Prâslea cel voinic şi merele de aur- basm popular

În acest text este vorba de un împărat cu trei feciori care avea în grădină un măr cu mere de aur. Dar
niciodată nu gustase împăratul din acele mere deoarece de fiecare dată venea un hot şi le fura.
După încercările feciorilor mari de a prinde hotul, a urmat şi feciorul cel mic. Noaptea, acesta a găsit o
cale să nu adoarmă iar când se auzea ceva, imediat trecea cu săgeata. Dimineața următoare, Prâslea luă
câteva mere şi le duse împăratului.
Apoi, cei trei frați au pornit după hoțul de mere de la urma de sânge. Ajungând la o prăpastie, doar
Prâslea coborâse în ea. Acolo găsise un palat de aramă. Intrând în el, feciorul văzu o fată care fusese
răpită împreună cu cele două surori ale ei de trei zmei care vroiau să le ia de soții.
Feciorul i-a înfruntat pe primii doi zmei şi apoi se îndrepta spre palatul de aur unde locuia ultimul zmeu
şi hoțul merelor de aur. Fetele salvate de Prâslea au fost scoase din prăpastie de fraţii lui mai mari. După
aceia cei doi feciori mai mari le-au dus pe fete la împărat şi s-au cununat.
În acel moment, Prâslea rămase singur în prăpastie. După ce a învins şi ultimul zmeu, feciorul văzu un
balaur care ataca niște pui de zgripțuroaica. A doborât balaurul, iar zgripţuroaica, drept mulțumire, l-a
dus pe băiat pe tărâmul lui.
Acolo, acesta află că fetele cele mari se măritase cu frații lui, iar fata cea mică se va mărita cu cel care îi
va aduce o furcă cu caierul şi fusul de aur care să toarcă singură. Auzind asta, Prâslea merge la argintarul
împăratului care avea un caier şi un fus de aur, cel de la zmeu.
Argintarul când duse caierul şi fusul de aur, fata îşi dădu seama că Prâslea a ieșit din prăpastie. Aceasta
mai ceru o cloșca cu puii de aur. Argintarul aduse şi cloșca cu puii iar fata îşi dădu seama că tot Prâslea a
fost. Prințesa ceru argintarului să-l aducă pe meșterul obiectelor de aur. Când apare Prâslea, şi fata, şi
împăratul l-au recunoscut. După ce s-au îmbrățișat, feciorul le-a povestit tot ce s-a întâmplat. Atunci au
venit şi frații lui Prâslea. Cum i-a văzut, împăratul s-a şi supărat.
Prâslea i-a iertat şi a zis că pedeapsa o să o primească de la Dumnezeu. Cei trei feciori ieșiră la poarta
palatului şi fiecare aruncă o săgeată cu arcul, iar când căzură, săgețile feciorilor mai mari le-au venit
direct în creștetul capului şi i-a omorât dar pe Prâslea nu-l săgetă săgeata. Împăratul îi înmormântă pe
feciorii omorați iar prințesa ce mică s-a căsătorit cu Prâslea.

Basmul este una dintre speciile reprezentative ale folclorului tuturor popoarelor, deci şi a celui
român, apărând din cele mai vechi timpuri, atât ca o necesitate a impunerii unor idei şi norme morale în
comunităţile umane care îşi duceau existenţa şi se conduceau în baza unor legi nescrise, cât şi ca o
modalitate de evadare din cotidian într-un ţinut mirific, într-o lume minunată, unde totul este posibil şi
unde abaterile de la normalitate sunt aspru sancţionate, basmul devenind astfel „o oglindire a vieţii în
moduri fabuloase”, cum remarca George Călinescu.
Între creaţiile poporului nostru, basmul este unic prin valoarea etică şi estetică, prin bogăţia
lui de idei şi prin lumea fabuloasă pe care o creează.
Fiind o creaţie populară, basmul Prâslea cel voinic şi merele de aur are un caracter anonim,
oral şi colectiv.
Basmul este opera epică de mare întindere, în care întâmplări reale se împletesc cu cele
fantastice, fiind săvârşite de persoane cu puteri supranaturale care reprezintă forţele binelui şi ale răului.
Din confruntarea lor, ies învingătoare forţele binelui pentru că reprezintă idealurile omului şi ale
comunităţii în care trăieşte.
