BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB – ION CREANGA

Basmul este o specie a genului epic, o naratiune ampla, valorificand categoria estetica a
fabulosului, miraculosului. Integrate unei lumi reale, personajele poarta valori simbolice, acestea
fiind binele si raul in diversele lor ipostaze. Protagonistul lupta pentru impunerea unor valori morale,
precum adevarul, dreptatea, frumosul, curajul. Tema basmului este lupta dintre bine si rau, ilustrata
prin intamplari structurate pe motivul drumului plin de obstacole. Discursul narativ este
heterodiegetic, iar naratorul are atat rol reflector, cat si de observator, adesea observatiile avand
caracter moral.

Basmul popular are un caracter oral, colectiv si anonim, functia dominanta a creatiei fiind cea
moralizatoare.

Basmul cult preia tiparul narativ al basmului popular, reorganizand structurile stereotipe
conform principiilor estetice si viziunii autorului asupra lumii. De asemenea, este creat cu o vadita
intentionalitate literara, actiunea este complexa, desfasurandu-se pe mai multe planuri. Naratiunea
se impleteste cu dialogul si descrierea, iar elementele realiste, miraculoase si fabuloase coexista,
limbajul ofera personajelor autenticitate, remarcandu-se eruditia paremiologica, proverbele si
zicatorile.

Reprezentativa pentru specia basmului cult este opera “Povestea lui Harap-Alb”, sinteza a
basmului romanesc, preluat in liniile lui esentiale: cautarea binelui dincolo de fatalitatea raului,
existenta unui mezin, initierea acestuia si nunta ca final.

Viziunea despre lume, fundamentata pe o intuitie ludica, ofera Povestii lui Harap-Alb o serie
de particularitati evidentiate de G. Calinescu: realismul bufon, eruditia paremiologica, motivarea
atenta a actiunii, fantastical antropomorfizat (cu forma umana), spontaneitatea replicilor si
constructia aproape clasica a personajelor.

Tema basmului este reprezentata de triumful binelui asupra raului, ilustrat prin motivul
calatoriei intiatice, al parcursului spiritual in urma caruia cel initiat capata acces la cunoasterea lumii
si la descoperirea sinelui.

Din punct de vedere compozitional, opera respecta structura basmului popular pana la un
punct, cand se poate remarca originalitatea lui Creanga, care nu este un culegator de folclor, ci un
creator de opera literara. Aceasta este sugerata prin complexitatea actiunii, valorificarea psihologica
a motivelor literare specifice basmului, precum motivul imparatului fara urmas la tron, al
superioritatii mezinului, al probelor, dar si prin constructia personajelor.

In basmul popular, formula initiala, “A fost odata ca niciodata”, este un indice de

fictionalitate, prin care autorul semnaleaza trecerea de la lumea reala la cea fictionala. Actiunea este
plasata in illo tempore, timp si spatiu primordial. Caracterul universal al faptelor este evidentiat si de
nedeterminarea coordonatelor spatio-temporale: spatiul si timpul sunt modelate de matricea
fabulosului. Geografia miraculoasa a basmului se configureaza valoric, padurea de arama, argint, aur,
sau pe trei niveluri: o lume ce da iluzia realului, dar in care distantele pot fi comprimate, eroul
trecand “peste noua mari si tari”, taramul celalalt, aflat in stapanirea zmeilor, sau inaltul cerului.

Timpul este adesea suspendat sau reprezentat antropomorfic: Sf. Vineri, Sf. Duminica.

In PHA, formula initiala este simplificata: “Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei
feciori”, purtand semnele originalitatii. Timpul este demitizat, autorul plasand actiunea nu intr-un
timp primordial, ci istoric, prin folosirea imperfectului. De asemenea, constructia “cica” implica, pe
de o parte, memoria colectiva si, pe de alta parte, este o sugestie a atitudinii poznase a naratorului:
“dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa incepem a depana firul povestii”.

