Particularităţile relatiei a doua personaje dintr-un text narativ, aparţinând lui I.

Slavici :
Ghiță-Lica Samadaul

CONTEXT
Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și membru corespondent al Academiei Române.
Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni, remarcabila operă literară a lui Ioan Slavici este
influențată de viața satului ardelean.
În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și
anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ,,Moara cu noroc” apare
în volumul ,,Novele din popor’’, în 1881 și se înscrie în acest curent prin obiectivarea
perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor, capacitatea
anticipativă a vocii naratoriale.
Fiind vorba de o nuvelă realist-psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare
a unei trăsături dominante, fără a exclude complexitatea lor.
În ceea ce privește relațiile dintre personajele nuvelei, acestea sunt numeroase, dar cea mai
interesantă este cea dintre cei doi Ghiță și Lică, întrucât sinuoasă, puternic tensionată și
strâns legată de conflictul interior al protagonistului.
Evoluția celor două personaje și a relației dintre ele este evidențiată de scriitor printr-o serie
de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și
evidențierea relațiilor protagonistului cu celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o
diversitate de procedee de caracterizare.
PERSONAJE – social, moral, psihologic
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa individuală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în
final, cu eșecul. Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul
evenimentelor care au loc.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o
societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar
planul său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca un adevărat cârciumar, își face un
bun renume și prin el locul devine binecuvântat.
La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om
harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii este atent, tandru și protectiv.
Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin
întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își
pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și
crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu
privire la responsabilitatea faptelor sale.
Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub
influența coruptoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului, deoarece
percepția sa e alterată de înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă
realism tezei morale exprimate.
Social, Lică este porcar- dar ,,dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu
sine însuși, figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație
asupra celorlalți.
Lică este construit moral din lumini și umbre, este necruțător cu trădătorii, generos cu aceia
care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl
include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” , „porcar și el, dar om cu stare”
Psihologic, Lică, adaptat la lumea capitalistă, este lipsit de măcinări interioare.Este un
personaj oportunistic, dispus să profite de orice oportunitate pentru a-și atinge scopurile.
Este avid de bani și bogăție și este dispus să meargă până la extreme pentru a le obține. Lica
Samadaul este și un individ calculat și manipulator. El știe cum să se folosească de oameni
și situații în avantajul său, fără a-și arăta adevăratele intenții.
SCENA + CITATE + TRĂSĂTURĂ
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apariția lui Lică la
Moara cu noroc când își impune regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu
sunt Lică Sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și
multe minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici,
cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am
înțeles!?”Din momentul venirii lui Lică la cârciumă, începe procesul iremediabil de
înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și
familia lui, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate
rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului.
SCENA+ CITATE + TRĂSĂTURĂ
O altă scenă semnificativă este întâmplarea ce are loc în preajma sărbătorilor de Sfântul
Dumitru, când Ghiță urma să plătească proprietarului a doua rată a arenzii, iar Sămădăul
rămâne o noapte la cârciumă, dar pe parcursul acestei nopți îl jefuiește pe arendaș. În ziua
următoare, săvârșește un șir de crime, vinde aurul și argintăria furate de la el, însă a
păstrat un lănțișor de aur, cu care putea demonstra culpabilitatea lui Ghiță. Acesta și-a
pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Ghita devine
suspect de complicitate cu Sămădăul la jaf și la crimă, La proces acesta jură strâmb și din
cauza lui intră la pușcărie doi oameni nevinovați, întrucât Ghiță scapă din lipsă de probe.
Lică este cel care domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea
reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice
ACȚIUNE
Subiectul nuvelei, precum ironia din titlu, sugerează o lume sălbatică, nesupusă nici uneia
dintre legile cunoscute. Dimpotrivă, sămădăii își impun propriile legi, încălcând învățătura
străveche a cumpătării, ceea ce distruge fericirea simplă a familiei. Trei destine apar
împletite pe parcursul acțiunii într-un crescendo al deriziunii. Fiecare dintre cele trei
personaje schimbă în rău destinul celuilalt
CONFLICT
Conflictul este relevant pentru personaj, deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele
încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și
păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu
comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul
urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferență în fața
lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe.
MIJLOACE DE CARACTERIZARE
De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist. El este
caracterizat direct de către celelalte personaje ale nuvelei. Astfel, Lică îi spune:,,Tu ești om,
Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine,
aș râde și de dracu și de mumă-sa’’, iar alteori, rareori recunoaște cu sadism:,,Tu ești om
cinstit, Ghiță, și am făcut din tine vinovat’’. La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță
pe care-l înconjoară cu dragostea ei: ,,Țin la tine, Ghiță, cu toată inima și, cu cât te vei face
mai aspru, cu atât mai dinadins am să țin’’, însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și
vede că este dominat de Lică, îl consideră ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui
Ghiță observă și ea slăbiciunea lui pentru bani:,,Are și el ca tot omul o slăbiciune: îi râde
inima când își vede sporul’’, iar Pintea remarcă tăria acestuia: ,,Tare om ești tu, Ghiță,(...) Și
eu îl urăsc pe Lică, dar n-aș fi îndrăznit să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa
cu care vreau să-l prind.’’