1
 Prâslea cel voinic şi merele de aur este un basm popular care face parte din volumul
Legendele şi basmele românilor, în care Petre Ispirescu a cules şi a inclus mai multe basme populare.
Caracterul epic este dat de folosirea naraţiunii ca mod de expunere şi prin modul indirect de a
exprima ideile şi sentimentele cu ajutorul acţiunii şi al personajelor.
Întâmplările reale şi cele fantastice se împletesc într-o ţesătură epică bine motivată. În general,
lumea basmului este dominată de întâmplări fantastice, nelipsind însă cele reale. În Prâslea cel voinic şi
merele de aur, reală este existenţa unui împărat, a celor trei fiice şi a fiilor. Majoritatea întâmplărilor sunt
fantastice: Prâslea se luptă cu zmeii care furaseră merele de aur, ajunge pe tărâmul celălalt, este adus de o
zgripţuroaică pe pământ.
Basmul este o specie narativă, pluri-episodică, în care întâmplările reale se împletesc cu cele
fantastice, fiind săvârşite de personaje înzestrate cu trăsături fantastice şi reale, reprezentând binele şi
răul, din a căror confruntare ies învingătoare forţele binelui.
Ca orice creaţie populară, basmul are următoarele caracteristici: anonim, oral, colectiv,
popular, tradiţional. Caracteristic basmelor este faptul că subiectul se constituie prin scheme, pe care
povestitorul le combină şi le dezvoltă în spirit tradiţional, ajungându-se la subiecte-tip, multe dintre
acestea având o circulaţie universală.
Ca în orice basm, în Prâslea cel voinic şi merele de aur acţiunea este declanşată de un fapt
grav care a perturbat ordinea din împărăţie – furtul merelor de aur din grădina împărătească.
Basmul reprezintă o lume unde totul este posibil, faptele petrecându-se într-un timp imaginar
şi într-un spaţiu cu trăsături specifice.
Timpul, ca în orice basm nu este precizat, este îndepărtat, evenimentele derulându-se
„odată”, în infinitul temporal, într-un timp nedeterminat, sugerat de formula iniţială: „A fost odată ca
niciodată…”. Adverbul „niciodată” subliniază caracterul unic al întâmplărilor din basm.
Spaţiul este precizat vag. Spaţiul este real (grădina, palatul), dar şi ireal (tărâmul celălalt).
Întâmplările se petrec pe două tărâmuri diferite: într-o împărăţie oarecare şi pe tărâmul zmeilor. Acestea
se află la mare distanţă unul de celălalt, au trăsături diferite şi se conduc după legi proprii. Când ajunge pe
tărâmul zmeilor, Prâslea constată că toate lucrurile erau „schimbate: pământul, florile, copacii, lighioanele
altfel făptuite erau pe-acolo”.
Personajele din basm reprezintă două valori morale opuse: binele şi răul. În Prâslea cel
voinic şi merele de aur, binele reprezentat de Prâslea, de împărat şi de cele trei fete, de zgripţuroaică şi
puii ei, de meşterul argintar, iar răul de fraţii cei mari, de zmei, de balaur. Din confruntarea lor, ca în orice
basm, ies învingătoare forţele binelui, deoarece adevărul şi dreptatea trebuie să triumfe.
Ca în toate basmele personajele sunt înzestrate cu trăsături obişnuite, dar şi cu forţe fantastice.

Prâslea este cel de-al treilea fiu al împăratului, fiind un personaj complex: este modest,
inteligent, are un acut simţ al anticipaţiei, este viteaz, curajos, consecvent, cinstit, generos. Acestor
trăsături obişnuite, li se adaugă cele fantastice: are o forţă fizică impresionantă (îl bagă pe zmeu în
pământ până la gât, omoară balaurul), comunică, în timp, cu făpturi de pe alt tărâm, înţelege graiul
corbului, transformă palatele în mere, face o furcă de aur care toarce singură şi o cloşcă cu ouă de
aur.

2
 Există în basm personaje fantastice care stau alături de personajele cu însuşiri obişnuite:
zmeii, balaurii, corbul, zgripţuroaica şi puii sunt înzestrate cu însuşiri ieşite din comun, trăiesc pe un alt
tărâm, au o forţă fizică neobişnuită.
