BASMUL

Basmul popular este creația epică narativă populară în care întâmplările reale se
împletesc cu cele fantastice, fiind săvârșite atât de personaje reale, cât și de cele cu
puteri supranaturale, care reprezintă forțele binelui și forțele răului, din a căror
confruntare binele iese întotdeauna învingător.
Textul dat se încadrează în epica basmului prin multitudinea caracteristicilor
specifice prezente în acesta. Încă de la început, putem observa formula tipică de incipit
”A fost odată că niciodată…”, aceasta fiind urmată în final și de formula ” Iară eu
încălecai p-o șea…”, marcând sfârșitul întâmplărilor. Basmul înfățișează un împărat și o
împărăteasă care aveau trei copii, cifră care este speifică basmelor și care simbolizează
ordinea și perfecțiunea. Aceștia aveau pe lângă palat o gradină frumoasă de care avea
grijă personal împăratul, deoarece îi erau foarte dragi florile. În fundul grădinii avea un
pom mai deosebit, cum nu vedeai în orice parte, un pom cu mere de aur. Acest pom
este caracteristic domeniului fantastic prin aurul care de alfel reprezintă perfecțiunea și
un principiu masculin, activ, solar și diurn. După ce pomul a înmugurit, împăratul
așteaptă cu nerăbdare a doua zi ca să poată culege roadele de aur, însă acesta a
rămas profund dezamăgit când a mers la pom în următoarea zi, deoarece toate merele
au dispărut. După ce a văzut că pomul se pregătește să facă alte roade, se mai liniști și
își propuse să aștepte până în următoarea zi, doar că, nici ziua următoare nu a fost cu
noroc. Ajuns în gradină, merele iarăși nu erau. Împăratul s-a enervat și a pus paznici
lângă pom că să îi prindă pe hoți. Pomul înflorea în fiecare zi, dar în fiecare seară
merele erau furate fară ca hoțul să fie prins. După atâtea încercări eșuate ale paznicilor,
fiii împăratului îl roagă pe tatăl lor să îi lase și pe ei la pândă. Împăratul fericit că aceștia
se oferă să ajute, accepta rugămintea lor: ”Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păți
rușinea ce pățise și ceilalți pândari din naintea lui. A doua zi pândi și cel mijlociu; dar
nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos.”. După încercările
eșuate ale celor 2 frați, în următoarele episoade, apare personajul de basm îndrăgit în
narațiunile folclorice românești și universale, ultimul născut, care polarizează toate
energiile pozitive, indicând existenţa unui simbolism cu implicaţii mult mai largi. Mezinul
familiei îl roagă pe tatăl său să îi ofere și lui o șansă de a prinde hoțul. După multe
insistențe împăratul acceptase, iar mezinul se pregăti de panda: ” Cum veni seara, își
lua tolba cu săgețile, arcul și paloșul, și se duse în grădină, își alese un loc singuratic și
depărtat de orice pom și ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema.” Arcul reprezintă o
cantitate de energie acumulată, un anumit efort, o voință bine direcționată pe care o
focalizează într-un vehicul al acesteia, iar paloșul simbolizează dreptatea, puterea ,
onoarea, curajul, credinţa jurată cuiva, în acest caz, jurată tatălui. Mezinul s-a hotărât să
stea pe un trunchi tăiat de copac, astfel încât dacă adorame, să cadă și să îi treacă
somnul instant. Așa a și fost, după ce a căzut de două ori, i-a sărit somnul și a stat
treaz. Când era aproape dimineață, se auzi un fâlfăit ”ca de un stol de păseri că se
aproprie”. Acesta trase cu urechea și deja auzise cum cineva jupuiește pomul de mere,
trase o săgeată și nu s-a întâmplat nimic. A mai tras una și tot nimic, iar după cea de a
treia săgeată trasă, fâlfăitul se auzi din nou, stolul de pasări plecase. Când s-a apropiat
de pom, a văzu că hotul nu avusese timp să culeagă toate merele. Când era aproape
de pom a văzut ceva lucind pe jos, când se aplecă, găsi ”două pene cu totul și cu totul
de aur.” Cum se făcu zi, își puse cele două pene de aur la pălărie și cu merele rămase
s-a întos la tatăl sau. Împăratul văzând merele, de-abia se putu ține să nu-și iasă din
minți de bucurie. După aceste evenimente, mezinul îi cere tatălui să îl lase să îl prindă
pe hoț. Într-un final împăratul a acceptat dorința lui și Făt-Frumos a început să se
pregătească: ”Se găti de drum; iară când fu a pleca, își scoase penele cele de aur de la
căciulă și le dete împărătesei muma lui, că să le poarte ea până s-o întoarce el”. După
întâmplările din gradina împărătească, urmaează inițierea mezinului. Este povestita
călătoria care simbolizează căutarea, descoperirea, iniţierea, perfecţionarea și
cunoaşterea. Această călătorie presupune întotdeauna o schimbare a eroului, o
maturizare. Așadar, mezinul nostru ”Luă hainele de primeneală și bani de cheltuială, își
atârnă tolba cu săgețile la spate, paloșul la coapsa stângă și cu arcul într-o mână și cu
alta de gâtul credinciosului său, porni la drum”. Au tot mers cei doi, până au ajuns în
pustietate, într-o pădure ”deasă și stufoasă”. Această pădure este un simbol al trecerii
dintr-o lume cunoscută într-una total necunoscută. În aceasta pădure au dat de un lup
groaznic de mare și cu fruntea de aramă, când s-a apropiat Făt-Frumos de el, a scos o
săgeată, în momentul respectiv lupul a zis: ”-Stai , Făt-Frumos, nu mă săgetă, că mult
bine ți-oi prinde vreodată.” Mezinul îl ascultă pe lup și lăsă săgeată jos. După ce a
purtat o conversație cu lupul, mezinul află că hoțul a fost Împăratul Pasărilor, pe care îl
găsește la Împărăția de la marginea acelei păduri. După aceea, lupul îi da mezinului un
merișor și îi spune să se uite la acesta și să se gândească la el, când are nevoie de
dânsul. Rolul lupului este acela de inițiator al sufletului, în tainele vieții și ale morții,
După ce a străbătut pădurea, Făt-Frumos ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre.
