Prâslea cel voinic şi merele de aur
BASMUL este operă epică de mari
proporţii în care se narează întâmplări
reale şi fantastice, având drept perso-
naje eroi cu însuşiri omeneşti, dar şi cu
puteri supranaturale. (”oglindire a vieţii
în moduri fabuloase” - George Călinescu)
Caracteristici:
 tema triumfului binelui
 naraţiune în proză, de mare
întindere
 prezenţa unui narator
 Spaţiul şi timpul sunt
nedeterminate
 Întâmplările se desfăşoară într-o
anu-mită ordine;schema epică
structurată pe:
motivul călătoriei iniţiatice
motivul celor trei probe
 Realul se împleteşte cu
fabulosul:
 întâmplări reale şi fantastice
 personaje reale şi fantastice
 personaje cu înşusiri
reale/fabuloase
 Personajele sunt
neindividualizate, reprezintă
modele morale opuse:
 personajele pozitive –
forţele binelui
 personajele negative –
forţele răului
 Sunt utilizate formule specifice:
 iniţiale
 mediane
 finale
 Se apelează la motive literare
tipice:
 cifra trei (trei fii, trei zmei, trei
probe)
 obiecte fermecate (mărul de
Sunt utilizate formule specifice:
 iniţiale: “A fost odată ca
niciodată”
 mediane: “Şi-nainte cu
poveste, că d-aicea mult mai
este.”
 finale: “…şi încălecai p-o şa
şi v-o spu-sei dumneavoastră
aşa.”
Se apelează la motive literare tipice:
 cifra trei (trei fii, trei zmei,
trei fete…)
1
Prâslea cel voinic şi merele de aur
 tema triumfului binelui asupra forţelor
răului;
 Aparţine epicii populare, fiind o naraţiune în
proză, de mare întindere.
 Întâmplările sunt povestite de un narator
omni-scient; modul principal de expunere e
naraţiunea la persoana a treia.
 Spaţiul şi timpul sunt nedeterminate,
imaginare.
Acţiunea se petrece într-un spaţiu imaginar, în
lumea oamenilor şi pe tărâmul celălalt.
 Întâmplările se derulează în vremea veche, în
timpul fabulos al lui “a fost odată ca niciodată”
 Subiectul cuprinde toate momentele
tradiţionale, întâmplările desfăşurându-se într-o
anumită ordine:
situaţia iniţială: împăratul nu gustase niciodată din fruc-tele
mărului de aur, căci cineva le fura când se coceau;
cauza care determină acţiunea: rugămintea mezinu-lui
de a păzi şi el mărul fermecat
desfăşurarea acţiunii:
 Prâslea îl răneşte pe hoţ şi aduce tatălui
mere de aur
 Cei trei fraţi pornesc în căutarea hoţului
 Fraţii mai mari hotărăsc să-l piardă pe Prâslea
 Prâslea coboară în prăpastie, ajungând pe
tărâmul celălalt
 Eroul îi învinge pe cei trei zmei, salvând fetele
răpite
 Fraţii scot din prăpastie doar fetele, nu şi pe
Prâslea
 Prâslea ucide un balaur, salvând puii de
zgripţor
 Eroul revine în lumea oamenilor pe aripile
zgripsoroaicei
 Fără a-şi dezvălui rangul, se angajează ucenic
la argintar
 Scoate din palatul zmeului prefăcut în măr
furca şi fusul de aur, apoi cloşca cu puii de aur
 Cea mai mică dintre fetele de împărat cere să
fie adus ucenicul care a făurit obiectele fermecate
depăşirea situaţiei dificile: dezvăluirea identităţii uceni-
cului de argintar şi a vicleniilor fraţilor mai mari
situaţia finală:
 Eroul îşi iartă fraţii şi toţi trei se supun justiţiei divine
 Fiii mai mari ai împăratului sunt ucişi chiar de săgeţile
lor
 Prâslea se căsătoreşte cu fata de împărat
 schema epică structurată pe:
motivul călătoriei iniţiatice pe celălalt tărâm
motivul celor trei probe (lupta cu cei trei zmei)
Realul se împleteşte cu fabulosul:
 întâmplări reale (eşecul fraţilor mai mari,
complotul)
şi fantastice (peripeţiile pe tărâmul celălalt)
 Prâslea cel voinic şi merele de aur 2

În basme, rapsodul popular a creat o lume imaginară, ideală, în care binele

şi adevărul triumfă. Basmul este operă epică de mari proporţii în care se
narează întâmplări reale şi fantastice, având drept personaje eroi cu însuşiri
omeneşti, dar şi cu puteri supranaturale. Între basmele populare româneşti
culese şi publicate de Petre Ispirescu (vol. “Legende sau basmele românilor”)
se numără şi “Prâslea cel voinic şi merele de aur”. Apartenenţa acestei creaţii la
specia basmului este evidentă, de la tema binelui triumfător, la motivul nunţii
împărăteşti cu care se încheie.
