Sunteți pe pagina 1din 6

-Tema si viziunea despre lume-

Basmul, in acceptiune generala, este o reprezentare a realitatii, fiind mai mult


decat mitologie, etica abstracta sau naratiune alegorica. Basmul dezvaluie o
lume in care pot fi regasite majoritatea sperantelor, iluziilor, fanteziilor sau chiar
a utopiilor umanitatii. Faptul ca lumea basmului este sugestiva pentru
manifestarile concrete ale existentei umane reiese din interesul pentru aceasta
specie populara a unor scriitori faimosi precum Ion Creanga, Ioan Slavici sau
Mihai Eminescu. Modificarile aduse formei populare a basmului tin de doua
coordinate fundamentale: accentuarea caracterului realist al umanismului
imaginar si amplificarea valorii stilistice si simbolice a naratiunii.
Un basm cult reprezentativ pentru exemplificarea metamorfozelor pe care specia
le traverseaza este Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga. Publicat in revista
Convorbiri literare(1887), basmul pastreaza o parte dintre pattern-urile
traditionale specie, in egala masura autorul punandu-si amprenta asupra
diegezei. O caracteristica fundamental este oralitatea care se realizeaza prin
prezenta vorbirii personajelor, a formulelor de adresare, a enunturilor la
persoana I si a II-a, prin frecventa interjectiilor si a exclamatiilor si a interogatiilor
(Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati!, a
formelor neliterare, a expresiilor caracteristice comunicarii orale si stilului
colocvial. Alta particularitate a basmului este eruditia paremiologica, despre care
Jean Boutiere afirma ca alcatuieste o colectie ce nu are echivalent la nici un alt
povestitor European. Proverbele si zicatorile populare sunt frecvent inlantuite:
Vorbe ceea: Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.
Tema operei este triumful binelui asupra raului, fiind dublata de tema initierii si
a maturizarii treptate a eroului. Motivele narative specifice fiind superioritatea
mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea
raufacatorului, pedeapsa, calatoria.
Conflictul central al basmului, Acela dintre bine sir au, este ilustrat in Povestea
lui Harap-Alb prin confruntarea dintre craisor si Span. Pe parcursul drumului,
tanarul se intalneste cu Spanul si in ciuda avertismentelor tatalui sau, se
intovaraseste cu acesta. Spanul profita de naivitatea tanarului, il inchide intr-o
fantana, facandu-l sa-I jure credinta si supunere. Astfel, rolurile se inverseaza,
printul devine sclavul spanului, primind numele de Harap-Alb. Acest botez cu
Valente simbiloce dovedeste statutul de maestru al Spanului.
Incipitul prezinta starea de dezechilibru al universului provocata de o rupture,
lipsa de descendenti a lui Verde Imparat, legatura dintre acesta si fratele sau
craiul fiind slabita de lupte si razboaie grele. SIngurul care poate remedia

