiilor, la finalul procesului terapeutic, aproximativ 50% dintre clienti
reusesc sa-si gestioneze eficient stresul si dau dovada de un nivel optim de
functionalitate. Odata cu restabilirea unei comunicari eficiente si redobandirea
satisfactiei in viata de cuplu, clientii relateaza o crestere a starii de bine si implicit a
calitatii vietii.