Opera aparţine epicii populare şi este o naraţiune în proză, de mare întindere.
Modul principal de expunere e naraţiunea la persoana a treia, întâmplările fiind
povestite de un narator omniscient. Ideile, reprezentările, sentimentele
creatorului anonim se comunică indirect, prin intermediul întâmplărilor la care
participă personaje. Acţiunea se petrece într-un spaţiu imaginar, în lumea
oamenilor şi pe tărâmul celălalt. Întâmplările se derulează în vremea veche, în
timpul fabulos al lui “a fost odată ca niciodată”. Ca în toate basmele, spaţiul şi
timpul sunt deci, nedeterminate, imaginare.
Subiectul cuprinde toate momentele tradiţionale, întâmplările desfăşurân-
du-se într-o anumită ordine. Situaţia iniţială narează povestea împăratului care
nu gustase niciodată din fructele mărului de aur ce creştea în grădina sa, căci
cineva le fura când dădeau în pârg. După încercările zadarnice ale feciorilor mai
mari, mezinul îl înduplecă pe împărat să-i îngăduie şi lui să păzească poamele
de aur (cauza ce determină acţiunea). Desfăşurarea acţiunii însumează mai
multe episoade, urmărind peripeţiile lui Prâslea, fiul cel mic al împăratului.
Acesta reuşeşte să-l rănească pe hoţ şi aduce tatălui mere de aur. Porneşte apoi
împreună cu fraţii săi în căutarea hoţului. Aceştia pun la cale pieirea mezinului.
Când ajung la o prăpastie unde sfârşea urma de sânge lăsată de furul rănit,
doar Prâslea se încumetă să coboare. Ajuns pe tărâmul celălalt, voinicul se luptă
cu trei zmei (personaje fantastice) şi-i biruie, salvând fetele de împărat răpite
de aceştia. Ca în mai toate basmele, cele trei probe pe care le depăşeşte eroul
sunt într-o gradaţie ascendentă. Şi aici, zmeul cel mic este cel mai puternic şi
lupta e încrâncenată. Prefăcuţi în flăcări (personajele au puteri
supranaturale), cei doi cer ajutorul unui corb care va asculta rugămintea lui
Prâslea, ca şi fata cea mică de împărat. Astfel este ucis şi ultimul adversar şi
fetele revin pe tărâmul oamenilor, după ce prefac palatele zmeilor în mere de
aramă, de argint, de aur. Fraţii lui Prâslea nu-l scot însă din prăpastie şi pe
mezin, dând drumul funiei, fără să ştie că viteazul presimţise viclenia lor şi
legase un bolovan de funie. Rămas pe tărâmul celălalt, Prâslea ucide un balaur
şi salvează astfel nişte pui de zgripţor. Drept răsplată, zgripsoroaica îl readuce
în lumea lui. Fără a-şi dezvălui rangul, Prâslea se angajează ucenic la argintar.
Când logodnica lui cere furca şi fusul de aur, apoi cloşca cu puii de aur pe care i
le dăruise zmeul, Prâslea le scoate din palatul preschimbat în măr şi le trimite la
curte. Fata înţelege îndată că alesul ei n-a pierit şi cere să fie adus în faţa
împăratului ucenicul argintarului. Dezvăluirea adevăratei identităţi a ucenicului
 Prâslea cel voinic şi merele de aur 3
şi a vicleniilor fraţilor mai mari constituie depăşirea situaţiei dificile. Situaţia
finală aduce răsplata eroului. El îşi iartă fraţii şi toţi trei se supun justiţiei divine.
Fiii mai mari ai împăratului sunt ucişi chiar de săgeţile lor. Prâslea se
căsătoreşte cu fata de împărat şi, după moartea tatălui său urcă pe tronul
împărăţiei.
În dezvoltarea acestei scheme epice realul se împleteşte cu fabulosul,
ceea ce este caracteristic basmului. Astfel întâmplările reale (eşecul fraţilor mai
mari, complotul acestora) stau alături de cele fantastice (peripeţiile pe tărâmul
celălalt, pedeapsa divină etc.) iar personajele reale (împăratul, împărăteasa, fiii
cei mari), alături de fiinţe fabuloase, obişnuite în lumea basmului (zmeii, balaurul,
zgripsoroaica). Ca în toate basmele populare, personajele nu sunt individualizate,
ele reprezintă modele morale opuse: forţele binelui (Prâslea, împăratul, fetele
de împărat) sau forţele răului (zmeii, fraţii lui Prâslea).
