Luca Alexandra-Elena

Clasa a X-a D
Caracterizarea lui Harap-Alb

Personajul literar este un construct fictional, o existență fictivă integrată în

sistemul de interacțiune al operei literare sau, așa cum a zis și Roland Barthes, “o ființă
de hârtie”.
Personajul principal al basmului cult “Povestea lui Harap-Alb”, scris de Ion
Creangă, este, așa cum sugerează și titlul operei, Harap-Alb. Acesta ilustrează tipul
tânărului neinițiat și naiv, care trebuie să parcurgă drumul spre maturizare. Deși este
protagonistul povestirii, acesta nu are puteri supranaturale. El este un personaj pozitiv
și individual, ilustrând binele din basmul cult al lui Creangă, fiind prezentat într-o
manieră realistă; acesta este cinstit și sincer, tânăr și naiv, milostiv și sensibil, respectuos
și impulsiv.
Numele său este un oximoron întrucât termenul “Harap” înseamnă o persoană
cu pielea închisă la culoare, iar “Alb” reprezintă noblețea, desemnând situația de
anormalitate în care se află personajul.
Reprezentative pentru viziunea despre lume a lui Creangă rămân particularitățile
de construcție a personajului Harap-Alb, întruchipare a basmului și protagonist al
acestuia.
Statutul social al acestuia este surprins încă din incipitul discursului narativ, când
cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a Spânului
ca, în final, să dobândească statutul de moștenitor la tronul împăratului Verde,
echivalent, în plan simbolic, cu cel de inițiat.
Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmărește conturarea
personalității fiului de crai, în urma probelor la care e supus de către Spân. Astfel, la
început se dovedește a fi naiv, nu se pricepe să cunoască oamenii, fiind incapabil să
distingă între aparență și esență. Nu intuiește esența divină a Sfintei Duminici, ce îi
apare sub înfățișarea de “babă gârbovă de bătrânețe”, la fel cum nu își dă seama că
Spânul este același sub trei înfățișări.
Dovedește a fi matur în înțelegerea firii umane când intuiește în cei cinci
năzdrăvani adevărate ajutoare ce-i vor fi de trebuință la curtea împăratului Roș.
Egoismul reprezintă o altă slăbiciune a protagonistului. Așa se explică faptul că decide
să îi ofere Sfintei Duminici bănuțul doar în mometul în care aceasta îi formulează
viitoarea traiectorie inițiatică: “Fecior de crai, vede-te-aș împărat!”. Se dovedește a fi
milos când, în drum spre împăratul Roș, salvează nunta de furnici și le creează un
adăpost albinelor.
Din punct de vedere moral, fiul de crai dă dovadă de imoralitate, atunci când
încalcă sfatul părintesc și acceptă tovărășia Spânului, dar o face din naivitate.
Dobândirea maturității reflectă însă moralitatea personajului. Când se întoarce cu
nestemate din Pădurea Cerbului, rezistă tentației de a se îmbogăți, fiind loial
jurământului depus în fața Spânului.
Principala trăsătură a personajului este caracterul său profund uman. Harap-Alb
nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale asemenea eroilor din basmele
populare, însă dobândește prin trecerea probelor o serie de calități excepționale. El este
obligat să treacă probele la care a fost supus de Spân, însă nu reușește singur, de aceea
este ajutat de Sfânta Duminică și cei cinci năzdrăvani. Spre exemplu, prima probă pe
care protagonistul trebuie să o treacă este aducerea sălăților din Grădina Ursului. În
această situație, este ajutat de Sfânta Duminică, ea fiind cea care îi oferă fiului de crai
obiectele magice: o licoare somnoroasă, fiartă într-o vadră cu lapte dulce și miere. Tot
de Sfânta Duminică este sfătuit și ajutat pentru trecerea celei de-a doua probe, când ea
îi oferă sabia și obrăzarul lui Statu-Palmă-Barbă-Cot.
Ultima probă necesită mai multe ajutoare datorită faptului că este proba cea mai
dificilă și constă în aducerea fetei împăratului Roș, la curtea împăratului Verde.
La casa împăratului Roș, Harap-Alb este supus la alte probe: proba focului în
casa de aramă, pe care o trece cu ajutorul lui Gerilă, proba pământului și a apei, pe care
le trece cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă, alegerea macului de nisip, la care este ajutat
de furnici, straja nocturnă și prinderea fetei transformate în pasăre, peste care trece
ajutat de Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, în vreme ce albina va ajuta la ghicirea fetei. Pe
parcursul acestor probe, fiul de crai are ocazia de a se cunoaște pe sine, descoperindu-
și însușiri excepționale: milostenia și bunătatea față de ființele neajutorate, capacitatea
de a-și face prieteni și de a iubi.
O altă trăsătură a personajului este naivitatea, trăsătură pusă în lumină de
întâlnirile cu inițiatorii săi, Sfânta Duminică, apoi calul năzdrăvan și Spânul. Dupa ce
iese din împărăția tatălui său, fiul de crai se rătăcește în pădurea-labirint. Încalcă sfatul
dat de tată(să se ferească de omul spân și de omul roș)și își ia drept călăuză un spân
viclean. În episodul coborârii în fântână, naratorul omniscient surprinde lipsa de
experiență a tânărului prin caracterizarea directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la
trebi de aieste, se potrivește spânului și se bagă în fântână”. Naivitatea tânărului face
posibilă supunerea prin vicleșug. Spânul îi cere. , pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb
de identitate, să devină robul lui și să jure „până când va muri și iar va învia”. De
asemenea, Spânul îi dă numele de Harap-Alb fiului de crai.
Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt cele consacrate de
textul epic: directe și indirecte. Slăbiciunea de caracter a protagonistului este evidențiată
direct de către narator, care afirmă despre el că este „boboc în felul său”, cât și de Sfânta
Duminică, care îi spune că este „mai fricos decât o muiere”. Gesturile, faptele,
atitudinile personajului devin adevărate mijloace indirecte de caracterizare.
În concluzie, deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul
voinicului, ca Făt-Frumos din basmele populare, ci este un „om de soi bun”, erou
„vrednic”, care traversează o serie de probe, se maturizează și devine împărat.