Portretul fizic lipsește, însă naratorul îi schițează două detalii: ,,înalt și spătos’’tot de către
narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „își
pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” Autocaracterizarea ilustrează
dorința lui Ghiță de a se autodisculpa. Acest fapt evocă un fond de umanitate încă
nealterat: ,,Iartă-mă, Ana! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi
pe fața pământului…’’Într-un alt moment, sărutându-l pe unul dintre copii,
mărturisește: ,,Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți un tată om cinstit. Tatăl vostru e un
ticălos.’’ Monologul interior-autocaracterizarea evidențiază efortul personajului de a
justifica pentru sine complicitatea cu Lică: ,,Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac, dacă e
ceva în mine mai tare decât voința mea?’’
Caracterizarea în mod indirect este realizată prin faptele personajului, aspirația obsesivă
pentru avere și bani, ce se va transforma în patimă, conflictul interior și exterior cu
celelalte personaje și relația cu ele.
Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l
domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui. Deși Ghiță încearcă să își
asigure câteva măsuri de protecție în momentul în care devine oficial aliatul lui Lică,
probabil, doar din dorința subconștientă de siguranță, frică și smerenia forțate de Sămădău
nu dispar.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile morale și
bunăstarea materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu
mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era
porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de
argint și bici de carmajin.”
De către celelalte personaje, Lică este „om rău și primejdios”( Ana), și bătrâna îl vede ca „un
om prea cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească ginerelui că „Lică e...om rău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunoscător bun de
oameni și știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță
pentru bani spre a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinația pe care o exercită asupra Anei și de lipsa de comunicare
dintre soți, determinând-o să i se dăruiască.
Lică marchează nefast destinul tututor care intră în contact cu el. Astfel, Lică îl va aduce pe
Ghiță în situația de a-și ucide soția, Ghiță murind ucis de Răuț tot din ordinul lui Lică, care va
incendia ,,Moara cu Noroc’’. Sinuciderea lui Lică este semnificativă pentru forța interioară și
nemăsuratul lui orgoliu, care îi dau tăria extraordinară de a-și zdrobi capul de tulpina
stejarului, ca să nu cadă viu în mâinile lui Pintea. În acest mod, moartea lui îi marchează
caracterul răutăcios și firea lui încăpățânată, având un sfârșit pe măsura faptelor sale.
Relația dintre Lică și Ghiță este reprezentantă de un permanent conflict conștient sau
inconștient, Lică îl implică în afacerile lui necinstite, personajul principal nemaiavând
posibilitatea să renunțe la cele lucrurile necurate odată implicat, fapt ce duce la decăderea
lui morală, conflictul interior și schimbarea totală a caracterului personajului condus de
setea banilor.
ARTA NARATIVĂ
În ceea ce privește compoziția și tehnica narativă se observă că opera are o compoziție
clasică, tipic realistă, o structură rotundă, iar relatarea întâmplărilor se face în mod obiectiv,
la persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent și o viziune dindărăt. Fiind
o nuvelă psihologică, sunt prezente și modalități specifice acestui tip de operă literară, cum
sunt analiza și autoanaliza, introspecția, mustrările de conștiință ale personajelor,
autoculpabilizarea, inconsecvența ca mod de manifestare a acestora.
TEMA
Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
înavuțire/îmbogățire, căreia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba
statutul social) și alta moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are), insistându-se
asupra conflictului interior al personajului principal.
TITLU
Un element de structură îl constituie titlul, care este unul sugestiv și ironic. Toposul ales,
cârciuma „Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu ghinion, deoarece câștigurile
obținute aici ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au respectat valorile morale ale
vieții, au fost pedepsite. Este o tehnică de subversiune prin care narațiunea intră în conflict
cu titlul care, în mod logic, ar fi trebuit să se numească ,,Hanul cu nenoroc"
CONCLUZIE
Relația dintre Ghiță și Lică este una tensionată progresiv, pe parcursul acțiunii, având la
început momente de acceptare din partea cârciumarului și de determinare de a intra în
jocurile sămădăului pentru a-și schimba mult mai ușor statutul social, însă bucuria lui Ghiță
nu va ține prea mult, fiindcă fiecare faptă necinstită la care participă va fi pedepsită cu
moartea și cu distrugerea căminului.