Particularități de caracterizare - Ghiță-

Una dintre nuvelele reprezentative ale lui Ioan Slavici este și ,,Moara cu noroc’’, alcătuită
din 17 capitole și inclusă în volumul de debut din anul 1881, intitulat ,,Novele din popor’’, după
ce fusese publicată în revista ,,Convorbiri literare’’. Această nuvelă realist-psihologică
impresionează atât prin conținutul ei, cât și prin personajele care participă la acțiune și care sunt
purtătoarele mesajului autorului. Acestea îl cuceresc pe cititor prin diversitatea însușirilor, prin
intensitatea trăirilor, precum și prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii. Personajele
din nuvelă sunt prezentate în mediul lor de viață, în relație cu celelalte personaje cu roluri diferite
în acțiune, iar personajul principal se caracterizează prin complexitate și, de aceea, accentul cade
asupra lui, și nu asupra acțiunii. Fiind vorba de o nuvelă realist-psihologică, personajele
reprezintă tipuri umane, purtătoare a unei trăsături dominante, fără a exclude complexitatea lor.
Un astfel de personaj este și Ghiță, personajul principal, căruia scriitorul îi construiește un portret
complex, ale cărui însușiri sunt puse în evidență printr-o serie de elemente ale textului: prin
temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea relațiilor protagonistului cu
celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare.

Statutul social, psihologic și moral

Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu
eșecul. Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au
loc. Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o
societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul
său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca un adevărat cârciumar, își face un bun renume
și prin el locul devine binecuvântat. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul
celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii este
atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre
suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală, ajungând să accepte
tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu
privire la responsabilitatea faptelor sale. Psihologic, Ghiță este un om învins de propria
slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența coruptoare a banului care nu sesizează
gravitatea compromisului, deoarece percepția sa e alterată de înclinația către lăcomie. Zbuciumul
interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.

Trăsătura dominantă și două scene reprezentative

Una din trăsăturile principale ale personajului este lăcomia.

O scenă din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării dintre Ghiță și Lică ce
are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o
discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt
ca un brad. A observat că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu
stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță
voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit,
Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la
rândul său condițiile. Naratorul notează:„Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți
amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta
necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.

O altă scenă semnificativă este întâmplarea ce are loc în preajma sărbătorilor de Sfântul
Dumitru, când Ghiță urma să plătească proprietarului a doua rată a arenzii, iar Sămădăul rămâne
o noapte la cârciumă, dar pe parcursul acestei nopți îl jefuiește pe arendaș. În ziua următoare,
săvârșește un șir de crime, vinde aurul și argintăria furate de la el, însă a păstrat un lănțișor de
aur, cu care putea demonstra culpabilitatea lui Ghiță. Acesta din urmă devine suspect de
complicitate cu Sămădăul la jaf și la crimă. La proces acesta jură strâmb și din cauza lui intră la
pușcărie doi oameni nevinovați: Buză Ruptă și Săilă, întrucât Ghiță scapă din lipsă de probe.

Elemente de structură specifice caracterizării personajului

Un element de structură acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al

incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu
noroc. O vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui
Lică declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția
lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare
directă sau premeditată , Ghiță este făcut complice la tâlhăriile și crimele lui Lică. El devine
vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și
distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță
la infidelitatea Anei nu este cea scontată de Sămădău – departe de se vindeca de slăbiciunea
pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care
ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită
șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra
lui. Învins la rândul lui (,,Acu m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se sinucide și trupul lui este
aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng
morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru personaj, deoarece surprinde cu mijloace realiste

pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de
a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu
comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește
minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferență în fața lui Lică la
izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între
atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile
concrete, pentru indecizia de a se separa de rău.