In secventa initiala, echilibrul specific basmului este tulburat de vestea adusa de cartea
Imparatului Verde care ii cere fratelui sau, Craiul, sa-i trimita un nepot pentru a-i conduce imparatia
dupa moarte. Fiind deja un initiat, craiul, in ipostaza de trimitator, isi supune feciorii la o proba a
curajului: imbracat intr-o blana de urs, simbol arhaic al razboinicului, la marginea imparatiei, loc pana
unde isi poate exercita acesta puterea, inainte de pod, element ce marcheaza trecerea catre o alta
etapa a existentei, craiul isi asteapta feciorii.

In alegerea eroului, un rol important il are Sf. Duminica, prezentata in ipostaza de donator,
un personaj miraculous care probeaza prima calitate a eroului, milostenia. Batrana prevesteste
nenorociri, dar si faptul ca feciorul cel mic al Craiului va deveni imparat numai daca va cere calul si
armele din tinerete ale tatalui. Eroul primeste obiectele magice care poarta semnele trecerii
timpului: “armele ruginite”, “straiele ponosite”, precum si “calul rapciugos”. Puterea lor, ocultata de
trecerea timpului, trebuie actualizata pentru a-si indeplini menirea: armele si hainele sunt curatate,
calul, adjuvantul, este hranit cu jaratec si lovit cu fraul in cap de trei ori.

Desi proba jaratecului este purificatoare, judecata eroului este dictata de bunul simt realist:
“sa-l iau, ori sa-I dau drumul, ma tem ca m-ai face de ras. Decat asa, mai bine pedestru”. Calul, insa,
se preface dintr-o “ghijoaca uracioasa” intr-un “manzoc mai frumos decat toata herghelia” si numai
dovada produsa de elemental miraculos il convinge pe fecior, invatand astfel sa depaseasca
aparentele pentru a afla esenta.

Intriga basmului este reprezentata de plecarea la drum a eroului si formularea interdictiei de

catre crai: eroul trebuie sa se fereasca de omul span si de omul rosu pentru ca sunt “sugubeti”
(amagitori).

Desfasurarea actiunii are la baza motivul drumului plin de obstacole. Astfel, prima proba este
intalnirea cu Spanul in padurea labirint: “Si mergand el inainte prin codri intunecosi, la un loc I se
deschide calea si incep a I se incurca cararile”. Spanul, falsul erou, este omul insemnat, spiritul
mefistofelic deghizat in fiinta umana. Inteligent si viclean, acesta dispune de o forta argumentativa,
explicitand proba labirintica prin indicarea exacta a fiintei amenintatoare, taurul: “colo devale, in
fundatura aceea, un taur grozav la multi bezmetici le-a curmat zilele”.

Falsul erou isi schimba infatisarea, timbrul vocii, hainele, dar nu si conditia de om-span. I se
prezinta eroului drept calauza si il determina, folosindu-se de situatia limita, sa-si schimbe
identitatea. Ii intinde o cursa, feciorul coborand in fantana cu scara, ce simbolizeaza coborarea in
infern.
 Eroul este obligat sa isi schimbe identitatea, ajungand din fecior de crai, sluga a Spanului, si,
astfel, primind numele de Harap-Alb, un oximoron ce reflecta situatia paradoxala a eroului, harap
insemnand rob negru. Coborarea in fantana este echivalenta cu moartea vechii individualitati pe care
Harap-Alb o poate recastiga doar parcurgand drumul initiatic de la conditia de slujitor la cea de
imparat.

Ajuns la Imparatul Verde, Harap-Alb este supus celor trei probe initiatice determinate de
Span si de Imparatul Verde, specifice basmului: aduce salata din Gradina Ursului, apoi smaraldele
Cerbului Fermecat din Padurea acestuia si, in final, chiar pe fata Imparatului Rosu.

Eroul este ajutat de Sf. Duminica si de cal pentru ca spatiile in care trebuie sa patrunda sunt
inaccesibile. Gradina Ursului este asezata intr-un ostrov, unde se gasea si casa Sf. Duminici,
simbolizand legatura dintre lumea reala si cea mistica, iar Padurea Cerbului este un spatiu sacru,
drumul avand sens ascensional, sugerat de zborul calului descris de narator in versuri. Cele doua
probe au loc in momente temporale investite cu putere sacra: miezul noptii si, respectiv, miezul zilei.