aceasta lipsa este Harap-Alb, eroul basmului, care va armoniza in final universul.
Textul se finalizeaza cu triumful binelui si inglobeaza functii stereotipice
basmului: demascarea, pedepsirea raufacatorului, recunoasterea eroului si
recompensarea cu fata de imparat si o imparatie. Ca orice basm, finalul mai
cuprinde si o casatorie descrisa printr-o poezie hazlie. La aceasta participa
reprezentati ai tuturor regiunilor, soarele si luna, craiasa albinelor, dovada ca
ordinea universala a fost restabilita.
La nivel compositional, asemenea basmului popular, povestea lui Ion Creanga
isi structureaza epicul pe doua motive ordonatoare, cel al calatoriei initiatice a
eroului sic el al probelor depasite. Acest cenariu narativ consacrat este insa
valorificat original, prin trei tipuri de calatorii al caror protagonist este Harap-Alb:
calatoria initiatica, (pe parcursul careia personajul se defineste mai degraba ca
un antierou), calatoria de verificare (in care eroul probeaza acumularea unei
experiente si cristalizarea unei personalitati care permite incadrarea in tiparele
modelului eroic) si calatoria de inapoiere, incheiata cu recunoasterea, moartea
simbolica, invierea ritualica si investiture ce consfinteste statutul de eroul al
personajului.
In scena coborarii in fantana, in ciuda avertismentelor tatalui, tanarul naiv si
neexperimentat se lasa pacalit de Span si este inchis intr-o fantana. Coborarea in
fantana are semnificatii simbolice complexe, sugereaza rolul de pedagog al
Spanului, care ii ofera neofitului un exemplu. Coborand in fantana, cei doi vor
reface experienta infernului si isi vor asuma o alta identitate. Astfel scena are
valoarea unui botez, printul devenind sclavul Spanului si primind numele de
Harap-Alb. Spanul devine astfel, in esenta, un personaj pozitiv, un rau necesar
formarii tanarului, supunandu-l la grele incercari pentru a-si dobandi dreptul la
tron si a reface unitatea lumii. Aceasta unitate a universului este sublliniata de
adjectival alb care denumeste originea nobila a robului, aflat la inceputul
initierii, dar si dualitatea alb negru, yin yang.
Scena finala cuprinde punctual culminant si deznodamantul basmului,
surprinzandu-l pe Harap-Alb intors la curtea lui Verde Imparat din ultima proba la
care a fost supus de Span. Insotit de fiica lui Ros Imparat care urma sa-I fie sotie
Spanului, acesta il demasca pe antagonist. La randul sau, Spanul il decapiteaza
pe Harap-Alb, fiind ucis dupa aceea de calul nazdravan. Fata il adduce la viata cu
apa vie si apa moarta, iar acestia se casatoresc, eroul primind scaunul
imparatesc. Finalul canonic(motivul nuntii imparatesti) este insotit de formula de
incheiere, particularizata prin nota de umor: Si mai fost-au pfotiti la nunta crai,
craiese si-mparati, oameni in sama bagati, s-un pacat de povestariu, fara bani in
buzunariu.
Astfel, Harap-Alb parcurge o perioada de initiere, cu scopul de a desprinde si alte
lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspect ale unei lumi necunoscute
pana atunci, experienta necesara viitorului adult, ceea ce ii confera operei
caracterul de bildungsroman. Amestecul dintre fabulous si real intareste aceasta
trasatura impreuna cu prezenta substantivului poveste in titlul basmului.

In opinia mea, Creanga valorifica intr-o maniera originala folclorul romanesc,


reusind sa ilustreze eternal lupta dintre bine sir au intr-o maniera pe cat de
comica, pea tat de incarcata symbolic, ceea ce face din Povestea lui Harap-Alb
o capodopera a basmelor romanesti. Lumea basmului create de povestitorul
din Humulesti fiinteaza astfel intr-o geografie miraculoasa si intr-un discurs
inconfundabil, puse sub semnul autenticitatii.

-Caracterizarea lui Harap-Alb-

Introducerea de la tema si viziune + 4 elemente de continut


Protagonistul textului este Harap-Alb, un erou atipic de basm, deoarece nu are
puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale, dar dobandeste prin trecerea
probelor o serie de calitati (mila, generozitatea, prietenia, etc.) Tipologic, este un
personaj realist, si nu fabulous, reprezentand imbinarea a doua modele: antieroul
si eroul canonic. Constiinta de sine a eroului se cristalizeaza in probe cu functie
initiatica in planul omenescului: experienta practica-castigarea hranei,
experienta cognitiva-pielea cerbului, experienta afectiva-castigarea prieteniei si
a dragostei. De aceea, este un personaj rotund. Din punct de vedere psihologic,
acesta trece prin stari conflictuale, dar allege calea cea mai buna pentru stadiul
in care se afla(accepta tovarasia spanului cand se rataceste). Moral, este un
reprezentant al binelui, in ciuda defectelor sale(nu face distinctia intre aparenta
si esenta atunci cand isi allege calul, respingandu-l pe cel slab).
El apare in mai multe ipostaze de-a lungul basmului. La inceput este neinitiat si
naiv. Se deosebeste de fratii sai prin generozitate, calitate rasplatita de Sfanta
Duminica. Desi are calitatile unui lider, acestea nu sunt evidentiate de la inceput,
ci si le descopera pe parcursul drumului, prin intermediul probelor la care este
supus.
Numele sau contine un oxymoron, Harap-Alb, desemnand un rob de origine
nobila, dar si conditia de invatacel supus transformarii. Cele trei nume ale sale
corespund, in plan compositional, celor trei etape ale drumului initiatic: la
inceput fiul craiului (mezinul, naiv, neofit),pe parcursul textului HarapAlb(invatacelul), iar la sfarsit- imparatul(initiatul). Protagonistul este construit
prin mijloace de caracterizare atat directe(de catre narrator, celelalte personaje
si autocaracterizare) si indirecte(gesturi, fapte, limbaj, relatii cu ceilalti).
Naratorul il caracterizeaza in mod direct, evidentiind naivitatea sa prin
cuvintele fiind boboc de felul sau la treburi de aieste. Probele la care este
supus la curtea Imparatului Verde (aducerea salatilor din gradina ursului, a pieii

acoperite cu nestemate a cerbului si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria


