-Definitie: Basmul- este o specie a genului epic in proză de întindere medie care prezintă

lupta între bine şi rău în care binele învinge întodeauna.

Particularităţiile basmului cult:

-clişee compoziţionale: Formule tipice (iniţiale, ,ediane, finale)
-motive narative: călătoria, lupta victoria eroului, probele depăşite, demascarea şi pedepsirea
răufăcătorului, căsătoria şi răsplata eroului.
-specificul reperelor: -temporale (timpul fabulos, mitic), -spaţiale(tărâmul acesta, tărâmul
celălalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai general.
-stil elaborat, îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea
-cifre magice, simbolice (3,7,9,12)
-obiecte miraculoase
-întrepătrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat în mod realist
-convenţia basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca
explicaţie a întâmplărilor incredibile.
-personajele îndeplinesc o serie de funcţii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul
popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare şi prin limbaj
-existenţa unui tipar narativ (bildungsroman)care constă în:
a) o situaţie iniţială de echilibru
b)un eveniment care dereglează echilibrul iniţial
c) apariţia donatorilor şi a ajutoarelor
d) acţiunea reparatorie (trecerea probelor)
e) refacerea echilibrului şi rasplata eroului

Definiție: Basmul cult este o creație amplă a genului epic, cu o narațiune liniară,
personaje purtătoare de valori simbolice, acțiuni care implică fabulosul  și supusă unor
acțiuni convenționale, care prezintă drumul inițiatic al eroului.
Basmul cult prezintă câteva trăsături specifice, care îl diferențiază de basmul popular,
dintre care amintim:
 diminuarea aurei eroice a protagonistului
 personaj lipsit de forțe supranaturale, conturat obiectiv cu calități și defecte
 dramatizarea narațiunii prin dialog excesiv (dialogul preia funcțiile narațiunii)
 comentariul moralist
 prezența unor fragmente de proză rimată și ritmată
 deformarea grotescă a unor personaje
 absența personajelor terifiante

Definitie
Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si
rau incheiata cu victoria binelui si calatoria eroului spre maturizare.

Obs: Fabulosul este un tip de fantastic care presupune acceptarea conventiei basmului

de catre cititori.

Trasaturi
– formule: initiale, mediane finale
– teme: calatoria eroului, iubirea, eroismul
– motive: cifre magice, obiecte magice, imparatul fara urmasi, drumul, calul, coborarea
in fantana
– momentele subiectului devin: situatia initiala de echilibru, factorul perturbator,
actiunea reparatorie, momentul de maxima tensiune, restabilirea echilibrului initial
– personaje ajutatoare, himerice

Basmul cult
In cazul basmului cult:
– autorul este cunoscut
– textul nu poate fi modificat
– se intalneste limbaj regional
– oralitatea stilului
– triplicarea probelor
– umor

Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în

revista Convorbiri literare, la 1 august 1877, apoi a fost publicat în același an în
ziarul Timpul de către Mihai Eminescu. Pornind de la modelul folcloric, autorul
reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei viziuni;
asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice.

Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria

binelui. Personajul principal parcurge astfel o aventură eroică imaginară, un drum al
maturizării morale și etice presărat de diferite probe și obstacole. Lumea în care se
petrece acțiunea este una miraculoasă, dominată de stereotip și hiperbolizare; o
oglindire exagerată, carnavalescă și fabuloasă a realității, ce nu provoacă o reacție
particulară cititorului sau personajelor, acestea acceptând îmbrățișarea unor convenții
diferite decât cele ale lumii reale, raționale.
Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-
o țară foarte îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se
rupe odată cu sosirea unei scrisori provenite de la Împăratul Verde, în care acesta
mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor de linie masculină și îi cere să-i trimită cel
mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. Odată cu prezentarea acestui motiv al
împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se concretizează prin
probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o piele de
urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel
ne apare motivul superiorității mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să
treacă proba, ajutat de Sfânta Duminică care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să
pornească la drum cu hainele, armele și calul din tinerețe a tatălui său, repetând astfel
condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la început apare ca fiind un biet animal slab și
bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri supranaturale și va deveni
tovarășul și sfătuitorul tânărului.