HA primeste de la Sf Diminica licoarea “somnoroasa”, cu care sa adoarma ursul si il sfatuieste

sa ia si blana primita de la tatal sau. Ca si ursul, cerbul, a carui privire este ucigatoare, nu putea fi
invins decat cu arme care sa apartina lumii sale. Lui HA ii fusesera incredintate de catre Sf Duminica
armele lui Statu-Palma-Barba-Cot, realizandu-se astfel un transfer de putere magica. In fata fortei
primitive a ursului, eroul dovedeste iscusinta si agerime, iar ursul este invins prin curaj si tenacitate.

Cea de-a treia proba, care are ca finalitate aducerea fetei Imparatului Rosu, este determinata
de discutia intre Span si mesenii aflati la Imparatul Verde. Bucuria ospatului este tulburata de
pasarea care aminteste de fata Imparatului Rosu si, astfel, Spanul ia hotararea cea mai convenabila,
cea de a-l trimite pe HA dupa aceasta.

Pe drum, eroul intalneste personajele care vor indeplini rolul adjuvantilor, rasplatindu-l
pentru milostenia pe care o aratase: trece prin apa pentru a cruta furnicile de pe pod si le face un
stup albinelor. Monstrii simpatici, cu trasaturi hiperbolizate, sunt expresii alegorice ale unor trasaturi
umane, eroul numindu-I Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.

Punctul culminant consta in probele de la Imparatul Rosu. Acesta, asemenea Spanului,

intruchipeaza raul si prima proba la care este supus eroul dupa sosirea la curte este aceea a camerei
incinse, “casa de arama”, urmata de proba ospatului, care are dimensiuni cosmice.

Proba cantitatii, in care eroul trebuie sa separe “samanta de mac, amestecata cu una de nisip
maruntel”, se dovedeste la fel de anevoioasa, HA fiind ajutat de furnici, care il rasplatesc pentru
bunatatea pe care le-o acordase, ocolind nunta lor. Proba priveghiului fetei de imparat, care,
investita cu puteri supranaturale, se metamorfozeaza in pasare, este dusa la indeplinire de Ochila si
Pasari-Lati-Lungila. Proba calitatii ia sfarsit cu ajutorul craiesei albinelor, care-l ajuta pe HA s-o
distinga pe fata imparatului de sora acesteia.

Ultima proba, ceruta chiar de fata, are un caracter inedit, nefiind o proba pentru erou, ci una
pentru adjuvanti, pentru calul lui si turturica acesteia.

Sitautia finala este reprezentata de demascarea Spanului de catre fata Imparatului Rosu si de
moartea simbolica a eroului care isi recapata identitatea in urma ritualului initiatic.
 Nunta desavarseste initierea eroului, iar iesirea din lumea basmului este marcata ironic: “cine
se duce acolo bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda”. Formula are un umor amar si ascunde o
obsesie ancestrala.

In aceasta secventa, se remarca autenticitatea limbajului, care apropie personajele de cele

din “Amintiri din copilarie”, oralitatea fiind, de altfel, componenta stilistica fundamentala a operei lui
Creanga. Aceasta se realizeaza prin proverbe si zicatori cu rol argumentativ, introduse prin sintagma
“vorba aceea”: “Vorba aceea, frica pazeste bostanaria”, repetitii, “Vai de noi si de noi”, regionalisme,
utilizarea diminutivelor care starnesc rasul, “bauturica”, ca si jocurile de cuvinte, ce denota si umorul
acestuia: “Si hai de-acum sa dormim, mai acus sa ne trezim, intr-un gand sa ne unim, Pe HA sa-l
slujim si tot prieteni sa fim”.

Eu consider ca PHA da glas in mod original utopiei despre societatea ideala. Desi constructia
subiectului este stereotipa, basmul se remarca prin conceptia optimista despre viata a autorului, pe
care toata traditia intelepciunii populare l-a invatat ca fortele raului vor fi intotdeauna infrante pana
la sfarsit.

In concluzie, opera PHA este un basm cult, prin valorificarea structurii basmului popular, la
care autorul a adaugat elemente originale, ilustrand propria viziune asupra unei lumi in care doua
forte antitetice coexista, binele invingand intotdeauna raul.