De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist. El este

caracterizat direct de către celelalte personaje ale nuvelei. Astfel, Lică îi spune:,,Tu ești om,
Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș
râde și de dracu și de mumă-sa’’, iar alteori, rareori recunoaște cu sadism:,,Tu ești om cinstit,
Ghiță, și am făcut din tine vinovat’’. La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță pe care-l
înconjoară cu dragostea ei: ,,Țin la tine, Ghiță, cu toată inima și, cu cât te vei face mai aspru, cu
atât mai dinadins am să țin’’, însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și vede că este dominat
de Lică, îl consideră ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui Ghiță observă și ea
slăbiciunea lui pentru bani:,,Are și el ca tot omul o slăbiciune: îi râde inima când își vede
sporul’’, iar Pintea remarcă tăria acestuia: ,,Tare om ești tu, Ghiță,(...) Și eu îl urăsc pe Lică, dar
n-aș fi îndrăznit să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind.’’
Portretul fizic lipsește, însă naratorul îi schițează două detalii: ,,înalt și spătos’’tot de către
narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „își pierdea lesne
cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” Autocaracterizarea ilustrează dorința lui Ghiță de a se
autodisculpa. Acest fapt evocă un fond de umanitate încă nealterat: ,,Iartă-mă, Ana! îi zise el.
Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului…’’Într-un alt
moment, sărutându-l pe unul dintre copii, mărturisește: ,,Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți
un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos.’’ Monologul interior-autocaracterizarea evidențiază
efortul personajului de a justifica pentru sine complicitatea cu Lică: ,,Așa m-a lăsat Dumnezeu.
Ce să-mi fac, dacă e ceva în mine mai tare decât voința mea?’’

Slăbiciunea pentru bani este punctată și de narator ce surprinde reacția lui Ghiță la zărirea
lor, acesta fiind foarte insistent asupra evidențierii plăcerii de a avea cât mai mulți.

Caracterizarea în mod indirect este realizată prin faptele personajului, aspirația obsesivă
pentru avere și bani, ce se va transforma în patimă, conflictul interior și exterior cu celelalte
personaje și relația cu ele.

Ghita se abate de la norma morală enunțată la începutul operei, fapt ce are să conducă la
un final tragic, nefericit. Personajul consideră că sărăcia echivalează cu lipsa demnității așa că
alege să se mute la Moara cu noroc împreună cu familia sa, în căutarea unei vieți mai bune, mai
bogate. Cizmarul ajunge, din păcate, după scurt timp, după mutare, rob al patimilor banilor,
sacrificându-și familia și liniștea în favoarea averii, fiind în permanență influențat de Lică
Sămădaul, stăpânul locurilor, care fiind un bun cunoscător al psihologiei umane, exploatează
slăbiciunile lui Ghiță, transformându-l într-un om diferit față de cel care era când a ajuns la
moară. Odată ce afacerea la Moară începe să dea roade, Ghiță gustă din satisfacția câștigului,
moment în care apare și Sămădăul, prima întâlnire a acestora reprezentând un schimb de replici
aspre, Ghiță încercând să se impună personajului ce-i era superior. Apare dorința de egalitate a
lui Ghiță față de Lică (,,Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiți”) , fapt
prin care, probabil, Lică devine un model al lui Ghiță, demn de urmat, însă nu dorește să i se
supună acestuia, dar nu are de ales.

Lică și Ghiță sunt prezentați în opoziție: ipostazele stăpânului și supusului învins de

autoritatea celui dintâi, neavând posibilitatea de a se impune, fiind amenințat de Sămădău, stăpân
al locurilor din zona Morii cu noroc (,,Ori îmi vei face pe plac, ori îmi fac rând de alt om la
moara cu noroc”).

Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot la iveală incertitudinea și nesiguranța care-
l domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui. Deși Ghiță încearcă să își asigure
câteva măsuri de protecție în momentul în care devine oficial aliatul lui Lică, probabil, doar din
dorința subconștientă de siguranță, de frică și forțat de Sămădău nu dispare.

Ghiță devine conștient în legătura cu faptul că Sămădăul îi controlează existența, suferind