Personajele cu însuşiri obişnuite sunt şi ele numeroase: împăratul, fiii cei mari, fetele de
împărat, meşterul argintar.
Împletirea realului cu fantasticul nu se manifestă însă numai la nivelul personajelor, ci şi al
întâmplărilor din basm: merele de aur sunt furate în fiecare an, Prâslea îl bagă pe zmeu până la genunchi
în pământ, apoi până la gât, străbate drumul de pe tărâmul zmeilor, până împărăţia tatălui său cu ajutorul
zgripţuroaicei.
Ca în majoritatea basmelor, Prâslea este ajutat de corb, de zgripţuroaică, personaje care au
însuşiri fantastice. Fiinţelor cu trăsături fantastice, li se adaugă obiectele cu însuşiri supranaturale: merele
de aur, biciul, care transformă palatele în mere de aur, de argint şi de aramă, furca din aur, cloşca cu puii
de aur.
Basmul este o naraţiune amplă, cu o acţiune bine închegată, în care pot fi identificate
momentele subiectului. Expoziţiunea basmului conţine formula iniţială, care anticipează fabulosul
întâmplărilor. Intriga are şi ea caracter fantastic şi reprezintă pretextul care declanşează acţiunea: în
fiecare an, merele de aur sunt furate, spre nemulţumirea împăratului. Prâslea reuşeşte să-l rănească pe hoţ,
după încercările nereuşite ale fraţilor săi, apoi porneşte în urmărirea acestuia. Desfăşurarea acţiunii
cuprinde încercările, probele pe care trebuie să le depăşească personajul, pentru a-şi duce la bun sfârşit
misiunea asumată. Datorită propriilor forţe, dar beneficiind şi de ajutor (din partea corbului, a
zgripţuroaicei), eroul trece cu bine toate probele: se luptă cu zmeii, omoară balaurul, revine în împărăţia
tatălui său, redobândeşte furca, cloşca şi puii de aur, iar – în final – îşi dovedeşte identitatea (punctul
culminant), aventurile sale încheindu-se cu o nuntă împărătească (deznodământul).
Basmul este o creaţie literară destinată povestitului. Basmele se povesteau la şezători, la clăci,
la câmp, în armată, în cabanele lucrătorilor forestieri etc. Relativ recent, se înregistrează povestitul
basmului copiilor, în familie, de către cei apropiaţi, în special mame şi bunici, dar nu numai.
Specifice basmelor, formulele iniţiale, mediane, finale sunt mult mai variate în basmele
româneşti decât în basmele altor popoare.
Ca majoritatea basmelor Prâslea cel voinic şi merele de aur începe cu formula „A fost odată
ca niciodată…” care îl introduce pe ascultător în lumea fabuloasă a basmului, creând o atmosferă
specifică pentru receptarea întâmplărilor povestite, precizând totodată caracterul de ficţiune al basmului şi
sugerând timpul întâmplărilor.
Formulele mediane plasate la începutul unui capitol verifică atenţia auditorului, precizează
continuarea acţiunii: „căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”; sugerează deplasarea în spaţiu,
distanţa parcursă: „şi merseră, merseră”, durata: „şi se luptară, şi se luptară zi de vară până-n seară”.
Formulele finale, mai bogate şi mai variate decât cele iniţiale, readuc ascultătorii în lumea
obişnuită, cea mai frecventă fiind „şi încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa”.
Fiind o specie literară destinată povestitorului, basmul se caracterizează prin oralitate, între
povestitor şi ascultătorii săi stabilindu-se o relaţie directă de comunicare:
construcţii şi expresii populare („se face luntre şi punte”, „a-şi lua inima-n dinţi”, „a nu-şi
pierde cumpătul”)

3
 construcţii exclamative („Unde dă Dumnezeu ca să cază un asemenea noroc chior pentru
mine!”)
inversiuni („adevăr grăieşte gura mea”, „rogu-te”)
repetiţii („făcu ce făcu”), vocative („corbule, corbule!”).
Caracteristică basmelor este preferinţa pentru cifrele magice:se repetă cifra trei: „trei fraţi, trei
fete de împărat, trei zmei”.