Personajul principal, Prâslea, are şi înşusiri reale (vitejie, înţelepciune,
modestie, sensibilitate, bunătate) şi puteri supranaturale (este mai puternic
decât zmeii, se preface în flacără, vorbeşte corbului etc.). Peripeţiile sale se
bazează pe motive literare specifice basmului: cifra trei (trei fii, trei zmei, trei
fete, trei probe etc.), obiecte fermecate (fusul, cloşca, mărul de aramă, de argint,
de aur), ajutoarele eroului (corbul, zgripsoroaica), nunta împărătească.
Caracteristice basmului sunt şi formule specifice de început (“A fost odată
ca niciodată”), mediane (“Şi-nainte cu poveste, că d-aicea mult mai este.” ) şi
finale (“…şi încălecai p-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa.”)
Ilustrând perfect toate trăsăturile definitorii ale speciei care e o ” oglindire a
vieţii în moduri fabuloase” (George Călinescu), creaţia populară “Prâslea cel
voinic şi merele de aur” este un basm.
Caracterizarea personajului principal
În basme, rapsodul popular a creat o lume imaginară, ideală, în care binele
şi adevărul triumfă. Purtătorul acestor valori este Făt-Frumos, eroul ce învinge
forţele răului. Un asemenea Făt-Frumos este şi Prâslea, personajul principal din
basmul popular cules şi publicat de P. Ispirescu. Încă din titlu se precizează
statutul de eroul al lui Prâslea, prin epitetul calificativ “ cel voinic”. Adjectivul, cu
dublă semnificaţie (în limbaj popular înseamnă şi “viteaz” şi “chipeş”), asociază
frumuseţii fizice, frumuseţea morală. Numele propriu, Prâslea, (termen popular
prin care este desemnat cel mai mic dintre fraţi) pune în evidenţă un motiv
literar frecvent în basme, cel al superiorităţii mezinului. Cu adevărat, dintre cei
trei fii ai împăratului, doar cel mai mic reuşeşte să-i împlinească visul de a gusta
din merele de aur. Calitatea de personaj principal, evidentă şi prin titlu, îi este
conferită de participarea la toate momentele subiectului. Atributul de personaj
pozitiv se cristalizează treptat, pe măsură ce aventura fantastică se derulează.
Absenţa unui portret fizic care să individualizeze personajul este caracteristică
basmului folcloric, ce operează cu tipologii generale.Trăsăturile morale ale
eroului se precizează atât direct, prin autocaracterizare, ori din perspectiva
naratorului (care îl numeşte constant “viteazul Prâslea”,“viteazul nostru”, implicând şi
 Prâslea cel voinic şi merele de aur 4
cititorul prin dativul etic) şi a celorlalte personaje, cât şi indirect, prin faptele, prin
cuvintele şi gândurile sale, prin vestimentaţie, prin raporturile cu cei din jur.
Ca toţi eroii basmelor, Prâslea cumulează însuşiri general-umane, (deci reale)
şi însuşiri supranaturale. El este eroul menit să restabilească ordinea lumii, să
pedepsească răul în toate formele sale (furtul merelor de aur, trădarea fraţilor).
