Moara cu noroc - Relatia dintre doua personaje

Ioan Slavici
Se stie ca in textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale
mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul
universului fictional. In nuvela, actiunea plaseaza in centru protagonistul, celelalte
personaje gravitand in jurul lui, pentru a-i sustine evolutia.
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, in care punctul de fuga este reprezentat
de Ghita in calitatea sa de protagonist. Evolutia personajului principal, la nivelul
discursului narativ poate fi inteleasa numai prin raportare la celelate personaje, in care i
se oglindesc calitatile si defectele. Semnificativa, in acest sens, este relatia dintre Ghita si
Lica.
In primul rand relatia celor doua personaje se impune a fi analizata din perspectiva
tematicii abordate: tematica rurala dublata de o tema psihologica, reprezentata de
dezumanizarea fiintei sub puterea mistuitoare a banului. Problematica nuvelei este
reprezentata de ciocnirea dintre doua mentalitati: una tradiionala, reprezentata de Ghita si
una mercantila, careia ii da glas Lica. Pentru o redare cat mai veridica a imaginii satului
transilvanean din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, autorul surpinde metamorfozele
unei societati refelectate in constiinta protagonistului. In vreme ca Lica este un adaptat la
structurile capitaliste, Ghita incearca adaptarea prin incercarea de a-si depasi conditia de
cizmar sarca.
Pe de alta parte, naratorul adopta o perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune
din darat. Ocupand o pozitie extrateritoriala fata de universul fictional creat, acest
narator detasat nu intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa evolueze spre
deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Ba mai mult, naratorul omniscient si
omniprezent stie totul despre personajele sale, astfel incat relateaza informatii nu numai
despre fizionomia personajelor sale, ci le dezvaluie si dimensiunea interioara.
In aceeasi ordine de idei, prima intalnire dintre Ghita si seful porcarilor, Lica, dezvaluie
un conflict exterior. Samadaul isi impune in fata noului venit propriile-i reguli: vreau sa
stiu in tot deauna cine trece pe aici, cine ce zice, cine ce face si voiesc ca inafara de mine
sa nu mai stie nimeni. Cred ca ne-am inteles!. Este un conflict exterior vag nuantat,
deoarece carciumarul nu riposteaza, ci accepta tacit situatia. Acest conflict exterior se
dezvolta pe parcursul discursului narativ intr-un amplu conflict interior: macinarea
interioara, pana la disparitie a constiintei protagonistului.
Nu in ultimul rand cele doua personaje sunt construite prin mijloace de caracterizare
consacrata de proza realista. Prin carcaterizarea directa, naratorul omniscient surpinde
transformarile lui Ghita sub puterea banului: nu mai zambea ca mai-nainte, ci radea cu
hohot de-ti era tema de dansul, se juca din ce in ce mai rar cu Ana, iar atunci cand o
facea ii lasa urme vinete pe corp. In realizarea personajului Lica, autorul se foloseste de
tehnica portretisticii: un om ca de trezeci si sase de ani, inalt, uscativ si suspt la fata, cu
ochii mici si verzi, cu mustata lunga si sprancenele impreunate la mijloc. Lica era porcar,
insa dintre cei care poarta camasa alba si subtire, ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint
si biciul de carmajin cu codoristea de os cu ghintulete de aur. Aceste elemente de portret
reliefeaza, pe de-o parte rautatea personajului, dar in acelasi timp si bogatia, opulenta sa.
Modernitatea operei lui Slavici consta insa in mijloacele inovatoare pe care le utilizeaza
in constructia personajelor: monologul interior si stilul indirect liber.