Harap-Alb
Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului
pielea de urs și primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de
Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se în pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân,
care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior să încalce sfatul părintesc;
acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având nevoie de ajutor pentru a ieși din
pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel recomandarea tatălui.
Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o
fântână pentru a se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în
fântână unde este închis de Spân și obligat să îi mărturisească informațiile relative
propriei identități și obiectivele călătoriei sale. Naivitatea feciorului este sancționată prin
pierderea identității și a dreptului de a deveni împărat. Spânul, furându-i identitatea îl
transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb, spunându-i că pentru a-și redobândi
originile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se dovedește a fi un rău
necesar, un inițiator care îl va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind la
dezvoltarea unor capacități morale necesare atunci când va deveni „mare și tare”.
Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei.
Harap-Alb va trebui să aducă salate din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din
Pădurea Cerbului solomonit și pe fata Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune
o serie de alte probe prin care Împăratul Roș încearcă să îndepărteze pețitorii (proba
casei de aramă, ospățul, trierea macului de nisip) dar și o serie de probe care o vizează
direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba
impusă de fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu ajutorul unor personaje cu
puteri supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.
Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se
întoarce la curtea Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata
lui identitate demaschează răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează
tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb, tăindu-i capul, dar acesta va fi înviat de
fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de cal la sfârșitul ultimei
probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu dinții”
zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf
și pulbere”[2]
Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata
Împăratului Roș și împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin
moartea și învierea sa cu conotații inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta,
devenind împărat.
Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria
binelui asupra răului, răsplata și nunta celor doi feciori[3].

Particularități structurale[modificare | modificare sursă]

Acțiunea se desfășoară linear, succesiunea episoadelor fiind redată cronologic, prin
înlănțuire. Aceste episoade corespund din punct de vedere compozițional unor etape
ale drumului inițiatic pe care feciorul de împărat trebuie să le parcurgă (pregătirea
pentru drum - parcurgerea drumului inițiatic - răsplata).
Modelul structural al basmului este dominat de stereotipie, implicând o serie de acțiuni
convenționale, dispuse în perechi opoziționale (interdicția - încălcarea interdicției etc).
Creangă utilizează triplicarea sistematică a situaților ce compun schema logică a
narațiunii, suprasolicitând procedeul: a treia probă conține alte încercări impuse de
Împăratul Roșu și de fată. Astfel eroul are de trecut mai multe serii de probe, nu doar
trei.
Aceste steriotipii vizează și construcția personajelor, care îndeplinesc o serie de roluri
specifice basmului: eroul, personajele ajutătoare, antagonistul eroului, fata de împărat
(personajul căutat). Întâlnim și o serie de numere și obiecte magice.
Coordonatele acțiunii sunt vagi, nedefinite, datorită convenției atemporalității și
aspațialității[4]

Particularități stilistice
Oralitatea stilului
Modalitățile de realizare a oralității stilului sunt:

 dialogul
 folosirea dativului
 exclamații, interogații, interjecții
 expresii onomatopeice
 imprecații, apostrofe
 adresare directă
 diminutive
 formule specifice oralității
 proverbe și zicători
 versuri populare și fraze ritmate
 cuvinte și expresii populare, regionalisme
 umorul.
Umorul
Modalitățile de realizare a umorului sunt:

 exprimarea poznașă, mucalită

 combinații neașteptate de cuvinte
 caracterizări pitorești
 vorbe de duh
 autopersiflarea
 ironia
 poreclele personajelor
 situațiile și întâmplările în care sunt puși eroii
 utilizarea diminutivelor cu valoare augmentativă.

Construcția personajelor
Personajele sunt purtătoare unor valori simbolice corespunzătoare antitezei dintre bine
și rău. Specific basmului cult este modul în care se realizează individualizarea
personajelor, în primul rând prin limbaj[5]. Acestea reprezintă, cu excepția eroului al cărui
caracter evoluează pe parcurs, hiperbolizarea și ironizarea unor tipologii umane
reductibile la o singură trăsătură dominantă.
Harap-Alb
Protagonistul nu prezintă puteri supranaturale sau însușiri excepționale dar prin
trecerea probelor de pe parcurs dobândește o serie de calități psiho-morale necesare
unui crai „mare și tare”. Numele personajului reflectă condiția duală de slugă (Harap) de
origine nobilă (Alb), dar și o sugestie cromatică de alb/negru care sugerează starea
intermediară dintre naivitate și maturitate.[6]
Spânul
Reprezintă antagonistul eroului, personaj de o inteligență perfidă, acesta are rolul de a-l
iniția pe Harap-Alb[7], reprezentând astfel, împreună cu Împăratul Roș[8], un rău necesar
maturizării protagonistului.
Regina albinelor
Regina albinelor este un personaj fantastic din mitologia românească. Aceasta îl ajută
pe erou ca răsplată a unei fapte bune, dăruindu-i o aripă cu care o va chema atunci
când o va arde. O înțeapă pe Fata Împăratului Roș, dezvăluind-o lui Harap-Alb, ca
răsplată pentru faptul că a făcut o locuință albinelor.
Împăratul Verde
Acesta este unchiul eroului, ce nu are urmaș la tron și trimite o scrisoare fratelui său
(tatăl lui Harap-Alb) pentru a-i cere un nepot drept moștenitor.