Spanului) scot la iveala, in mod indirect, trasaturi precum: inteligenta,
stapanirea de sine, ascultarea si priceperea. Daca in primele doua probe cere
ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste si-I da obiecte magice, a treia proba
presupune o alta etapa a initierii, in care eroul intra trecand peste un alt pod.
Aceasta etapa este mai complexa si necesita mai multe ajutoare: Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, craiasa furnicilor si albinelor.
(PERSOANE ADJUVANTE)
Un moment semnificativ In constructia personajului il constituie probele impuse
de IMparatul Ros: casa de arama, ospatul foarte bogat, alegerea cmacului de
nisip, straja nocturna la odaia fetei, ghicitul fetei. Aceasta, o farmazoana
cumplita, impune o ultima incercare: turturica ei si calul lui Harap-Alb trebuie sa
aduca trei smicele de mar si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in
capete. Proba este castigate de cal, iar fata il insoteste pe Harap-Alb la curtea
Imparatului Verde. Drumul este cea mai dificila proba, eroul indragostindu-se de
fata. Dar, credincios juramantului facut, nu-si dezvalui adevarata identitate.
Finalul basmului constituie alta secventa semnificativa in evolutia eroului.
Fiica imparatului Ros il demasca pe Span, care ii taie capul lui Harap-Alb,
acuzandu-l ca i-a divulgate secretul. Astfel, il dezleaga de juramant, initierea fiind
incheiata. Inviat de fata, eroul reintra in posesia palosului si primeste
recompensa: pe fata imparatului Ross i imparatia. Nunta si schimbarea statutului
social confirma maturizarea eroului. Deznodamantul consta in restabilirea
echilibrului si rasplata protagonistului.
Personajul se caracterizeaza indirect si prin limbaj, felul sau de a vorbi sustinand
caracterul uman si spatial din care provine acesta. Foloseste termini si expresii
populare, regionalism fonetice sau lexicale, proverb si zicatori. Jovialitatea, verva
autorului se reflecta in mijloacele lingvistice de realizare a umorului.
In opinia mea, trecerea personajului prin incercari dificile, dar si experienta
conditiei umilitoare de sclav care ajunge in slujba unui stapan sever, contureaza
sensul educative al basmului. SCriitorul promoveaza, prin intermediul acestora,
valori umane fundamentale ce pot fi extrapolate la nivelul fiecarui individ,
precum intelepciunea, bunatatea, inteligenta, prietenia, altruismul, calitati
demonstrate, de altfel, de erou pe tot parcursul operei.

-Relatia dintre doua personaje-

Basmul, in acceptiune generala, este o reprezentare a realitatii, fiind mai mult


decat mitologie, etica abstracta sau naratiune alegorica. Basmul dezvaluie o
lume in care pot fi regasite majoritatea sperantelor, iluziilor, fanteziilor sau chiar
a utopiilor umanitatii. Faptul ca lumea basmului este sugestiva pentru
manifestarile concrete ale existentei umane reiese din interesul pentru aceasta
specie populara a unor scriitori faimosi precum Ion Creanga, Ioan Slavici sau
Mihai Eminescu. Modificarile aduse formei populare a basmului tin de doua
coordinate fundamentale: accentuarea caracterului realist al umanismului
imaginar si amplificarea valorii stilistice si simbolice a naratiunii. Un basm cult
reprezentativ pentru exemplificarea metamorfozelor pe care specia le
traverseaza este Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga. Publicat in revista
Convorbiri literare(1887), basmul pastreaza o parte dintre pattern-urile
traditionale specie, in egala masura autorul punandu-si amprenta asupra
diegezei.
Referindu-se strict la personajele de poveste, Vladimir Propp, in Morfologia
basmului, gasea sapte mari tipuri: raufacatorul, donatorul/furnizorul, ajutorul,
fata de imparat(personajul cautat) si tatal ei, trimitatorul, eroul, falsul erou).
Cercetatorul specifica faptul ca intr-un basm nu este obligatoriu sa apara toti
acesti actanti si ca un actor poate insuma mai multe roluri. Schema actantilor in
Povestea lui Harap-Alb este urmatoarea: Harap-Alb este eroul, Spanul este
antagonistul, dar si trimitatorul, calul e ajutorul, Sfanta duminica e donatorul;
fratii sunt falsie eroi; se adauga de asemenea la aceasta schema fata imparatului
Ros si tatal acesteia.

Relatiile dintre personaje, precum Harap-Alb si Spanul, sunt evidentiate de


insasi tema basmului