Oglindind viaţa în mod fabulos, venind dintr-o lume îndepărtată „ce gândea în basme şi
vorbea în poezii” basmul popular a reprezentat o bogată sursă de inspiraţie pentru scriitorii noştri care au
creat basme culte de o mare frumuseţe, adevărate comori ale literaturii noastre, ca şi modelele lor,
neasemuitele şi minunatele basme populare (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Slavici, Barbu Ştefănescu
Delavrancea).

Personajul este plăsmuit de imaginaţia creatorului anonim şi este plasat, prin intermediul formulei iniţiale,
într-un timp nedeterminat, fabulos. Fantasticul se împleteşte cu elemente reale, în basm fiind prezente
multe trimiteri la viaţa de zi cu zi, care îi conferă acestei creaţii populare şi caracter realist.
Eroul basmului, aflat de obicei, la vârsta tinereţii, îşi dezvăluie calităţile, trecând o mulţime de
probe, caracterizarea indirectă fiind preponderentă în această creaţie populară, deoarece principalele
valori morale pe care basmul le evidenţiază sunt mai bine puse în lumină prin faptele personajelor, prin
atitudinea lor, prin relaţiile cu celelalte personaje, prin vorbele lor.
După cum arăta George Călinescu în Estetica basmului, eroul basmului este „voinicul
capabil să înfăptuiască în perioada tinereţii nobile misiuni oricât de dificile pentru a ajuta comunitatea
umană şi a face să triumfe binele”.
Prâslea, aşa cum arată şi numele său, este fiul cel mai mic al împăratului din grădina căruia
erau furate, în fiecare an, merele de aur.
După încercările nereuşite ale fraţilor săi mai mari, Prâslea îi cere împăratului să-l lase să-şi
încerce şi el norocul. În ochii tatălui său, Prâslea este un „nesocotit” de mucos, care nu poate să-şi asume
o misiune în care fraţii săi mai mari, alţi voinici eşuaseră (caracterizare directă, făcută de un personaj).
Deşi jignit de tatăl său, Prâslea i se adresează acestuia cu modestie şi înţelepciune pentru a-l
determina să-l lase şi pe el să încerce a-i prinde pe hoţi. Trăsăturile lui reies din cuvintele sale, fiind
sugerate de caracterizarea indirectă: „eu mă încumet – zise Prâslea – a prinde pe hoţi, că zic că o
încercare de voi face şi eu nu poate să-ţi aducă niciun rău”.
Prevăzător, intuind derularea viitoare a faptelor, el îşi ia „cărţi de citit, două ţepuşe, arcul şi
tolba cu săgeţile” şi reuşeşte să-şi alunge somnul şi să-l rănească pe hoţ.
Consecvent cu ceea ce-şi propune, el pleacă în căutarea hoţului, deşi împăratul, văzând merele
aurite, „nu mai voia să ştie de hoţ”. Consecvenţa eroului este reliefată de faptele sale, dar şi de
caracterizarea directă, aparţinând povestitorului: „Fiul său însă nu se lasă cu una cu două”, eroul fiind
convins că-l poate aduce pe hoţ, „chiar din gaură de şarpe”.
În misiunea sumată, Prâslea şi-i asociază pe fraţii săi care începuseră să-l invidieze pentru
vitejia sa. Ajunşi la prăpastia care despărţea cele două tărâmuri, numai Prâslea are curajul să coboare pe
tărâmul zmeilor, antiteza dintre el şi cei doi fraţi mai mari fiind evidentă.

4
 În lupta cu zmeii, dovedeşte curaj, reuşind să-i răpună pe toţi trei. Confruntarea cu zmeii
scoate în evidenţă şi alte trăsături ale eroului. El este înzestrat cu o forţă impresionantă: îl bagă pe
zmeu până la genunchi în pământ. Apoi până la gât şi-i taie capul. Acestei trăsături fantastice i se adaugă
altele, care reies din faptele eroului.
Ca în cazul oricărui personaj al basmului. Realul şi fantasticul se împletesc. Astfel, Prâslea
se metamorfozează, vorbeşte cu corbul care îl ajută, transformă cu ajutorul unui bici palatele în
mere de aramă, de argint şi de aur. Forţele sale fantastice se manifestă şi când revine în împărăţie, când
reuşeşte să facă o furcă de aur care torcea singură şi o cloşcă cu pui de aur.
Dialogul cu zmeul cel mic subliniază o altă trăsătură a lui Prâslea – încredea în Dumnezeu,
credinţa sa. Ameninţării rivalului său, eroul îi răspunde astfel: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am eu ac de
cojocul tău”.