În sfera omenescului, se defineşte, într-o primă ipostază, ca un tânăr lipsit
de experienţa vieţii (împăratul îl apostrofează:”tocmai tu, un mucos ca tine”
– caracterizare directă), care îşi recunoaşte însă cu modestie limitele: “Eu nu mă
încumet a prinde pe hoţi, ci zic că o încercare de voi face şi eu nu poate să-ţi
aducă nici un rău. ” (autocaracterizare). Secvenţa păzirii mărului reliefează,
indirect, alte trăsături de caracter. El îşi ia cu sine “ cărţi de cetit” (dorinţa de
cunoaştere), “două ţepuşe” pentru a nu adormi (prevedere, înţelepciune) şi
“arcul şi tolba cu săgeţile”(simbol al vitejiei).Toate acestea îi aduc o primă izbândă,
cu care Prâslea nu se mulţumeşte însă. Deşi împăratul, fericit că are pe masă
merele de aur, nu se mai gândeşte la hoţi, fiul său cel mic dovedeşte tenacitate
(“nu se lăsa cu una cu două” – precizează naratorul), vrând să descopere şi să
pedepsească vinovatul. El se defineşte astfel ca erou justiţiar, dornic să
restabilească dreptatea. Generos, îi ia cu el în aventura iniţiatică şi pe fraţii săi,
dar aceştia pun la cale pieirea mezinului.Calităţile morale ale protagonistului se
reliefează acum şi prin antiteză (caracterizare indirectă) cu cei doi fraţi mai
mari, care se dovedesc a fi egoişti şi invidioşi, neomenoşi şi laşi (se tem să
coboare în prăpastie, lăsându-l pe Prâslea singur). Intrarea pe “ tărâmul celălalt”
(spaţiu imaginar caracteristic basmelor) este marcată de reacţii tipic
omeneşti: sfiala, mirarea, teama (“deocamdată îi fu cam frică, dară,
îmbărbătându-se, apucă pe un drum…îşi luă inima în dinţi… ”). La aceste
trăsăturile umane se adaugă însuşiri supranaturale: este mai puternic
decât zmeii, aruncând mai departe buzduganul şi ucigându-i în “ luptă
dreaptă”, se poate preface în flacără, poate vorbi cu corbul şi cu
zgripsoroaica, poate ucide balaurul. Salvarea fetelor de împărat este urmată
de salvarea puilor de zgripsor, al căror ţipăt înspăimântat “ îi umplu inima de
jale”. Sensibilitatea sufletească altruismul, generozitatea eroului sunt
accentuate şi în episoadele ce urmează revenirii în lumea oamenilor. Prâslea ia
acum înfăţişarea unui om simplu (“om prost şi trenţăros”) spre a nu provoca
suferinţă părinţilor prin dezvăluirea vicleşugului fraţilor săi. Numai lacrimile şi
rugăminţile mamei şi ale fetei de împărat îl înduplecă să dezvăluie adevărul. Un
ultim gest de supremă generozitate este iertarea fraţilor vinovaţi, care însă vor
fi pedepsiţi prin justiţie divină.
Finalul basmului aduce recunoaşterea meritelor protagonistului, maturizat prin
probele depăşite (“foarte mult se schimbase”). Împăratul, care la început îl
desconsiderase (“Fugi de-aici, nesocotitule,… ”), acum îl “îmbrăţişă şi-l sărută
de sute de ori”, iar norodul “se mândrea, fălindu-se cu vitejiile ce făcuse el ”.
Perspectivele asupra eroului se multiplică astfel, la caracterizarea directă făcută
de către alte personaje (împăratul, prinţesa mezină, zgripsoroaica), adăugân-du-
se acum şi perspectiva unui personaj colectiv: mulţimea supuşilor. Figura
 Prâslea cel voinic şi merele de aur 5
personajului principal se proiectează astfel într-o ipostază finală arhetipală, de
erou exemplar care reprezintă idealul bărbăţiei în concepţia creatorului popular.
Caracterizarea unui personaj negativ / colectiv: fraţii lui Prâslea

În basme, rapsodul popular a creat o lume imaginară, ideală, în care binele

şi adevărul triumfă. Purtătorul acestor valori este Făt-Frumos, eroul ce învinge
forţele răului reprezentate prin fiinţe fabuloase (zmei, căpcăuni, Muma-Pădurii
etc.) sau prin personaje din registrul realist (sfetnicul viclean din “Greuceanu”,
fraţii lui Prâslea etc.).
În basmul popular cules şi publicat de P. Ispirescu, “Prâslea cel voinic şi
merele de aur”, protagonistul are de luptat nu numai cu zmeii care au furat
merele de aur, ori cu balaurul, ci şi cu fraţii săi mai mari care sunt construiţi în
tiparul personajelor negative din basme. Fiind personaje secundare ale
basmului, povestitorul anonim nu insistă asupra portretului fizic ori numelui
celor doi prinţi şi nu-i individualizează între ei, atribuindu-le aceleaşi trăsături
morale. Principala modalitate de construire a acestor prezenţe secundare în
text, dar cu rol important în conflict este antiteza cu protagonistul.
Ipostaza iniţială a fraţilor mai mari este aceea de prinţi conştienţi de
rangul şi puterea lor, orgolioşi şi mult prea încrezători în puterea lor de a prinde
pe furul merelor de aur. Cuvintele fiului cel mare (procedeu indirect de
caracterizare) exprimă o nejustificată certitudine: “ …dă-mi voie ca în nopţile
astea să păzesc eu însumi şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne
jefuieşte.” Eşecul lor şi neaşteptata reuşită a lui Prâslea, care i-a făcut să apară
nevolnici, stârnesc invidia şi dorinţa de răzbunare pentru ruşinea suferită.
Se conturează astfel cea de-a doua ipostază a fiilor celor mari ai împăratului.
