Caracterizare Vitoria Lipan

~ eseu ~

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, femeia voluntară, fiind un exponent al
speței" (G. Călinescu) in relație cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin insuşirile sale:
“In căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta şi aplicație de detectiv. […] Vitoria e un
Hamlet feminin, care bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale
reprezentatiuni trădătoare şi, când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării”(G. Călinescu).
Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă („N-am să mai am hodină cum n-are pârâul
Tarcăului pân'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan"), curajoasă, lucidă. Inteligența nativă şi stăpânirea
de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas, când demască ucigaşii.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și este
refractară la noutățile civili zației: „In tren eşti olog, mut şi chior. Ca mamă, ii interzice
Minodorei să se îndepărteze de tradiție („Iți arăt eu coc, valt și bluză.! Nici eu, nici bunică-ta,
nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!") şi contribuie
prin călătorie la maturizarea lui Gheorghită Respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă („a
primit plosca și a fãcut frumoasă urare miresei") şi veghează la indeplinirea rânduielilor din
ritualul înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana,
praznicul.
Soție iubitoare, porneşte hotărâtă în căutarea bărbatului: “era dragostea ei de douazeci şi mai
bine de ani. Aşa-i fusese drag in tinereță Lipan, aşa-i era drag şi acuma, când aveau copii mari
cât dânşii" . Țipătul dinaintea coborârii cosciugului şi gesturile concentrează iubirea şi durerea
pierderii soțului: Cu așa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut un cutremur. S-a
dărâmat în genunchi, și-a rezemat fruntea de marginea sicriului.”
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin
caracterizare directă şi indirectă ( fapte, gânduri, sentimente etc ).
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu mai
era tânără, dar avea o frumuseță neobişnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o uşoară ceață
în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe."
Portretul moral este complex si se construiește din comportament, atitudine, relații cu
celelalte persoane, limbaj etc. Ca nevastă de oier şi gospodină intr-un sat patriarhal, de munte,
ea este obişnuită cu drumurile lungi ale soțului și, in consecință, cu exercitarea atât a atribuțiilor
ei de femeie cât a si a sarcinilor ce ii revin din absența bărbatului. Îşi creşte copii cu severitate,
in spiritul ferm al tradiției, asprimea dovedindu-se in special față de Minodora, vinovată, în
ochii mamei, de acceptarea tendintelor moderne: “Acum vă strâmbați una la alta si nu vă mai
place catrinta si câmaşa, și vă ung la inimă lăutarii când cântă câte un valt nemtesc. Ini arăt eu
coc, valt si bluză, arda-te para focului să te ardä! Nici eu, nici bunică-mea n-am stiut de
acesteași-n legea noastra trebuie să trăiești și tu." Are grija gospodăriei, pastrează rânduiala
sărbătorilor, ramâne fidelă vechiului calendar, cinsteste pe pruncul abia botezat ca si pe mirii
Intâlniti pe drum, fapte care pun in lumina atasamentul Vitoriei față de valorile lumii în care
traieste, dar și devotamentul in indeplinirea rolului ei de femeie intr-o comunitate de tip arhaic,
condusă de legi precise.
Când Nechifor intârzie peste obicei, Vitoria preia si sarcinile și precauțiile sau initiativele
barbatului: vinde piei de oaie și brânză, lasă banii obținuți astfel, la preot, pentru a nu fi pradata
peste noapte, trage cu arma, în întunericul nopții, pentru a-i speria pe hoți, face toate pregătirile
necesare drumului, întreprinde o lungă și grea calatorie intru descoperirea celui dispărut.
Sentimentul ei dominant este dragostea purtată lui Nechifor: “Aşa-i fusese drag in tinerețe
Lipan, aşa-i era drag si acum, când aveau copii mari cât dânşii." Când intuiește că bărbatul ei
este mort, atitudinea sa față de ceilalți devine răutăcioasă. Durerea o face insensibilă la dorintele
sau la nevoile celorlalti. Pe Minodora o respinge cu brutalitate când aceasta vrea să o ajute la
strânsul mesei, pe Gheorghiță il lasă să se obosească şi să flämânzească peste măsură, la drum,
bucurându-se de semnele neodihnei sau ale foamei pe care le citeşte pe chipul lui. Față de
străini e precauta, şireată și, în chip fals, umilă. Comportându-se astfel, poate iscodi despre soțul
său, atrage simpatia sau sprijinul celor din jur.
Cufundarea in sine, rezultată din supunerea in fata bănuielilor sumbre, o face zgârcită la
vorbă sau batjocoritoare. Pe Gheorghita il apostrofează: Dragul mamei cărturar, se vede că
mintea ta e-n carti si-n slove. Mai bine ar fi să fie la tine in cap." În discuția cu subprefectul
Anastase Balmez, este insinuanta si capabilă să-i impună acestuia direcția cercetărilor,
vorbindu-i despre existenta unui virtual martor al tranzactiei oilor, dintre Nechifor si ceilalti doi
ciobani, în absența căruia cei doi rămân potențialii vinovați. Scena praznicului o arată de o
stăpânire de sine aproape inumana. Vorbele ei, când pline de o simulată bunāvoință, când aspre
ca un bici, il fac pe Calistrat Bogza să se mânie și, in cele din urmă, să se trădeze.
Autocaracterizarea stă şi ea sub semnul disimulării. “Grăiesc si eu ca o minte slaba ce mă
aflu" ii spune Vitoria subprefectului alarmat de forța psihică excepțională pe care o descoperă în
această femeie.
Reacțiile psihologice ale eroinei sunt urmărite cu finete de către autor. Intr-un singur
moment femeia îşi dovedeşte slăbiciunea, și anume când găseşte osemintele lui Lipan în râpă.
Strigăndu-l pe numele adevărat, Gheorghiță, înfioară muntele cu chemarea ei indurerata. In rest
suferinta i se pastreaza in straturile cele mai adânci ale sufletului.
Una din scenele relevante care întărește calitățile protagonistei este scena praznicului care o
arată de de o stăpânire de sine aproape inumana. Vorbele ei, când pline de o simulată
bunāvoință, când aspre ca un bici, il fac pe Calistrat Bogza să se mânie și, in cele din urmă, să
se trădeze. La îndemnul Vitoriei, Gheorghiţă îi pedepseşte pe ucigaşi cu baltagul cu care se
înfăptuise omorul. După ce a împlinit datina faţă de cel răpus şi a dovedit făptaşii, ca o
adevărată creştină, orânduieşte celelalte pomeniri ale răposatului şi se gândeşte la copii şi la
viitorul gospodăriei.
De asemenea, alta scenă relevantă ce pune în evidență atașamentul și devotamentul Vitoriei
față de familia sa este cea din expozițiune care o surprinde stând îngrijorată pe prispă şi torcând:
“fusul se învârtea harnic, dar singur” – semn al îngrijorării şi al neliniştii. Trăind într-o lume
izolată, femeie simplă, harnică şi iscusită duce grija unei gospodării întregi, în lipsa lui Lipan, şi
a creşterii celor doi copii.
În concluzie  Vitoria este personajul complex, alcătuit din umbre şi lumini, al cărei chip
prinde contur prin retrospectivă, monolog interior, dialog și atitudinea în faţa vieţii, aceasta
fiind o sinteză de spiritualitate străveche, românească. Frumuseţea şi complexitatea interioară
sunt trăsături dominante ale acestui „suflet tenace şi aspru de munteancă”.