Din punct de vedere tipologic, incipitul nuvelei il surpinde pe Ghita ca tipul taranului
dornic de a-si imbunatatii conditia sociala de cizmar sarac. Pe parcursul discursului
narativ, insa, protagonistul se individualizeaza prin patima sa nefireasca pentru bani.
Daca Ghita este un personaj rotund, caracterul sau modificandu-se pe parcursul
naratiunii, Lica face parte din categoria personajelor plate. De la prima si pana la ultima
sa aparitie in discurs, Samadaul are un comportament neschimbat.
Statutul social al protagonistului este surpins inca din incipitul discursului
narativ: el este cizmarul sarac, care-si doreste un trai mai bun pentru familia sa. Este
capul unuei familii de tip patriarhal, este constient de faptul ca pe umerii sai apasa toate
greutatile familiei si, de aceea, decide sa ia in arenda carciuma de la moara cu noroc.
Noul statut social pe care-l dobandeste, cel de carciumar, coincide si cu dezumanizarea
unui personaj care nu are puterea de a se sustrage mirajului imbogatirii. In schimb, lica isi
pastreaza, de la inceput pana la sfarsit, acelasi statu social: el este Samadaul, seful
porcarilor.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui Ghita releva un caracter
slab. Se arat neputincios in fata tentatiei de a se imbogatii si da vina pe un destin
potrivnic. Macinarea interioara a personajului este redata de naratorul omniscient prin
secvente monologate Ei! Ce sa-mi fac? Asa ne-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e
in mine ceva mai puternic decat vointa mea. Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are
cocoase in spinare. Daca, in cazul lui Ghita conflictul interior era generat de ciocnirea
dintre viziunea traditionala si cea noua, mercantila, in ceea ce-l priveste pe Lica naratorul
nu-i surpinde conflictul interior. Acest aspect se datoareaza faptul ca Samadaul este un
adaptat al lumii capitaliste, cu care Ghiat tocmai a luat contact.
Expozitiunea textului surpinde ipostaza unui Ghita a carui existenta sta sub
semnul moralitatii: este harnic, cumsecade, iubitor de familie si dotat cu initiativa.
Intalirea cu Lica Samadaul va declansa si declinul sau moral: dintr-o fiinta morala, Ghita
ajunge, in final, o fiinta imorala, fiind capabil sa-si arunce sotia drept momeala in bartele
Samadaului. In schimb, Lica are o existenta guvernata de imoralitate. Dintr-o forma de
autocaracterizare, el insusi isi dezvaluie placerea de a ucide. Asadar, Lica este un personaj
exceptional, demonic tradand dimensiunea romantica in constructia acestui personaj.
Relatia dintre cele doua personaje poate fi reprezentata ca fiind una intre
manipulator (Lica Samadaul) si manipulat (Ghita)
O prima secventa narativa care surpinde aceasta relatie poate fi considerata cea
in care Lica isi face aparitia, pentru prima data, la carciuma. Pentru ca relatiile capitaliste
presupun obligatoriu subordonarea partenerului de afaceri, Samadaul isi impune in fata
noului venit propriile-i reguli fara a manifesta opozitie, carciumarul le accepta tacit. Lica
intuieste slabiciunile lui Ghita, incercand astfel sa-l supuna. Mai intai, incearca sa-l
indeparteze de familie, apoi ii pateaza imaginea de om cinstit in fata colectivitatii rurale,
implicandu-l, fara voia sa, in jaful de la arendas si in uciderea vaduvei si a copilului
acesteia. Caracter slab, Ghita isi ia, mai intai masuri de precautie: aduce doi caini de la
Arad, isi procura pistoale si-si angajeaza o sluga noua, pe Marti, un ungur inalt cat un
brad. La toate acestea carciumarul nu rezista tentatiei banilor si va sfarsi tragic.
Finalul nuvelei surpinde ultima treapta a dezumanizarii protagonistului. Orbit
de dorinta de a se razbuna pe Lica, prin acceptarea de a colabora cu jandarmul Pintea,
carciumarul refuza invitatia batranei de a-si petrece sarbatorile pascale la Ineu. Ramane la
han si isi impinge sotia drept momeala in bratele Samadaului. Lica, constient de

slabiciuna carciumarului pentru sotia sa, ii cere Anei sa i se aseze pe genunchi, mizand pe
o reactie din partea lui Ghita. Apoi, Samadaul ii cere barbatului sa-l lase singur cu sotia
sa. Ana, dezgustata de lasitatea sotului pe care-l considera doar o muiere imbracata in
straie barbatesti ii se daruieste lui Lica. Constientizand pacatul sotiei sale in care tot el a
impins-o, Ghita o omoara pe Ana infingandu-i adanc cutitul in inima. La randul sau,
Ghiat este ucis de Raut din ordinul samadaului, care se sinucide pentru a nu cadea viu in
mainile jandarmului Pintea.
Sunt de parere ca finalul tragic a celor doua personaje tradeaza dimensiunea
moralizatoare a nuvelei lui Slavici.
Am in vedere, cand afirm aceasta faptul ca, prin cele doua personaje, ca
purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ, autorul
transilvanean isi exprima viziunea despre lume puternic influentata de ideologia
confucianista. Creatorul universului fictional transmite ideea conform careia singurele
valor ale existentei umane sunt cele bazate pe morala. Fiinta umana trebuie sa se supuna
legilor predestinate, incercarea sa de a-si depasi destinul avand consecinte tragice.
In concluzie, finalul tragic al personajelor Lica si Ghita aminteste de hybrisul
tagediei antice grecesti, personajele gasindu-si finalul tragic tocmai pentru ca au incercat
sa depaseasca limitele unui destin prestabilit.