Aceasta era ținută într-o colivie de către împăratul acelui loc. Odată ce a aflat acest
lucru, Făt-Frumos împreună cu credinciosul său, au stat de pândă până seara când
colivia a fost lasată nesupravegheată, imediat ce a pus mâna pe colivie, pasărea a
început să urle și în a doua secundă cei doi au fost înconjurați de o mulțime de păsări
”cari mai mici, cari mai mari”. Păsările au făcut atâta larmă încât se treziră toți slujitori
împărătești. Slujitori au pus mâna pe cei doi și i-au dus la împărat. Acesta văzându-l, îi
spune că din moment ce nu a venit cu gânduri bune și rugăciuni să îi dea pasărea, îl va
omorî, iar numele lui va rămâne pângărit cu ponosul de tâlhar. Făt-Frumos îi explică
împăratului că pasărea i-a furat roadele tatălui său din grădină, însă împăratul îi
răspunde că nu poate fi scutit de moarte decât dacă îi vă aduce iapa cea sireapă ce
este la curtea împăratului vecin. Dacă va face acest lucru Făt-Frumos va scăpa cu fața
curată și va primi colivia. Făt-Frumos împreună cu credinciosul său, merg la curtea
împăratului vecin pentru a pune mâna pe iapă. Înainte să o scoată din grajd, aceasta
urlă și toată lumea sări și pune-se mâna pe Făt-Frumos și îl duseseră la împărat. La
această împărăție sunt aceleași datini, iar hoțul este condamnat la moarte. Făt-Frumos
îi explică împăratului toate întâmplările cu merele și cu celălalt împărat, iar acesta îl
pune să-i aducă Zâna Crăiasă, ca să scape de moarte și să primească iapa. Pe drum
spre Zâna Crăiasă, mezinul scoate merișorul din sân gândindu-se la lup, nici cât ai clipi,
lupul era deja în fața lui ”Ce poftești, Făt-Frumos?”. După ce îi povestește lupului cele
întâmplate, porniră toți spre spre zâna crăiasă. Odată ajunși acolo, lupul se furișează cu
mare grijă până într-un crânguleț înflorit. Stând de pândă, iese și Zâna Crăiasă însoțită
de 24 de roabe. Lupul a rămas fascinat de frumusețea acesteia, dar își reveni în
momentul în care Zâna veni la stuful de trandafiri, o lua în brațe și fugi cu ea până în
brațele lui Făt-Frumos. Acesta de asemenea, cum o văzu se pierdu cu firea, dar își veni
repede în sine. Odată ce se trezi zâna din leșin, văzându-se în brațele mezinului, îi
spune ”Daca tu ești lupul care m-a furat, a ta să fiu”. Cei doi se înțeleg, iar lupul văzând
marea dragoste, vrea să le întocmească pe toate să iasă voia lor. Pe drum ”lupul se
dete de trei ori peste cap” și se transformă întocmai în Zâna Crăiasă. Credinciosul a
rămas cu Zâna adevărată, iar lupul împreună cu Făt-Frumos au mers la împărat.
Împăratul văzând-o pe frumoasa zâna, îl răsplătește pe Făt-Frumos și îl scapă de la
moarte. Cu Crăiasă călare pe iapă, porniră spre celelalt împărat. Între timp împăratul
vecin organiza deja nunta cu Zâna Crăiasă, ajunși în fața bisericii, Zâna se dă de trei ori
peste cap și redevine lup. Lupul a scăpat de slujitorii împăratului care s-au dat către el
cu chiote și iudeu, ajungând-l din urmă pe Făt-Frumos. Ascunși la curtea împăratului,
lupul face același lucru și se transforma în iapa sireapă. Făt-Frumos scapă și de acolo,
întorcând-se cu Zâna Crăiasă, iapa sireapă și colivia cu pasărea cu pene de aur la
împărăția tatălui său. După ce împăratul s-a lăudat tuturor cu iapa sa și ajunse în
depărtare, aceasta se dădu de trei ori peste cap și se transformă iarăși în lup. Lupul îl
ajunge din urmă pe Făt-Frumos și îi spune: ”Iată, de asta dată ți s-a împlinit toate
poftele. Păzește-te în viața ta a nu mai pofti lucruri peste puterea ta, căci nu vei păți
bine”. Odată ajuns la Împărăția tatălui său, mare fu bucuria oboșească când îl văzură cu
soțioară cum rar se vede pe fața pământului. Se făcu un grajd măiestrit pentru iapă, iar
colivia pasării o puse în pălimarul din gradină.

În final, basmul are finalul tipic în care binele învinge răul. Făt-Frumos trece toate
probele care i-au fost puse spre rezolvare și ajunge la împărăție cu zâna. Basmul
terminându-se cu nunta dintre cei doi îndrăgostiți care ține trei zile și trei nopți.