Ei se definesc acum ca personaje ce întruchipează răul, punând la cale
uciderea eroului. Gândurile, cuvintele şi faptele lor (caracterizare indirectă)
reliefează trăsături negative precum ipocrizia, cruzimea, setea de a ucide.
Faptul că se tem să coboare în prăpastie, lăsându-l singur pe mezin, denotă
laşitatea. După ce scot de pe tărâmul celălalt pe fetele de împărat salvate de
mezin, ei dau drumul frânghiei, crezând că au scăpat de Prâslea. Întorşi la
castelul împăratului vor spune părinţilor “cu prefăcută mâhnire că fratele lor s-a
prăpădit”. Epitetul folosit de povestitorul anonim evidenţiază prefăcătoria şi
neomenia fraţilor care nu se gândesc la suferinţa părinţilor.
Ultima apariţie a celor doi prinţi vicleni şi necinstiţi care personalizează răul
în basm se concretizează în final, când iertaţi de Prâslea, sunt nevoiţi să se
supună justiţiei divine. Moartea lor, prin chiar săgeţile trase spre văzduh aduce
un deznodământ în spiritul temei basmului în care binele triumfă asupra răului.
 Prâslea cel voinic şi merele de aur 6

Semnificaţia deznodământului din basmul

Numite de Bogdan Petriceicu Hasdeu “visuri ale popoarelor”, basmele
transmit un mesaj optimist şi educativ, prin tema triumfului binelui asupra
forţelor răului, prin deznodământul care aduce izbânda deplină a eroului
pozitiv.
În basmul “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, purtător al valorilor morale
– binele şi adevărul, dreptatea şi curajul, modestia şi bunătatea sufletească –
este Prâslea, fiul cel mic la împăratului. Numele său reliefează un motiv literar
frecvent în basmele populare, cel al superiorităţii mezinului. Această
superioritate stârneşte însă invidia fraţilor mai mari, care pun la cale pieirea lui
Prâslea. Astfel, alături de personaje fantastice precum zmeii sau balaurul, cei
doi feciori mai mari ai împăratului întruchipează principiul răului.
Deznodământul basmului surprinde confruntarea directă dintre Prâslea şi
fraţii săi. După un punct culminant bine marcat ce aduce dezvăluirea
adevăratei identităţi a ucenicului de argintar şi descoperirea vicleniilor fraţilor
mai mari, situaţia finală probează încă o dată superioritatea mezinului. Ca
erou pozitiv, Prâslea actualizează un model uman ce vine dintr-un timp arhaic
şi însumează calităţi fizice şi morale exemplare. Generos şi altruist, el îşi iartă
fraţii, nevrând să fie vinovat de moartea sa şi să provoace o nouă suferinţă
părinţilor. Pentru că este însă un erou justiţiar, apărător al binelui şi adevărului,
el trebuie să restabilească dreptatea în lumea oamenilor. Pentru dreapta
măsură a faptelor fiecăruia, el se supune, alături de fraţii săi, justiţiei divine.
Curajul de a sta alături de cei vinovaţi dezvăluie un cuget curat şi credinţă în
Dumnezeu. Cei trei fii de împărat trag cu arcul spre cer şi voinţa divină se
împlineşte: fraţii mai mari sunt ucişi chiar de săgeţile lor. Ei plătesc astfel cu
viaţa răul făcut mezinului (pe care-l părăsiseră pe celălalt tărâm, sortindu-l
pieirii) şi toate defectele omeneşti cărora le-au căzut pradă: invidia şi egoismul,
lipsa de omenie şi cruzimea, minciuna şi ipocrizia.
Ca mai toate basmele populare şi acest basm cules şi publicat de Petre
Ispirescu, sfârşeşte cu dezvoltarea motivului nunţii împărăteşti. Prâslea se
căsătoreşte cu fata de împărat şi, după moartea tatălui său, urcă pe tronul
împărăţiei, spre bucuria norodului care îl iubeşte şi-i preţuieşte calităţile.
Deznodământul, definit şi el prin împletirea realului cu fabulosul, alătură situaţii
veridice (mânia împăratului împotriva feciorilor mai mari, de exemplu) cu
întâmplări peste fire, fabuloase (pedeapsa divină). Încărcat de sensuri morale,
acest final are o certă funcţie educativă, modelatoare.
Basmul se încheie în registrul compoziţional caracteristic acestei specii,
prin apelul la formula de încheiere tradiţională. Chiar şi după ce cartea s-a
închis, mesajul ei profund etic, transmis de creatorul anonim, îl urmăreşte pe
cititor, având menirea să-i ofere un model, un arhetip.
Prâslea cel voinic şi merele de aur 7