o dramă psihologică, unde se dezvoltă conflictul interior al personajului între omul bun care era
și omul care a devenit schimbat din dorința de impunere și din dragostea pentru bani. Faptele lui
Lică reflectă slăbiciunile lui Ghiță, și acesta, deși era cu sufletul încărcat refuză să îl trădeze pe
Lică din cauza amenințărilor lui, astfel nu-l denunță și lăsându-i pe oamenii lui să fie arestați
pentru afacerile lui Lică. Totodată, personajul principal refuză să dea amănunte despre afacerile
lui Lică și se îndepărtează de familia sa în favoarea lui Lică și a afacerilor lui. Ghiță își face
reproșuri și are remușcări sincere și dureroase, manifestate prin autocaracterizări. Acesta își cere
iertare în fața Anei, probabil, pentru nevoie disperată de sprijin, însă în interiorul sau totul se
destramă (..Iartă-mă Ano, iarta-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe fața
pământului”). Drama emoțională prin care trece Ghiță este alimentată în același timp și de frica
de Sămădău, Ghiță fiind conștient de ce ar putea păți în cazul în care nu i s-ar supune acestuia,
dar care este distrusă de obsesia pentru bani care, la rândul ei, este umbrită ușor de omul cinstit și
bun care era el de fapt. O folosește pe Ana drept momeală pentru a-l demasca pe Lică, nu numai
pentru că îl mustră conștiința pentru ceea ce devenise el, dar și pentru gelozia ajunse la paroxism.
Finalul nuvelei accentuează setea de răzbunare a lui Ghiță izvorâtă din demnitatea lui călcată în
picioare, singurul lui gând fiind acela de a-l prinde pe Lică pentru care ajunge să-și nesocotească
nevasta. Patima pentru bani îl dezumanizează și Ghiță decade pradă propriului său destin căruia
nu i se poate opune, prăbușindu-se încet, dar sigur, de la omul cinstit și harnic la statutul de
complice în afaceri necurate și crima până a deveni chiar el ucigaș, omorându-și propria soție,
ajungând în felul acesta pe deplin copia lui Lică, crima fiind considerată ultima treaptă a
dezumanizării lui Ghiță.
 Ghiță ajunge ucigașul distrus psihic și emoțional și încă, fiind însetat de bani este omorât
de Răuț pentru faptele sale, în timp ce Lică se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifică locul
de nelegiuri, minciuni și alte crime, nelăsând vreo urmă a celor întâmplate.

Relațiile lui Ghiță cu personajele din operă variază în funcție de ipostaza morală în care
se află acesta și evidențiază trăsăturile caracteriale ale acestuia. În prima parte a nuvelei, Ghiță se
dovedește a fi un soț credincios, înțelegător și grijuliu, în timp ce în cea de-a doua parte devine
un om ursuz, închis în sine, apăsat sufletește din pricina conștiinței încărcate și, în cele din urmă,
ucigaș. Relația cu soția sa se destramă și se răcește pe parcursul acțiunii, el devenind violent, în
timp ce ea devine dezamăgită de propriul soț. Ea începe să îl aprecieze pe Lică tot mai mult
pentru că îi acordă mai multă atenție decât soțul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirându-i protecție
și sigurantă, iar, în final, ea i se dăruiește Sămădăului.

Relația dintre Lică și Ghiță este reprezentantă de un permanent conflict conștient sau
inconștient, Ghiță dorește inițial să i se impună Sămădăului, dar cedează în postura de supus în
fața stăpânului pământurilor din zona Morii cu noroc și celui care i-ar fi putut curma viața. Lică
îl implică, așadar pe Ghiță în afacerile lui necinstite, personajul principal nemaiavând
posibilitatea să renunțe la acele lucruri necurate odată implicat, fapt ce duce la decăderea lui
morală, conflictul interior și schimbarea totală a caracterului personajului condus de setea
banilor.

Concluzia

Slavici reușește să impresioneze prin complexitatea personajului și să reliefeze ideea că

omul trebuie să lupte pentru un trai decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit fără
să aspire la imposibil. După cum se poate observa în construirea personajului principal, autorul
apelează la procedee clasice (acțiune, conflicte, relații dintre personaje etc.), dar și la cele
specifice nuvelei psihologice (introspecția analiza, autoanaliza, monologul interior etc. ) Acestea
sunt atât modalități directe, cât și indirecte de evidențiere a însușirilor eroului, Slavici reușind o
îmbinare armonioasă a acestora prin care conturează un personaj complex și tragic în același
timp. Drama eroului provine din lipsa de comunicare, care duce, inevitabil, la instrăinarea de sine
și la înstrăinarea de familie. El nu găsește calea de ieșire din această dramă existențială, ceea ce îl
va duce la moarte.