Legenda Viorelei

Legenda spune că prinţesa Viorica era cea mai tânără

dintre fiicele
împăratului şi împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseţii
nemaivăzute a prinţesei, aceasta a fost ursită de cea de-a
douăsprezecea ursitoare ca în primăvara vârstei de 12 ani să fie răpită
de Zâna Florilor.
Cu toate încercările părinţilor ei de a o păzi, Viorica este
răpită la
vârsta de 12 ani, primăvara, şi este prefăcută într-o floare albastră.
Această floare este aşezată între celelalte flori din grădina Zânei
Florilor şi este numită viorica sau viorea.
De atunci, viorica este o floare care înfloreşte primăvara şi
care
se distinge de celelalte prin culoarea albastră, sugestie clară a
melancoliei, dar şi a încrederii în viitor. Aşa cum prinţesa a trăit doar
12 ani, se pare că o viorea rezistă doar 12 săptămâni până când se
ofileşte.
 Legenda Trandafirului

O legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat

să fie,
încă de la naştere, cea mai frumoasă floare. Zeiţa florilor, Chloris, a
creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte dragă ei şi a
vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat
pe ceilalţi zei ca fiecare să-i dăruiască ceva din atributele lor:
- Dyonissos i-a dăruit parfumul ameţitor;
- Cele 3 Graţii i-au dat strălucirea, veselia şi farmecul;
- Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii pentru ca
Apollo să lumineze şi să-l înflorească;
- La urmă, Ares, zeul războiului, i-a dat în dar spinii, pentru ca
floarea să îşi poată apăra frumuseţea.
 Legenda Lăcrămioarei

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel

din
basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii
primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe,
înţelepciune, cuminţenie.
Cei doi copii îşi petreceau majoritatea timpului împreună,
jucân-
du-se în grădinile castelului pline de flori.
Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală
nemiloasă
a cuprins ţinutul în care locuiau şi întregul lor regat a fost cuprins de
jale. Printre cei atinşi de boală s-a numărat şi fata regelui, care până la
urmă a murit.
Băiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, a început
să plângă
şi nu s-a mai putut opri.
Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe,
micuţe,
peste toate văile şi grădinile unde s-au jucat cei doi prinţi. Ele au fost
numite lăcrămioare .
 Legenda Violetei

Violeta era o fată săracă şi modestă, fără părinţi, ce trăia în

Împărăţia Florilor. Ea se îndrăgosteşte de un prinţ pe care îl întâlneşte
într-o zi, în timp ce îşi împletea o coroniţă cu flori. Prinţul îi cere
acesteia să se căsătorească cu el.
Din păcate însă, prinţului îi fusese ursit să nu se poată
căsători
înainte de a omorî zmeul din pădurea întunecată. El porneşte în
căutarea zmeului şi îi promite Violetei că, după ce va omorî zmeul, se
va întoarce şi o va lua de soţie.
Fata îl aşteaptă pe prinţ 12 ani, timp în care împleteşte
coroniţe de
flori de culoare albastru închis, ce vor fi numite violete.
După 12 ani, prinţul se întoarce şi o găseşte pe Violeta în
acelaşi loc,
terminând împletitura de violete.
 Legenda Crinului

Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de

rea şi de
puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în
stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut
într-o floare.
Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau
părinţi şi
care plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii
ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata
este prefăcută
ntr-o floare.
 Băiatul cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare ca să
îl ajute
să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect
fermecat de vrăjitoare, rupea vraja. Cu ajutorul acestei flori, băiatul
reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în
fată.
Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare
şi
preschimbaţi în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte
puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea
fermecată pentru a-i salva.

Legenda Margaretei

Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de

frumoasă,
care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor.
 La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ
nespus
de frumos şi de viteaz. Cei doi plănuiesc să fugă împreună pentru a se
putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului
Florilor.
Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei
doi se bat
în săbii şi paloşe trei zile şi trei nopţi iar în final prinţul este ucis.
Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, iar
Împăratul
Florilor pleacă pe urmele ei. Dându-şi seama că nu are scăpare,
Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a
Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare.
Îndurerat şi dându-şi seama de greşeala făcută, Împăratul
Florilor o
transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată
trăi veşnic fără ca cineva să o poată atinge.
 Legenda Cameliei

Legenda spune că trăia odată o fiică de împărat deosebit de

frumoasă, dar singură, pe nume Camelia. Pentru a-şi umple timpul,
vorbea cu florile şi învăţase limbajul acestora.
În împărăţia unde domnea tatăl fetei, trăia un balaur care
obişnuia să
mănânce toate fetele în vârstă de 14 ani. Când fata împlini 14 ani,
balaurul reuşeşte să intre în castel şi să o răpească, urmând să o ducă
departe şi să o mănânce.
Camelia imploră florile de pe pajiştile înflorite peste care
trecea să o
transforme într-o floare şi să o salveze. Florile îi ascultă voia şi o
transformă într-o floare roz deosebit de fină. Balaurul o scapă din
gheare şi, cum atinge solul, floarea prinde rădăcini şi noi flori de cele
mai variate culori sau forme. Această floare a primit numele de
camelie.
 Legenda panseluţei

Potrivit unei legende germane, panseluţa era înzestrată pe

vremuri
cu un parfum minunat, extrem de puternic. Oamenii care veneau din
ţinuturi îndepărtate doar pentru a o mirosi, au călcat în picioare iarba
din preajma panseluţelor.
Floarea s-a rugat atunci Domnului, cerându-i ajutor pentru
vitele
aflate în pericol de a rămâne fără hrană. Dumnezeu a ascultat ruga şi a
făcut un compromis: i-a luat panseluţei parfumul ademenitor (pentru
a proteja animalele care aveau nevoie de iarbă), dar a înzestrat-o cu o
mare frumuseţe .
 Legenda Crizantemei

O fată, a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la

Maica
Domnului, cerându-i să nu îi lase mama să moară.
Într-una din nopţi, ea a avut un vis în care Fecioara Maria o
privea
plină de compasiune, spunându-i :
- Biată fetiţă! Mama ta mai are numai câteva zile de trăit,
tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruieşti.
Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi şi s-a uitat la floarea
pregătită
pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai 5 petale. Asta
însemna că mama ei mai avea numai 5 zile de viaţă. Disperată, a
început să rupă fiecare petală în bucăţele cât mai mici, până când
floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.
Fecioara Maria a împlinit dorinţa fierbinte a fetei şi i-a
vindecat
mama. De atunci, crizantema, care se spune că avea la origine doar
câteva petale, a devenit o floare încărcată cu numeroase mici petale,
amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare şi de infinita bunătate a
Maicii Domnului.
 Legenda Daliei
de Gheorghe Tomozei

A fost demult… şi Daliei, crăiţa,

i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă
Mai pune-o fundă şi mai pune-o fundă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o fundă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată, abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…

Legenda Brânduşei

Se povesteşte că Brânduşa era mezina Împaratului

Florilor , al cărui
tărâm era terorizat de un zmeu. Acesta cerea an de an să i se sacrifice
câte un flăcău. La vârsta de 20 de ani, Brânduşa s-a măritat cu un
prinţ ce i-a fost furat apoi de către zmeu, la numai o zi după nuntă.
Brânduşa s-a hotărât să îşi recapete de una singură soţul.
Aşa că ,
după ce a reuşit să îl găsească pe zmeu , s-a duelat în săbii cu el vreme
de 7 zile şi 7 nopţi, reuşind , în cele din urmă, să îl înfrângă şi să îşi
recâştige soţul.