Inteligent şi abil Prâslea anticipează faptele fraţilor săi, îşi dă seama de intenţiile lor şi-i
înşeală pe aceştia, legând de frânghia pe care trebuia să iasă, o piatră pe care îşi pusese căciula. Intenţia sa
este prezentată direct de către povestitor: „El simţise de mai înainte că fraţii săi îi poartă sâmbetele”.
Dovedind bunătate sufletească, Prâslea salvează puii de zgripţuroaică, primind recunoştinţa
şi ajutorul acestuia.
În drumul spre împărăţie, pe care îl face cu ajutorul zgripţuroaicei, Prâslea dovedeşte curaj,
stăpânire de sine când, „fără să-şi piardă cumpătul”, trase paloşul şi-şi taie o bucată de carne moale din
coapsa piciorului de sus şi o dete zgripţuroaicei. Tenacitatea în atingerea scopului propus se manifestă şi
în acest gest al personajului.
După ce-şi dezvăluie identitatea în faţa tatălui său, Prâslea se dovedeşte generos cu fraţii săi,
care încercaseră să-l ucidă, urmând ca aceştia să-şi primească pedeapsa din partea lui Dumnezeu, în care
el crede cu tărie: „Tată, eu îi iert şi pedeapsa să o ia de la Dumnezeu”.
În final, eroul este răsplătit pentru calităţile dovedite, iar peripeţiile sale se încheie cu o nuntă
împărătească.
Prâslea cel voinic este un personaj complex, în care se împletesc însuşirile omeneşti şi
fabuloase care reies, mai ales, din faptele sale, din relaţiile sale cu celelalte personaje, din spusele lui,
caracterizarea directă fiind mai puţin prezentă.
La nivelul expresivităţii artistice, observăm prezenţa construcţiilor populare („N-auzi tu ce
prăpăstii spun fraţii tăi”, „nu se lasă cu una, cu două”). a vocativelor familiare („nesocotitule”, „frumuşica
mea”), prezente în exprimarea cotidiană a oamenilor din mijlocul cărora a răsărit basmul, acesta fiind o
întruchipare a înaltelor valori morale preţuite de creatorii anonimi.
Prâslea, ca toţi eroii din basme care întruchipează binele, este un erou exemplar, în portretul
său moral fiind prezente cele mai înalte valori morale: curajul, modestia, încrederea în Dumnezeu, vitejia,
dârzenia, consecvenţa.
Împletire însuşirilor omeneşti cu cele fabuloase în cazul lui Prâslea îi asigură apartenenţa la
un anumit ideal etic de dreptate, cinste şi adevăr, făcându-l un personaj reprezentativ al basmului.
Prin eroii săi, care întruchipează valorile morale amintite, prin victoria binelui asupra răului,
basmul are o pronunţată latură educativă, cultivă încredea în supremaţia binelui şi admiraţia pentru
personajele exemplare.

Prâslea este personajul principal al basmului popular Prâslea cel voinic şi merele de aur.
5
El poate fi considerat un personaj reprezentativ pentru ilustrarea binelui, încadrându-se astfel în categoria
personajelor pozitive.
Titlul numeşte direct trăsătura dominantă de caracter, voinicia, surprinzând, de asemenea, şi tinereţea sa,
sugerată de numele „prâslea”, ca substantiv comun desemnând mezinul unei familii.
Prâslea este caracterizat direct de către tatăl său, considerându-l nepregătit, nevrednic, lipsit de
experienţă, ba chiar lipsit de judecată: „ –Fugi d-aici, nesocotitule!”.
Indirect, din faptele sale, reies o serie de alte calităţi. Ambiţios şi isteţ, dar şi calculat, Prâslea îşi face un
plan pentru prinderea hoţului, luându-şi măsuri de precauţie pentru a nu adormi asemenea fraţilor săi.
Perseverent, nu se mulţumeşte cu reuşita parţială, ci doreşte să îl găsească pe hoţ, chiar dacă aşteptările
tatălui fuseseră deja satisfăcute.
Ajuns la prăpastie, se dovedeşte a fi cel mai curajos, fiind singurul care coboară până în adâncul
prăpastiei. În concluzie Prâslea este un personaj curajos și neînfricat